169 matches
-
două motivații, dobândim un temei suficient pentru a miza pe ideea unui rost "teoretic" și "metodologic" însemnat al conceptului finalității în filosofia kantiană. Vom urma mai departe acest fir, adică vom pune în evidență sensurile posibile ale finalității în contextul teleologiei și antropologiei din sistemul kantian al disciplinelor "critice". Pentru aceasta trebuie indicată conjunctura terminologică și filosofică în care finalitatea apare în Critica facultății de judecare și trebuie indicat, de asemenea, locul finalității în celelalte lucrări ale lui Kant, din perioada
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
aceasta trebuie indicată conjunctura terminologică și filosofică în care finalitatea apare în Critica facultății de judecare și trebuie indicat, de asemenea, locul finalității în celelalte lucrări ale lui Kant, din perioada "critică" și "post-critică". Primul "loc" are legătură cu instituirea teleologiei; cel de-al doilea, cu instituirea unei noi antropologii. Desigur, toate aceste operații au drept scop ultim construcția unui instrument de interpretare a personalismului energetic. Kant a moștenit conceptul finalității. Ca și în cazul altor termeni ("a priori", "a posteriori
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
își realizează scopurile în lume. Structura formală a finalității kantiene (formală, deoarece este posibilă exclusiv pe temeiul unei facultăți a ființei raționale și pe baza unor operații logic-formale ale acesteia), dincolo de orice condiționare din perspectiva cunoașterii, face posibilă o "știință", teleologia, căreia Kant îi dă statutul de critică a facultății de judecare (teleologice). Operațiile logice determinate în structura formală a finalității într-un mod necesar fac posibilă regândirea acesteia ca o schemă în analogie cu schemele imaginației care mijlocesc intelectul în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
specificului "esențial" al omului, respecificarea lui prin extinderea asupra naturii a unui principiu (finalitatea) care-i determină atributul său esențial: faptul de a fi scop final al existenței lumii; de aici legătura structurii formale a conceptului kantian al finalității cu teleologia. Momentul afirmării are un accent negativ: omul, ca scop final, neagă valabilitatea nelimitată a cauzalității (în imperiul scopurilor, ea nu mai este operațională) dominantă în lumea fenomenală datorită prezenței sale printre formele a priori ale intelectului. Momentul negativ are un
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
un accent afirmativ: prin extinderea finalității este afirmată unitatea lumii, fără a se pierde identitatea de sine a omului; aceasta din urmă este întărită prin reîntemeierea fenomenală și inteligibilă a omului: acesta din urmă este scop final al existenței lumii. Teleologia, ca știință a scopurilor și critică a facultății de judecare (teleologice) construită pe temeiul conceptului finalității, pretinde, tocmai datorită structurii formale a conceptului finalității, o concepție despre om, care nu ia forma unei teorii, ci a unui proiect antropologic. Sensul
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
naturii (putând să-și propună scopuri) și simpla finalitate a acesteia care, de altfel, este consecința extinderii asupra ei a unui principiu al facultății de judecare reflexive (aparținând omului). Această respecificare a omului are drept consecință, în plan teoretic, construirea teleologiei în forma criticii facultății căreia îi este concept finalitatea: facultatea de judecare. Ca orice critică a unei facultăți a ființei raționale în sistemul kantian, teleologia nu este posibilă decât în supoziția unei anume viziuni asupra omului ca scop final al
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
judecare reflexive (aparținând omului). Această respecificare a omului are drept consecință, în plan teoretic, construirea teleologiei în forma criticii facultății căreia îi este concept finalitatea: facultatea de judecare. Ca orice critică a unei facultăți a ființei raționale în sistemul kantian, teleologia nu este posibilă decât în supoziția unei anume viziuni asupra omului ca scop final al creației, o viziune care ia forma proiectului antropologic (acesta constituind forma kantiană a antropologiei) și al cărei conținut poate fi concentrat în două enunțuri, "Omul
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Critica facultății de judecare, trebuie socotite "judecăți sintetice". Nu este însă scopul acestui studiu construirea unei astfel de dovezi. Detaliat gândind cele două enunțuri ca fiind judecăți sintetice -, conținutul proiectului antropologic cuprinde o descriere a omului cu valoare pentru întemeierea teleologiei (a "criticii facultății de judecare") și, în general, pentru susținerea demersului critic kantian. În Critica facultății de judecare, "locul natural" al conceptului kantian al finalității, întâlnim mai multe sensuri ale acestui concept, toate însă subordonate structurii formale pusă în evidență
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
urmă sens al conceptului finalității: "Cu conceptul de finalitate internă, Kant a reînviat Ideea în general, și în special ideea vieții. Definiția pe care Aristotel o dă vieții conține și ea finalitatea internă și stă de aceea nesfârșit deasupra conceptului teleologiei moderne, care are în vedere numai finalitatea finită și exterioară"102. Fiecare sens al finalității enumerat mai sus semnalează, cel puțin parțial și indirect, recondiționarea semantică dobândită de finalitate prin operația de extindere a ei de la om asupra naturii. Toate
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
află în relație cu celelalte două forme de prezentare a unității umane din filosofia kantiană: postularea personalității ca temei al persoanei (în limitele unei "noi" etici) și justificarea discursivă a unității ființei umane prin conceptul finalității (prin proiecția unei discipline, teleologia). Fără îndoială, diferența dintre modalitățile de abordare a acestor teme este diferită la cei doi filosofi. Astfel, Kant vizează semnificația lor "metafizică", socotind că înainte de toate, temele în cauză trebuie croite după exigențele unui demers "critic", în vreme ce Rădulescu-Motru, luând în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
universală, reface structura formală a conceptului kantian al finalității. Prima operație îngăduie și în personalismul energetic și în filosofia kantiană un discurs despre om, iar a doua, pe temeiul celei dintâi, face posibilă o disciplină al cărei principiu este finalitatea: teleologia, la Kant, teoria vocației (și a educației), la C. Rădulescu-Motru. II.3. Întemeierea "materială" a determinismului prin finalitate: ipostazele personalității II.3.a. Unitate sufletească și finalitate în personalitatea mistică (anarhică) Personalismul energetic propune, alături de justificarea formală a determinismului prin
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
în vol. Filosofie neokantiană în texte. RIVELAYGUE, J., Lecons de métaphysique allemande. Tome II, Kant, Heidegger, Habermas, Éditions Grasset, Paris, 1992. SARTRE, J. P., Ființa și neantul, traducere de Adriana Neacșu, Editura Paralela 45, Pitești, 2006. SCEFFLER, I., Reflecții despre teleologie, traducere, în vol. col. Logica științei, Editura Politică, București, 1970. SCHELER, M., L'homme et l'histoire, Aubier Éditions Montaigne, Paris, 1955. SCHELER, M., Le formalisme en éthique et éthique matériale des valeurs, Gallimard, Paris, 1955. SCHELER, M., Poziția omului
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
138 Kant, Critica facultății de judecare, p. 268. 139 C. Rădulescu-Motru, Personalismul energetic, p. 642. 140 Ibidem. 141 Aristotel, Metafizica, V, 2. 142 Ștefan Lupasco, Logica dinamică a contradictoriului, București, Editura Politică, 1982, p. 277. 143 I. Scheffler, Reflecții despre teleologie, în vol. col. Logica științei, București, Editura Politică, 1970, p. 557. 144 Grigore Moisil, Determinism și înlănțuire, în vol. col. Problema determinismului, București, Editura Societății cooperative "Oficiul de librărie", 1940, p. 21. 145 Cf. Zur Entwicklung von Kant's Theorie
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
orișicând a fost temeiul acestei numiri, mai ales când noțiunea a fost personificată oarecum și se prezenta ca un prototip în idealul filozofului. În această privire filozofia este știința despre referința a toată cunoștința la scopurile esențiale ale rațiunei omenești (teleologia rationis humanae), și aci filozoful nu mai este un artist, ci un adevărat legiuitor al rațiunei omenești. În acest înțeles însă ar fi o mare glorificare de sine de a se numi cineva pe sine însuși filozof și de a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
la nașterea proiectului Ligii Națiunilor. Sensul direcțional al istoriei Celebra formulare a lui Francis Fukuyama referitoare la „sfârșitul istoriei”, enunțată în urma prăbușirii comunismului în Europa răsăriteană (dispariția alternativei conceptuale la ideologia liberală), este adesea considerată ca o rearticulare îndrăzneață a teleologiei liberale. Burchill, de exemplu, notează că, asemenea multor liberali, [Fukuyama] vede istoria ca fiind progresivă, lineară și, mai ales, ca având o direcție, fiind convins că este dominată de un proces fundamental ce impune un anumit model evoluționar tuturor societăților
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
la dovezile contrare. Încrederea În fermele mari, În monoculturi, În satele „adevărate”, În ogoarele arate cu tractorul și În agricultura colectivă sau comunală era o convingere estetică Întărită de credința că aceasta era direcția În care se Îndrepta lumea - o teleologie. Pentru nimeni, cu excepția unui mic grup de specialiști, acestea nu reprezentau ipoteze empirice derivate din anumite contexte specifice Occidentului cu climă temperată, care ar fi trebuit examinate atent În practică. În anumite condiții istorice și sociale - de pildă, În cazul
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
Apuleius ș.a. În volumul al doilea se află o analiză a principalelor „arhitecturi epice”, de la aceea a romanului arab, japonez sau bizantin până la cea de tip medieval sau renascentist. Bunăoară, datele fundamentale ale bizantinismului (estetismul duplicității, destinul individual privit ca teleologie mistică) ar explica predilecția pentru cultivarea romanului hagiografic sau a celui „secret” (cele două cronici ale lui Procopiu din Cezareea); scenariul călătoriei și imaginarea schemei „aventurii personalității” sunt întrupate, în maniere specifice, în hagiografie, romanul arab, monogatari, romanul medieval al
ROZNOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]
-
vechi / om nou și unitate / diversitate se reduc în esență la opoziția clasic / modern, care îi animă întreaga operă, opțiunile și mai cu seamă negațiile. Ca în cazul eului supraempiric, și obiectul estetic este scos de sub incidența oricărei cauzalități, a „teleologiei comune”; el provoacă starea estetică, de asemenea contrapusă spiritului practic, constituind o „pauză a vieții” (un „repaos al inteligenței”, spusese Maiorescu), „un obiect de joc și desfătare”, ceea ce s-ar numi plăcere estetică. Spirit raționalist și sceptic, așa cum deseori a
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
tendențiale și a celei societale de configurare consideră ca dată istoria transformărilor configurate sau în curs de configurare și urmărește să le descrie, să le înțeleagă și astfel să le explice în termeni teoretici corelați, fără însă a postula o teleologie a schimbărilor necesare. O implicație a acestei distincții se referă la modul în care autorii circumscriși mai înainte celor două paradigme de explicare a tranziției de la modernitate la postmodernitate au prezentat teoriile lor. Îndrăznesc astfel să inferez că teoriile respective
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
cea a postmodernității, ar fi preferabil să considerăm că „ne deplasăm către una în care consecințele modernității devin mai universalizate și mai radicalizate decât înainte. Este vorba, din nou, despre modernitatea reflexivă, care se bazează pe disoluția evoluționismului, pe dispariția teleologiei istorice, dar și pe recunoașterea „reflexivității constitutive și extinse” sau pe „evaporarea poziției privilegiate a Occidentului”. Sursele dominante ale modernității ar fi reprezentate de separarea timpului și spațiului, de dezvoltarea mecanismelor de delocalizare pentru a facilita reorganizarea relațiilor sociale în
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
față de exploatare, oprimare, inegalitate) și a dezvoltării O politică a conviețuirii (derivată din multiplicarea opțiunilor) și a puterii ca transformare Modernizare Opoziția dintre rațiune și tradiție Modernizarea tradiției pentru consacrarea modernității Modernizarea modernității Principiul constitutiv al modernizării Evoluție și progres Teleologia istorică în sensul progresului spre viitor Construcția reflexivă a modernității Întrucât încă nu ne-am desprins de modernitate, așa cum pretind unii postmoderniști, ci de-abia am intrat în acea modernitate care s-a desprins de „raționalizarea tradiției”, pentru a se
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
Rădăcinile iudaice ale creștinismului au oferit teologilor Bisericii un cu totul alt cadru conceptual. Scripturile iudaice fac din prezența lui Dumnezeu în biografia poporului Israel un element constitutiv. Tradiția abrahamică oferă o perspectivă lineară asupra istoriei, sub legea universală a teleologiei divine. De la cântările lui Moise până la Psalmii lui David, găsim în Scripturile vechi rugăciuni construite ca memorial itinerant al recunoștinței. La rândul său, Ecleziastul ne prezintă regimul sacru al oportunității (kairos) în viața de zi cu zi a muritorilor. Spiralat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
generale de „mit”, Hegel a dorit să ofere o comprehensiune sistematică, iar nu poetică, a realității (was wirklich ist, ist nur vernünftig). Istoria naturii, a artei, a religiei și a filozofiei sunt pentru Hegel modalități ale revelației Spiritului absolut, dar teleologia acestei revelații este normată de un concept predefinit, de extracție iluministă, al raționalității. Întrebuințarea acordată de Hegel acestui concept reprezintă forma supremă de istorializare a revelației într-un sens panteist constrâns de logica necesității. În alți termeni, putem vorbi despre
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
opțiune a persoanei, formându-se tendința de a dezvinovăți omul de toate greșelile și păcatele sale. Păcatul, din această perspectivă, poate fi scuzabil, fiind interpretat drept o consecință a temperamentului sau a structurii emotive ce caracterizează persoana în cauză; b) „teleologia persoanei” - concept care susține faptul că, pentru a atinge un scop bun, este justificabilă orice acțiune a persoanei, oricare ar fi caracterul ei, bun sau eronat. Se crede că, dacă persoana este îndeajuns de concentrată la scopul bun, intenția acesteia
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
interiorizează nu pot lua faptele brute, nude sau moarte, ci le vitalizează, le integrează, topindu-le într-un torent lăuntric. Într-o adevărată interiorizare, toată existența obiectivă e un pretext. Și numai ca atare ea poate avea semnificație, deoarece o teleologie obiectivă nu se poate construi și justifica decât pe o sumă de iluzii, care au păcatul de a fi direct sesizabile și demascabile de un ochi pătrunzător. Toți oamenii văd focuri, furtuni, prăbușiri, peisaje; dar câți simt în ei flăcări
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]