94 matches
-
O sută de ani de sonet românesc, în selecția lui Gheorghe Tomozei, și Antologia poeziei franceze (de la Rimbaud pînă astăzi), întocmită de Ion Caraion și Ovid S. Crohmălniceanu. Antologia lui Tomozei, apărută în '73, la Albatros, e format cartonat, cu supracopertă nehotărîtă între mov și roz, dintr-o colecție de semi-lux (la timpul ei, cred că era chiar lux de-a binelea...), cele mai frumoase poezii. Prefața, un mic studiu, neocolind deloc tradiția europeană a sonetului, începe cu Sonetul sonetelor, al
Ochi compuşi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9858_a_11183]
-
carte mică, o cărticică": Mic Tratat de Estetică sau Lumea Văzută Estetic, de Felix Aderca. A apărut în 1929, după ce fusese publicat, în '27, în Universul literar, la Editura Ancora, pe strada... Emigratului. Și, spre dezicerea totală de ancoră, prin supracoperta ca de celofan se zărește, în grafica elegantă, alb cu un strop de albastru, silueta desenată a unei lebede pe conturul căreia scrie, aproape caligramatic (sic!), tout vogue sur vague. Ambiguitatea se include... "Cercului Sburătorul, din frământarea căruia s'au
Manuale și manifeste by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8071_a_9396]
-
că sînt sfaturi pentru drumul din urmă sau benigne, frivole coduri de politețe. Așa se face, fără mirare, că onorabilii nu au o carte. Mă gîndesc, de bună seamă, la onorabilii lui Caragiale. De anticariat sau nu, hărtănită sau cu supracoperți frumoase, de Pléiades, groasă sau subțire, neatinsă sau cu nenumărate dîre în creion, fapt este că nu-mi pot fixa în minte o ediție Caragiale. Onorabilii trăiesc peste tot și nicăieri, în pagini și deopotrivă pe cant, în cusătura coperții
Cartea onorabililor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8853_a_10178]
-
ideilor, apelează la o topică ce năucește pe cititor prin nebulozitatea ei, nu catadicsesc să verifice semnificația unor termeni, nu cunosc geografie istorică, fac grave greșeli gramaticale. Lor le ține companie editura, a cărei meschinărie, în ciuda hârtiei lucioase și a supracopertei strălucitoare, nu poate fi ascunsă: a scos o ediție de buzunar, a înmulțit nepermis numărul paragrafelor existente în original, pentru a mări numărul de pagini, rupând unitatea ideilor autorului, a redus hărțile la dimensiuni care le fac ininteligibile, deci total
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
tipografice foarte bune. Formatul este asemănător cu al colecției franțuzești "Pleiade", având 10 x17 cm pagina tipărită, iar coperta cu 1 cm mai mult. Volumele sunt legate în imitație de piele de diferite nuanțe de la un scriitor la altul, au supracopertă unitară pentru toate volumele, cu fotografia autorului, într-o ținută sobră și elegantă. În partea de jos a cotorului este reprodusă semnătura clasică a scriitorului. Pentru ținuta grafică a copertei, în caseta tehnică este menționat misteriosul nume numai din majuscule
Edițiile Eugen Simion by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12759_a_14084]
-
în orașul în care mă născusem. Ca să ajung la ușa de intrare, trebuia să înfrunt un cocoș agresiv nevoie mare, de ciocul căruia mă apăram cu caietul de franceză, ciuruit tot, mai ales că pe vremea aceea nu se inventaseră supracopertele de plastic. Pompilia Eliade fuma ca un turc. Când ieșeam de la ea emanam un damf de tutun care mi-ar fi putut servi de cel mai bun alibi, dacă m-aș fi apucat eu însumi de fumat. După douăzeci de
Amintiri amestecate by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6350_a_7675]
-
o recitesc. Am cumpărat-o, așadar, pentru a patra oară. Este cadoul de Crăciun pe care mi-l fac, dar de care se vor bucura și cei dragi. Scrierea se află deja la a zecea ediție, revizuită și adăugită. Pe supracopertă este reprodusă de astă dată și imaginea fotografică a celor doi autori, stînd așezați într-o grădină,într-o zi însorită, la umbra unor copaci. Thea Dorn și Richard Wagner, într-un prolog spumos, și-au subintitulat ein Lesebuch, o
O carte de citire by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/2945_a_4270]
-
plăcere între cărți. în toată librăria aia mare, nimeni pe care să-l întrebi ceva, clienții erau lăsați de capul lor. îmi găsesc cartea, după ce mi-am pierdut o grămadă de timp, dar era singura pe raft și avea o supracopertă ușor deteriorată. Cum era vorba de un cadou, m-am dus la casieriță - la cine altcineva - și am întrebat-o dacă nu există și alt exemplar, că supracoperta... Fără o vorbă, a scos supracoperta și, înainte să apuc să fac
Actualitatea by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15574_a_16899]
-
o grămadă de timp, dar era singura pe raft și avea o supracopertă ușor deteriorată. Cum era vorba de un cadou, m-am dus la casieriță - la cine altcineva - și am întrebat-o dacă nu există și alt exemplar, că supracoperta... Fără o vorbă, a scos supracoperta și, înainte să apuc să fac vreun gest, a mototolit-o și a aruncat-o la gunoi. Uitați, are o copertă destul de drăguță, m-a consolat ea. Chemat la insistențele mele, șeful librăriei - deși
Actualitatea by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15574_a_16899]
-
singura pe raft și avea o supracopertă ușor deteriorată. Cum era vorba de un cadou, m-am dus la casieriță - la cine altcineva - și am întrebat-o dacă nu există și alt exemplar, că supracoperta... Fără o vorbă, a scos supracoperta și, înainte să apuc să fac vreun gest, a mototolit-o și a aruncat-o la gunoi. Uitați, are o copertă destul de drăguță, m-a consolat ea. Chemat la insistențele mele, șeful librăriei - deși eu cred că era un impostor
Actualitatea by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15574_a_16899]
-
Gheorghe Parusi, de curînd apărută la Compania, și ceva mai vechea București. Carte de bucăți a lui Dan C. Mihăilescu, publicată în Biblioteca Ziarului de Duminică. Ce să fie, ce să fie între un volum lăcuit, cu foto sepia și supracoperte și-o cărticică de rețete despre cum să-nfuleci, fără furculiță, un oraș? Mai multe lucruri care le leagă. Întîi, împrejurarea că Bucureștiul, deși, spune Gheorghe Parusi, despre el s-a scris enorm, e, în primul rînd, un oraș vorbit
Praznic de tîrgoveți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11272_a_12597]
-
preferat s-o deschid, întreagă, într-o ediție tip Pléiades, îngrijită de profesorul Mircea Anghelescu la Academia Română (din păcate - nu e cazul celei de față, dar orișicît - asemenea lucrări iau tot mai des, în vremea din urmă, drumul anticariatului). Pe supracopertă, mai sus de poza lui Filimon la vârsta îmburghezirii, scrie așa: Ciocoii vechi și noi, Nuvele, Basme, Escursiuni în Germania Meridională, Publicistică. Am sărit, dintru-nceput, la basme. Neocolindu-l pe cel cu care începe ediția, o prefață, din 2005
Basmele corsarilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9240_a_10565]
-
care, la 79 de ani, încă mai speria pacienții cu teribilul strigăt al lui Tarzan, se stinge din viață în urma unui edem pulmonar. Cimitirul din Acapulco îi păstrează și acum bustul, pentru înălțarea căruia fusese necesară o colectă publică. Pe supracoperta autobiografiei sale, Weissmüller scrisese, cu ani în urmă, ilustrându-și concis propria existență: „Victoriile mele în apă, înfrângerile - pe uscat“.
Agenda2003-46-03-d () [Corola-journal/Journalistic/281707_a_283036]
-
vadă și el, ca ei, are nevoie de ajutorul oglinzii, metafora ochilor publici. Scriitorul fuge de oglindă, pictorul o caută. Oglinda, mai presus de orice, oglinda este maestrul nostru", spunea Leonardo. Poate de aceea volumul cu este învelit într-o supracopertă cu luciu metalic. Înainte de a deschide cartea sau după ce a închis-o, iubitorul de artă are în față un al 501-lea autoportret-surpriză: al său. Și, pentru că oglinda din copertă nu e perfectă, ci mai degrabă ca apele în care
500 de autoportrete by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/12497_a_13822]
-
Nu eram încă în stare să citesc acea carte și presupun că nici un altul din familie nu o citise, deși cotorul îmbrăcat în pânză cu literele decolorate, „K-A-B-L-U-N-A“, se afla pe raftul cel mai de jos al dulapului de cărți. Supracoperta avea aceeași culoare ca și crucea originară de piatră - cum crezusem la început - care atârna, legată cu două lanțuri ruginite, de tavanul coridorului de la intrarea casei: un gri-bleu ca de cretă. Această cruce cu o gaură în mijloc, în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
le-a scris, despre un personaj care a ieșit din paginile unui roman ca să-l ardă, despre o trădare și o prietenie pierdută. E o poveste despre dragoste, ură și despre visele care trăiesc În umbra vîntului. — Vorbești ca pe supracoperta unui roman de doi bani, Daniel. — Poate fiindcă lucrez Într-o librărie și-am tot văzut. Dar asta e o poveste adevărată. La fel de reală cum este că pîinea asta pe care ne-au servit-o are cel puțin trei zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
spălăcită. Pe fiecare cilindru era pus un clasor. Ripley reuși să întindă o mână pentru a lua unul pus pe tuburile care conțineau creaturi vii. După ce se retrase iute, deschise dosarul și începu să-l citească. În afară de listinguri, găsi în supracopertă niște grafice, sonografii și două imagini obținute prin rezonanță magnetică, cam prea șterse pentru a permite descoperirea structurii interne a creaturii. Marginile listingurilor interminabile erau acoperite cu adnotări. Un scris de medic, estimă ea, aproape ilizibil. ― Ceva interesant? întrebă Burke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cam tot ce-mi cădea în mână, cărți care-mi depășeau nivelul de înțelegere. Cervantes, Tolstoi, Dostoievski, Thomas Mann, Balzac, Flaubert, de pildă. Și D.H. Lawrence, cu scandalosul său roman "Amantul doamnei Chatterley", pe care-l citeam mascat într-o supracopertă de manual de fizică, materie la care cam scârțâiam, eu, premianta de până atunci. Eram în clasa a șaptea și m-a prins tata cu romanul deocheat, s-a schimbat la față, s-a îngrozit bietul de el, și mi-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
și de restrâns interes pentru cititorul mediu, era considerat un critic obiectiv, adică un bărbat care exclude din sarcinile sale glosatoare orice elogiu și cenzură. „Noticulele“ sale, care se reduceau nu de puține ori la unele clichés de pe coperta sau supracoperta cărților analizate, au ajuns, cu vremea, să Înregistreze formatul, dimensiunile centimetrice, densitatea, tipografia, calitatea cernelii, porozitatea și mirosul hârtiei. Între 1924 și 1929, Lambkin Formento a colaborat, fără să culeagă nici lauri, nici ciulini, la ultimele pagini ale Analelor orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
În serios, deși se observă că gloatei de cumpărători Îi corespunde un coeficient de cititori zero. În pofida stilului Înrobitor, a abundenței de tabele și apendice, ca și a implicitei magnetizări a subiectului, cei mai mulți s-au mărginit să arunce o privire supracopertei și sumarului, fără să fi pătruns, precum Dante, În „pădurea Întunecată“. De pildă, În laureata sa Analiză, Însuși Cattaneo nu trece de pagina 9 a secțiunii În loc de prefață, confundând progresiv opera cu un prăpădit și banal roman pornografic scris de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
jidane. — Așa zice copertele. Adevăru, care pân-acu l-am Îngropat În foru interior, ie c-au Încurcat-o nașpa dă tot la potigrafi. În loc dă Iubiri gitane, cum pusesem io În micu belet, au pus pă coperte și pă supracoperte Iubiri jidane, ieroare care În zoru dă momental mi-a scăpat. Rezultanta: critica m-a declarat vates a lu coloniile israelite a lu baronu Hirsch. Și io, care nu-i pot Înghiți pă muscali! Am Întrebat jalnic: — Cum adică, domnu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
dar nu înțelegeam nici cum am șters-o din memorie în acea seară în care Madeleine a luat o carte de pe noptieră și eu mi-am pierdut vocea. Era aceeași carte. Eram sigur, deși nu puteam înțelege cum de exista. Supracoperta era cărămizie, culoarea sângelui uscat. Poza ei acoperea jumătate din copertă. Ochii imenși se uitau la mine. Erau negri și acuzatori. Buzele pline erau strânse. În semn de ce? În semn de judecată. Fața era mică, umerii înguști și extrem de fragili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
nu ai o figură prea gravă... — V-a spus Freddy să nu aveti o figură prea gravă? — El, unul, nu, dar așa procedează ei în general. Vreau să spun că așa procedau pe vremea când mi se făceau fotografii pentru supracoperte. Și Adrian se așeza la loc în fotoliu. — Freddy nu se leagă de chestii cum ar fi expresia firească a subiecților săi, spuse Fanny. Tocmai asta face din el un fotograf portretist de mare clasa. — Cam face risipă de film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
era un tînăr de douăzeci și șapte de ani ce se născuse odată cu secolul În orașul Barcelona, iar acum trăia la Paris, scria În limba franceză și profesa ca pianist de noapte Într-un local de moravuri ușoare. Textul de pe supracopertă, pompos și cariat, după gustul epocii, proclama pe un ton prusac cum că aceea era prima operă a unei valori uluitoare, un talent proteic și ilustru, promisiune de viitor pentru literele europene, fără asemuire În lumea celor vii. În orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
unei epoci în care timpul nu părea stabil, dar nici nu exploda încă, o epocă care a durat aproximativ o sută de ani, și cu asta basta. Sucești cartea în mână, parcurgi frazele de pe spatele ei, de pe partea îndoită a supracopertei, fraze generice, care nu spun prea mult. Mai bine așa, nu e un text care pretinde să se suprapună în chip indiscret textului pe care cartea va trebui să-l comunice direct, a ceea ce va trebui să storci din carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]