144 matches
-
legat prin fire puternice de marea tradiție a gândirii occidentale. În această tradiție, ceea ce contează drept realizare filozofică este scoaterea la iveală a ceva ascuns privirii comune. Filozof este cel care dezvăluie principii, elemente prime ale existenței, esențe pure, existențe suprasensibile, care sunt necesare și neschimbătoare. Filozofia se înfățișează astfel drept theoria prin excelență, deoarece ea ilustrează în mod exemplar străduința rațiunii de a pătrunde ceva în mod principial inaccesibil gândirii și experienței comune. Tractatus-ul rămâne solidar cu această orientare a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
solidar cu această orientare a gândirii. Este ceea ce se impune cu forța evidenței dacă acceptăm interpretarea realistă a ontologiei Tractatus-ului. În această interpretare, lumea sensibilă - lumea obiectelor și a stărilor de lucruri accesibile experienței - este explicată în termenii unor entități suprasensibile - obiectele simple. Propriu acestor entități este o necesitate care le plasează într-un contrast absolut cu contingența faptelor. De posibilitatea propozițiilor cu sens, a propozițiilor științei, dau socoteală acele entități transcendentale care sunt numele și propozițiile elementare.34 O caracterizare
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
gândire consacrat de tradiție, aderență care este pregnantă din perspectiva interpretării realiste a „ontologiei Tractatus-ului“, găsim într-un text al lui Richard Rorty. Axa de susținere a Tractatus-ului, afirmă Rorty, este distincția dintre realități accesibile cunoașterii sensibile și acele entități suprasensibile de care se interesează logica. Regăsim aici presupoziția de bază a metafizicii occidentale, postularea a două niveluri ale existenței: cea a esențelor pure și cea a faptelor accesibile experienței. „Obiectele logice ale lui Russell, categoriile lui Kant și ideile lui
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
distinctive ale sistemelor filozofice, în ele este prezentă una și aceeași schemă: „Esențele realizează contextualizarea și explicația, dar ele nu se lasă, la rândul lor, contextualizate sau explicateă“35 Nici chiar poziția cu totul originală a Tractatus-ului - despre acele esențe suprasensibile care fac posibile propoziții cu sens nu se poate spune nimic - nu semnifică, până la urmă, o ruptură cu stilul de gândire al tradiției filozofice. Există o esență a limbajului, o esență a lumii. Știm asta deoarece ea „se arată“, chiar dacă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
nu ne ajută prea mult aici, pur și simplu înțelegem. Numai ignoranța produce dezordine, dizarmonie. Deci mai întîi trebuie depășită ignoranța prin cunoaștere dinlăuntru, intimă. Aceasta este o mare virtute, ce purifică sufletul, dacă e cazul. Originea sa e planul suprasensibilului, al esențelor spirituale, unde te poți bucura de contemplarea Ideilor. Dar pentru asta ne trebuie, cum spunea Plotin, "o altă vedere", de fapt o întreagă schimbare de Sine, produsă prin renunțarea la sclavia simțurilor și așteptarea tăcută a ivirii lui
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
este fizic este, în esență, metafizic. Infinitatea ca un ocean e ancorată, cum spuneam, și-ntr-o picătură de rouă. Totul se transformă. Tot ceea ce este limitat se întemeiază pe ceea ce este nelimitat, tot ce pare sensibil este, de fapt, suprasensibil, orice element rațional e, în realitate, unul meta-rațional. Realitatea este mult mai mult decît ceea ce înțelegem noi: o picătură. În ea putem, însă, intui întregul, cu întreaga sa taină. Inclusiv taina omului. Dacă acesta și-ar întoarce privirea asupra sa
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
De la ordonare la semnificație nu e decît un pas. Universul este semnificant. Avem a ne ridica conștiința la nivelul Ființei, într-un proces de autorealizare. Aceasta e o cale inițiatică, pe care lepădăm irealul, iluzia, egoul și pătrundem în lumile suprasensibile interne sau supradimensionale. Antiteza Ființei este Eul pluralizat, o creație a noastră schimbă toare, trecătoare, iluzorie, ce nu face parte din real, din divin. Ființa este absolută; Eul este relativ. Ființa este adevărul din noi; Eul este minciuna. Ființa este
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
polisemice ale limbajului). Neavând un conținut semantic explicit, simbolul își pierde funcția de concretizare pe care o îndeplinea în poezia clasică, romantică sau parnasiană. El devine un semn prin care se sugerează existentul, un análogon esențializat al realității sensibile și suprasensibile și un element de coeziune/de „corespundere“ între planul exterior și cel interior. - Exploatarea valorii muzicale a cuvintelor, a sunetelor fără un conținut semantic, a pauzelor, a ritmurilor, a rimelor se realizează prin armonii imitative, prin figuri de sunet, prin
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
susțin că revelația de tip Sabda-Brahman este posibilă doar prin accesul la starea de Samadhi (libertatea supremă). Aceeași experiență este specifică tuturor misticilor, indiferent că sunt creștini sau hinduși, ori de câte ori își propun să părăsească vacarmul lumii pentru o zonă a suprasensibilului, cunoscută atât limbajului poetic, cât și celui comun. Spre deosebire de limbajul convențional, al comunicării, limbajul tăcerii, "întotdeauna al celui singur", poate declanșa accesul la mult ravnita revelație, conectarea la vocea tăcerii ce este însăși rădăcina cuvântului și esența nevăzutului. Fără a
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Climatul creat de personaje în varii întâlniri și dialoguri atestă dubla lor apartenență; ele se comportă ca și cum ar face parte din banalul anodin și previzibil, din logica realului tangibil, pentru a vira brusc în stranietatea lumii magice, atestând un univers suprasensibil și extrasenzorial în care predicția sau migrația sufletelor sunt lucruri firești. Cam toate personajele excelează printr-o anume năzdrăvănie, ceva ce le scoate din circuitul normalității și le propulsează în eposul mitologiei populare, începând chiar cu cei doi, Hero și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
legat prin fire puternice de marea tradiție a gândirii occidentale. În această tradiție, ceea ce contează drept realizare filozofică este scoaterea la iveală a ceva ascuns privirii comune. Filozof este cel care dezvăluie principii, elemente prime ale existenței, esențe pure, existențe suprasensibile, care sunt necesare și neschimbătoare. Filozofia se înfățișează astfel drept theoria prin excelență, deoarece ea ilustrează în mod exemplar străduința rațiunii de a pătrunde ceva în mod principial inaccesibil gândirii și experienței comune. Tractatus-ul rămâne solidar cu această orientare a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
solidar cu această orientare a gândirii. Este ceea ce se impune cu forța evidenței dacă acceptăm interpretarea realistă a ontologiei Tractatus-ului. În această interpretare, lumea sensibilă - lumea obiectelor și a stărilor de lucruri accesibile experienței - este explicată în termenii unor entități suprasensibile - obiectele simple. Propriu acestor entități este o necesitate care le plasează într-un contrast absolut cu contingența faptelor. De posibilitatea propozițiilor cu sens, a propozițiilor științei, dau socoteală acele entități transcendentale care sunt numele și propozițiile elementare.34 O caracterizare
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
gândire consacrat de tradiție, aderență care este pregnantă din perspectiva interpretării realiste a „ontologiei Tractatus-ului“, găsim într-un text al lui Richard Rorty. Axa de susținere a Tractatus-ului, afirmă Rorty, este distincția dintre realități accesibile cunoașterii sensibile și acele entități suprasensibile de care se interesează logica. Regăsim aici presupoziția de bază a metafizicii occidentale, postularea a două niveluri ale existenței: cea a esențelor pure și cea a faptelor accesibile experienței. „Obiectele logice ale lui Russell, categoriile lui Kant și ideile lui
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
distinctive ale sistemelor filozofice, în ele este prezentă una și aceeași schemă: „Esențele realizează contextualizarea și explicația, dar ele nu se lasă, la rândul lor, contextualizate sau explicateă“35 Nici chiar poziția cu totul originală a Tractatus-ului - despre acele esențe suprasensibile care fac posibile propoziții cu sens nu se poate spune nimic - nu semnifică, până la urmă, o ruptură cu stilul de gândire al tradiției filozofice. Există o esență a limbajului, o esență a lumii. Știm asta deoarece ea „se arată“, chiar dacă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Actualmente lumea noastră este supersensibilizată, astfel încît chiar fluctuațiile mici produc efecte la scară mare, potrivit celebrului "efect al fluturelui" (un fluture care dă din aripi în California provoacă o furtună în Mongolia). Ca toate organismele complexe, oamenii sunt sisteme suprasensibile, aflate permanent la un pas de haos. Comunitatea umană este desigur mai rezistentă decît individul, dar și ei i se aplică dinamica evoluției sistemelor. Această evoluție poate fi descrisă prin ecuații diferențiale, care cartografiază comportamentul sistemelor vii, funcție de principalele constrîngeri
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
realizează dialogic, spectacolul lor actualizându-se prin opoziție, implicită sau explicită, cu discursul oficial al Bisericii despre ea însăși. *** a. Cine citește Damian Stănoiu este imediat contrariat de o extraordinară valorizare a materiei într-un spațiu care face apologia valorilor suprasensibile, eterne, spirituale. Descrieri de mese îmbelșugate așezate în culori și aglomerări flamande ocupă pagini întregi. Cu "saramură de plătică și de obleț, rasol de raci, ciulama de lin, crap umplut cu nuci, șalău și somn prăjit", "ciorbă de somn, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
nuierliche Mannigfaltigkeit der Erkenntnis“. Experiența veri tabilă (echte Erfahrung) nu se mai definește ca empirie, în relație cu rolul transcendental al categoriilor, ci ca modalitate în care realitatea este „dată“, în integralitatea ei, împreună și prin principiul ei originar. Odată ce suprasensibilul ajunge, în calitate de concept primar, să determine totalitatea și continuitatea cunoașterii, faptul de „a cunoaște“ devine echivalent nu cu o reprezentare (Vorstellung) a obiectului, ci cu o modalitate de a-l vedea în lumina originii lui divine. După cum se exprimă Benjamin
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
lia ri tate, o recunoaștere „reciprocă“, se petrece în penumbra feli narelor și în indecizia direcțiilor. Ia naștere astfel ceea ce Benjamin numește, într-o conferință radiofonică, Berlinul de monic (das dämonische Berlin), descris de E.T.A. Hoffmann: unul în care suprasensibilul (Übersinnliches) este recognoscibil doar plecând de la urmele pe care le lasă pe suprafețele lucrurilor. Experiența labirintului nu se reduce însă la cea a străzilor întortocheate. Pentru Benjamin, ea se înrudește cu una despre care a mai fost vorba, aceea a
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
în "Adevărul de Iași", p. 2. 143 Prin "mistică" se intelege, în general, o experiență interioară, care permite contactul cu elementul divin. Bulgakov afirma că experiența mistică este posibilă numai atunci când omul posedă o capacitate specială de concepție suprarațională și suprasensibilă. Experiența mistică are un caracter obiectiv; ea presupune iesirea din sine și un contact sau o intâlnire spirituală. Astfel, Sf. Pavel, pe drumul Damascului, nu a fost obiectul unei iluzii, care n-ar fi avut pentru el decât un ințeles
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
trăit de acesta: "Nu există experiență neconceptualizată: ceea ce este reprezentat la ce se referă stările de experiență este lumea așa cum este ea experimentata, care este lumea empirica" (Guttenplan, 1995, p. 556). Eul kantian este astfel integrat în ordinea de lucruri suprasensibila: că noumenon, el reflectează constant asupra multiplelor phenomena, adică asupra manifestărilor empirice ale universului înconjurător. Dar Kant își complică demonstrația postulând că, finalmente, eul nu este nimic altceva decât o formă logică (la limită, chiar o rafinare a conceptului de
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
de către Socrate și Platon, cu alte cuvinte în postularea unei lumi ideale, transcendente, în sine, care în ipostaza de lume adevărată este supraordonată lumii sensibile, considerată în schimb ca lume aparentă. De ce toate acestea? Deoarece nu peste mult timp lumea suprasensibilă, ca lume ideală, se va dovedi inaccesibilă, iar caracterul inaccesibil semnifică o imperfecțiune a ființei, o diminuare a consistenței sale ontologice și a valorii sale. Idealitatea, așadar caracterul inaccesibil, este "o forță defăimătoare a lumii și a omului", "o răsuflare
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
celui evlavios, celui virtuos el trăiește în ea, el este ea96. Nietzsche face aici aluzie la contextul care corespunde primei etape a istoriei platonism-nihilismului, cu alte cuvinte la capitolul care corespunde gândirii lui Platon: se postulează existența unei lumi reale, suprasensibile, care însă nu a devenit încă o entitate pur și simplu "ideală", "platonică", dar la care pot ajunge cei înțelepți. • Lumea adevărată, inaccesibilă în imediat, dar promisă celui înțelept, celui evlavios, celui virtuos ("celui păcătos care ispășește")97. În a
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
în platonism pentru popor, așadar în creștinism. • Lumea adevărată, inaccesibilă, nedemonstrabilă, de nepromis, dar chiar numai închipuită fiind o mângâiere, o îndatorire, un imperativ 98. Al treilea capitol din istoria platonism-nihilismului este cel care corespunde gândirii lui Kant. Lumea adevărată, suprasensibilă, este exclusă din cadrul experienței și este așadar declarată necognoscibilă și nedemonstrabilă doar între limitele rațiunii teoretice. Este însă recuperată ca postulat al rațiunii practice: chiar dacă este constrânsă la existența palidă a unei simple ipoteze, aceasta continuă să constrângă în forma
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
idealismului, și care poate fi identificată cu pozitivismul incipient. Ca urmare a destrucției kantiene a certitudinilor metafizice, credința în lumea ideală și în caracterul său cognoscibil devine insuficientă. Acest lucru nu înseamnă însă că însuși platonism-nihilismul este depășit. Odată ce lumea suprasensibilă este declarată absout necognoscibilă, de aici urmează că nu putem ști nimic despre ea și că, la rigoare, nu putem decide nici în favoarea, nici împotriva acesteia, pierzându-și relevanța moral-religioasă pe care încă o avea ca postulat al rațiunii practice
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
pus între ghilimele. Nietzsche se gândește aici la propria operă de demolare care prin Știința voioasă, a ajuns la un prim rezultat: se află la început, în faza gândirii aurorale, chiar dacă nu încă în plină amiază. Dar după abolirea lumii suprasensibile, ca ipoteză superfluă, mai rămân deschise încă două probleme: ce se întâmplă cu locul în care se afla lumea ideală și care, după abolirea acesteia, rămâne gol? Și care este sensul lumii sensibile după abolirea lumii ideale? Se impune un
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]