697 matches
-
Ion Creangă. Pe cine mai interesează cât sunt de frumoase frunzele primăvara, sau cât este de trist atunci când plouă și bate vântul, cum scria George Bacovia. Cine mai scrie acum despre sunetul dulceag al vântului șuierând printre copaci sau de susurul apei curgând printre pietrele modelate de timp. S-au dus timpurile când natura era o poezie fantastică, acompaniată de muzica sufletelor poeților și scriitorilor trecuți. Acum omenirea este interesată și citește ceea ce îl ajută să se înțeleagă pe ei și
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
Roja, îl rugă Gulie, privindu-l cu ochișorii lui mici, de șoarece. Nu avea voie să intre în panică, trebuia să se miște repede, începu deci să cerceteze atent toate ungherele camerei trăgînd în același timp atent cu urechea la susurul apei din chiuveta de la baie. Acum că sînteți cu toții la mîna lui, încercase să-i sperie Curistul, ce vă mai holbați așa? Voi ați vrut-o, adăugase, mai bine l-ați fi lăsat să moară, n-ar fi trebuit să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Câmpia Centrală a țării, în Lijiang drumurile nu sunt amenajate într-o ordine anume, și nici nu are zid de apărare. Dragonul Negru, cu ramificațiile sale subțiri de apă, trece printre casele oamenilor, peste tot în oraș putând fi ascultat susurul pârâului și admirate sălciile plângătoare dansând deasupra apei. 3. Arhitectura chineză veche Metaforic, arhitectura este numită "muzică cristalizată", pentru că poartă amprenta civilizației umane. Arhitectura chineză veche se baza pe construcțiile din lemn. Aceasta a început să prindă contur în secolul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
copacului din fața ferestrei. Lumina Învăluia pereții albi ai odăii, cuvertura gălbuie de pe pat, fotoliul uriaș, divanul și rafturile pline de cărți scumpe. CÎteva narcise timpurii se odihneau Într-un vas de porțelan suedez. Tăcerea din odaie era curmată doar de susurul unei fîntîni nevăzute și de vocea blîndă a unui tînăr cu ochelari fără rame, care vorbea cu un aer serios: — Principalul este să nu te enervezi, domnule Digby. Ai suferit destul de pe urma războiului ca să-ți poți permite să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
colac de salvare. Și, În orice caz, ai semnat... Digby nu Înceta să se mire de faptul - extrem de bizar - că nu-și mai amintea cum ajunsese aici. Se trezise pur și simplu Într-o cameră odihnitoare, În care se auzea susurul unei fîntîni și În care mirosea a medicamente. Era iarnă, copacii erau negri, iar vîntul azvîrlea În răstimpuri ploaia În ferestre, sfîșiind liniștea din odaie. O dată, auzise un geamăt stins, venind de departe, dinspre cîmpuri și răsunînd ca sirena unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nesilit În „Pavilionul special“. În timp ce cobora tiptil, cu băgare de seamă, scările, Îi veneau În minte cuvinte ca „pionier“ și „indian“. În salon luminile erau stinse, dar, cum perdelele nu fuseseră trase, Încăperea era scăldată În razele lunii. Se auzea susurul fîntînii și se vedea limpede umbra argintie a frunzișului. Exemplarele din The Tatler erau rînduite pe mese, scrumierele fuseseră scoase, iar pernițele - scuturate și așezate pe fotolii: Încăperea semăna acum cu o sală de expoziție În care publicul e ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
coridor nesfîrșit, spre un individ pe nume Digby, care-i semăna atît de mult, deși avea amintiri atît de diferite. Parcă auzea glasul lui Digby spunînd: „Închide ochii“ Se văzu Într-o Încăpere plină de flori, În care se auzea susurul unei fîntîni țîșnitoare. Anna ședea lîngă el, paznică vigilentă a ignoranței lui. Iar el Îi spunea: „Firește, ai un frate... țin minte!...“ Se potolește parcă, auzi el un glas. Nu credeți? — Ce-ai de gînd să faci? Era ca una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămânilor, care le Înghețase susurul sângelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați În cenușa uitării și În vâltoarea vedeniilor, lor le creștea părul, ca și barba, ca și puful de pe trup și de la subsuori, iar pe nevăzute, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și ele. 2. Cel mai tânăr, cel care avea trandafirul În inimă și care zăcea Între păstorul Ioan și prietenul său, Malhus, se va deștepta primul, dintr‑odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întâi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întâi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea dezmetici numaidecât, căci trupul i se vlăguise de atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
degetele uscate și vlăguite piatra jilavă și Înghețată a grotei, zadarnic Își dilata pupilele, zadarnic se atingea cu degetele, ca sa se Încredințeze dacă era vis sau nălucire liniștea străpunsă de picătura din bolta nevăzută a grotei, negura mistuită de un susur firav, zadarnic Își Încorda auzul să deslușească sunetele muzicii, să audă cântările pe care le retrăia aievea, pe care și le amintea făptura sa. Nimic, doar ecoul surd al Închipuirilor sale, ca și liniștea stridentă a grotei; sunetul liniștii, tihna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
treacăt fie spus, doamna Nina Roth‑Swanson a bătut câmpii. „În limbaj poetic un torent de apă semnifică anume refulări onirice, iar asociația cu o apă curgătoare, mai degrabă presimțită - este expresia sunetului abisal ce sugerează deopotrivă murmurul vorbelor și susurul urinei.“ (Aici, Într‑adevăr, s‑a Întrecut pe sine.) Deci domnule, Mendel Osipovici n‑a fost soțul meu, mi‑a pecetluit Însă existența, iar eu i‑am „ușurat pătimirea“. (A se vedea poeziile geminate „Fiul rătăcitor“ și „Geo și Afrodita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
crengilor; hohotirea despletită a vântului; calești de vijelii; iernaticul vânt; viforul turbat; vântul transparent și uniform; un vântuleț, potolit aduce cu el o mireasmă blândă; supărat pe liniștea omenirii, vântul bate în lună plină; plutește mort pe cerul fumuriu către susurul lin al frunzelor; Despre vară: zile caniculare; vara a pictat cu un verde puternic toată pădurea; a acoperit pășunea și munții cu verdeață; pentru ape, a ales un albastru strălucitor, transparent; în copaci a pus podoabe, mere, pere, cireșe; pe sub
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
spus, așezându-mă pe marginea patului. Ian scutură dintr-o ureche. Am luat paharul și am mestecat cu degetul în el. Dreptunghiurile de hârtie fâșâiră. Convingere. Am închis ochii și-am încercat să mă conving că fâșâitul era de fapt susurul apei curgând printr-o țeavă lungă. După ce am reușit să fixez bine gândul, am scos degetul din pahar și am dus paharul la gură. Hârtiile mi se rostogoliră peste buze într-un ghemotoc poros, câteva găsindu-și drumul spre dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
răspunse Salieri. "Dar numai eu te pot duce", sări Paganini. Acolo unde se hotărăște cui i-a sosit vremea. Într-o stare de transă intră acolo. Mioara Alimentară era un paraom... Dimensiunea întâi Î n jur era un gol electronic. Susurul era un spațiu care curgea. Nu știa dacă era în centrul energetic al lui sau la periferie. Ea însăși devenise un susur. Și gălăgia gunoierilor care nu se vedeau și vorbeau limba strigătului. Urme de silabe înglobate într-o monosilabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de transă intră acolo. Mioara Alimentară era un paraom... Dimensiunea întâi Î n jur era un gol electronic. Susurul era un spațiu care curgea. Nu știa dacă era în centrul energetic al lui sau la periferie. Ea însăși devenise un susur. Și gălăgia gunoierilor care nu se vedeau și vorbeau limba strigătului. Urme de silabe înglobate într-o monosilabă uriașă, limba gălăgiei. Bombardamentele erau din toate părțile, muniția sunetelor onomatopeice se împrăștia ca alicele, care, la rândul lor, pocneau scuipând miliarde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
chemătoare, încât îți venea să te întinzi tăcut și să asculți foșnetul materiei, să o fărâmi între degete pentru a-i stârni freamătul și parfumul pe care numai Bărăganul poate să-l aibă. Toate ființele care-l populează sunt întruparea susurului materiei, a murmurului său, fiecare geamăt e zumzet, e cântec al Mamei-Pământ, acum lehuză, pentru că a născut pe copiii săi; copiii-fuioare se ridicau mai clare pe cer și se ordonau în literele formulei chimice, pe când îmi sunau îndepărtat cuvintele Scripturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
groasă, viola da gamba a greierilor, pe coarda cea mai subțire, zumzetul razelor de Lună, pianul care le măsura legănarea prin alunecare a valului după val, țipătul fotonilor solari aruncați drept confeti din infinit se înșirau unduios, încet, ca un susur de izvor, electrizant de rece, înviorător prin șocul înțelesului din adâncimile limpezi, a tot ceea ce exprima grâul ca individ colectiv, absolut. Celui care întreabă mirat de pericolul care stă la pândă i se răspunde cu un surâs. Străinului i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
era în altă parte a orașului. Contează? răspunse Mioara-fantomă. Privește. Lia-Babă se uită în album la fotografiile din copilărie! Se miră pentru că poza de luna trecută, cu Mița și Stana, babe ca și ea, se rătăcise între file. Parcă auzea susurul apei, atunci când rugaseră pe un tânăr să le imortalizeze pe peliculă. Cineva mută pozele în album, zise ea în barbă ștergându-și ochelarii cu poala capotului de molton. Adolescentele fugiseră spre poza de acum, îi explică Mioarei fantoma. În felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
din cel câmpenesc, pentru că avea foșnet parcă de vânt, parcă de lan, ori de frunziș, ori de apă, dar și ceva din fâlfâiri de aripi, puțin din strigătul becaței, din atomul de tril, needucat de a fi tril, ceva din susur, nu de boare, nici de undă, aducând puțin cu suspinul, cu oftatul, așa cum face omul după ce-și închide cartea vieții și încă respiră, cineva deschizând-o, intrigat de a fi citit următoarele: N-am știut niciodată de ce tavanul cerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
o femeie frumoasă - eram tare. Viața mea alterna secvențe de paranoia și de toropeală voluptoasă. Era ceasul plăcerilor. Sigrid reveni cu tava. Deschise o sticlă de roederer 1991 și-mi turnă într-o cupă givrată pe care mi-o întinse. Susurul șampaniei care curge anunță fericirea. Era o seară călduță de vară, gazda mea purta o rochie scurtă care dădea la iveală gambe demne de o scandinavă. Ai putea contracta sindromul Stockholm pentru mai puțin de-atâta. Ciocnii („Pentru Biscuit care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
Roja, îl rugă Gulie, privindu-l cu ochișorii lui mici, de șoarece. Nu avea voie să intre în panică, trebuia să se miște repede, începu deci să cerceteze atent toate ungherele camerei trăgînd în același timp atent cu urechea la susurul apei din chiuveta de la baie. Acum că sînteți cu toții la mîna lui, încercase să-i sperie Curistul, ce vă mai holbați așa? Voi ați vrut-o, adăugase, mai bine l-ați fi lăsat să moară, n-ar fi trebuit să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
e Iubire. Iar Iubirea cuprinde și iartă tot, fiindcă înțelege tot și mai ales pe oameni, așa cum au fost ei. Trandafirul Deșertului Se lăsase seara. Vuietul străzii se domolise încet-încet, apoi se stinsese cu totul. Se stinseseră și luminile. Doar susurul apei pe pietrele multicolore când vesel, când suav, când plin de bucurie ca un clopoțel de vacanță dăinuia în liniștea încăperii. Și chiar așa era: vacanță. A doua zi era duminică. Până luni, nimeni nu mai intra în magazin. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mie de ani după asta, spunea că EL Îl chema atunci pe Tatăl Lui să îndepărteze, dacă vrea, acel potir de la El... Eu nu știu, n-am auzit decât ce a adus vântul până la mine și vorbele Lui erau ca susurul apei care aduce în primăvară viața pentru noi: "...dar nu voința mea, ci a Ta să se facă". Tatăl meu a plâns atunci peste El cu frunzele lui, ca să-L mângâie... dar frunzele noastre sunt ascuțite și, oricum, câteva frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
un parfum cum n-am știut vreodată că există, pe care-l simt curgând în jur, prin creștet, pe păr, pe haine lumină pe care o gust și e dulce în cerul gurii și cuvinte care se întrepătrund într-un susur blând, ca un izvor îndepărtat ici și colo îmi răsare câte un cuvânt, ca apoi altul să-i ia locul și tot așa abia asta nu pot să prind... dar am prins lumina... și nu-mi doresc altceva. Asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pat de spital de lagăr, o aduceam pe Alindora, fructul violării copilului-mamă, a Minodorei, sora ta. Teodora își întrerupe povestirea. O tăcere lungă se lasă împreună cu seara de iarnă care se grăbește să cadă odată cu fulgi care ating, cu un susur, fereastra. Dora privește în noaptea albă, fără să vadă altceva decât gândurile ei tulburătoare : "Alindora... Alindora Bosch, doctorița anestezistă din spitalul de la Strasbourg. Alindora... Nu este un nume obișnuit. Alindora. Numele ăsta mi-a fost transmis de câteva ori de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]