169 matches
-
ritualurile care pot lumina dinspre trecut semnificația formei primare a cuvântului latin. Totodată, textele clasice grecești revelă la rândul lor un mod de a reflecta asupra valorilor comune și mai ales asupra politicului, dezvoltat în paralel cu "filosofia" și cu teleologia ceremonialurilor publice. Două rădăcini regăsim așadar aici: una, în ritualul funerar și în obiectele materiale care luau locul defunctului și a doua, în filosofia imaginii și a imaginației, precum și în soluțiile imaginative de a gândi politicul. Revenirea dinspre lumea greacă
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și sînt, de aceea, folosite ca abstracțiuni ale legăturilor intenționate dintre elemente. În acest model, clasele de actori sînt numite actanți. Un actant este o clasă de actori care împărtășește o anumită calitate caracteristică. Această caracteristică comună are legătură cu teleologia fabulei ca întreg. Astfel, un actant este o clasă de actori ai cărei membri au o relație identică cu aspectul de telos, care constituie principiul fabulei. Vom numi acest tip de relație "funcție". Acesta este un model structuralist tipic: e
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
a personajului. Diegeza prezintă „tot ce s-a întîmplat” într-un alt fel, dar numai ceea ce un martor extern detașat decide că merită spus - un reporter care este în situația să reflecteze, să reorganizeze, să decidă asupra punctului sau a teleologiei povestirii, înainte de a o nara. Putem deci presupune că narațiunea diegetică va avea mai multe manipulări ale ordinii temporale, ale duratei și frecvenței, și o etajare mai evidentă a prezentării evenimentelor. 5.6. DIL: funcții și efecte În termenii neoplatonici
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
vechi / om nou și unitate / diversitate se reduc în esență la opoziția clasic / modern, care îi animă întreaga operă, opțiunile și mai cu seamă negațiile. Ca în cazul eului supraempiric, și obiectul estetic este scos de sub incidența oricărei cauzalități, a „teleologiei comune”; el provoacă starea estetică, de asemenea contrapusă spiritului practic, constituind o „pauză a vieții” (un „repaos al inteligenței”, spusese Maiorescu), „un obiect de joc și desfătare”, ceea ce s-ar numi plăcere estetică. Spirit raționalist și sceptic, așa cum deseori a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
între „exterior” și „interior” trebuie calificată într-un sens diferit de perspectiva carteziană asupra corporalității. Aici, similitudinile dintre gândirea lui Polanyi și fenomenologia percepției elaborată de Maurice-Merleau Ponty (1908-1961), sunt evidente. Amândoi susțin că orice cunoaștere euristică este atașată unei teleologii semantice a cunoașterii tacite. Dacă pentru Gadamer „geniul” aparținea nu subiectului cunoscător, ci limbii pe care acesta o vorbea cu obiectul interpretării sale, pentru Polanyi „geniul” este încarnat holografic în retorica gestului. Închegând mirajul prezenței dincolo de cuvânt, gestul e tot
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sens mai Îngust, centrarea instrucției și educației pe obiectivele de formare a celui instruit și educat presupune acordarea de prioritate cultivării și dezvoltării capacităților umane. În raport cu acestea, conținuturile Învățării realizează rolul de mijloace de formare, nu de scop al Învățării. Teleologia educației este esențial centrată pe valori, Însuși scopul oricărei acțiuni educaționale reprezentând o anumită valoare, Însă nu o valoare exterioară a celui instruit și educat, ci o valoare proprie acestuia, instrucție și educația fiind un complex de acțiuni continue de
Managementul calității În Învățământul superior by Valentin Ambăruş, Ciprian Rezuş, Gabriel Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1697_a_2974]
-
scopul oricărei acțiuni educaționale reprezentând o anumită valoare, Însă nu o valoare exterioară a celui instruit și educat, ci o valoare proprie acestuia, instrucție și educația fiind un complex de acțiuni continue de formare și de valorizare. Cu alte cuvinte, teleologia Învățării (un sistem de obiective ordonate epistemologic și praxiologic) reprezintă ea Însăși un sistem de valori proiectate a fi formate celui instruit și educat. Conținuturile procesului de Învățământ reprezintă valori elaborate de omenire până la momentul declanșării actului de Învățare și
Managementul calității În Învățământul superior by Valentin Ambăruş, Ciprian Rezuş, Gabriel Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1697_a_2974]
-
al absurdului. Aceste sublinieri sunt ilustrate într-o analiză a piesei Endgame de Samuel Beckett care nu are o acțiune unitară și o înlănțuire dinamică a evenimentelor, ci prezintă o serie de întâmplări disparate. Endgame mai curând atacă decât edifică teleologia din drama tradițională. Richardson consideră că pentru a interpreta o asemenea piesă nu trebuie să urmărim traiectoria intrigii, ci să verificăm dacă există sau nu în construcția ei, ceva asemănător intrigii: . În accepția lui Richardson, Beckett refuză: . Există un dezechilibru
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
negarea exteriorității și incorporarea acesteia într-o totalitate pură, în care perechile dialectice subiect-obiect sau libertate-necesitate vor fi fost depășite și ridicate la un nivel superior. În Știință Logicii, Hegel propune o interpretare complementară a binomului libertate-necesitate. Aici, libertatea aparține teleologiei, științei scopurilor, adică rațiunii, care conține scopurile supreme ale umanității, în timp ce "mecanismul" funcționează numai în baza necesității 25. Mecanismul, alcătuit din obiecte, inseamna aici natură că lume fenomenologica, structurată prin intermediul relațiilor de cauzalitate. Teleologia și mecanismul reprezintă, ca laturi ale
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
a binomului libertate-necesitate. Aici, libertatea aparține teleologiei, științei scopurilor, adică rațiunii, care conține scopurile supreme ale umanității, în timp ce "mecanismul" funcționează numai în baza necesității 25. Mecanismul, alcătuit din obiecte, inseamna aici natură că lume fenomenologica, structurată prin intermediul relațiilor de cauzalitate. Teleologia și mecanismul reprezintă, ca laturi ale devenirii, momente contradictorii, însă ele sunt reconciliate la nivelul conceptului, al universalității subiective, individuale, care își conștientizează apartenența la totalitate și negativitatea în măsura în care se izolează de această și i se opune. De la concept se
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
al universalității subiective, individuale, care își conștientizează apartenența la totalitate și negativitatea în măsura în care se izolează de această și i se opune. De la concept se trece în mod firesc la rațiune, la universalitatea generală, ființând în sine și pentru sine. Scopul (teleologia) și mijlocul (mecanismul), libertatea și necesitatea sunt contopite și puse într-o siteză care le depășește pe ambele, păstrând în același timp ce are mai bun fiecare. "Mijlocul este obiect, e în sine totalitatea conceptului; el nu are putere de
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
în volumul Patimile (1968). Aici ordinea matematică nu mai este suficientă, materia în expansiune aformică copleșește orice ordine rațională, cuvântul însuși nu pretinde altceva decât să se rostească pe sine în marginea unei lumi în degradare, lipsită de semnificație și teleologie clară. Critica a intrat, în acel moment, într-o criză de interpretare: concluzia a fost că poezia lui C. devine o pură incantație muzicală, nemaiurmărind un sens anume, cuvintele evită sensul (logic, deci precar), lăsând locul tăcerii etc. Procesul interpretării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286236_a_287565]
-
discuție) la unirea castă a mâinilor cu iubita, această din urmă unire având singură importanță în ierarhia sufletească a celui care relatează. Prin urmare, evenimentul istoric (și, deci, politic) e abandonat ca un balast pe drumul devenirii poemului, a cărui teleologie e astfel limpede: nu expresia lirică a politicului, nici măcar în varianta istorică a acestuia, e scopul construcției poemului, ci expresia lirică a eroticului. Relația de subordonare se inversează: suzeran e eroticul, vasal (și încă de un rang neglijabil, la care
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
în care operele lui Marx reprezintă Biblia, iar ceilalți, Părinții Bisericii, mai notează Boia. 325 Ibidem, pp. 123-178, passim. 326 Ibid., p. 90. Așa cum în Evul Mediu istoriografia era înscrisă în subordinea teologiei, tot așa, în comunism ea era supusă teleologiei oficiale. Boia distinge două orientări contradictorii în doctrina comunistă, pe de o parte accentul pus pe structuri, economie, perioade, iar pe de altă parte evidențierea momentelor conflictuale, a schimbărilor drastice, in timp ce voluntarismul din perioada de glorie contrazice marxismul
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Rădăcinile iudaice ale creștinismului au oferit teologilor Bisericii un cu totul alt cadru conceptual. Scripturile iudaice fac din prezența lui Dumnezeu în biografia poporului Israel un element constitutiv. Tradiția abrahamică oferă o perspectivă lineară asupra istoriei, sub legea universală a teleologiei divine. De la cântările lui Moise până la Psalmii lui David, găsim în Scripturile vechi rugăciuni construite ca memorial itinerant al recunoștinței. La rândul său, Ecleziastul ne prezintă regimul sacru al oportunității (kairos) în viața de zi cu zi a muritorilor. Spiralat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
generale de „mit”, Hegel a dorit să ofere o comprehensiune sistematică, iar nu poetică, a realității (was wirklich ist, ist nur vernünftig). Istoria naturii, a artei, a religiei și a filozofiei sunt pentru Hegel modalități ale revelației Spiritului absolut, dar teleologia acestei revelații este normată de un concept predefinit, de extracție iluministă, al raționalității. Întrebuințarea acordată de Hegel acestui concept reprezintă forma supremă de istorializare a revelației într-un sens panteist constrâns de logica necesității. În alți termeni, putem vorbi despre
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
opțiune a persoanei, formându-se tendința de a dezvinovăți omul de toate greșelile și păcatele sale. Păcatul, din această perspectivă, poate fi scuzabil, fiind interpretat drept o consecință a temperamentului sau a structurii emotive ce caracterizează persoana în cauză; b) „teleologia persoanei” - concept care susține faptul că, pentru a atinge un scop bun, este justificabilă orice acțiune a persoanei, oricare ar fi caracterul ei, bun sau eronat. Se crede că, dacă persoana este îndeajuns de concentrată la scopul bun, intenția acesteia
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
depășească în sensul unei obiectivării, ajungând astfel de la descriptiv la prescriptiv. Cu alte cuvinte, am avea de-a face cu o trecere de la Erlebnis la Gestalt, la Sinn, Zweck și Wert, de la Lebensphilosophie la psihologia structuralistă, la filozofia formelor simbolice, teleologie și axiologie. Drept urmare, se consideră că în Der Aufbau... (1910), autorul și-ar fi revizuit punctul de vedere epistemologic din Einleitung... (1883) și din Ideen über eine beschreibende und vergleichende Psychologie (Idei privitoare la o psihologie descriptivă și comparativă 1894
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Geistesși Sozialwissenschaften, între ceea ce Max Weber numește verstehende Soziologie (sociologia comprehensivă, pe linie hermeneutică) și sociologia empirică, al cărei aport este mai mult documentar. În acest sens, von Wright observă că la Weber "coloratura pozitivistă este combinată cu accentul pe teleologie (zweckrationales Handeln) și pe înțelegerea empatică" op. cit., p. 30. 188 A. Comte, op. cit., p. 281. 189 E. Becher, op. cit., p. 180. Becher operează aici cu o distincție a lui Windelband, care împarte științele în funcție de "caracterul formal al scopurilor pe care
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
în mai mare măsură îndatorat speculației din epocă. Acest fapt este constatat chiar de către Dilthey, care în Construcția lumii istorice... arată că Droysen "subordonează istoria ordinii morale a lucrurilor" și mizează pe "conceptul ideilor care acționează în istorie", pe "o teleologie externă existentă în conexiunea istorică"27. În schimb, pentru Dilthey este prioritară imanența vieții: sufletul însuși are o structură teleologică ("corelația structurală a vieții psihice are un caracter teleologic"28), iar în ceea ce vom numi modelul triadic al cunoașterii realității
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
absența unei "rațiuni principiale, independente de istorie"38. Trebuie să observăm totuși că atât la Droysen, cât și la Dilthey, o asemenea "stavilă" există încă. În cazul lui Droysen credem că ea apare sub forma a ceea ce Dilthey numea "o teleologie externă". (De altminteri, urmărind critica lui Droysen la adresa lui Buckle, M. Riedel 39 subliniază tocmai coordonata etică, amintită și de noi anterior, a demersului întreprins de către Droysen.) La Dilthey, "stavila" o reprezintă după cum vom arăta către sfârșitul capitolului de față cadrul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
in the agent-structure binome). d. Sensul direcțional al istoriei Celebra formulare a lui Francis Fukuyama referitoare la sfârșitul istoriei, enunțată în urma prăbușirii comunismului în Europa Răsăriteană (dispariția alternativei conceptuale la ideologia liberală), este adesea considerată ca o rearticulare îndrăzneață a teleologiei liberale. Burchill, de exemplu, notează că, asemenea multor liberali. Am văzut cum Angell anunța redundanța războiului ca instrument predominant al politicii externe. Să însemne asta, pentru Angell sau pentru cei care îi împărtășesc ideile, că pacea se va revărsa ireversibil
RELATII INTERNATIONALE by DANIEL BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1509]
-
de faptul că reprezenta o lectură prețioasă în rândul călugărilor, a examinat critic învățăturile venerabilului său predecesor, clarificând dinamica repausului și a mișcării, imanenței și transcendenței, activității și pasivității, naturii și harului, în al aspirației creaturii. Miza era o nouă teleologie, o nouă introspecție în misterul îndumnezeirii, cu profunde implicații pentru înțelegerea de către călugări a țelurilor praxisului monahal. Ca și în cazul Sfântului Grigorie, prin speculațiile sale teologice, Sfântul Maxim Mărturisitorul a dorit să mențină echilibrul între curentele dogmatico-polemice, filosofice și
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
al absurdului. Aceste sublinieri sunt ilustrate într-o analiză a piesei Endgame de Samuel Beckett care nu are o acțiune unitară și o înlănțuire dinamică a evenimentelor, ci prezintă o serie de întâmplări disparate. Endgame mai curând atacă decât edifică teleologia din drama tradițională. Richardson consideră că pentru a interpreta o asemenea piesă nu trebuie să urmărim traiectoria intrigii, ci să verificăm dacă există sau nu în construcția ei, ceva asemănător intrigii: . În accepția lui Richardson, Beckett refuză: . Există un dezechilibru
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2197]
-
kairoi ai istoriei. Eshatonul nu este doar sfârșit (finis), el desemnează în același timp și scopul (telos). Dacă sfârșitul limitează și separă, uneori prefigurând un nou început, scopul, obiectivul, orientează dinamic energiile creatoare, transformând viața în destin și istoria în teleologie. De aceea putem subsuma teologiei istoriei și o anumită teleologie a istoriei. Dacă ultima ne spune că istoria are sens, prima ne descoperă sensul acesteia. Semnificația acestei viziuni a sfârșitului, atât ca finis cât și ca telos, este că oferă
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]