293 matches
-
cu desen, lingându-se pe buze, a Întrebat: ― Da’ o gagică așa, la mama ei, În carne și oase, nu ai?... Nu jupuită, ca bărbatul de pe copertă. ― Prin piele nu se vede ce trebuie văzut și știut - a răspuns Gruia, tărăgănat. ― Vouă, doctorilor, ce vă pasă? La voi vine gagica, o pui să se dezbrace... Îi asculți inima, Îi iei pulsul, o mai pipăi pe unde o doare și pe unde n-o doare, da’ abia așteaptă să fie achipuită... O
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
fisa! Șase! îi avertiză cineva grijuliu. Vine moș Paranteză! Printre grupurile de studenți aflate pe hol se iscă oarecare agitație și unii se grăbiră să intre înapoi în sala de curs. Într-adevăr, din capătul coridorului se auzi un glas tărăgănat și foarte profesoral. Ți-a picat fisa pe dracu! Las-o jos, că măcăne, îl puse la punct Victor pe Dobrescu. Acesta își întorsese capul spre dreapta, de unde fusese semnalată apariția profesorului, dar nu văzu nimic, din cauza studenților care încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ci aud în adâncul meu regulile pe care el le stabilise pentru creația artistică nemuritoare: Alternează frazele scurte cu unele lungi! Amestecă psalmul curat, înalt, cu conversația cotidiană! Lasă gândul filosofic să se întrevadă ici și colo, în spatele fabulei cotidiene, tărăgănate! Evită ritmul fix și sigur! Lasă oamenii să vorbească când superficial, aproape neatent, când adânc și minuțios! Schimbă des perspectiva de la macrocosmos la microcosmos! Față de nici un alt poet nu simt atâta recunoștință ca față de Erwin Strittmatter. Și cuvintele lui Manfred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
de autor ca să nu ne rătăcim în ediții. Iată, de pildă, banalul dialog din „Scrisoarera III": „- Tu ești Mircea? - Da'mpărate!" Sunt ediții care au :" Da, 'mpărate!" (în sistemul ortografic de după 1953, cu această cacografie: „Da,-mpărate!").Faceți diferența: vorba tărăgănată, cu virgula gramaticală, indică un răspuns spășit, umil. În sistemul celor două apostrofuri din vremea scrierii lui Eminescu, chiar poetul ezită: în „Convorbiri" are „Da'mpărate!", cu apostroful larg ce indică pauză în rostire (forme disjuncte) - dar în „Timpul"reia
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
dispunea decât de-o gloabă răpciugoasă, care saluta publicul cu capul împodobit cu un pompon fost roșu; un câine matematician ce-l înmulțea pe 2 cu 2 și aduna 6 cu 4; un clovn cu coleretă jegoasă, în sfârșit, cântând tărăgănat acest catren: „La donna è mobile,/ Trei automòbile/ Se duc la gară/ Cu sare-amară...” Ceea ce, însă, m-a dat gata („adrenalinic”, cel puțin) va fi fost, cu doi ani înainte, marele Stroschneider, Doktor Alexander. Dușan Petrovici, ca și François Pamfil
Șerban Foarță by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/5914_a_7239]
-
lăsat din vacă! Spre dimineață le-a auzit și urletele, din casă. Se părea că bătrânul s-a înfierbântat în așa măsură povestind - sau era un semnal? - că începuse să imite, de trei ori la rând, urletul lupilor, prelung și tărăgănat. Atunci apărură pe creasta stâncii tovarășii lui: Dumitru Neag gornicul și cei doi din Giurcuța, Pantelimon și Simion al lui Avram, cu securile lor. Gavrilă dădu să-și ia pușca, dar Cocoș ședea pe ea - din întâmplare. - Cine-s ăștia
Bánffy Miklós - Lupi by Georgeta Hajdu () [Corola-journal/Journalistic/6053_a_7378]
-
de bănuit la acești oameni. Își scoteau lucrurile de prin desăgi, ba câte unul își desfăcea și opincile să-și usuce la foc obielele umede din care ieșeau aburi. Și se discuta cu voia bună, la o lulea, cu vorba tărăgănată a muntenilor. Povestiră cum soldații au năpădit Câmpeniul, că sunt mulți, mulți soldați în Albac, ba sunt destui și la Arieșu de Sus. Se plânseră că de la fiecare gospodărie se adună câte două ulcioare de unt. Grea viață, grea! Așa
Bánffy Miklós - Lupi by Georgeta Hajdu () [Corola-journal/Journalistic/6053_a_7378]
-
stabilirea unui contrast fertil între amploarea versului și vivacitatea replicilor. Poetul a adoptat ca vers de bază alexandrinul românesc trohaic în varianta lui lungă, de 15-16 silabe. Pentru a face verosimil dialogul personajelor, el fragmentează de cele mai multe ori amplul vers tărăgănat, prezentîndu-l sub cele mai fanteziste forme. Reușita acestei procedări constă în imbricarea armonică a fragmentelor de emistih și de vers conform replicilor rostite. Inovatorul procedeu apare utilizat, într-un fel involuntar-programatic, încă de la primele replici ale piesei, de la prima scenă
Franțuzul, naționalist valah by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6061_a_7386]
-
cea a Iuliei, fiica lui August, pentru Ovidiu sau cea dintre Heloisa și Abélard. Plecînd de la modelul francez, Conachi îl adaptează sub forma unui vers românesc amplu și permisiv, apropiat de proză: alexandrinul românesc de 15-16 silabe. Versul prelung și tărăgănat i-a îngăduit poetului să descrie în cuvinte românești iubirea, pasiunea, speranța ori disperarea; versificația românească a intrat astfel în posesia unui instrument redutabil, utilizat pe parcursul întregului secol al XlX-lea, pînă la Eminescu. Versurile lui Dorat, de exemplu, corecte
Părintele (re)găsit al poeziei românești Costache Conachi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5270_a_6595]
-
începînd cu femeile și bărbații apți de muncă și continuînd cu familiile lor, compuse din bătrîni de pînă la 95 de ani și din copii de toate vîrstele (unul din ei născut abia cu două zile înainte). După un drum tărăgănat, de două săptămîni, zăvorîți în vagoane de animale, deportații a fost depuși în cîteva gări din Bărăgan, de unde camioanele i-au purtat în 18 puncte diferite ale deșertului din stepă. Lăsați sub cerul liber au trebuit să-și pregătească pentru
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5124_a_6449]
-
este cam desuet, cam depășit, nu mai face față, comparativ cu pretențiile modernității, cu evoluția prozei de la noi și a celei europene. Este o privire lucidă, în ton cu scepticismul pe un front mai larg al eruditului cărturar asupra mersului tărăgănat, în zăbavă, față de Occident, al istoriei și al formelor artistice. Iorga oscilează, în lucrările sale de sinteză, între a deveni adeptul progreselor pe care trebuie să le înregistreze cultura românească, spre a fi "în pas" cu modernitatea, cu europenitatea, și
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
Vissarionovici, spuse Strum și rămase perplex -el să fi pronunțat la telefon aceste cuvinte de negîndit: Bună ziua, tovarășe Iosif Vissarionovici? Convorbirea a durat două sau trei minute. - Mi se pare că lucrați într-o direcție interesantă, zise Stalin. Glasul lui, tărăgănat, cu accent gutural, cu acea gravitate a sublinierilor sonore, părea să răsune intenționat nespus de asemănător cu acel glas pe care Strum îl ascultase la radio. Exact la fel îl imita el însuși uneori, făcînd pe clovnul la el acasă
Vasili Grossman - Viață și destin by Laurențiu Checicheș () [Corola-journal/Journalistic/6442_a_7767]
-
să cresc, mă gândeam eu, am să-mi cumpăr o pipă mare și neagră care să fumege vârtos, am să-mi las barbă ca a lui și am să citesc toată ziua din ceasloave groase. - Tată-mare, îi spuneam cu glas tărăgănat, ca în vis, o să mă înveți și pe mine turcește? - O să te învăț, îmi răspundea el. Când o să mai crești nițel o să te învăț. Glasul lui era domol și eu, așezat lângă el, mă gândeam la minunea tutunului și încercam
ISMAIL KADARE - Cronică în piatră Vremea nebuniei by Marius Dobrescu () [Corola-journal/Journalistic/4789_a_6114]
-
statúri de toată lumea (re)cunoscute, iar reînvierea unei epoci și a unor personalități nu e refugiu și nici protest deghizat. Textul rememorează/„oglindește” vieți și istorii umane, fie ele dintr-un trecut îndepărtat ori din contemporaneitate. Romanul e încă gen tărăgănat, înaintând, în cercuri largi, pe creasta vorbelor. Verbalizarea, ca funcție cvasi-magică, are trecere la un Moromete, de pildă, care domină adunarea insinuând, ca un orator abil, că știe mai mult decât spune și e silit de auditoriu să spună mai
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
a juca roluri de epocă, vezi și Princepele lui Eugen Barbu. Sau, în variantă poematică, Levantul lui Cărtărescu. O specie rafinată sunt extraceptivii - încolăciți în labirintul textului lor germinativ, gata oricând să piardă legăturile cu realul. Vezi la Ștefan Agopian tărăgănata degustare a unei clipe eterne, cu mlădieri mătăsoase, grele, cu o oboseală distinsă - minitexte cu umbre în lumina schimbătoare a lumii și a vorbelor, prelungiri și devieri de forme și înțelesuri, într-un loc dereticat de vorbe care își ajung
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
de peste zăplazul din stânga. Întorcândumi privirea într-acolo, am răspuns: - Pe maestrul Tudor Arghezi. Și, poate că am mai spus și cum mă cheamă și că vin din partea Editurii de Stat pentru Literatură și Artă. Nu mai știu. Pe măsură ce omul glasului tărăgănat, în falset, se apropia de zăplaz, au apărut, rând pe rând, întâi un basc negru, umbrind o parte a frunții; o pereche de lentile prinse-n rame negre; nasul; o mustață tunsă scurt, țepoasă; și lambinarea gulerului alb al cămășii
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
rece, epistolară și birocratică; iar tovarășe Arghezi - de-a dreptul aberantă. Tocmai atunci, când eram încurcat printre cuvinte și formule protocolare, m-a ajuns din capătul celălalt al mesei întrebarea: - Domnule, dumneata ai venit să taci sau să vorbești? Rostirea tărăgănată, aparent molatecă, făcea tăișul ironiei dureros. M-am uitat în ochii lui. Privirea-i licărind rece m-a hotărât: trebuia să plec. Imediat! Rămânând în starea de mutism emoțional în care mă crispasem, mi-aș fi agravat situația ridiculă. Dorisem
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
întristat de mine însumi, am început să-mi strâng lucrurile de pe masă și să le pun în servieta ridicată de jos, pe genunchi. În clipa în care mă pregăteam să o închid, m-a ajuns iarăși vocea lui, rostind tot tărăgănat, în falset, dar într-o altă tonalitate, care m-a făcut să îmi ridic pleoapele și să mă uit iarăși în ochii lui. Privirea-i mi s-a părut, de astă dată, adiată de o lumină tandră. - Ai auzit? m-
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
vehiculelor este interzis. Nici tramvaiul de altădată, gâfâind din greu pe Strada Gării în sus, n-ar mai avea șansa de a traversa Piața Mare. Drumul prin Piața Mare dimineața, cu imponderabilitate și speranță, apoi dogoarea adormitoare a amiezii, mersul tărăgănat al oamenilor mai vârstnici după-amiaza. Viață palpitantă pe înserat. Gânduri purtate de stele, noaptea. Privirea în copilărie. Procesiunea Paștelui pornind din Biserica Catolică peste Piața Mare. Amintire sau iluzie ? Ochii orașului Ei au văzut totul și văd totul. Știind, ei
Miniaturi sibiene () [Corola-journal/Journalistic/5086_a_6411]
-
ta, în a celorlalți. Să nu mă pripesc. Iau abacul și socotesc pe bilele albe și negre. Mi-a rămas intactă o speranță incurabilă, credința nestrămutată în ridicarea unui curcubeu benefic deasupra mlaștinilor aparent nesfîrșite. Mai exact: implicarea în desfășurarea tărăgănată, cu opinteli inestetice, suișuri searbăde, coborîșuri abrupte... așezarea umărului, a trupului în muncă, da, în munca de-a înălța "curcubeul" amintit, visat... Nimic, nici reveria nu-i fără efort! Să-mi ordonez gîndurile, bucățile de "pricepere". Să-mi curăț, să
Editura Timpul asurzitor by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/16664_a_17989]
-
Vasile Demetrius era internat în spital, Arghezi a venit să-l vadă pe fugă, iar la înmormântare, a rămas în curte, fără să rostească o vorbă de mângâiere soției și fiicei îndoliate. Spunea lucruri uluitoare, te fascina cu vocea lui tărăgănată, dar te și nimicea într-un fel". Interesante pagini consacră scriitoarea boemei literare și altor confrați, revelând același talent portretistic, ce conferă o și mai mare autenticitate Memoriilor. Astfel, Eugen Ionescu era ,urâțel foc, mic, plin de mișcare și nerv
între bunăcredință și conformism (I) by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10908_a_12233]
-
Vasile Demetrius era internat în spital, Arghezi a venit să-l vadă pe fugă, iar la înmormântare, a rămas în curte, fără să rostească o vorbă de mângâiere soției și fiicei îndoliate. Spunea lucruri uluitoare, te fascina cu vocea lui tărăgănată, dar te și nimicea într-un fel". Interesante pagini consacră scriitoarea boemei literare și altor confrați, revelând același talent portretistic, ce conferă o și mai mare autenticitate Memoriilor. Astfel, Eugen Ionescu era "urâțel foc, mic, plin de mișcare și nerv
între bunăcredință și conformism (I) by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10888_a_12213]
-
ne-au precedat pe Pământ și care acum nu se mai află aici, dar sunt gata să se Întoarcă? Și că prin observarea astrelor pot fi evocate acele ființe? Asta crezi? — Am ascultat și eu cuvintele lui messer Bruno, răspunse tărăgănat astrologul. Nu sunt ideile științei noastre. Ele provin de departe, din pământurile de la Răsărit, unde teologul a predicat În tinerețe. Dar nu trebuie să le acorzi mai multă importanță decât li se cuvine: ele nu sunt primejdioase pentru nimeni, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca zarurile la barbut, copii botezați la gura cuptorului, semănînd cu niște Îngerași de boia, flăcăi Întinși pe un pat de pietriș, burta lor un mac sîngeriu cu petalele larg desfăcute și femeile sfinte, galbene pînă-n albul ochilor, litania lor tărăgănată, potrivită după o magică știință a ritmurilor la uruitul egal al cărucioarelor Încărcate cu argilă. Sudalma, blestemul și bocetul, un cîntec ritual, uniform și continuu ca susurul neîntrerupt al zilei, format din toate sunetele universului pe care nu-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și strălucitoare, când m-am uitat în sus. În bătaia lunii drumul și frunzele păreau argintii, cam ca atunci când cade prima zăpadă. Câteva păsări de noapte cântau deja cocoțate în pini. Una a făcut cii-uut, cii-uut, cii-uut într-un fel tărăgănat care aducea cu o persoană pe moarte. Cântecul răsuna peste tot pe dealuri, pe măsură ce îl imitau și celelalte păsări. Două sau trei au trecut peste lună ca să se întâlnească cu altele care se ghemuiseră prin pinii înalți din partea de nord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]