590 matches
-
cale o escrocherie mărunțică, vînduse marfă proastă, înșelase la cîntar sau la socoteală pe cei ce luau pe datorie. Dar alta era calimera cu colonelul Stoicescu și maiorul Stavri, ei voiau ca negustorilor, tuturor negustorilor, nu doar celor din Vladia, tîrgoveților, tuturor tîrgoveților, țăranilor de peste tot și poate și celor ca ei, adjutantul Popianu, să le fie frică. Nu să știe de frică, nu asta, ci să le fie frică. Să intre frica în oasele fiecăruia, să se teamă că oricînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
escrocherie mărunțică, vînduse marfă proastă, înșelase la cîntar sau la socoteală pe cei ce luau pe datorie. Dar alta era calimera cu colonelul Stoicescu și maiorul Stavri, ei voiau ca negustorilor, tuturor negustorilor, nu doar celor din Vladia, tîrgoveților, tuturor tîrgoveților, țăranilor de peste tot și poate și celor ca ei, adjutantul Popianu, să le fie frică. Nu să știe de frică, nu asta, ci să le fie frică. Să intre frica în oasele fiecăruia, să se teamă că oricînd li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
străbăteau toată Vladia și distribuia porție cu porție zeama de cartofi ori de varză, ori de fasole, care îi punea pe toți în același rînd măcar de două ori pe săptămînă. Radul Popianu credea că pricepe mai mult decît ceilalți tîrgoveți ce vor și încotro se îndreaptă cei doi noi veniți în așezare, dar mai toate din cîte făcuseră îl amuzau și nimic altceva. Dacă ar fi putut, ar fi chicotit, dar la vîrsta lui așa ceva... Mai toată lumea era prinsă, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fereastra uriașă, cît o vitrină de prăvălie de lux, în care cu siguranță veghea domnișoara K. F. și imaginația se aprindea ca o iască bine uscată. Nici nu trecuseră prea mulți ani de la ultima vizită a prințului, dar în amintirea tîrgoveților ceea ce se petrecuse cîndva în Vila Katerina, poveștile, soarélele, pasiunea adevărată, toate se amestecau și din ele nu mai rămăsese decît o imagine de o surprinzătoare putere de convingere viața omului, acolo, sus, la înălțimea care domina așezarea era cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fi vrut să o urască, dar nu putea. Nu era învățat cu așa ceva și, în general, sentimentele extreme erau înlăturate de la bun început. Nici nu ar fi concordat cu regulamentele, cu instrucțiunile. Se considera ca un părinte pentru Vladia și târgoveții din așezare, iar un părinte nu poate urî. Desigur, poate pedepsi pe dreptate, dar nu poate urî. Înțelegînd într-o clipită că nu are cu cine vorbi, a zâmbit cît s-a putut mai frumos, putea chiar să o păcălească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care au țâșnit deodată din ambele țevi (pac‑pac), pentru că vânătorul l‑a ochit Înainte să apuce să se ascundă după ușițele năpădite de trandafiri agățători, abia izbutind să zică de trei ori cucu; acele ceasuri arătau orele trei, prăvălia târgovețului arădean Rosenberg se deschisese doar cu câteva clipe Înainte, dar cumpărătorul nostru, sau poate posibilul cumpărător, intrase primul În prăvălie În acea după‑amiază. Lăsă, așadar, pușca (zicem noi că nu fără părere de rău) și luă În mână un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
măcar o dată pe lună pentru negoț, fie la Arad, fie la Mako, Timișoara, Kecskemet, Subotica, Novi Sad și chiar la Budapesta - cu șareta. Lăsă deci șareta pe seama cailor și se lăsă și el pradă gândurilor. La ce se gândea un târgoveț evreu din Europa Centrală În ziua morții sale - putem numai presupune. Așa cum putem doar presimți la ce se gândeau sau visau fiicele târgovețului evreu din Europa Centrală (de patruzeci și trei de ani) În prima zi a Înscrierii la gimnaziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Lăsă deci șareta pe seama cailor și se lăsă și el pradă gândurilor. La ce se gândea un târgoveț evreu din Europa Centrală În ziua morții sale - putem numai presupune. Așa cum putem doar presimți la ce se gândeau sau visau fiicele târgovețului evreu din Europa Centrală (de patruzeci și trei de ani) În prima zi a Înscrierii la gimnaziu și după prima Întâlnire cu lumea străinătății. Cu o altă lume. Căci n‑o plăcuseră deloc pe ruda lor mai Îndepărtată, după mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
spre lumea lui Neuhauser, spre femeia În alb din grădina castelului. Înaltă și sveltă, Însoțea la mică distanță un cuplu nobiliar, probabil părinții ei. Dacă eleganța femeilor era evidentă, cea a bărbatului nu depășea cu mult pe aceea a unui târgoveț Înstărit sau a unui unui honved fără cal. Toți bărbații din tablou purtau aceeași pălărie neagră cu boruri largi, ca semn parcă a unei bune Înțelegeri ce părea să plutească deasupra curții interioare a castelului, dar și deasupra Mureșului care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cercetașul, cu ochii lucind de bucurie. ― Mi-ai luat vorba din gură. Eu voiam să spun să mergem spre ieșirea din gară. ― Apâi așă sânteț’ voi târgovețî’. Vă Închedicaț’ di vorbi ca baba În poalili cămeșî. ― Încă n-am devenit târgoveț, tată Toadere. Până atunci mai este oleacă de cale... Au pornit. Când au ieșit În piața gării, Gruia a privit spre locul unde Îl lăsase pe birjar să-i aștepte. Țipenie! „Să știi că pezevenghiul a luat banii și m-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
mare”. Și a pornit călcând apăsat, fără să se uite Înapoi ca să vadă dacă eu Îl urmez au ba... Și mergea omul! Nu glumea deloc! Eu gâfâiam În urma lui și Îmi spuneam În gând: „Aista Îi de la țară. Nu-i târgoveț cum nu-s eu popă!”... După un mers răzbit de vreun ceas, ne oprește o santinelă. Nu știu ce i-o fi spus omul din fața mea, că ostașul ne-a dat cale liberă. Și iarăși mers de „răcute”, până, În sfârșit, văd
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
casă: lemn, piatră, țiglă, var de Orhei și câte altele. După ce treceai de barieră, dădeai peste Poștă, de unde luai Poștalionul cine știe către ce destinație. Și dacă o țineai tot Înainte, te Întâmpina Grădina lui Pester, loc de petrecere al târgoveților... Am să vă amintesc că aici a fost și Eminescu, dar... Atunci când, bolnav fiind, a revenit la Iași. Cum s-a ajuns ca pe acel loc să fie ridicată Școala Normală „Vasile Lupu”, e o poveste lungă. Important este că
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
îmbolnăveau; livezile doar mai aduceau câștig. Multă lume a plecat pribeagă; unele familii au ajuns în America. Și Tim a pornit într-acolo. Donna Iulia - așa-i zisese fotograful în ziua nunții și, de atunci, așa i-au spus și târgoveții - a rămas acasă. Nu a ținut să plece și nici Tim nu a îndemnat-o: fiecare a vrut să rămână singur. Stătuseră împreună doi ani. Până să devină Donna, Iulia fusese crescută de niște rude din C.; părinții muriseră prinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
ridicând boturile în aer. Sigur erau lupi, i-a văzut și i-a auzit! O femeie a zis că, într-un amurg, zărise o astfel de fiară pe un deal din apropiere. „Da, dinspre miazănoapte vine pericolul!” le-a spus târgoveților vânătorul. „Dinspre pădure. Dar fiarele nu au ajuns încă acolo. Câteva doar. Suntem de-abia în septembrie. La iarnă, când se vor strânge, am să dau veste. Pot - dacă sunt ajutat - să apăr târgul de lupi! Plata pe urmă: blana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
nu au ajuns încă acolo. Câteva doar. Suntem de-abia în septembrie. La iarnă, când se vor strânge, am să dau veste. Pot - dacă sunt ajutat - să apăr târgul de lupi! Plata pe urmă: blana fiarelor ucise, indiferent de cine!” Târgoveții, fără să creadă prea mult în spusele străinului, s-au învoit, zicându-și râzând că o să adune acesta la piei de n-o să mai aibă unde să le pună. „Trebuie să aveți încredere, e o condiție!” a continuat vânătorul. „Văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
deosebit. A doua zi a mers iar. Aproape o săptămână a fost plecat. S-a întors, într-un asfințit, cu o ditamai lupoaică albă, împușcată. Dintr-o desagă, a scos trei căței bălani, cu părul zbârlit de furie și spaimă. Târgoveții au văzut cu ochii lor ceea ce, până atunci, li se păruse mai mult poveste. Priveau în tăcere lupoaica și puii. Nu erau cățeluși, așa cum nici mortăciunea găsită în pădure nu fusese de neam câinesc. Erau pui de lup alb! Undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mai scurtă. Ceilalți trei evangheliști lungiseră povestea lui Isus inutil. Cuvântul lor trecea de Donna Iulia. Mai citea, seara, uneori, din cartea despre America. A trecut și decembrie; jumătate din ianuarie. Despre lupii albi se vorbea tot mai rar. Mulți târgoveți și uitaseră. Aveau altă grijă: vulpile; în marginea de miazănoapte a așezării apăruseră o mulțime. Zeci. Peste o sută, socoteau, răbdători, unii. De unde? Speriate, alergând de colo-colo pe zăpada înghețată, erau vânate cu ciomagul, fugărite cu câinii și prinse; cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
o sută, socoteau, răbdători, unii. De unde? Speriate, alergând de colo-colo pe zăpada înghețată, erau vânate cu ciomagul, fugărite cu câinii și prinse; cele scăpate se întorceau cuprinse de o spaimă și mai mare. Cineva prorocise lupi albi și când colo!... Târgoveții crăpau de râs! Tăbăcarul nu mai prididea cu argăsitul: femeile se și vedeau pe Strada Mare, purtându-și blănurile. Lumea se simțea iar în largul ei. Vânătorul de lupi albi era salutat de la distanță: târgoveții se arătau binevoitori, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
lupi albi și când colo!... Târgoveții crăpau de râs! Tăbăcarul nu mai prididea cu argăsitul: femeile se și vedeau pe Strada Mare, purtându-și blănurile. Lumea se simțea iar în largul ei. Vânătorul de lupi albi era salutat de la distanță: târgoveții se arătau binevoitori, fără să ascundă o oarecare zeflemea; mai greșește omul, înțelegeau. Vânătorul știa - după ultimele semne - că lupii albi erau aproape. Dacă înainte nu purta nici o armă - doar când mergea la exerciții -, acum umbla cu ambele puști, așezate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
ținea armele în dreapta sa, rezemate de o tufă. Trebuia să deschidă focul la vreme: lupii rămași, stârniți de sânge, s-ar fi năpustit asupra celor căzuți, iar el ar fi avut răgazul să-și încarce puștile. Văzând cum stau lucrurile, târgoveții ar fi sărit, care cum s-ar fi priceput, să-l ajute. Degeaba le spuse că vulpile erau semnul sigur al invaziei: credeau că iarna grea le mânase spre așezare. Duminică, la ceasul când lumea se pregătea să intre în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mai groase și, mai toți, cu cozile retezate. Era, poate, un animal răzleț. Perechea lupoaicei răpuse de Vânător. Înainte să se crape de ziuă, de undeva, din depărtare, s-a auzit un urlet prelung. Înfundat, parcă din altă lume, așa cum târgoveții nu mai auziseră încă. Până s-au dezmeticit, urletul a încetat. Mulți au perceput doar sunetele de pe urmă, joase și mai slabe. Un fel de geamăt. Chiar veneau? Poate era semnul atacului; ajunseseră. Oamenii au ieșit pe străzi. Umblau prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de către o strajă. Era al unuia dintre paznici, venise adulmecând urma stăpânului. Confuziile au născut un gând periculos: lupii albi puteau fi luați drept câini. Ar fi pătruns în târg nestingheriți! În așezare mai erau cel puțin zece câini albi. Târgoveții au socotit îndelung. Cineva a zis că animalele ar trebui ucise. Stăpânii s-au împotrivit: au hotărât să țină câinii închiși în magazii, în beciuri, chiar și în casă, nu cumva vreun bezmetic, de spaimă - ori chiar într-adins - să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
în gura mare. „Vânător! Să-l ia dracu’!” „Un scârbavnic!” „Așa păcăleală...” „Ce păcăleală, batjocură!” „Să ne lase-n pace veneticu’!” „Mă piș în puștile lui!” „Și-n capu’ lui!” Vox populi. Mulțimea are simțuri aparte, cade mereu în picioare. Târgoveții picaseră în căcat. „Ne-a împins un vântură-lume!” „Un nemernic! Ce, a fost la vreun război? Poate la vreo încăierare, o fi omorât pe cineva...” „Așa ne trebuie! Ne-a găsit pe noi idioți!” „A belit-o dacă nu vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
pinilor. Tot vântul fusese, poate, și altădată; doar sminteala unora luase șuierul drept altceva. Donna Iulia și-a dus mâna pâlnie la ureche. Doar vuietul. A stat un timp așa. ...Vânătorul de lupi albi a fost găsit în primăvară; oasele. Târgoveții au recunoscut sacul albastru, zdrențuit, și căciula; armele, atinse acum de rugină. Tigva se înverzise ușor într-o parte. Un strat fin de mușchi; nordul. Roiau furnici. La câțiva pași, doi lupi albi, putreziți. Mai încolo, încă patru. Până într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
scurtă vreme după cele trei bătăi ale orologiului, tocând în popasul lor, prelung, mai mult de un sfert din verdele semănăturilor. Din acela al pomilor; iarba. În speranța că vor abate, cât de cât, hoarda ce picase, pacoste, asupra locului, târgoveții au aprins, de-a lungul drumeagurilor dintre brazde și livezi, mormane de gunoi. Cât cuprindea ochiul, fum; un strat gros și leneș parcă înlocuise cerul. Bătrânii dădeau semne de asfixie; au fost duși departe, pe dealuri; unii dintre ei au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]