175 matches
-
era atât de aproape, Încât ulterior chiar putea s-o numească. Își amintește că strigase: „Am nevoie de un prost! Of, trimite-mi un prost!“ Asta o făcea Înspre gardul Întunecat din fața lui, din umbrele căruia veneau pașii, târșâindu-se... târșâindu-se... Își imagina că „ prost “ și „bun“ se combinaseră cumva prin asociația de idei anterioară. Când a strigat astfel, n-a fost deloc un act de voință. Voința l-ar fi Îndepărtat de silueta ce se mișca pe stradă. Strigase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
acestui fenomen este în mod necesar insuficientă și nu poate înlocui trăirea autentică, dragă Sophie. Anna vrea să răspundă la chestia asta cu dragostea, dar nu poate, deși i‑ar veni în minte un răspuns. Se îndreaptă, împreună cu fratele ei, târșâind picioarele spre garderobă. Sophie iese deja dintr‑o cabină, gata îmbrăcată și pieptănată, ce drăguță e cu buclele astea umede la tâmple, încât lui Rainer îi vine să le atingă ușor cu mâna, dar poate că și acest mic gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și a Sophiei. Rainer nu‑i o jucărie, el acționează cu de la sine putere. Cu toate astea, e nevoit să plece și s‑o ia și pe Anna. Plecați, vă rog, amândoi. Scăldați în ură, frații se îndreaptă spre ieșire, târșâind picioarele pe gazonul englezesc și strivind intenționat mai mulți boboci scumpi, frunze și fire de iarbă sub tălpile pantofilor, subțiate ca o coală de hârtie; un pantof modern cu bot ascuțit își pierde considerabil din forma inițială dacă i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
locuința mea În care stătusem de vorbă cu Yaguchi. Numărul chelnerițelor Îl depășea pe cel al meselor și nici una dintre ele nu avea părul vopsit blond, nu purta șorțuri cu pete galbene sau roșii, și nici nu umbla de colo-colo târșâindu-și picioarele În teniși scâlciați. O băutură caldă servită cu un biscuit costa 1500 de yeni, iar sucul proaspăt de portocale, ornat cu gheață zdrobită, costa 2000 de yeni. Orezul cu curry de lângă locuința mea costa 750 de yeni. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
se făcu că nu aude. Își astupă urechile cu voință și se îndreptă către poartă. Puștiul care stătea gard în gard cu ea nu se lăsă și ieși în stradă, așteptând băbuța să iasă și să încuie poarta. Sofica își târșâi picioarele grele câțiva pași, apoi făcu o escală scurtă la jumătatea drumului, rezemându-se de peretele casei. “Ce efort!”, gândi tristă în sinea ei. Ridică privirea albastră către cerul care avea aceeași culoare și numără îngândurată norii răzleți și jucăuși
UN DRUM FĂRĂ ÎNTOARCERE de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 1131 din 04 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364044_a_365373]
-
podele, ucise de mama cu zdreanța ei veche nu mai erau! Niciuna!... Am privit-o amândouă pe bunica cu uimire și respect, dar ea s-a mulțumit să ridice din umeri în tăcere și se îndreptă cu pași grei și târșâiți către poartă, îndreptându-și neglijent năframa pe creștet. Referință Bibliografică: Atacul tenebrelor / Silvia Giurgiu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2175, Anul VI, 14 decembrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Silvia Giurgiu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
ATACUL TENEBRELOR de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2175 din 14 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367027_a_368356]
-
marii zilei mă stropesc cu zoaie, Când trec pe lângă mine-n trombă deocheată Și, nefiindu-le-ndeajuns, mă și despoaie Și de cămașa-mi ce cu greu mi-o țin curată. Mai văd pe lângă mine și-alți trudiți, Ce-și târșâiesc destinul cadențat, Unii recită Dante, alții imploră sfinți, Și îngânăm cu toții un românesc oftat. S-a-ntors valoarea veacului cu susu-n jos, Ni s-au tot cocoțat lichelele pe umeri, Ei fluturându-și fracul, noi mirosind un os, Și-atâta sunt de
VERSURI (4) de DANIELA POPESCU în ediţia nr. 1914 din 28 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365988_a_367317]
-
spre judecată? - Păi, cică așa trebuie, după lege... ce să zic eu, că nu știu cum e treaba, a răspuns Silvia începând să plângă din nou, înăbușit. Tudor a oftat adânc, cu durere, a coborât din pat și a plecat la bucătărie târșâindu‑și picioarele. A aprins o țigară și s‑a așezat la fereastră. Privea prin sticlă fără să vadă ceva. O mie de gânduri îl năpădeau și nu reușea să se concentreze pentru a se liniști ori pentru a descoperi calea
CHEMAREA DESTINULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 287 din 14 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356464_a_357793]
-
întâlnire importantă. S-a înserat de-a binelea, fapt care face să nu observe plombele mai proeminente din asfaltul proaspăt reabilitat al drumului, ce folosește atât drept carosabil, cât și ca trotuar, astfel că, din când în când, se trezește târșâindu-și involuntar câte un picior și dezechilibrându-se ușor. „Cine mă vede, crede că-s beat”, gândi Matei, redresându-se după încă unul din nenumăratele astfel de incidente. De când coborâse din autobuzul cu care se-ntorcea seară de seară din
CERCELUL de LIVIU GOGU în ediţia nr. 367 din 02 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360697_a_362026]
-
nu-i păsa dacă o supărase sau dacă pierduse mai mult timp în camera aceea. Ceea ce trăise ea acolo, era unic și magic iar restul nu mai conta. Extrem de obosită, dar încântată și fericită până peste poate, începu să-și târșâie picioarele pe coridor. Se grăbi să o ajungă pe Ema, care era deja mult în fața ei și ajunsese în „Sala oglinzilor”. Se întinse să se sprijine de brațul colegei sale. Era atât de epuizată de toate acele emoții trăite în
OGLINZI de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1362 din 23 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360090_a_361419]
-
pe capul acela gelatinos și fierbinte, sprijinit de cotul asistentei. Reanimare. Singură. Durere. Insomnie. Disconfort. Durere. - Zece și zece, doamnă! - Îmmm? - Scorul Apgar. Deci perfect din punct de vedere al standardelor de pe Terra. Și apoi... Țipete, somn ziua, veghe noaptea, târșâit pe podele, refuzat să se ridice în două picioare, refuzat să vorbească, refuzat să mănânce, refuzat să ... orice firesc omenesc. Târziu, am înțeles că nu e în regulă ceva cu fiul meu. Urcatul acela pe cele mai înalte mobile și
FIUL MEU, EXTRATERESTRUL de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1672 din 30 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379928_a_381257]
-
de depozitare ale stațiilor de cale ferată, până târziu în iarnă? În comparație cu acele vremuri, satul românesc de astăzi, pare mort, încremenit într-un îndepărtat Ev mediu. Câte un bătrân, purtându-și arhaicele unelte agricole, în spate sau pe bicicletă, își târșâiește pașii firavi spre pământurile pe care le-a redobândit după ’89. Majoritatea tinerilor sunt plecați la oraș, încercând să se căpătuiască. Puțini dintre ei, s-au transformat în agricultori navetiști - de nevoie, bine-nțeles - și își ajută părinții sau bunicii
AMINTIRI DIN „EPOCA DE AUR” de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1735 din 01 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381836_a_383165]
-
de țesut - bunicii mele Măriuca - Zorile se iviseră de mult și animalele zbiereau de foame în curte dar ea tragea de ea încă să se ridice... O moleșeală nemaiștiută o lipise de pat. Se îmbrăcă fără chef și se îndrepta târșâindu-și încălțările către poiata păsărilor pe care le hrăni cu grăunțe. Râni cotețul porcului, scoase apă din fântână și o răsturnă în găletar... Un junghi îi fulgeră mijlocul și se opri speriată, apoi se încinse cu un fular de lână
MARELE PREMIU LA CONCURSUL INTERNATIONAL MEMORIA SLOVELOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 2073 din 03 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379417_a_380746]
-
de țesut - bunicii mele Măriuca - Zorile se iviseră de mult și animalele zbiereau de foame în curte dar ea trăgea de ea încă să se ridice... O moleșeala nemaiștiută o lipise de pat. Se îmbracă fără chef și se îndrepta târșâindu-și încălțările către poiata păsărilor pe care le hrăni cu grăunțe. Răni cotețul porcului, scoase apă din fântână și o răsturna în găletar... Un junghi îi fulgera mijlocul și se opri speriată, apoi se încinse cu un fular de lâna
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/379428_a_380757]
-
de țesut- bunicii mele Măriuca -Zorile se iviseră de mult și animalele zbiereau de foame în curte dar ea trăgea de ea încă să se ridice... O moleșeala nemaiștiută o lipise de pat. Se îmbracă fără chef și se îndrepta târșâindu-și încălțările către poiata păsărilor pe care le hrăni cu grăunțe. Răni cotețul porcului, scoase apă din fântână și o răsturna în găletar...Un junghi îi fulgera mijlocul și se opri speriată, apoi se încinse cu un fular de lâna
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/379428_a_380757]
-
îți dea zâmbind un sărut fierbinte, brusc reaprinzând în ochi cutezanța de dinainte. Vrei să vezi că tot ce-ai visat e-aieve, că ți se-mplinesc orișice dorințe, că simți fremătând voluptuoase seve în suferințe. Nu dorești să pleci târșâindu-ți pașii având ca stigmat rușinea pe frunte, pentru că nicicînd nu ai stat cu lașii pe-aceeași punte. De-aceea te lupți și-n ultima clipă chiar dacă-ndoieli inima ți-o spurcă, fericit să vezi cum și prin risipă viața
ÎNCĂ de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1762 din 28 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/344793_a_346122]
-
senzorii perfecționați ai flotei imperiale și probabil că navele care asigurau liniștea lui Bella VII ar fi distrus obiectul acela necunoscut înainte chiar de a apuca să afle ce este. Nu, nu era o destinație bună. Radoslav porni cu pași târșâiți spre ieșirea din Camera Ouălor. Făcea ceea ce anii lungi în care trebuise să ia decizii complicate îl învățaseră că e mai bine. Amâna hotărârea până când avea să fie sigur de ea. Își continuă drumul pe coridoarele complicate ale subsolului bibliotecii
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
niciodată nu știai cum s-o echilibrezi pe spate. Pavel se uita la spinarea aceea ușor încovoiată, la gesturile bruște din timpul mersului, impuse de mișcarea de du-te-vino a plăcii... O spinare ca oricare alta, își spunea distrat, un soldat târșâindu-și picioarele ostenite, în colbul unui drum de război. Își aduse aminte de neîncrederea sa, de ciuda sa când aflase că era vorba de un evreu. Constată în silă că ciuda asta i se părea inexplicabil de justificată și chiar
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
mult de mers. Când ajung acolo, e deja târziu. ― Ce fumezi În barurile alea? ― Fumez ce-i În narghilea. Nu se cade să-ntrebi. Dac-ar ști mama și tata că fumezi și bei În halul ăsta... Desdemona se Îndepărtă, târșâindu-și picioarele. ― Păi, n-au cum să știe, așa-i? spuse Lefty. Așa că sunt În siguranță. Tonul lui scăzut nu era prea convingător. Lefty se purta de parcă Își revenise după moartea părinților, dar pe Desdemona n-o putea păcăli. Zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
seama dacă și ei reacționau, dar aceștia n-o făceau, deși continuau să respire. Ușile se deschiseră și coborâră cu toții. Prin fumul care plutea În aer, Lefty văzu alte tramvaie, din care coborau alți muncitori, sute de siluete cenușii mergând târșâit prin curtea pavată, spre porțile fabricii. Pe alături treceau camioane și Lefty se lăsă purtat de șuvoiul schimbului de tură, cincizeci, șaizeci, șaptezeci de mii de oameni care se grăbeau să-și fumeze ultima țigară sau să schimbe ultimele cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
avea pe deget un inel vechi, cu rubine adevărate. Buzele Îi erau subțiri, austere, protestante. Nasul aproape că nici nu era un nas adevărat. Era doar un Început. Venea la oră În fiecare zi cu aceeași expresie distantă, plictisită. Își târșâia picioarele În saboții de piele cu o mișcare de alunecare sau de patinaj, cu genunchii Îndoiți și greutatea În față. Asta se adăuga la impresia de ansamblu, cea de neseriozitate. Eu udam plantele domnului da Silva când ea intra. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Silva când ea intra. Mă rugase să fac asta Înainte de ore. Așa că fiecare zi Începea așa, cu mine la un capăt al serei, Înghițită de mușcatele Înflorite, și această explozie receptivă de roșu, intrând pe ușă. Felul În care-și târșâia picioarele trăda impresia ei despre poezia ciudată, veche și moartă pe care o citeam. N-o interesa. Niciodată nu-și făcea lecțiile. Încerca să se strecoare cum putea prin cursul ăsta. Dădea rasol la lucrări și la teze. Dacă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Fruntea îi era încrețită și își încorda din când în când pumnul stâng. Purta un costum bleu închis pe care nu l-a mai dat jos de mult timp, șifonat și pătat în două locuri. Mergea cu capul în pământ, târșâindu-și ușor picioarele și uitându-se cu coada ochiului, ca un câine hăituit, la cei care se aflau la dreapta și la stânga sa. Străbătură lungul coridor dinaintea Scaunului și în timpul acesta trecu pe lângă o mulțime de persoane. Trecu pe lângă Perir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
finețea și măiestria urmelor de pensulă. Acum însă, capul i s-a golit de orice frântură de gând coerent. Se lasă tăcerea. După un timp, împăratul adaugă cu un oftat: — Eu nu vreau să le mai tulbur odihna. Abătut, își târșâie picioarele înapoi spre catedră și se lasă, istovit, să cadă. Trio face eforturi disperate să se adune. Scormonește cu min tea căutând de ce să se agațe. Aceasta era piesa lui de rezistență. A lăsat-o înadins la urmă. E din ce în ce mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
doarme în pământul rece de sub piatră. Se răzvrătește. A fost un accident. Cine îndrăznește să-l acuze? Geme. Nimeni, numai o voce lăuntrică căreia nu-i poate vârî pumnul în gură. Picioarele îi atârnă ca de plumb. Pornește la drum, târșâindu-le greoi. O statuie îi atrage atenția. Doi luptători care-și încleștează mâinile. Admiră în tăcere personajele. Parcă și-ar înfige unghiile în carne, nu în marmură. Lasă în urmă fântâna cu ape țâșnitoare păzită de Thespiade, muze deșarte ce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]