2,234 matches
-
trebuie să ne ducem, în marele exil! Acolo domnește adevărul, adevărul complet! - Aici e totul plin de negri", iar când un ofițer superior în uniformă trecu pe lângă noi: "Ah, la grande armée, la grande armée", învârtind toiagul. Nicicând n-am tânjit mai intens după un taxi dintr-o stradă laterală, dar în trap obosit nu apăru decât o birje, vizibil pe drumul de întoarcere spre grajd. Bietul căluț cu apărătoarele sale de muște peste urechile istovite nu mai voia să tragă
Carl J. Burckhardt: Contele Hermann Keyserling by Mihnea Moroianu () [Corola-journal/Journalistic/11615_a_12940]
-
Epistola către tralieni, 1.2, p. 204. 31 Epistola către efeseni, 10.3, p. 192. 32 Epistola către filadelfieni, 7.2, p. 216. 6 care mă apasă”33. Acest aspect nu indică o preocupare individualistă legată de propria mântuire. El tânjește să exemplifice prin propria viață supunerea față de Hristos și acceptarea suferințelor pe care o recomandă celorlalți creștini. Într-adevăr, în modestia și smerenia sa, el îi concepe pe ceilalți ca fiind deja „următori ai lui Dumnezeu”34, în timp ce el însuși
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei by Liviu PETCU () [Corola-journal/Journalistic/145_a_42]
-
cu gravitate, când cu nostalgie sau cu umor, atitudinile unei femei evlavioase, smerite, tânguitoare sau, dimpotrivă, ale uneia cochete, mucalite, frivole, chiar perverse. Există o continuă pendulare între seducție și cucernicie a femeii coapte, supus-bisericoase dar, în același timp, și tânjind nostalgic la instinctele cărnii. De o parte poemele trupești: Trup, Bordel, Lilith etc., de cealaltă parte cele spirituale: Sfânt, Bunăvestire, Denie etc. În general poemele din prima categorie sunt mai bune, Bluza și Chinoros fiind, în "nerușinarea" lor, printre cele
Femeia la 30 de ani by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11785_a_13110]
-
președintelui țării, generalul de Gaulle, cel care era vizat direct în vituperările din foile volante. Ei erau descumpăniți, căci chemarea la violență era transmisă de un moșneag care tremura fără putere, dar se încăpățâna să ațâțe pe cei cu bastoane, tânjind parcă să fie azvârlit în carceră. Păstrând un calm suveran, de Gaulle i-a potolit pe paznici rostind formula care va deveni faimoasă: „un Voltaire nu poate fi arestat!”. Era inclus, desigur, un aspect de tragedie în degringolada minții excepționale
Uși deschise by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/12965_a_14290]
-
în termeni ai zilelor noastre ca prea mari consumatori și prea mici producători: înghițeau pe nerăsuflate un bou, dar scoteau pe nări flăcări scurte, de redusă eficiență. A consuma puțin și a mult produce rămâne lozinca oricărei economii în suferință, tânjind a se chivernisi atâta măcar cât să fie poftită în spațiosul salon european, acolo unde laptele și mierea gâlgâie prin țevi strict presurizate, bancnotele niciodată îndoite și de o incredibilă prospețime foșnesc cu aceeași muzică din secunda ieșirii de sub teasc
Un tăciune și-un cărbune by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13019_a_14344]
-
să răsune toate. Ah, ce spectacol! Doar spectacol, vai! Natură infinită, unde-mi dai Tu sînii să-ți cuprind? Izvoare De viață, care țin cer și pămînt, Spre care tinde-un piept flămînd - Voi curgeți și-adăpați, și-n van tînjesc eu oare? (Nemulțumit, întoarce filele cărții și zărește semnul Duhului Pămîntului.) Mă mișcă altfel acest semn, din plin! Duh al Pămîntului, mi-ești mai aproape; Simt forțe-n mine dînd să scape, Ard, parcă-aș fi băut nou vin. Simt
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]
-
flacără să reiau totul de la început Pe-o mare de gelatină natură ascunsă sperînd iertarea nopților mă topesc senină Fum, aburi Deasupra caselor cu picturi exterioare din orașul medieval Stein am Rhein - semne de întrebare caută marea în cer, bucle tînjesc după înduioșări de valuri, rotunjimi falsificate de corsete cheamă luna să-și ascută secera de ele, săgeți în urmărirea celui care n-a implorat norul să nu-i aducă furtuni ci doar să fie mai blînde în copilărie așteptam dospirea
Poezie by Minerva Chira () [Corola-journal/Imaginative/9853_a_11178]
-
indiferent cât de mare și de perfectă ar fi, este doar începutul unui stadiu superior. Astfel, se demonstrează cuvintele Apostolului: tinderea spre lucrurile care sunt în fața noastră implică uitarea a ceea ce s-a obținut deja. Astfel, după Sfântul Grigorie, sufletul tânjește continuu după Dumnezeu, dar nu este niciodată satisfăcut, nu primește niciodată uniunea supremă a extazului, ci mai curând e doar o pătrundere din ce în ce mai adâncă în întunericul necunoașterii lui Dumnezeu. În această tânjire și penetrare în întuneric, sufletul va fi întotdeauna
Experienţa extatică a sufletului în Dumnezeu după Sfântul Grigorie al Nyssei: beția trează, somnul treaz, rana și zborul sufletului (II). In: Transilvania by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/139_a_423]
-
nu primește niciodată uniunea supremă a extazului, ci mai curând e doar o pătrundere din ce în ce mai adâncă în întunericul necunoașterii lui Dumnezeu. În această tânjire și penetrare în întuneric, sufletul va fi întotdeauna inspirat de experiența sa asupra lui Dumnezeu să tânjească după mai mult. Sufletul iese din el însuși, iar omul este ridicat la Dumnezeu pe „aripile iubirii”. Insațiabilitatea sufletului în fața cunoașterii lui Dumnezeu este temperată de experiențele naturii extatice a iubirii, revelate ca dorință. Adică, iubirea care caută să atragă
Experienţa extatică a sufletului în Dumnezeu după Sfântul Grigorie al Nyssei: beția trează, somnul treaz, rana și zborul sufletului (II). In: Transilvania by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/139_a_423]
-
sufletul e constant atras și scos din sine însuși în simțirea dorului după o cunoaștere a lui Dumnezeu tot mai adâncă. Astfel există un paradox în adânca desfășurare a sufletului în experierea lui Dumnezeu pe care o face, în vreme ce totuși tânjește după mai mult. „Dacă există cu adevărat un element extatic în învățătura Sfântului Grigorie, acesta e natura extatică a iubirii, care caută permanent să scoată sufletul din sine însuși pentru a-L uni cu Dumnezeu așa cum este El în El
Experienţa extatică a sufletului în Dumnezeu după Sfântul Grigorie al Nyssei: beția trează, somnul treaz, rana și zborul sufletului (II). In: Transilvania by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/139_a_423]
-
footnote>. Origen continuă prin a explica efectul emoțional al rănii invitând retoric cititorul să-Și imagineze o panoplie bogată de senzații, cogniții Și speranțe: „Dacă este cineva care a fost străpuns de sulița iubitoare a cunoașterii de El astfel că tânjește acum după El zi Și noapte, nu poate vorbi decât despre El, nu poate auzi nimic decât pe El, nu se poate gândi la nimic altceva Și nu poate dori, tânji Și spera la nimic care să-l salveze, atunci
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
de sulița iubitoare a cunoașterii de El astfel că tânjește acum după El zi Și noapte, nu poate vorbi decât despre El, nu poate auzi nimic decât pe El, nu se poate gândi la nimic altceva Și nu poate dori, tânji Și spera la nimic care să-l salveze, atunci acel suflet poate spune în adevăr că « Am fost rănit de bunătate»”<footnote Origen, Comment. in Cant. Cant., edit. Baehrens, 194.6-13; trans., 198; cf. Bernard McGinn, „The Language of Inner
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
Cluj, a fost hărțuit de comuniști, fiind redus la un simplu număr sindical. Ea a realizat o pagină de suflet în viața a doi oameni deosebiți, înzestrați cu o finețe aparte. Elena Daniello a fost femeia după care Blaga a tânjit. De altfel, în acest dialog imaginar, el dă și definiția iubirii: ,,Iubirea dintre doi (bărbat și femeie) creează numaidecât și cu necesitate o întreagă mitologie de uz particular și familiar, formulat oarecum într-un dialog copilăresc, pe care nu-l
Lansări de carte prin Transilvania [Corola-blog/BlogPost/93827_a_95119]
-
gîndeam la zeci de cărți importante, abandonate, rătăcite... cînd, de bine, de rău, le făceam pe amîndouă, mă cutremura spaima că nu voi mai iubi niciodată... niciodată... iar, în fine, îndrăgostit, tîrît labirintic prin fel de fel de întîmplări năucitoare, tînjeam după perioada liniștită de mai nainte! Dis-de-dimineață, trezit pe la patru-cinci, deschideam larg geamul, număram florile mov din ghiveciul așezat pe televizorul stricat, plin cu apa scursă într-însul... că dacă îl clătinam se auzea cum cobîlțîie!... caligrafiam rugăciunea matinală și
Povestește-mă, băi by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12421_a_13746]
-
chestia asta cu "inaugurală"... Și încercam să citesc cu glas tare, foarte atent la construcția frazelor, învățînd mereu, mereu cum e treaba cu "proza". În fond, îmi spuneam, depinde de viteză. Poeziile au altă viteza! Sînt mai rapide... Numai că tînjeam după un nou volum, scotoceam în grămada inepuizabilă, mai răsturnînd vreun raft capricios, dispus să-mi dărîme și nervii, să mă blocheze ore întregi în munca migăloasă a reașezării tomurilor... îl scoteam la suprafață... îl răsfoiam... cădeam pe loc în
Povestește-mă, băi by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12421_a_13746]
-
deși el s-ar înscrie, mai degrabă într-un ciclu tematic precum "Omul în fața morții"), penultimul poem din întâia carte a lui Gheorghe Grigurcu plasează lirismul său la o mare altitudine: O, moarte, dezrobire prea-nceată / în diminețile mele încă tânjind / după dragoste! // Adesea mă simt ca o relicvă / a unor glorii creându-și / din nevăzut o nouă viață umilă. Un os într-un muzeu descriind / curbe de sânge în spațiu. // O monedă ce n-a capitulat / nici în osânda trândăviei
Poetul Gheorghe Grigurcu by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/12330_a_13655]
-
condiția de pasaj a vieții. Învăț să mă laud cu avantajele adaptării, care înseamnă renaștere, un orizont larg deschis ca cel pe care ți-l poate da vederea mării... învăț să mă laud în cît mai multe feluri, dar încă tînjesc după tihna și bucuria care, ele singure, mi-ar arăta că s-au vindecat rănile. (August 1995) Rămășiță? Cînd aud vorbindu-se de România, tresar și pupila mea se mărește. Dacă aud de bine, mă bucur și, invers, - cel mai
Jeanne Marzesco – Fragmente-strigăt () [Corola-journal/Imaginative/12213_a_13538]
-
acolo voi atinge cerul cu pieptul, ca în adolescență, îmi voi mîngîia, îmi voi îndulci carnea trupului, mi-o voi însîngera pios într-un gard de sîrmă subțire, ruginită, ghimpată... opreliște feciorelnică, duioasă, așteptată timid... Numai nu mă părăsi, Doamne! Tînjesc să simt umărul tău blînd, cald, ocrotitor, sprijinindu-mi cu bunătate umărul salăbit, măcinat... frumoasele bube ale iubirii... nesățioasele răni fragede și triste, adîncite pînă la os...pînă la măduva osului...Tu înțelegi, am fost lacom... nesăbuit... m-am năpustit
Rugăciune Laică by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12774_a_14099]
-
poate că am venit degeaba la tine, poate că scaunul harului e ocupat de mirosul de femeie în zdrențe rămas de la întemeierea lumii între vămi, iar eu tot nu înțeleg de ce în vremurile din urmă poporul mă hăituiește în timp ce eu tînjesc după desăvîrșirea cerută de cugetul tău, Rabbi, cel care mă iubești ca pe un ciob de cer și mă ții în lumina ochilor tăi cum o cămașă de forță peste înfățișarea adevărată a lucrurilor și stau în palma Dumnezeului celui
RABBI by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/12809_a_14134]
-
precum părinții lor în cortul femeilor lor că bine tăbăcită în spatele ei pielea ascundea încă o hartă că pe aceasta nici ochiul rău al paznicului n-o poate citi ca fiind a vremurilor dinaintea vremii după care și ei vor tînji mai tîrziu acolo se bănuia cobora adesea zile și nopți la rînd Stăpînul în mundus subterraneus la toți cei care cîndva au fost și ei în pîrgă trăind acum într-o altă lumină afară din lege îl chemau ca la
Poezie by Octavian Doclin () [Corola-journal/Imaginative/13085_a_14410]
-
-o rană în altă rană, mai mare, suplă, zvâcnind? Doar mâinile tale, mângâind un șarpe de catifea, a uitare... Poem de dragoste Spre ora zece, o siluetă albă se apropié de fereastră. O priveam înfigându-se în perdele, molie bezmetică, tânjind să fie străpunsă cât mai curând de lumina-nvechită și pală a înserării. După o clipă, un mort a urcat în patul meu. S-a întins, cu un oftat prelung, apucând paharul de lângă pat ca să bea. Cu miere de tei
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/13221_a_14546]
-
dacă demult, cîndva, se găsise Unul să meargă pe ape, Moștenitorul era cel care răsturna chiar văzduhul, înecînd tot și orice în marea iubirii sale. Și aceasta doar pentru ca el să poată înota... I se întîmplase deseori - rupt de dor, tînjind după valurile cele grozave - să rămînă totuși neclintit, delirînd tăcut. Gîndul său se îmbăta cu reveriile imensități. Lacrimi înspumate ce tălăzuiau plaje lunare. Și, de necrezut, aerul din încăperile ce-l închideau - căpăta mai întîi o vîscozitate răcoroasă... Începînd să
Capitis Deminutio by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/13799_a_15124]
-
în Che-Havana-Club la saxofonistul ăla frumos... de fapt am fost cu toții prin aceleași locuri, dar în altă ordine. Am trecut cu toții prin localurile alea tapetate cu volume din istoria Franței, călcând printre perne orientale și scufundându-ne în diferite fumuri. Tânjind să intrăm în "La Sud", unde au pus taxă de intrare și-au concediat-o pe dansatoarea din buric. Da-n fond, ce mama lor de snobi, doar n-o să ne păruim pe la uși. Așa că am dansat pe niște butoaie
Mirosuri by Dana Grigorcea () [Corola-journal/Imaginative/14409_a_15734]
-
Octavian Doclin Ape de odihnă După ape de odihnă nu încetezi să tînjești o suflete-al meu mult visătorule numai cu înțelepciunea șarpelui și blîndețea știută a porumbelului nu ajungi să le vezi așa cum poemei de dinaintea cuvîntului ajungi să-i auzi mai întîi foșnetul în somnul tîrziu Poem de seară Apele se adună
Poezii by Octavian Doclin () [Corola-journal/Imaginative/14490_a_15815]
-
pe ceas și adulmecându-L, un cal roșu își soarbe jăraticul direct de pe buzele mele de ceramică în timp ce aud cum se desface-n mine botul mugurelui de alun cum ochiul hipermetrop al liniștii din pământ afânat de rumoarea unui cântec tânjesc să ating cu porțelanul călcâiului pământul afânat de rumoarea unui cântec pentru pian și să joc șotronul percutând la infinit alveola unui mi bemol ca un nerv în cochilia dintelui cariat îmi place să-mi pipăie nervurile brațelor privirea mirilor
Poezii by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/14428_a_15753]