88 matches
-
formula 62 și a oricărui operator hermitic formula 12 care reprezintă o mărime observabilă, de la un moment inițial formula 64 la un moment formula 65 poate fi descrisă de un operator formula 66 care trebuie să fie "liniar" și "unitar" (pentru ca evoluția temporală să păstreze superpoziția stărilor și spectrul observabilelor): Se postulează că operatorul de evoluție satisface o ecuație diferențială de ordinul întâi în raport cu timpul, având forma și condiția inițială Operatorul hermitic formula 75 care determină dinamica, se numește "hamiltonianul" sistemului. Efectele cuantice sunt introduse în teorie
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
pentru a înregistra o temperatură, modificând astfel temperatura corpului pe care o măsoară. O utilizare greșită a termenului, des întâlnită, are loc în mecanica cuantică, unde, dacă rezultatul unui eveniment nu a fost observat, el există într-o stare de 'superpoziție', echivalentă cu a se afla în același timp în toate stările. În celebrul experiment imaginar numit Pisica lui Schrödinger pisica este presupusă nici vie, nici moartă până la observarea ei — până atunci, pisica este "atât" vie, "cât și" moartă (în termeni
Efect de observator () [Corola-website/Science/308723_a_310052]
-
intrinsec între două sarcini electrice. Forța electrostatică avea proprietatea că varia cu o lege invers pătratică, pe direcții radiale, era atât de atragere cât și de respingere (exista polaritate intrinsecă), era independentă de masa obiectelor încărcate electric, și respecta legea superpoziției. Legea lui Coulomb a unificat toate aceste observații într-o singură afirmație succintă. Matematicienii și fizicienii din anii următori au descoperit ideea de "câmp electric", ca una utilă în determinarea forței electrostatice ce acționează asupra unei sarcini electrice în orice
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
de bază formula 16 de formula 3 și formula 18 de formula 4, aici următoarele sunt stări entanglate: Dacă sistemul compus este în această stare, este imposibil de atribuit altor sisteme formula 1 sau formula 2 o stare pură definită. În schimb, stările lor sunt în superpoziție unele cu altele. În acest sens, sistemele sunt „entanglate”. Fie A (Alice) o observatoare pentru sistemul formula 1 și B (Bob) un observator pentru sistemul formula 2. Dacă Alice face o măsurare în formula 25 sistemul A, pot apărea două rezultate cu probabilități
Inseparabilitate cuantică () [Corola-website/Science/312769_a_314098]
-
sensul forței aplicate asupra lui formula 1 este dat de formula 21; sarcinile se resping. Dacă sarcinile sunt de semne opuse, atunci produsul formula 24 este negativ și sensul forței ce acționează asupra lui formula 1 este dat de formula 29; sarcinile se atrag. Principiul superpoziției liniare poate fi folosit pentru a calcula forța pe o sarcină de test mică, formula 11, datorată unui sistem de formula 31 sarcini discrete: unde formula 33 and formula 34 sunt, respectiv, modulul și poziția sarcinii formula 35, formula 36 este un vector unitate pe direcția
Legea lui Coulomb () [Corola-website/Science/311431_a_312760]
-
liber (imaginea din dreapta, sus). O undă sinusoidală care se propagă printr-un astfel de inel distorsionează inelul într-o manieră caracteristică ritmică (imaginea animată din dreapta, jos). Întrucât ecuațiile lui Einstein sunt neliniare, undele gravitaționale arbitrar de puternice nu se supun superpoziției liniare, aspect ce complică descrierea lor. Totuși, pentru câmpurile slabe, se poate face o aproximare liniară. Astfel de "unde gravitaționale liniarizate" oferă o descriere suficient de precisă a undelelor slabe care sunt așteptate să apară pe Pământ provenind de la evenimente
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
a faptului că, soluțiile ecuației independente de timp sunt soluțiile undelor staționare ale ecuației dependente de timp. Ele dau numai multiplicatorul de faza cu trecerea timpului, altfel rămân nechimbate. Deoarece formula 55 este independentă de timp, soluțiile sunt numite stări staționare. Superpoziția valorilor staționare ale energiei schimbă proprietățile lor în acord cu fazele relative dintre nivelele energetice. Ecuația Schrödinger neliniară este o ecuație diferențială cu derivate partiale de forma: pentru câmpul complex formula 57. Această ecuație derivă din hamiltonianul: cu parantezele lui Poisson
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
sunt soluții ale ecuației dependente de timp, la fel și combinația lor formula 63, unde "a" și "b" sunt două numere complexe oarecare, este soluția ecuației. În mecanica cuantică, evoluția în timp a unei stări cuantice este întotdeauna liniară, datorită principiului superpoziției. Totuși există și versiunea neliniară a ecuației lui Schrödinger, dar aceasta nu este o ecuație care să descrie evoluția unei stări cuantice, precum ecuația lui Maxwell sau ecuația Klein-Gordon din teoria clasică. Însuși ecuația lui Schrödinger poate fi gândită ca
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
termenul Verschränkung (cu sensul de conexiune cuantică). Experimentul mental al lui Schrödinger a fost o urmare a discuțiilor despre paradoxul EPR, numit astfel după autorii săi Albert Einstein, Podolsky și Rosen în 1935. Articolul EPR a subliniat natura stranie a superpoziției cuantice. În linii mari, superpoziția cuantică reprezintă combinarea tuturor stărilor cuantice ale sistemului (de exemplu, pozițiile posibile ale particulelor subatomice). Interpretarea Copenhaga arată că superpoziția decade într-o stare definită exact în momentul în care are loc măsurătoarea cuantică. Schrödinger
Pisica lui Schrödinger () [Corola-website/Science/314058_a_315387]
-
conexiune cuantică). Experimentul mental al lui Schrödinger a fost o urmare a discuțiilor despre paradoxul EPR, numit astfel după autorii săi Albert Einstein, Podolsky și Rosen în 1935. Articolul EPR a subliniat natura stranie a superpoziției cuantice. În linii mari, superpoziția cuantică reprezintă combinarea tuturor stărilor cuantice ale sistemului (de exemplu, pozițiile posibile ale particulelor subatomice). Interpretarea Copenhaga arată că superpoziția decade într-o stare definită exact în momentul în care are loc măsurătoarea cuantică. Schrödinger și Einstein au schimbat mai
Pisica lui Schrödinger () [Corola-website/Science/314058_a_315387]
-
săi Albert Einstein, Podolsky și Rosen în 1935. Articolul EPR a subliniat natura stranie a superpoziției cuantice. În linii mari, superpoziția cuantică reprezintă combinarea tuturor stărilor cuantice ale sistemului (de exemplu, pozițiile posibile ale particulelor subatomice). Interpretarea Copenhaga arată că superpoziția decade într-o stare definită exact în momentul în care are loc măsurătoarea cuantică. Schrödinger și Einstein au schimbat mai multe scrisori despre articolul EPR al lui Einstein, în cuprinsul cărora Einstein a subliniat că superpoziția cuantică a unui butoias
Pisica lui Schrödinger () [Corola-website/Science/314058_a_315387]
-
Interpretarea Copenhaga arată că superpoziția decade într-o stare definită exact în momentul în care are loc măsurătoarea cuantică. Schrödinger și Einstein au schimbat mai multe scrisori despre articolul EPR al lui Einstein, în cuprinsul cărora Einstein a subliniat că superpoziția cuantică a unui butoias instabil cu praf de pușcă va conține, după un timp, atât componente explodate cât și neexplodate. Pentru a demonstra necompletitudinea mecanicii cuantice, Schrödinger i-a aplicat principiile asupra unei ființe vii care poate avea sau nu
Pisica lui Schrödinger () [Corola-website/Science/314058_a_315387]
-
cât și neexplodate. Pentru a demonstra necompletitudinea mecanicii cuantice, Schrödinger i-a aplicat principiile asupra unei ființe vii care poate avea sau nu conștiență. În experimentul mental original al lui Schrödinger, el descrie cum se poate, în principiu, transfera o superpoziție din interiorul unui atom către superpoziția la o scară mai mare a unei pisici vii sau moarte cuplând pisica si atomul cu ajutorul unui ‘‘mecanism diabolic.’’ A propus un scenariu în care viața sau moartea unei pisici aflate într-o cutie
Pisica lui Schrödinger () [Corola-website/Science/314058_a_315387]
-
necompletitudinea mecanicii cuantice, Schrödinger i-a aplicat principiile asupra unei ființe vii care poate avea sau nu conștiență. În experimentul mental original al lui Schrödinger, el descrie cum se poate, în principiu, transfera o superpoziție din interiorul unui atom către superpoziția la o scară mai mare a unei pisici vii sau moarte cuplând pisica si atomul cu ajutorul unui ‘‘mecanism diabolic.’’ A propus un scenariu în care viața sau moartea unei pisici aflate într-o cutie închisă depinde de starea unei particule
Pisica lui Schrödinger () [Corola-website/Science/314058_a_315387]
-
de amplificator și cianură în loc de praf de pușcă; praful de pușcă a fost menționat în sugestia inițială făcută de Einstein către Schrödinger cu 15 ani mai devreme. În interpretarea Copenhaga a mecanicii cuantice, un sistem încetează să mai fie o superpoziție de stări și devine una dintre ele atunci când are loc o observare a sistemului. Experimentul lui Schrödinger face evident faptul că natura măsurătorii, sau a observației, nu este bine definită în această interpretare. Unii interpretează rezultatul experimentului ca arătând că
Pisica lui Schrödinger () [Corola-website/Science/314058_a_315387]
-
loc o observare a sistemului. Experimentul lui Schrödinger face evident faptul că natura măsurătorii, sau a observației, nu este bine definită în această interpretare. Unii interpretează rezultatul experimentului ca arătând că atâta timp cât cutia este închisă, sistemul există concomitent într-o superpoziție a stărilor "nucleu dezintegrat/pisică moartă" și "nucleu nedezintegrat/pisică vie" și doar atunci când cutia este deschisă și are loc o observare a conținutului funcția de undă colapsează în una dintre cele două stări. Mai intuitiv, pare că "observarea" are
Pisica lui Schrödinger () [Corola-website/Science/314058_a_315387]
-
sinuciderea cuantică a fost propusă de cosmologul Max Tegmark. Acesta examinează experimentul Pisicii lui Schrödinger din punctul de vedere al pisicii și argumentează că în acest mod se poate distinge între interpretarea Copenhaga și interpretarea multiple-lumi. Interpretarea Ansamblu stabilește că superpozițiile nu sunt nimic altceva decât subansambluri ale unui ansamblu statistic mai mare. Dat fiind acest lucru, vectorul de stare nu se poate aplica experimentelor cu pisici individuale, ci doar statisticii multor experimente cu pisici similare. Susținătorii acestei interpretări afirmă că
Pisica lui Schrödinger () [Corola-website/Science/314058_a_315387]
-
similare. Susținătorii acestei interpretări afirmă că asta transformă paradoxul pisicii lui Schrödinger într-o falsă problemă. Acceptând această interpretare, se poate respinge ideea că un sistem fizic singular are de fiecare dată o descriere matematică univocă. Conform cu teoria colapsului obiectivului, superpozițiile sunt distruse în mod spontan (independent de observațiile externe) când anumite praguri fizice obiective (de timp, masă, temperatură, ireversibilitate, etc.) sunt atinse. Astfel, pisica se va afla într-o anumită stare cu mult înainte de deschiderea cutiei. Asta se poate exprima
Pisica lui Schrödinger () [Corola-website/Science/314058_a_315387]
-
anumită stare cu mult înainte de deschiderea cutiei. Asta se poate exprima mai vag ca "pisica observă ea însăși", sau "mediul înconjurător este cel care observă pisica". Teoria colapsului obiectivului necesită o modificare a mecanicii cuantice standard, astfel încât să permită ca superpozițiile să fie distruse de către procesul de 'trecere a timpului'. În teorie, de vreme ce fiecare stare este determinată de o stare anterioară ei și aceasta de o altă stare anterioară, la infinit, predeterminarea fiecărei stări se va fi obținut în mod instantaneu
Pisica lui Schrödinger () [Corola-website/Science/314058_a_315387]
-
pur teoretic și nu se cunoaște nici un caz în care să fi fost pus în practică. Efecte asemănătoare, oricum, au unele aplicații practice în calculul cuantic și criptografia cuantică. E posibil să se trimită o rază de lumină aflată în superpoziție cuantică printr-un cablu optic. Plasând un dispozitiv în mijlocul cablului care interceptează și retransmite semnalul, funcția sa de undă va colapsa (sau în interpretarea Copenhaga, "va suferi o observație") iar asta va face ca lumina să 'decadă' într-o anumită
Pisica lui Schrödinger () [Corola-website/Science/314058_a_315387]
-
va colapsa (sau în interpretarea Copenhaga, "va suferi o observație") iar asta va face ca lumina să 'decadă' într-o anumită stare. Efectuând teste statistice asupra luminii recepționată la celălalt capăt al cablului, se poate spune dacă a rămas in superpoziția stărilor sau a fost deja observat si apoi retransmis. În principiu, aceasta permite dezvoltarea unor sisteme de comunicații care nu pot fi spionate fără ca aceasta să se detecteze la destinație. Acest experiment poate fi un argument care să ilustreze faptul
Pisica lui Schrödinger () [Corola-website/Science/314058_a_315387]
-
cu conștiența, în sensul că a o observare absolut involuntară va face ca statistica de la capătul firului să fie diferită. În calculul cuantic, fraza "starea pisicii" adesea se referă la o legătură specială a qubitilor unde quibitii sunt într-o superpoziție în care toate stările de 0 sunt egale cu toate stările de 1, formula 1 + formula 2. Cu toate că în acest experiment mental se vorbește despre doar "două" stări posibile (pisica-vie și pisica-moartă), în realitate pot exista un "număr imens" de stări posibile
Pisica lui Schrödinger () [Corola-website/Science/314058_a_315387]
-
se anulează:<br>formula 33 unde ultima egalitate este o consecință a proprietăților transformatei Fourier. Cum intensitatea medie I = <E>+<E>, deducem din (i) că <E>=<E>=I/2. Ne putem deci imagina lumina "complet nepolarizată" ca fiind echivalentă cu o superpoziție de două raze polarizate perpendicular una pe cealaltă, fiecare cu intensitatea I/2 și incoerente (proprietatea (ii)). Temperatura unui fascicol polarizat cu frecvențe intre ν si ν+dν cu intensitatea I se obține rezolvând ecuația <br>formula 34 Curentul asociat de
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
lentă în medie datorită radiației și a fost discutat. Al doilea termen reprezintă energia preluată de la câmpul prescris E(t). Arătăm că, în afară de anumiți termeni care rămân mărginiți, el crește liniar cu timpul. Soluția generală a ecuației (P) este o superpoziție a soluțiilor ecuației omogene cu o soluție particulară a ecuației. Soluțiile ecuației omogene ("libere") pot fi alese convenabil drept:<br>formula 44Această alegere verifică condițiile inițiale:" x(0)=dx/dt(0)=1, x(0)=0, x(0)dx/dt(0)-x
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
2.4). Prin analogie cu (2.5) definim pentru radiația corpului negru fluxul de entropie (densitatea lui în raport de frecvență) prin: cu același h(x) din (3.2). Radiația corpului negru este "complet nepolarizată". Ea este echivalentă cu o superpoziție a două raze independente, fiecare cu intensitatea I/2, polarizate perpendicular una pe cealaltă; direcția de polarizare a uneia din ele poate fi aleasă arbitrar în planul perpendicular pe direcția de propagare. Entropia fiecăreia din aceste raze este L(I
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]