81 matches
-
ideilor primilor juriști fără a recurge la Coran sau Sunna. El a susținut că deși prioritatea juridica are locul său, faptul de a-i oferi autoritate fără contextualizare, sensibil la schimbările sociale, și concepția evaluativă în lumina Coranului și a Sunnei, pot duce la ignorarea și stagnarea legii islamice. Ibn Taymiyya a făcut o legătură între extremismul Taqlid-ului (conformarea fără cercetare la școlă de jurisprudență) și practicile Evreilor și Creștinilor care îi considerau pe rabini și clerici zei împreună cu Dumnezeu. Ibn
Ibn Taymiyya () [Corola-website/Science/330922_a_332251]
-
poate fi folosită sintagma de ”islam turcesc”. Gulen menționează că ”abordările școlii hanefite și interpretările turcești domină mai mult de trei sferturi din lumea islamică. Islamul din Turcia are la bază principiile islamului ce se regăsesc în Coran și în sunna și cuprinde de asemenea interpretări ale acestor principii asumate de-a lungul istoriei poporului turc, odată cu sufismul. De aceea, islamul turcesc este mai cuprinzător, mai adânc, mai tolerant, bazat pe dragoste”. Referindu-se la pluralismul religios al islamului turcesc, respectiv
Fethullah Gülen () [Corola-website/Science/330942_a_332271]
-
teologia islamică la "Universitatea Al-Azhar" din Cairo, pe care a absolvit-o în 1953. În 1958 obține și o diplomă în limba și literatură arabă de la" Institutul de studii arabe avansate". A finalizat deasemenea programul "Departamentului de științe coranice și sunna" al "Facultății de fundamente ale religiei" precum și cursurile unui program de masterat în studii coranice în 1960. În 1962 a fost trimis de către "Universitatea Al-Azhar" să conducă "Institutul secundar de studii religioase" din Qatar. În 1973 a obținut doctoratul de la
Yusuf al-Qaradawi () [Corola-website/Science/330947_a_332276]
-
grupărilor islamice, al-Qaradawi a dezvoltat subiecte precum pericolul supunerii oarbe, bigotismului, intoleranței, rigidității care privează oamenii de claritatea vederii și oportunitatea dialogului cu alteritatea, angajamentul la exces, asprimea în tratarea oamenilor, opinii care apar ca fiind contrare învățăturilor Coranului și Sunnei.Cu toate acestea, al-Qaradawi a fost el însuși acuzat de extremism în cazul poziției sale față de evrei, descriindu-l pe Hitler ca fiind cel care i-a pus pe evrei la locul lor. În mai 2008, al-Qaradawi le-a spus
Yusuf al-Qaradawi () [Corola-website/Science/330947_a_332276]
-
sintetizează credință islamică în unitatea lui Allah și în misiunea profetica a lui Muhammad„ nu este suficientă pentru a fi considerat un musulman adevărat. Această mărturie de credință trebuie respectată prin îndepinirea obligațiilor și interdicțiilor specificate în Coran și în sunna, cu sinceritate și cu inima deschisă, prin fapte bune pentru a câștiga bunăvoință lui Allah. Abia atunci o persoană poate fi considerat „salih amel” adică drept-credincios. Coranul promite raiul celor care efectuează fapte bune iar celor necredincioși le este promis
Credință și acțiune în Islam () [Corola-website/Science/335481_a_336810]
-
Talbis iblis (Amăgirile diavolului). Această lucrare a fost printre primele dintre lucrările sale traduse în Europa occidentală. Ibn Al-Jawzi a fost unul dintre reprezentanții școlii hanbalite (fondator Ahmad bin Hanbal) - se limitează la o interpretare literală a Coranului și a sunna. Această școală pune accentul pe abordarea raționalistă a Coranului. Ibn Al-Jawzi a fost atras de metodele lui Ibn Aqil, renumit pentru respingerea taqlid și a antropomorfismului. Conform lui Ibn Al-Jawzi, dovada existenței lui Dumnezeu se poate realiza prin demonstrarea existenței
Ibn al-Jawzi () [Corola-website/Science/331933_a_333262]
-
aparține unei școli, problemele pe care le întâmpină fiind soluționate conform preceptelor acesteia.. Conform lui Muhammad ibn Idris as-Shafi, cel care a pus bazele unei noi discipline usul al-fiqh -principiile științelor juridice, dreptul islamic are patru izvoare: Al-kitab - Cartea (Coranul), Sunna profetului; al-qiyas sau analogia și al-ijma sau consensul. ‘’Hanefismul’’ sau școala hanefită, acceptă, pe lângă izvoarele primare ale dreptului canonic (Coranul și sunna), opinia personală rațională (ar.: رأى ra’y). Celelalte școli juridice sunite sunt școala malekită (fondator: Malik bin Abis
Abu Hanifa () [Corola-website/Science/331934_a_333263]
-
pus bazele unei noi discipline usul al-fiqh -principiile științelor juridice, dreptul islamic are patru izvoare: Al-kitab - Cartea (Coranul), Sunna profetului; al-qiyas sau analogia și al-ijma sau consensul. ‘’Hanefismul’’ sau școala hanefită, acceptă, pe lângă izvoarele primare ale dreptului canonic (Coranul și sunna), opinia personală rațională (ar.: رأى ra’y). Celelalte școli juridice sunite sunt școala malekită (fondator: Malik bin Abis) - se bazează mai mult pe opinia personală și pe raționamentul prin analogie decât pe sunna; școala șafiită (fondator al-Shafi) - se bazează pe
Abu Hanifa () [Corola-website/Science/331934_a_333263]
-
izvoarele primare ale dreptului canonic (Coranul și sunna), opinia personală rațională (ar.: رأى ra’y). Celelalte școli juridice sunite sunt școala malekită (fondator: Malik bin Abis) - se bazează mai mult pe opinia personală și pe raționamentul prin analogie decât pe sunna; școala șafiită (fondator al-Shafi) - se bazează pe sunna și pe raționament, iar consensul învățaților este acceptat; școala hanbalită (fondator Ahmad bin Hanbal) - se limitează la o interpretare literală a Coranului și a sunna ”arătând că Dumnezeu este atotputernic, iar justiția
Abu Hanifa () [Corola-website/Science/331934_a_333263]
-
opinia personală rațională (ar.: رأى ra’y). Celelalte școli juridice sunite sunt școala malekită (fondator: Malik bin Abis) - se bazează mai mult pe opinia personală și pe raționamentul prin analogie decât pe sunna; școala șafiită (fondator al-Shafi) - se bazează pe sunna și pe raționament, iar consensul învățaților este acceptat; școala hanbalită (fondator Ahmad bin Hanbal) - se limitează la o interpretare literală a Coranului și a sunna ”arătând că Dumnezeu este atotputernic, iar justiția Lui nu este asemenea celei umane” Școala hanefită
Abu Hanifa () [Corola-website/Science/331934_a_333263]
-
și pe raționamentul prin analogie decât pe sunna; școala șafiită (fondator al-Shafi) - se bazează pe sunna și pe raționament, iar consensul învățaților este acceptat; școala hanbalită (fondator Ahmad bin Hanbal) - se limitează la o interpretare literală a Coranului și a sunna ”arătând că Dumnezeu este atotputernic, iar justiția Lui nu este asemenea celei umane” Școala hanefită este cea mai veche, fiind intitulată astfel după întemeietorul ei Abu Hanifa, conducător al corpului de juriști din localitatea Kufa. Conform unor surse, acesta ar
Abu Hanifa () [Corola-website/Science/331934_a_333263]
-
(arabă: "fiqh" sau فقه ) este o expansiune și o modalitate de interpretare a codului de conduită ("Šarī῾a") expus în Coran, cunoscut și ca legea islamică, deseori suplimentată de tradiție (sunna) și implementată de ordonanțele și interpretările juriștilor islamici. se ocupă cu observarea ritualurilor, principiilor morale și legislației sociale în islam. Există patru școli (sg. "maḏhab") de jurisprudență islamică în practica sunită și două în cea șiită. O persoană ce a
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
persoană trebuie să se roage zilnic și să postească în luna lui Ramadan, în timp ce alte majorități cred că e nevoie de instrucțiuni suplimentare cu privire la practica acestor îndatoriri. Detalii asupra acestor probleme pot fi găsite în tradițiile profetului Muḥammad, astfel că sunna și Coranul sunt în, majoritatea cazurilor, fundamentul legii islamice. Unele probleme nu își găsesc precedent în trecutul islamic timpuriu. În astfel de cazuri, juriștii musulmani încearcă să ajungă la o concluzie prin alte metode. Juriștii suniți se folosesc de consensul
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
și metodologie. Progresul în teorie și metodologie a venit o data cu apariția juristului musulman Muhammad ibn Idris ash- Shafi῾i (767-820), care a codificat principiile de bază ale jurisprudenței în cartea sa, "ar-Risala". Cartea detaliază cele patru rădăcini ale legii ( Coranul, sunna, "iğmă῾" și "qiyăs") specificând că textele islamice primare (Coranul și hadithurile) trebuie înțelese în concordanță cu reguli obiective de interpretare, derivate din studii științifice ale limbii arabe. Surse secundare ale legii au fost dezvoltate și rafinate în decursul secolelor următoare
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
este deportat din Liban și revine în Regatul Unit. După revenirea sa pe pământul britanic, Choudary se preocupă de înființarea unei noi organizații care să continue misiunea Al Muhajiroun, fără a deranja însă vizibil autoritățile britanice. Această nouă organizație, "Ahlus Sunna wa l-Jama‘a", funcționează online, prin intermediul unui forum. Există surse care susțin că accesarea forumului, după primirea aprobării din partea administratorului, oferă o gamă generoasă de discursuri și înregistrări cu Osama bin Laden, Ayman Al-Zawahiri și Omar Bakri Mohammed. În
Anjem Choudary () [Corola-website/Science/331986_a_333315]
-
Deplasarea accentului din zona dragostei extatice constituie, de asemenea o diferență majoră între el și Fethullah Gulen, din moment ce acesta din urmă consideră dragostea unul dintre cele mai importante aspecte ale căii spre Divinitate. În ceea ce privește practica religioasă, Nursi afirma că urmează sunna, îndeplinește toate acțiunile religioase care se impun ("ferâiz"), evită de marile păcate ("kebâir"), concomitent cu efectuarea, în mod corect, a rugăciunilor zilnice. Viziunea lui Nursi asupra sufismului este prezenta din șase perspective: epistemologică, ontologică, antropologică, psihologică, teleologică și metodologică, pentru
Mișcarea Nurcu din Turcia () [Corola-website/Science/331075_a_332404]
-
rugăciunilor zilnice. Viziunea lui Nursi asupra sufismului este prezenta din șase perspective: epistemologică, ontologică, antropologică, psihologică, teleologică și metodologică, pentru a facilita înțelegerea acesteia. Din aceasă perspectivă, Nursi consideră ca fiind surse valide de cunoaștere, printre altele, revelația, inspirația spirituală, "sunna", cunoașterea derivată din inimă și stări spirituale și cunoașterea directă a lui Dumnezeu, "gnosisul". Revelația coranică ("wahy") și inspirația spirituală ("ilham") se află în strânsă conexiune (Godlas, 2008), deși există două diferențe majore între cele două: în primul rând inspirația
Mișcarea Nurcu din Turcia () [Corola-website/Science/331075_a_332404]
-
inspirația; în al doilea rând, inspirația este relativ obscură și generală în referințe, în timp ce revelația este atât pură, cât și specifică. Pentru Nursi, cunoașterea nevăzutului prin inspirație este imprecisă, și în multe aspecte, lipsită de claritate . În plus, Nursi recunoaște "sunna" ca bază a modalității de urmare a căii pentru sufiți, iar descriindu-i semnificația afirmă că „urmarea practicilor profetului este cea mai importantă bază a căii sufite” (Nursi, "Mektubat", 2001, "Seventh Allusion"). În ceea ce privește cunoașterea, acesta face distincția între cea derivată
Mișcarea Nurcu din Turcia () [Corola-website/Science/331075_a_332404]
-
sufi ar putea să joace un rol restrâns în cadrul reformelor sociale într-o epocă modernă încărcată de scepticism. Printre aspectele spiritual-religioase ale sufismului se evidențiază, în viziunea lui Said Nursi, recunoștința, dragostea și "gnosisul", aducerea aminte si reflecția, "sharia" și "sunna". Nursi, S. (1996g) "Mu¨nazarat, in: idem, Risale-i Nur Ku¨lliyatı (Istanbul: Nesil Yayıncılık)", pp. 1937-1959.
Mișcarea Nurcu din Turcia () [Corola-website/Science/331075_a_332404]
-
știința "hadith"-ului sub îndrumarea mai multor profesori la Bagdad, în Siria și Yemen, Ibn Hanbal a acumulat suficiente cunoștințe și a hotărât să fondeze o școală de gândire riguroasă care părea cea mai apropiată de învățăturile Coranului și ale Sunnei. Lui i se datorează o importantă cercetare a tradițiilor deoarece a descoperit că hadith-urile sunt clasificate urmând lanțurile de transmițători care trebuie să urce până la sursa inițială, ajungându-se chiar până la unul dintre tovarășii profetului Muhammad și în funcție de autenticitatea lor
Ahmad ibn Hanbal () [Corola-website/Science/334286_a_335615]
-
musulmani, care aveau rolul de a găsi soluții juridice pentru anumite probleme ivite în cadrul comunității. Până în ziua de astăzi, fiecare musulman aparține unei școli, ghidându-și existența în funcție de preceptele acesteia. Doctrina hanbalită se caracterizează prin respectarea strictă Coranului și a Sunnei și este foarte apropiată de mișcarea salafistă. Aceasta respinge ideea de inovație și condamnă abaterile religioase sau politice care au apărut de-a lungul istoriei califatului, începând cu kharigismul și toate formele de șiism. Acesta este și motivul pentru care
Ahmad ibn Hanbal () [Corola-website/Science/334286_a_335615]
-
asupra savanților pentru a adopta acest curent, Mu’tazila, conform căruia Coranul era creat și nu revelat/increat. S-a înființat un tribunal inchizitorial (mihna) care avea ca rol judecarea celor care se opuneau aderării la această dogmă. Conform tradiției Sunna, Ibn Hanbal a fost printre oamenii de știință care s-au opus inițiațivei califului și doctrinei Mu’tazila, fapt care i-a adus multe prejudicii. Ahmad Ibn Hanbal a murit în anul 855 la Bagdad, Irak. De-a lungul istoriei
Ahmad ibn Hanbal () [Corola-website/Science/334286_a_335615]
-
nu acceptă cutuma, așa cum o fac juriștii care aparțin școlilor malekită sau hanefită, bazându-se, în schimb, pe hadith-uri mai vulnerabile, pe opiniile individuale ale însoțitorilor profetului Muhammad. Autorii hanbaliți nu văd mântuirea decât în ascultarea servilă față de „tradiția strămoșilor”; „Sunna este veșmântul de deasupra și cel de dedesubt; la ei toate lucrurile trebuie să fie îndreptate spre qibla, din respect pentru ea”. Predominantă, în prezent, în Arabia Saudită și Qatar, școala hanbalită este cea mai tradiționalistă școală juridică sunnită, reușind să
Școala hanbalită () [Corola-website/Science/334294_a_335623]
-
și știința hadith-ului, sub îndrumarea mai multor profesori la Bagdad, în Siria și Yemen, Ibn Hanbal a acumulat suficiente cunoștințe și a hotărât să fondeze o școală de gândire riguroasă care părea cea mai apropiată de învățăturile Coranului și ale Sunnei. Lui i se datorează o importantă cercetare a tradițiilor, deoarece a descoperit că hadith-urile sunt clasificate urmând lanțurile de transmițători care trebuie să urce până la sursa inițială, ajungându-se chiar până la unul dintre tovarășii profetului Muhammad și în funcție de autenticitatea lor
Școala hanbalită () [Corola-website/Science/334294_a_335623]
-
să adapteze legea la condițiile mereu schimbătoare ale societății musulmane. El îi asocia cu mutaziliții, pe care îi ura. De asemenea, era sceptic cu privire la celelalte școli de drept din islam. Doctrina hanbalită se caracterizează prin respectarea strictă Coranului și a Sunnei, înlăturând ideea de consens și preferând spusele tovarășilor profetului Muhammad, chiar dacă reprezentau hadith-uri mai slabe. Ibn Hanbal nu a fost fondatorul propriu-zis al unui sistem legislativ, această școală juridică întemeiându-se după moartea acestuia, de către discipolii săi. Printre elevii lui Ahmad
Școala hanbalită () [Corola-website/Science/334294_a_335623]