146 matches
-
două: refuzul oricărei forme de mimesis și autonomizarea limbajului. În poemul modern, peste o „realitate dezarticulată sau sfâșiată de violența fanteziei” se stratifică irealități discreționare, expuse într-un limbaj disonant (în care determinările exprimă nedeterminarea, simplitatea - complexitatea, temporalul - atemporalitatea, senzorialul - suprasensibilul), sub autonomia „celor mai riscante aventuri de limbaj”. În cititor, obscuritatea provoacă o „tensiune disonantă”, o „interacțiune de inteligibilitate și fascinație”. De la Rimbaud și mai ales de la Mallarmé încoace, poemul nu mai exprimă conținuturi univoce; lansează enunțuri plurisemice sau fără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288200_a_289529]
-
esențială! Oamenii Antichității tîrzii se priveau unii pe alții drept identități verticale complete. Peter Brown menționează că a se adresa unei persoane prin îngere nu avea pentru acei oameni nimic straniu, era un mod de a se referi la identitatea suprasensibilă, cea adevărată, universală a insului respectiv 5. La aceeași identitate se referă tema numelui tainic, secret, diferit de numele civil al insului. Pe această temă, prezentă în iudaism și mai ales în Cabala, se sprijină Walter Benjamin cînd își interpretează
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
alarmă de la Stockholm. Ziarele au început să-și bage nasul în zborurile noastre de recunoaștere peste Fårö. Originea: în cadrele filmate ale regizorului Bergman 2 s-au strecurat neintenționat niște avioane. Zgomotul de motor a compromis filmarea și echipamentul sonor suprasensibil. Respectivii clocotesc de furie. Garda de coastă a fost și ea prin zonă și a adulmecat un submarin implicat și el. Sun la Andrén, care cică să mă descurc singur. Sun la SF3, unde oamenii s-au mai calmat. S-
by P. C. Jersild [Corola-publishinghouse/Memoirs/1092_a_2600]
-
realizează dialogic, spectacolul lor actualizându-se prin opoziție, implicită sau explicită, cu discursul oficial al Bisericii despre ea însăși. *** a. Cine citește Damian Stănoiu este imediat contrariat de o extraordinară valorizare a materiei într-un spațiu care face apologia valorilor suprasensibile, eterne, spirituale. Descrieri de mese îmbelșugate așezate în culori și aglomerări flamande ocupă pagini întregi. Cu "saramură de plătică și de obleț, rasol de raci, ciulama de lin, crap umplut cu nuci, șalău și somn prăjit", "ciorbă de somn, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
este cu totul alta: pînă la sfîrșit, în respingerea tocmai a ideilor respective, își va însuși o anume mentalitate fundamentală ce este în esență indiană. 2. Invers, intuiția índică sare în chip tot atît de nemijlocit din acest domeniu al suprasensibilului în acela al celei mai palpabile realități sensibile. Cum însă identitatea nemijlocită și deci calmă a celor două laturi este suprimată, și în locul ei diferența a devenit tip fundamental înăuntrul identității, această contradicție ne împinge fără mijlocire din tot ceea ce
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
îl îndrume spre o rugăciune personală și obiectivă, în care să nu se limiteze la contemplarea propriei mizerii, ci cu ajutorul căreia să mediteze și la ideea regenerării. i) Penitentul cu tulburare de personalitate schizoidă. Este o persoană liniștită, timidă, ascultătoare, suprasensibilă la critici și limitată în relațiile cu celălalt. Trăiește adesea sentimente de singurătate și de înstrăinare față de cei din jur. Preferă activitățile solitare, în care se poate preocupa mai mult de lectură, de calculator, etc. Se recunoaște ca fiind tipul
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
Petre Semen și Liviu Petcu Ideea de transcendență: perspectivă metafizică și perspectivă teologică 1. Transcendentia - trecerea (depășirea) graniței dintre două domenii, ieșire dincolo de (peste) granițele experienței, ale conștiințeisau ale lumii, considerată ca „dincoace”, ca scop, ca obiect al acesteitreceri, precum și Suprasensibilul, Absolutul, îndeosebi Dumnezeu (aflatde cealaltă parte, obiect al Revelației). „A transcende” (transcendo, -ere)- a trece mai departe la transcendent, a trece peste un domeniu, într-unaltul, în transcendență. Transcendente („pășind dincolo”), se numeauîn filosofia scolastică proprietățile cele mai generale ale lucrurilor
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
lupte, urme de neșters în inima celor ce l-au cunoscut și l-au urmat. Era un om înzestrat cu atâta putere de dragoste, că în preajma lui se topea orice ură, orice invidie. Te cunoștea, te detecta cu antenele lui suprasensibile, în câteva clipe și te inunda apoi cu forța acestui flux nepieritor, care emana din inima lui mare, cât o țară întreagă și caldă ca lava unui vulcan în erupție. Nu am stat cu el în aceeași celulă, nu am
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
prin urmare, nu există reguli determinante pentru obiectul frumos. Totuși, în cadrul obiectului artistic al artei, avem de-a face cu reguli. Ele sunt explicate de Kant ca elemente naturale ce aparțin geniului artistic; de exemplu, prin natură, Kant înțelege natura suprasensibilă care nu poate fi experimentată sau supusă regulilor experienței. Creativitatea nu dispune de reguli determinate, ea are o existență incomprehensibilă. Creativitatea poate fi explicată prin inexplicabilitatea creativității. Noțiunea de creație dispune de anumite caracteristici descriptive, empirice sau apriorice. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
nu mai poate fi obiectul unei percepții comprehensive care și-l dă drept o exterioritate absolută, ci semnificant al unui supra-semnificat inteligibil și - în același timp - semnificat în corelație analogic-simbolică cu un semnificant sensibil. Nefiind perceptibil decât prin percepția imaginativă, suprasensibilul este o imagine simbolică, un fenomen originar (Urphaenomen) a cărui apariție în lumea sensibilă ocultează orice obiectivare posibilă. Este vorba "de o lume ascunsă în actul însuși al percepției sensibile", dar care apare - iese din ascundere - ieșind din lumea sensibilă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
sensibile legate de organul care le face posibile. Posibilul are propria ființare, se desprinde de cauzalitatea ființei determinante, astfel încât - din acest punct de vedere - un obraz poate fi frumos și fără să fie obraz, arătând frumosul ca ridicare la esență, suprasensibil. Or, fiind deasupra configurațiilor și conformațiilor, esența e lipsită de figură sau de formă, deci nereprezentabilă, "o frumusețe care depășește orice frumusețe"10. La fel, florile ce vor crește pe unde au trecut ochi, acolo unde vizibilul aruncă deja - în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care se vede. Din nou, nu ce se vede se are în vedere, poartă vederea; ce se vede nu se știe, nu se lasă prins în câmpul vizibilității sensibile, după cum nu poate fi urmat în cuprinsul inteligibil - invizibil - al celor suprasensibile. Doar atât: văzul mult mai mare decât ochii 16. A vedea ceea ce ne e dat să vedem, darul vederii înaintea actului de a vedea, dincolo de obiectul devenit vizibil, mai mare decât pot suporta ochii 17. Excedent al revelatului inegalabil sau
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fost enunțată cu ingeniozitate și eleganță, nu este adevărată - așa cum stau lucrurile”. Consonanțele (symphoniai), pe care pitagoreicii le considerau căi de explorare a tuturor realităților pornind de la numere, par a fi trepte de extrapolare de la percepții umane sensibile la speculații suprasensibile. Stagiritul recunoaște că această metodă de cercetare ar fi putut fi genială dacă nu s-ar baza pe un temei epistemic total greșit, esențialmente fantezist. Totuși, metodologia de cunoaștere symphonică nu a fost niciodată cunoscută în detaliu, secretul ei fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
vreodată să fie plină de folos duhovnicesc. Sfântul Simeon a accentuat faptul că experiența spirituală nu e o simplă relație cu Dumnezeu, ci o prezență vie și conștientă, în fața Ziditorului, în care activitatea spiritului nostru se desfășoară pe un plan suprasensibil și paradoxal<footnote Magistrand Ion I. Bria, „Simțirea tainică a prezenței harului după Sf. Simeon Noul Teolog”, Studii Teologice, Anul VIII (1956), Nr. 7-8, p. 476. footnote>. Între experiențele trăite și relatate de Sfântul Simeon, vederea luminii dumnezeiești ocupă primul
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
de stringentă, de „salvatoare”. Destinul unui personaj - și, Încă o dată, printr-o dublă sau triplă reflecție sau refracție, cel al unui om viu! -, ca și ideea sau spaima de moarte, trebuie să fie o „lucrare” perpetuă, o grijă, o atenție suprasensibilă care depășește și „zboară” deasupra tuturor celorlalte griji și probleme, oricât ar fi sau ar părea acestea de imediate și „necesare”; destin, pe scurt, va avea cel care-l merită, așa cum și depășirea spaimei de moarte o va câștiga cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
etnologice, mitologice și stilistice; stilistica cumulează, la rândul ei, date etimologice, lexicale, morfologice și sintactice ale limbii. Posibil numai prin intermediul limbajului, mitul reprezintă „comple¬mentul fabulatoriu al experienței sacrului, el introduce o elaborare figurativă și schematizează nucleul compact al semnificațiilor suprasensibile. Datorită intervenției mitului, a unei hieroistorii, omul poate să-și satisfacă o nevoie triplă: să se înzestreze cu un scenariu imaginat care ilustrează și fixează întâlnirea sacrului; să închidă memoria sacrului într-un ansamblu de modele ușor de interiorizat și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
într-o parte și-ntr-alta”. Bătălia pentru ordinea cunoscută a lumii se dă la granița extremă a creației, marcată întotdeauna de un pod, trecere „de la starea omenească la cele supraomenești, de la contingență la nemurire, de la lumea sensibilă la cea suprasensibilă”. Parcurgerea acestui filtru este condiționată de înfrângerea personajului malefic ale cărui puteri cresc proporțional cu valoarea podurilor întâlnite: aramă, argint, aur, granițe aflate în calea neofiților și în societățile secrete chineze. Gradarea dificultății de a trece puntea spre statutul învingătorului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mai cere „pod de-aramă -/ Preste vamă;/ Pod de-argint -/ Preste pământ”. Eroul pontifex demonstrează și în acest fel că cealaltă lume îi este accesibilă, că știe drumul spre ea. Metalele (prețioase) fac sigură trecerea „de la lumea sensibilă la cea suprasensibilă”, vulnerabilitatea oricărui tranzit este anulată de valoarea lor apotropaică. Podul „se substituie luntrașului care (...) traversează sufletele în Lumea de Dincolo” și deschide o cale de comunicare regeneratoare pentru Cosmos. „Vama” peste care se face puntea duce în sacru și de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
și de o anume consacrare a persoanei, Nichita propune în 11 Elegii, scris sub influența stilistică a lui Rilke, mai ales din volumele Stundenbuch și Duineser Elegien, din care am făcut, ambii, lecturi intense în original, o întreagă „ideologie” a „suprasensibilului”, a „mitului”, a „unei alte lumi sau a unei alte realități ce trebuie pur și simplu să o justifice pe a noastră” etc., într-o descendență vizionară din En-Ghidu. Critica literară însă nu a sesizat acest aspect esențial al poeziei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
voință, cel putin nu de voință conștientă, bazată pe un discernământ rezultat din analiza rațională a împrejurărilor care fac posibil actul voinței ca atare. Asta deoarece intelectul este condiționat de cunoașterea sensibilă, intuitivă, empirica, pe când rațiunea își are sediul în suprasensibil, în cunoașterea bazată pe idei pure, în ciuda faptului că rațiunea, la rândul său, este totuși dependența de intelect și astfel de experiență, în absența cărora ajunge la contradicții insurmontabile, numite de Kant "antinomii ale rațiunii", si se autosubminează 4. Posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
este deja, devenire a libertății, a emancipării, a spiritului 80. "Cu această spiritul este dat că libertate absolută: el este conștiința-de-sine care înțelege că în certitudinea de sine stă esență tuturor maselor spirituale ale lumii reale, ca și ale lumii suprasensibile sau, invers, că esența și realitate sunt cunoaștere a conștiinței despre sine. Ea este conștientă de personalitatea ei pură și, cu această, de orice realitate spirituală; și orice realitate este numai ceva spiritual; lumea este pentru ea, în mod strict
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
eleați, deși el nu face acest lucru în mod explicit. La fel ca și Zenon, Blaga susține că experiența, concretul nu încape în cadrele logicii, generând antinomii și punând rațiunea în dificultate. Dar atunci cu atât mai puțin încape lumea suprasensibilă, transcendentă, va gândi el, contrar eleaților 254, lucru demonstrat de către Immanuel Kant. Dacă lucrurile stau astfel, atunci antinomiile nu sunt un motiv pentru a repudia experiența, de dragul logicii. Prezența contradicțiilor în corpul construcțiilor științifice este un argument în acest sens
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
filosofice și la Immanuel Kant, ca și la eleați. Diferența față de eleați este însă foarte mare, aș spune radicală. Acolo, paradoxurile erau consecința încercării de cuprindere rațională a lumii sensibile. Dincoace, antinomiile sunt rezultatul încercării rațiunii de a cuprinde lumea suprasensibilă, lumea absolutului, a necondiționatului. În consecință, la eleați antinomicul era folosit ca argument pentru negarea realității lumii fenomenale, în favoarea lumii raționale, metafizice. Dincoace, el este un argument pentru negarea posibilității cunoașterii lumii suprasensibile, un contra-argument la adresa posibilității metafizicii. Prin argumentul
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
rezultatul încercării rațiunii de a cuprinde lumea suprasensibilă, lumea absolutului, a necondiționatului. În consecință, la eleați antinomicul era folosit ca argument pentru negarea realității lumii fenomenale, în favoarea lumii raționale, metafizice. Dincoace, el este un argument pentru negarea posibilității cunoașterii lumii suprasensibile, un contra-argument la adresa posibilității metafizicii. Prin argumentul antinomiilor, la eleați metafizicul era întărit. Dincoace, el este îngrădit, delimitat și considerat drept inaccesibil. Întărită este cunoașterea științifică. Lucian Blaga se situează pe o poziție diferită față de Immanuel Kant, ceea ce îi permite
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
rezervată gândirii, pe scurt, ar însemna să credem că ea cuprinde, cel puțin virtual, sfera ce pretindea a o depăși, sfera metafizică"701. Metafizica intuiționist-iraționalistă se sprijină pe un alt tip de experiență decât metafizica inductivă, pe "o experiență particulară suprasensibilă, pe "intuiție", care posedă o certitudine nemijlocită, superioară intuiției sensibile și gândirii și are drept obiect o realitate care, departe de a fi inteligibilă, ca realitatea vechii metafizici, este irațională sau suprarațională, dincolo de lumina intelectului, având totuși o lumină proprie
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]