63 matches
-
reverberații filosofice, Eminescu ajunge la virtuozități verbale (rimele culte, rezultate prin folosirea numelor proprii: "Menelaos/adaos, / Istaspe/ oaspe"), la suavitatea melancolică, la armonie și la fantezia detaliului. Prin reluarea temelor, obține de fiecare dată: efecte de sunet, mișcare, culoare, iar supratema (tema timpului, a permanentei deveniri) revine obsedant, în ton elegiac. În poeme, omul este cuprins în spectacolul cosmic, în trei ipostaze: cosmogonică, sarcastică, elegiacă (Scrisoarea I, Rugăciunea unui dac, Luceafărul, La steaua). Modelat de un spirit romantic al veacului, Eminescu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
al unor asemenea relații este Erosul: adică acea dintotdeauna enigmatică mișcare sufletească ce echivalează cu decisivul început al cunoașterii de sine și de semeni, pentru oricine. Așa se explică de ce trăirile dragostei constituie nu doar o "temă" printre altele, ci "supratema" obsesională, "Alfa" și "Omega" pentru întreagă epică a scriitorului." O frază concentrează excelent ideea pregătită de un capitol întreg: Slavici e, fără urmă de îndoială "psiholog și, s-ar putea zice, psihanalist născut, iar nu făcut"34. Și în egală
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
modernă pentru literatura română de atunci, dar și de azi: cea a unei alterități polimorfe (de etnie, credință și condiție socială) și a construcției particulare a unui individ marcat de aceasta. Slavici a intuit perfect că se impune să utilizeze supratema iubirii pentru a realiza cea mai bună reflectare și aprofundare a raporturilor cu Celălalt. Între creațiile prozatorilor noștri ce îl preced pe Slavici, descoperim suficiente povești de dragoste între o româncă/român și un străin/o străină(fie el/ea
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
de semeni, pentru oricine, când i-a venit vremea să rupă "cordonul ombilical" psihic, nu biologic care-l legase de aceea care i-a dat naștere. Așa se explică de ce trăirile dragostei constituie nu doar o "temă" printre altele, ci "supratema" obsesională, "Alfa" și "Omega" pentru întreaga epică a scriitorului. Magistral e chipul în care epica lui Slavici ne edifică asupra faptului că din iubire pornesc toate rămurișurile afectivității omenești, că dragostea e calea de acces spre "adâncul latent" care este
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
I I (Libertateaă Divagațiile noastre de mai sus În jurul „pozei”, a ratării (a „pozei ratării”!Ă, a sinuciderii ne duc, oarecum logic, la ubicua idee de libertate. Toate acestea „trei” - ca și altele, bineînțeles - sunt forme ele libertății; iar „Exilul”, supratemă a acestui volum, este și el o astfel de „formă”. De altfel, cine caută, cine este obsedat de libertate, o găsește, nu-i așa, peste tot. Libertate, Încă o dată, În forma strict individuală, uneori În consens fericit cu comunitatea căreia
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
privirilor dintre Narcis și Orfeu" în care se zămislește misterul ermetismului poetului. Dar criticul nu se arată preocupat de creație doar în sensul de doctrină poetică, ci abordează și latura ontologică a acesteia, prin aducerea în prim plan a unei suprateme căreia i se subordonează lirica barbiană. Increatul devine o prezență constantă a poeziei lui Ion Barbu, ușor decelabilă de altfel în Oul dogmatic, în aparent ludicul După melci sau în ciclul Uvedenrode. Văzut ca o mișcare regresivă către unitatea primordială
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
limitelor însingurării”, condiție tragică a ființei contemporane, „nemaipomenit de singure”. Didascaliile implică autorul în structura textului, transformându-l într-un personaj-martor alături de Pescarul I și II, care întregesc perspectiva mitică a tragediei: . Solitudinea, devenită temă principală, se grefează pe o supratemă, a ființei umane aflate într-o dramatică luptă cu destinul impus de o instanță divină, prezentă prin absență. în stilul Psalmilor arghezieni, eul caută certitudinea sacralității, o neagă și o afirmă cu vehemență, pentru a certifica propria identitate. într-un
Avatarii conştiinţei-de-sine. De la existenţialismul kierkegaardian la parabola literară. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
a narațiunii, cu modificări de registru stilistic, cu necesare reprize de „lunecare” dedesubtul epicului potențează impactul scrierii. Nu mai puțin, observațiile acute despre rescriere, din finalul cărții, dând seamă, psihologic și estetic, asupra acumulărilor cognitive și creatoare ale noii vârste. Supratema dintotdeauna a literaturii durabile: iscodirea sufletului omenesc, Înstrăinat și exilat oriunde și oricând, Își află În Întâlnirea o ilustrare originală și profundă. * Fragmentul reportericesc scris cu „mâna stângă”, din numărul aniversar al revistei 22, conectează stimulator cu vechea și noua
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
naufragiază Împreună cu minuscul său echipaj. Din punct de vedere estetic, romanul este mediocru, sub valoarea Particulelor. Substanța ideologică, bogată, se activează la maximum, În așa hal Încît exigențele convențiilor narative sînt adesea abandonate pentru a-i face loc. În sfîrșit, supratema: iubirea. Ceea ce se narează este la prima vedere o poveste de iubire, o dragoste terminată tragic, cu moartea ei și alienarea definitivă a lui. Nu este vorba Însă despre o poveste petrecută În illo tempore. Contextul Îi determină evoluția: sîntem
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
turneele efectuate la Paris, Veneția, în fosta URSS, la Belgrad, Budapesta, Viena). Dar comentariile sale așa-zicând teoretice (din „caietele de regie” redactate în 1953 și 1956) dezamăgesc prin viziunea simplificatoare. Mai interesante sunt analizele privind biografia personajelor, fiecare cu „supratema” ce îl definește în raport cu ideea centrală a operei. Cu toată insuficiența scriitoricească pe care singur și-o recunoaște, A. iubea prea mult teatrul, pentru a nu cocheta cu dramaturgia. Textele pe care le-a semnat sunt, de fapt, montaje dramatice
ALEXANDRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285240_a_286569]
-
în efigie, nenominalizatul autor al romanului Un port la răsărit, în a cărui textură ficțională inchizitorul identifică absența clarviziunii permițându-i să sesizeze "cumplita asuprire socială și națională exercitată de capital, în slujba căruia se afla."11 Anticipând una dintre supratemele discursului critic din decada care se deschide, recitirea istoriei literare se realizează din acel unghi partinic care permite decanonizarea exponenților "reacțiunii": soluția de continuitate cu critica interbelică devine blazonul care legitimează comunist o investigație intelectuală plasată sub semnul combativității. De la
Literatura română în anii ’50 by Ioan Stanomir () [Corola-journal/Journalistic/13687_a_15012]
-
preluând temele obligatorii și rețetele de fabricație impuse de comunism. Procesul de producție în care sunt angrenați muncitorii din uzine (naționalizate) și țăranii din cadrul cooperativelor agricole (aflate în proprietatea statului) se cere urmărit din unghiul ideologiei comuniste; și el reprezinta supratema miilor de pagini scrise în spiritul «indicațiilor de partid». Ideologii, activiștii și cenzorii regimului nu sunt interesați de viața muncitorului sau a țăranului, ci de încadrarea ei într-un sistem rigid, cu accent pus pe colectivitate, nu pe individualitate. Literatura
Nicolae Velea () [Corola-website/Science/302908_a_304237]
-
pagini datând deci de prin 1959 sau 1960). Sunt cuvintele, citate după Apostolul Pavel, cu care se încheie romanul. Prin proporția acordată analizei sentimentelor, căutării fericirii prin iubire s-ar putea susține că aceasta este nu numai tema, ci chiar supratema cărții ce'poate fi citită astfel ca un roman al eșecului erotic reiterat. Numai că nimic nu ne asigură că raportul proporțiilor înseamnă și un raport de priorități semnificative. Găci iubirile lui Victor Petrini nu se sfârșesc doar pentru că ar
Cel mai iubit dintre pământeni (roman) () [Corola-website/Science/325671_a_327000]