264 matches
-
ș.a.). Urmează o serie de victorii împotriva tătarilor și turcilor (la Putineiu și pe locul numit „"Padina" "Șerpătești"” de lângă satul Stănești) culminată cu incendierea Rusciucului. După modelul victorios al lui Mihai, Aron Vodă pornește o campanie similară. Datorită recunoașterii ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă și succesorul său, Răzvan Ștefan, Mihai trimite o delegație de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relațiile munteano-transilvănene. Delegația de boieri condusă de mitropolitul Eftimie a negociat aderarea la această alianță
Mihai Viteazul () [Corola-website/Science/296804_a_298133]
-
fie obligați să facă față ambițiilor crescute ale acestuia, sau să continue lupta fără implicarea acestuia în luptă și să riște să fie înfrânți. Muhammad Ali a fost de acord în cele din urmă să-și trimită trupele în ajutorul suzeranului său cu condiția să obțină controlul nu doar asupra Cretei și Ciprului, dar și asupra Peloponezului și Siriei . Fiul lui Muhammad Ali, Ibrahim Pașa, și-a debarcat trupele la Methoni pe 24 februarie 1825. După o lună de zile, el
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
hoteluri și peste 300 de magazine artizanale. Mormântul Rahelei, un important loc de pelerinaj evreiesc, este localizat la intrarea nordică a Betleemului. O referință istorică a orașului apare în Scrisorile de la Amarna (c. 1400 î.e.n.) când regele Ierusalimului cere ajutor suzeranului sau, regele Egiptului, în urma atacurilor Habiru, pentru a recâștiga ""Bit-Lahmi"" . Se crede că similaritatea acestui nume cu forma să modernă arată că este vorba despre o așezare canaanită ce împărtășește aceeași moștenire culturală și lingvistică semitica cu cei care au
Betleem () [Corola-website/Science/298896_a_300225]
-
neputincios la incendierea Liege-ului și la masacrarea apărătorilor săi de către burgunzi. După Bainville, acesta fusese cel mai rău pas din viața sa. Istoricul explică punerea în libertate a lui Ludovic de către Carol Temerarul prin prestigiul de care se bucura monarhul suzeran și instituția regală în ochii feudalilor, ca parte a sistemului bazat pe vasalitate, în ciuda tuturor relațiilor conflictuale. Dar, odată știindu-se la adăpost, Ludovic îl aruncă în 1469 în închisoare, într-o cușcă de fier, pe sfetnicul său, cardinalul Jean
Ludovic al XI-lea al Franței () [Corola-website/Science/314774_a_316103]
-
Guillaume de Villehardouin, principele de Ahaia, care se căsătorea și el cu o fiică a lui Mihail al II-lea. Steaua prințului din Ahaia era atunci gata să urce: ducatul latin vecin al Atenei și triumviratul Eubeei îl recunoșteau ca suzeran. Tripla alianță găsea ajutorul puterii crescânde a regelui sârbilor, Uroș I. Mihail al II-lea Angelos al Epirului, parcă ghicind dorința omonimului său bizantin, a organizat această coaliție antiniceeană și i-a oferit basileului pretextul pentru începutul unui conflict deschis
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
și fiul lui Balduin, Filip, trebuia să încheie alianța. Carol de Anjou va ocupa Grecia, asigurându-și posesiunile epirote ale lui Manfred și ajutorul lui Guillaume Villehardouin. Prințul Ahaiei, ale cărui forțe se epuizaseră în lupte cu trupele bizantine, devenea suzeranul lui Carol I de Anjou (el își căsătorea fiica moștenitoare, Isabelle, cu fiul lui Carol de Anjou). Regele Siciliei găsea și alți aliați, căci împăratul bizantin număra și alți inamici. Serbia și Bulgaria aveau motive politice și dinastice care pledau
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
iar în al domniei sale în anul întâi, se arată că moșiile Livadă, Orașu Nou, Vama, Prilog și Ovăs care au fost odinioară ale lui Benedict numit Ur., mort fără moștenitor, care au fost date pentru totdeauna, de către acel rege Ștefan, suzeranului Nicolae fiul lui Maurițiu pentru serviciile sale credincioase”. În 1452, cănd cetatea Satului-Mare era a familiei Huniazilor, Negreștiul este pomenit că aparținător al acestei familii. Pe la 1490 este citat ca fiind încadrat în domeniul Medieșului Aurit. În următoarele secole până în
Țara Oașului () [Corola-website/Science/306511_a_307840]
-
Emiratul de Sicilia deveniseră independenți față de sultanul din Tunis. În mai 1061, cei doi frații din familia Hauteville au traversat strâmtoarea Messina pe la Reggio și au capturat Messina. După ce au ocupat Palermo în ianuarie 1072, Robert Guiscard, din postura de suzeran, l-a învestit pe Roger cu calitatea de conte de Sicilia. Robert a reținut pentru sine Palermo, jumătate din Messina și regiunea de nord-est (Val Demone) a insulei. Abia către 1085, Roger a reușit să întreprindă cucerirea sistematică a Siciliei
Roger I al Siciliei () [Corola-website/Science/328225_a_329554]
-
lor, samuraii, erau stăpânii satelor respective și vasalii direcți ai shogunului. Sub comanda lor se aflau luptători care înainte de a porni la luptă se parfumau, se machiau și își înnegreau dinții, obicei abandonat în anul 1870. Ca vasali, samuraii datorau suzeranului lor fidelitate necondiționată și asistență militară imediată, după care erau recompensați pentru serviciile prestate. Samuraiul purta două săbii, una lungă (katana) și una scurtă (wakizashi). Ei erau cei care-i apărau pe shogun și pe "daimyo" - nobilul feudal. Normele cunoscute
Samurai () [Corola-website/Science/302278_a_303607]
-
și una scurtă (wakizashi). Ei erau cei care-i apărau pe shogun și pe "daimyo" - nobilul feudal. Normele cunoscute sub denumirea de codul „războinicului” (Bushido), nu întotdeauna respectat, exaltau ideea de onoare, de respect față de cuvântul dat, de sacrificiu pentru suzeran și de dispreț față de moarte. Esența codului războinicilor rămânea simtul datoriei. Codul onoarei și al devotamentului absolut pentru seniorul lor sau pentru împărat îi situeaza pe samurai în relație cu cavalerii europeni din evul mediu, dar cu deosebirea că din
Samurai () [Corola-website/Science/302278_a_303607]
-
era fiica lui Henric Păsărarul, iar apropierea regelui de ducele Burgundiei au dus la răcirea relațiilor dintre cele două părți și la un lung conflict după 937. După excomunicarea să, Hugo a cedat și l-a recunoscut pe Ludovic drept suzeran. Dar regele Franciei apusene a pierdut influență asupra Lotharingiei, în favoarea lui Otto I. După o domnie turbulentă, Ludovic a murit într-un accident. A fost urmat la tron de fiul sau, Lothar. În 956, Hugo a murit. Fii acestuia, Hugo
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
cu Sichelgaita: Guy de Hauteville (devenit duce de Amalfi și de Sorrento) și Robert Scalio, niciunul dintre aceștia netulburându-i pe cei doi frați mai mari. La moartea sa, Guiscard era duce de Apulia și Calabria, principe de Salerno și suzeran al Siciliei. Succesele sale se datoraseră atât marilor sale calități, cât și înțelegerii avute cu Scaunul papal. El a creat și consolidat o puternică forță ducală, care însă a stârnit multe revolte ale baronilor, una dintre acestea având loc în
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
1440 până în secolul al XIII-lea și din 1807 înainte. De-a lungul secolelor, dinastia a achiziționat vaste întinderi de pământ, predominant în Moravia, Austria Inferioară, Silezia și , deși, în toate cazurile, aceste teritorii erau ținute prin feudalism, sub alți suzerani mai seniori, în particular sub linii variate a familiei Habsburgice, la care câțiva prinți ai Liechtensteinului au servit ca sfătuitori personali. Astfel, fără teren vasal ținut direct sub tronul Imperial, dinastia Liechtensteiniană nu a putut îndeplini cerințele de bază pentru
Istoria Liechtensteinului () [Corola-website/Science/309219_a_310548]
-
să procureze minusculul "Herrschaft" (domeniu al lordului feudal) al Schellenbergului și județul Vaduz (în 1699 și respectiv 1712) de la Hohenemi. Micul Schellenberg și Vaduz aveau exact statutul politic necesar; nu aveau niciun lord feudal cu excepția contelui lor suveran și Împăratul suzeran. Așadar, pe 23 ianuarie 1719, după ce achiziția fusese făcută în mod corespunzător, Carol al VI-lea, Împărat Roman, a decretat unirea Vaduzului cu Schellenberg și a elevat teritoriul nou format la demnitatea de "Fürstentum" ("principat"), cu numele de „Liechtenstein” în
Istoria Liechtensteinului () [Corola-website/Science/309219_a_310548]
-
mecanismele imperiale, legale și politice s-au destrămat, iar statul a sistat obligațiile datoriilor către orice senior feudal de dincolo de granițele sale. Publicațiile moderne atribui de obicei (deși incorect) "suveranitatea" Liechtensteinului acestor evenimente. În realitate, prințul său a devenit doar suzeran și a rămas lord suveran. Din 25 iulie 1806, când a fost fondată Confederația Rinului, prințul Liechtensteinului i-a fost membru, de fapt un vasal a hegemoniului acesteia, Împăratul Francez Napoleon I, până la dizolvarea Confederației, pe 19 octombrie 1813. Curând
Istoria Liechtensteinului () [Corola-website/Science/309219_a_310548]
-
campanii otomane, una în primăvara anului, a doua în august, respinse de voievod cu ajutorul maghiar. Luptele se reiau în toamnă, în părțile Severinului, unde, la 28 octombrie, se constată și prezența regelui Sigismund al Ungariei care dă un hrisov, în calitate de suzeran, mănăstirilor Vodița și Tismana, întărindu-le posesiunile. Cu prilejul acestor noi lupte, ungurii ocupă cetatea Severinului. Luptele au continuat în 1420, când a avut loc o expediție turcească de amploare, fiind atacate atât Țara Românească cât și Banatul, Transilvania, și
Mihail I () [Corola-website/Science/298640_a_299969]
-
tânărul Garcia Sancez. Cu toate acestea, relațiile dintre cele trei entități creștine din León, Castilia, și Navarra s-au înrăutățit după asasinarea contelui García în 1027. Sancho a stabilit relații cu Ducatul de Gasconia, probabil de natură suzeran-vasal, el fiind suzeranul. Ca urmare a relației sale cu mănăstirea Cluny, el a îmbunătățit drumul de la Gasconia la León. Acest drum avea să înceapă să aducă trafic mare până în Iberia în timp ce pelerinii se înghesuiau în Santiago de Compostela. După succesiunea lui Bermudo al
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
Regatul Poloniei, unit cu și Marele Cnezat al Lituaniei la vest, Marele Cnezat al Moscovei la nord, Hoarda de Aur la est și Imperiul Otoman în ascensiune, la sud. Pretendent la succesiunea tronului Hoardei de Aur, inclusiv la titlul de suzeran al cnezatelor rusești, Hadji Ghirai a apărat independența Hanatului Crimeii, pe care conducătorii contemporani ai Hoardei de Aur nu o recunoșteau. Hoarda de Aur fusese, în acea vreme, scindată practic în trei hanate: cel al Crimeii, al Kazanului și al
Hadji Ghirai I () [Corola-website/Science/326895_a_328224]
-
consimtă la un acord cu musulmanii. Acordul încheiat a prevăzut mărirea substanțiala a tributului pe care genovezii trebuiau sa-l plătească sultanului otoman și hanului tătar al Crimeii. Totuși, neavând flotă, Hadji Ghirai s-a mulțumit să fie recunoscut ca suzeran al genovezilor din Caffa și să controleze drumurile comerțului către Caffa, ca și către Kerci și Inkerman. Hegemonia sa s-a extins în acea vreme în întreaga Crimee, inclusiv Gözleve,(Eupatoria de astăzi), colonia Tana (Azak kalesi, sau Azovul de
Hadji Ghirai I () [Corola-website/Science/326895_a_328224]
-
Atenulf i-a abandonat pe normanzi, iar Benevento și-a pierdut ceea ce mai rămăsese din influența sa. Cel mai mare dintre conducătorii normanzi din sudul Italiei a fost Robert Guiscard, care a capturat Benevento în 1053. El a cedat cucerirea suzeranului "de jure" al acesteia, anume papei, care a numit o serie de longobarzi minori ca duci, înainte de a preda Benevento lui Guiscard însuși în 1078. Până la urmă a fost restituit papei în 1081, având la acea vreme doar cu puțin
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
a mării, astfel a murit pe drum iar marii seniori scoțieni începuseră să-și dispute dreptul asupra coroanei. Edward, l-a ales ca arbitru, pe John Balliol, care fusese încoronat la Scone, cerându-i noului rege să-l recunoască drept suzeran. Când Edward a anunțat că un împricinat, a cărui cerere a fost respinsă de curtea scoțiană, va putea în viitor să facă apel la tribunalele engleze, John Balliol a intrat în alianță cu regele Franței, adevrsarul lui Edward din pricina Gasconiei
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
de vasalitate în fața sa, iar în viitoarele teritorii cucerite să i se recunoască, lui și urmașilor, suzeranitatea. Pretențiile împăratului, de altfel îndreptățite, au fost întâmpinate de cruciați cu vii proteste căci fiecare, pornind în cruciadă, sperase să devină propriul său suzeran, un senior independent în posesia unei adevărate feude a soarelui. Cu mijloacele proprii diplomații bizantine (flatarea, lingușirea, corupția), împăratul a reușit să smulgă rând pe rând nobililor feudali jurământul de vasalitate, nu fără a provoca discuții și certuri printre aceștia
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
o încleștare pe viață și pe moarte, la luptă participând, alături de bărbați, femeile și copiii. Succesul cruciaților s-a datorat, în bună parte, conducătorului asediului, Boemund de Tarent, care a știut să profite de conflictul dintre conducătorul cetății, Jaghi-Siyan, și suzeranul său, emirul din Alep, și s-a priceput să atragă de partea cruciaților pe armeni și sirieni. Încercările emirilor din Damasc și Alep de a veni în ajutorul Antiohiei au fost, rând pe rând, respinse. Atabegul de Mossul, Kirbogha, s-
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
iar pacea de la Arques a fost semnată. Pacea nu a durat multă vreme și ostilitățile au reizbucnit în curând, fapt care l-a determinat pe conte să caute refugiu în Franța. El a reușit să îl convingă pe noul său suzeran, regele Filip al VI-lea să îi vină în ajutor, iar Zannekin și aderenții săi au fost înfrânți în mod categoric zdrobiți de către armata regală franceză în bătălia de la Cassel. Atunci când a izbucnit Războiul de 100 de Ani, Ludovic a
Ludovic I de Flandra () [Corola-website/Science/328476_a_329805]
-
sub stăpânirea otomană. În urma Războiului Crimeii, Rusia cedează către Principatul Moldovei, prin Tratatul de pace de la Paris din 26 decembrie 1856, delta Dunării, insula Șerpilor (anexate în 1829) și partea de sud a Bugeacului (anexat în 1812). Inițial, Sultanul Otoman, suzeran al Moldovei, revendicase și cedarea Cetății Albe (pe atunci “Ak-Kerman”) de Rusia către Moldova, pentru a relua el însuși direct în stăpânire Delta și insula Șerpilor. În final Turcia recuperează delta Dunării și insula Șerpilor, dar fără ca Moldova să recapete
Insula Șerpilor () [Corola-website/Science/297700_a_299029]