118 matches
-
toți tinerii poartă din ăștia, au talpă dublă. Nicu îl luă de mână, cum făcea cu maică-sa când nu prea știa ce se întâmplă cu ea. Îi luă și pălăria rotundă dintr-o găleată, o șterse puțin cu mâneca surtucului, mirându-se de unde a apărut. Așa cum îi povestise lui Jacques, știa sigur că-n ajun bărbatul n-avea nimic pe cap. Reuși să-l urnească, dar străinul parcă nu se trezise de tot. Bucătăreasa familiei Margulis le povestise băieților despre
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
din capul locului, ori nu le mai găsea nicicum și trebuia să ceară sfatul colegilor. Păvălucă era cel mai abil, parcă le scotea din mânecă, cum fac scamatorii sau cei care trișează la cărți, de-și țin așii în mâneca surtucului. Aflase însă că, de vreo două luni, colegul lui de birou scria un roman, asta explica multe. Nu izbutise să-i smulgă decât o mărturisire, că acțiunea se petrecea în viitor sau așa ceva. Bănuia că e vreo imitație de Jules
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
încă o dată de sub marchiza de la intrare și salutând, în glumă, militărește. Ion Algiu privi în urma lui cu o urmă de zâmbet acoperit bine de mustață. Îi lipsise și lui. 4 Nicu luă plicul și-l puse cu grijă în buzunarul surtucului, să nu se boțească. Apoi se înclină în fața surorii lui Jacques, cum văzuse că fac bărbații importanți, ca domnul Cazzavillan în fața nevestelor redactorilor, dar fata pufni în râs și-l apucă de bărbie, ridicându-i-o spre ea. Așa a
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
întâmplare, suflându-i aburii de țuică în nas, Nicu credea că scapă, dar nu, iată că a dat peste Fira. A privit-o fără interes și-a aruncat-o în „groapa cârtiței“, apoi imediat a găsit în buzunarul stâng al surtucului și plicul. Nu știa să citească, așa că, rupt în două, l a aruncat peste vaca lui Nicu, în groapă, ca un lințoliu. După ce se convinse că nu mai e nimic demn de atenție prin buzunarele băiatului, îi mai dădu vreo
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fi să-l invităm, ca gazetar, la... În clipa aceea se sculă o persoană în vârstă, voluminoasă - nu purta nici corset - care stătuse retrasă și nu se amestecase în discuție. Era îmbrăcată fără grație, într-o fustă groasă și un surtuc cu croială simplă, de culoare închisă, dar părul castaniu încă, pieptănat cu cărare la mijloc, îl avea strâns cu toată grija. Nici un fel de podoabă în afară de verighetă. Nasul avea ceva vulturesc, iar gura și ochii o expresie de tristețe fără
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
se gândi că mai târziu, ca doctor, îl vor chema așa, în mijlocul nopții, cariera nu-i surâse deloc. Își zise că se va dedica cu totul științei. Se dădu, în sfârșit, jos. Costache ieșise și el în cămașă, cu un surtuc deasupra și cu un fes de lână pe cap. Era comic, în toată puterea cuvântului, încît Felix nu putu să nu zâmbească. Fuma și scotea fumuri groase pe întuneric, care dădeau aerului luciri albe. G. Călinescu - Du-te, zise moș
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
numeroasei familii. Stănică, aplecîndu-se asupra patului și sprijinindu-se cu mâinile de umerii fetelor, examină cu atenție un cadru, până ce descoperi ceea ce căuta. - Uite, Lili, zise, ăla sunt eu! Și arătă un băiețaș cu pantaloni scurți, trecând de genunchi, cu surtuc de om matur, cu părul lins, despărțit printr-o cărare laterală, însă cu capetele inegale, parcă smulse. Părea un băiat timid, curățel. - Erai drăguț, unchiule! zise fata. - He-hei, se mândri Stănică, eu am fost ceva în viața mea! Peretele dimpotriva
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Bătrânul gemu puțin și făcu doar din cap semn că nu vrea să se miște de acolo. - Trebuie să te dezbraci măcar, că te sufocă hainele! Fără să mai aștepte aprobarea, Aglae îl răsuci ca pe un copil și trase surtucul. Otilia se repezi să-i scoată ghetele cu gumilastic, uscate și încovoiate de vechime, ca niște iminei turcești. Picioarele lui moș Costache apărură înfășurate în niște ciorapi de lână, de o grosime fabuloasă. Degetele mari tăiaseră cu unghia vârfurile și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
înfășurate în niște ciorapi de lână, de o grosime fabuloasă. Degetele mari tăiaseră cu unghia vârfurile și ieșiseră ca două ghemuri de ceară. În alte împrejurări Otilia ar fi râs, dar acum nu vedea și nu auzea nimic, nimic. După surtuc Aglae îi trase pantalonii, de la capătul de jos, cum ai scutura un sac, și bătrânul apăru în niște nădragi largi de stambă colorată, legați jos, în lipsa șireturilor rupte, cu bucăți de sfoară. - Poftim, observă Aglae, cu reproș, uite ce-nseamnă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sa. Ținea banii sub cămașă, pe piele, nu fără primejdie, fiindcă Olimpia se uita foarte scrutător: - Dar ce-ai tu acolo, Stănică, de-ți stă cămașa așa umflată? - Nimic, ce să am, a ieșit ea așa! și Stănică își încheiastrîns surtucul. De când avea bani, din care nu cheltuia nimic deocamdată, Olimpia îl plictisea, iar când Olimpia începu să-i tot pună întrebări, care i se păreau, pe drept sau pe nedrept, indiscrete, o urî de-a binelea. Căută un pretext să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
peste fața lui la spectacolul ce-l privea. - Ce era adică: Un băiet de țigan cu capul mic într-o pălărie a căror margini erau simbolul nimerit al nemărginirii, cu ciubote în care ar fi încăput întreg și într-un surtuc lung de-i ajungea la călcâi și care fără îndoială nu era al lui, schinjuia c-un arcuș ce rămăsese în câteva fire de păr și, cu degetele uscate, pișca niște coarde false care țîrliau nervos, iară împrejuru-i frământa pământul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el vara și iarna. Iarna, de gerul cel amarnic, trăznea grinda în odaie, crâșcau lemnele și pietrele, vântul lătra prin gardurile și ramurile ninse; ar fi vroit să doarmă, să viseze dar gerul îi îngheța pleoapele și-i painjinea ochii. Surtucul lui pe lângă acestea era mai mult urzeală decât bătătură, ros pe margini, fudul la coate, de râdea pare că și vântul în urma lui. Oamenii căscau ironic gura când îl vedeau... Și-n asemene momente, în lungile și friguroasele nopți de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cânta subțire și frumos, de stai îndrăgit de el... Apoi tăcu și iar începu a ciocăni cu degetelei lui lungi, încît mâna lui îmi părea un paingăn mare, care joacă tremblante. - Iartă-mă, d-le Doctor, zisei eu încheindu-mi surtucul dinainte, dar mie-mi pare că aria aceasta care ai fluierat-o am mai auzit-o undeva... și aș voi să vă-ntreb ... - Aria asta ai auzit-o în capul d-tale, zise el, pe când ștergeai ciubotele lui Beethoven. - Mă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
albăstrimea transparentă a strugurului negru. Dacă a cunoscut cineva ochi frumoși, la a căror vedere se cutremură orce fibră, pe care i-ai privi cu o intensivă și, ca să zic, dureroasă plăcere, atunci erau ai lui. Era îmbrăcat într-un surtuc de postav albastru deschis, cu talie lungă, pantaloni negri și jiletcă de catifea neagră cu pui verzi de mătasă. Botinele de lac cuprindeau strălucit și cu fidelitate formele unui picior mai mult mic. Părul lui strălucit, căzând pe umeri bine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cei lungi ședeau deosebiți oameni, fiecare caracteristic în felul său. Vechilul moșiilor, un om cu fața arămie și cu barba castanie, își ațintea cu lăcomie ochii verzi la felurile de bucate ce le aducea sufragiul și-și ștergea degetele de surtuc or de vestă, nicicând de șervetul curat ce sta-naintea lui. Un văr al boierului, cu părul roșu amestecat cu vițe albe, cu fruntea mică și cu ochii ca zărul, își răsucea mustățile de praporcic rusesc sub nasul lui roșu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în când netezindu-și barba pe care n-o avea. Farfuriile sunau schimbîndu-se, vinul roșu și alb sclipea turnat [în] păhare și încet, încet se stabili acea veselie firească care însoțește orce prânz îmbelșugat. La coada mesei ședea bietul scriitoraș. Surtucul lui cel negru (el îmbla îmbracat nemțește) era periat cu multă îngrijire, părul de pe tâmple era pieptenat c-un fel de cocheterie peste urechile cam lungi, mînele lui mici și slabe atingeau c-un fel de frică mâncarea și farfuriile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ar fi iarnă, tăcerea ar fi și mai bogată, sporită de aburii ce ies prin porii chepengurilor ori ai canaturilor. Și, pentru că asta nu e destul, bărbatul își dezghioacă trupul chircit, se ridică alene și, cu mișcări precise, își îmbracă surtucul peticit, își trage o bentiță care să-i țină părul moale de o parte și de alta a frunții, apoi urcă cele câteva trepte ale demisolului, pregătit să asculte tăcerea mai largă, a străzii. Este, de fapt, o alee, mărginită
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sublimă a melancoliei fiindcă nu cultivă marea geometrie. O fetiță și un băiat se opriră lângă butuc. După oarecare codire, băiatul scoase din sân două ouă, întrebînd pe arhitect dacă cumpără. Acesta le apucă îndată și le mută în buzunarul surtucului său, întinzînd băiatului o monedă de douăzeci de lei. Fata avea în frunză o bucată mare de caș. Arhitectul o luă și pe aceasta, plătind-o. Copiii o rupseră la goană veseli. Ioanide frânse cașul în două, dădu jumătate lui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
militară la care Regele a asistat, fie trecerea în revistă a unor trupe. Bătrânul din după-amiaza aceasta, care se apropie de Rege fără să aibă în mână albumul sau vreo carte, poartă cizme și e îmbrăcat oarecum vânătorește, cu un surtuc ciudat plin de cheotori. Are părul alb, ochii albaștri și lăcrimoși, fața plină de vinișoare roșii și albăstrui, mersul falnic și nesigur în același timp ― și vorbește tare. "Sire, începe, eram la Mânăstirea Dealului când tatăl Majestății Voastre și Majestatea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
țărănești. Revista "Familia" îi făcuse numele cunoscut printre "studenții" din Blaj, dar aceștia s-au mirat cînd l-au văzut așa de rău îmbrăcat, la sfîrșitul lunii mai, cînd a sosit la Blaj. Ștefan Cacoveanu spune că " Era într-un surtuc de peruvian negru, ros, scurt în mîneci și rupt în coate; în niște pantaloni de altă culoare (gălbui mi se pare) scurți, de i se vedea de sub ei pînă la înfășurări ciobotele scîlciate și prăfuite. Pe cap purta, deși era
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
a) - a aluneca răsăreală - boală de piele răspintene - răspîntie răsteu - resteu, lemn pus la jugul boilor răsură - răzătură rășchitoare - rîșchitoare, unealtă de depănat rătăci (a) - a se îndepărta rîmător - porc rîncăi (a) - a rage rîșniță - rînză, pipotă rîză - zdreanță roc - surtuc rofii - rohii, vărsat rohmani - vezi blajini roi - grup compact de albine în cău tare de stup rost - spațiul prin care trece suveica roșeață - inflamație rotiță - bucată rudă rea - boală datorită căreia mor urmașii rug - tulpină de plantă tîrîtoare rujă - măceș
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
H5a) Dintr-o crâșmă deschisă s-auzea o vioară (s.n.) schigiuită.[...] Un băiet de țigan cu capul mic într-o pălărie a căror margini erau simbolul nimerit al nemărginirii, cu ciubote în care ar fi încăput întreg și într-un surtuc lung de-i ajungea la călcâi, și care fără îndoială nu era al lui, schinjuia c-un arcuș ce rămăsese în câteva fire de păr și, cu degetele uscate, mișca niște coarde false, care țârliau nervos, iară împrejuru-i frământa pământul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Slobozia, comuna Pungești, au fost nevoiți să explice autorităților proveniența acestora. Astfel, „fata mare” a declarat: „...atunci când m’am întors acasă am luat și eu de pe uliță o pereche cioboțele, 2 fețe de masă, o perdea, o pernă și 2 surtuce pe cari le’am dus acasă la mine unde s’au și găsit de geandarmi”. Muzicantul Dura a declarat o versiune ce s-a vrut a fi credibilă asupra bunurilor găsite în casa sa: „Eu n’am fost în Pungești
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
fi credibilă asupra bunurilor găsite în casa sa: „Eu n’am fost în Pungești când s’a stricat târgușorul, dar în acea zi m’am dus spre Roman unde am un băet în armată și pe drum am găsit 3 surtuce pe care le’am dus acasă unde s’au găsit de geandarmi ascunse sub omăt, când mi-au făcut percheziție”. După cum se știe, frica păzește bostănăria dar în textul care urmează, a apărat valorosul fund al muzicantului din Slobozia care
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
pălărie largă în margini, cu veston adesea maroniu și jiletcă de catifea sau de tricou frumos lucrate. Ochii lui castanii erau mari, rotunzi, și privirea scăpăra de o inteligență ironică la fel cu talentul său [...]. Caragiale apărea dimineața într-un surtuc închis și și cu o tichie care reliefa forma grecească a capului lui. Purta părul tăiat scurt și dat jos pe frunte. Pe mine mă poreclise "Aghiuță". Caragiale avea vocea roasă de tutun, un spirit de imitație uimitor. Fața lui
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]