KorAP: Find »[drukola/base=televizual & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...13 >

302 matches

Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562

programe TV cu conținuturi violente (semnificativ peste mediile din televiziunile occidentale); gruparea minorilor în categoria cea mai expusă a marilor consumatori de TV având toate șansele să-și construiască o identitate de „homo videns” și să vadă lumea prin „ochelarii televizuali”; mecanismele psihologice ale vârstei în percepția conținuturilor media, asociate cu structurile discursiv-reprezentaționale ale violenței TV și care amplifică potențialul de impact negativ al acesteia. Violența mediatică și protecția minorilor Această tematică specifică a format obiectul unui amplu Raport de sinteză

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
mondial în următoarele trei domenii: 1. Politicile care orientează reprezentările violenței și terorii în media; 2. Importanța și natura acestor reprezentări în mesajele comunicate; 3. Impactul public al acestor mesaje și consecințele lor în domeniile gândirii, acțiunii și politicii. Violența televizuală și riscurile pentru copii. Cercetări americane și europene Numeroase dezbateri și analize iau în considerare fenomene care amplifică, în cazul copiilor, riscurile violenței televizuale: de la doi ani și jumătate copiii încep să deschidă singuri televizorul; la trei ani știu să

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
3. Impactul public al acestor mesaje și consecințele lor în domeniile gândirii, acțiunii și politicii. Violența televizuală și riscurile pentru copii. Cercetări americane și europene Numeroase dezbateri și analize iau în considerare fenomene care amplifică, în cazul copiilor, riscurile violenței televizuale: de la doi ani și jumătate copiii încep să deschidă singuri televizorul; la trei ani știu să mânuiască telecomanda; în unele țări durata televizionării într-o săptămână este superioară timpului petrecut în școală. În continuare, sunt amintite astfel de date, referitoare

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
la întrebarea dacă autonomia conferită de utilizarea noilor tehnologii nu are și un efect negativ - izolarea copiilor de celula familială, de mediul social al copilăriei. Cercetările (inclusiv studiile clinice) s-au axat pe evidențierea impactului nociv asupra copiilor al violenței televizuale; complementar ar fi necesar un studiu mai larg pentru a evalua influențele de ansamblu ale televiziunii asupra copiilor și asupra potențialului socializator al media TV, pentru a vedea cum evoluează relația copiilor cu televiziunea. Cum măsurăm violența televizuală. Mecanisme discursive

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
al violenței televizuale; complementar ar fi necesar un studiu mai larg pentru a evalua influențele de ansamblu ale televiziunii asupra copiilor și asupra potențialului socializator al media TV, pentru a vedea cum evoluează relația copiilor cu televiziunea. Cum măsurăm violența televizuală. Mecanisme discursive ale reprezentării violenței la TV Majoritatea investigațiilor consacrate evaluării conținuturilor violente din programele de televiziune apelează la două metode: Analiza de conținut, în diversele ei variante, inclusiv după modelul denumit „analiza aserțiunilor evaluative” al lui Osgood, model pertinent

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
care le au termenii (semnele dintr-un text, ca o emisiune de televiziune) pot fi evaluate intensitatea pozitivității violenței (să spunem, folosirea violenței pentru a pedepsi și a face dreptate) sau dimpotrivă intensitatea negativității actelor, termenilor și scenelor de violență televizuală (ca exemplu, prin desemnarea gravității consecințelor actelor violente, de la lezare la vătămare corporală și omucidere). Analiza semio-discursivă, care nu se limitează la cuantificarea și tipologia conținuturilor violente (violența psihologică, violența verbală, violența fizică, violența socială, violența economică, violența sexuală), a

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
incapacitatea copiilor de a le da o semnificare și înțelesuri care să releve pericolul lor potențial pentru conduită. În cercetarea noastră au fost luate în considerare (ca abordare semio-discursivă) mecanismele discursiv-reprezentaționale care amplifică potențialul de impact negativ al conținuturilor violenței televizuale. Absența consecințelor negative, după grade de nocivitate (reprezentarea violenței ca cea mai bună, mai atractivă și mai eficientă metodă și soluție de rezolvare a problemelor, fie ele conflictuale sau neconflictuale). Recompensarea și absența penalizării (ceea ce mărește riscul influenței nocive asupra

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
procedeul tehnic al filmării preferențiale în „plan apropiat” (deci asocierea dintre o anumită schemă narativă și anumite procedee de vizualizare), favorizează reprezentarea violenței și agresivității ca un fapt uman natural (mai puțin cultural), ceea ce conduce la o reprezentare a violenței televizuale într-o perspectivă apropiată darwinismului social. Consecința mai generală a acestei combinații de schemă narativă și de tehnică a filmării constă, în cele din urmă, în a amalgama până la anulare elementele specifice tramei narative ficționale și a modurilor în care

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
arsenalul armamentului folosit), aspectelor corpului (panoplie de corpuri zdrobite, cadavre, răniți etc.) (p. 49). 2. Și logica povestirilor a lui Vladimir Propp (1970) este denaturată în reprezentarea violenței. Din schema narativă complexă a lui Propp se reține în programele violenței televizuale aproape o singură fază/formă, lupta fizică, în detrimentul celorlalte (ajutor, reîntoarcere, recunoaștere, pact înșelător, substituție, răpire, furt, prezentarea, dezvoltarea și restabilirea ordinii, complicare, transfer/căutare, recunoaștere). Prezentarea violenței la televiziune, aproape ca un „dat natural” amplifică și chiar deturnează modelele

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
în „plan apropiat” (deci asocierea dintre o anumită schemă narativă și anumite procedee de vizualizare), favorizează reprezentarea violenței și agresivității ca un fapt uman natural (mai puțin cultural), ceea ce conduce (după cum afirmă cele două cercetătoare) la o reprezentare a violenței televizuale într-o perspectivă apropiată darwinismului social. Consecința mai generală a acestei combinații de schemă narativă și de tehnică a filmării constă, în cele din urmă, în amalgamarea până la anulare a elementelor specifice traumei narative ficționale și a modurilor în care

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
TV, violența nu mai este cel mai adesea legendară, eroică ori cavalerească sau instrumental-pragmatică (după epocă, ca în literatură), ci un amalgam pseudocultural, deosebit de periculos pentru copii, întrucât violența apare în postura de comportament culturalizat ca universal. În plus, cultura televizuală este predominant un show cvasipermanent al violenței. Chiar și prezentarea suferinței și a intimității (ca în reality-show-uri, specifice neoteleviziunii), fantasma abolirii distanței (dintre micul ecran și viața omului) este o forma de sado-masochism, acest model de prezentare este sadic pentru că

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
supraexcitabilite emoțională); - dificultatea distingerii imaginarului de real: pentru preadolescenți nu este un efect posibil al transferului de la imaginar (ecranul televizorului: desene animate, seriale) la real (viață), ci rezultatul amalgamului confuz al celor două universuri, la ei predominând credința în realitatea televizuală și tendința accentuată de identificare mimetică cu personaje, acțiuni, situații de pe micul ecran; - violența coabitează aproape natural cu specificul mediumului televiziune: violența este un element ideal pentru finalitatea de seducție captațională a televiziunii - captarea atenției publicului prin activarea mecanismului de

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
ideal pentru finalitatea de seducție captațională a televiziunii - captarea atenției publicului prin activarea mecanismului de orientare; chiar vizionarea programelor TV (din ce în ce mai trepidante și mai terifiante) reprezintă un mod specific de violentare a atenției și minții umane. Ca urmare, efectele violenței televizuale sunt mai complexe decât ne spune teoria „mimetismului” sau a „învățării”: violența depersonalizează, dezechilibrează și desensibilizează (se ajunge în masă la o stare denumită ca fiind „crima de indiferență”, ca rezultat al banalizării mediatice a violenței). Falsele mesaje pe care

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
acțiune, majoritatea personajelor găsesc plăcere în a se lupta și chiar în a ucide. Violența este răsplătită: rareori sunt reprezentate consecințele negative ale actelor violente, în peste două treimi dintre scenele de violență, răufăcătorii scapă nepedepsiți. Noi cercetări privind violența televizuală După 1990, și alte centre americane de cercetare abordează - dar îndeosebi prin metode calitative - violența televizuală, cum este cazul UCLA (Center for Communication Policy, condus de Jeffrey Cole). Aceste studii procedează la o analiză calitativă a reprezentărilor violenței urmărind aprecierea

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
răsplătită: rareori sunt reprezentate consecințele negative ale actelor violente, în peste două treimi dintre scenele de violență, răufăcătorii scapă nepedepsiți. Noi cercetări privind violența televizuală După 1990, și alte centre americane de cercetare abordează - dar îndeosebi prin metode calitative - violența televizuală, cum este cazul UCLA (Center for Communication Policy, condus de Jeffrey Cole). Aceste studii procedează la o analiză calitativă a reprezentărilor violenței urmărind aprecierea: 1. contextului violenței TV; 2. nivelului de gratuitate al scenelor violente; 3. modului de integrare narativă

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
cursul a șase luni - septembrie 1991-martie 1992) (cf. lucr. cit., p. 62). Mecanismul relației „dintre virtual, serie, repetiție”, ireversibilitate (moartea și rănile sunt ireversibile), spectacol și imagini șoc, care suscită emoția și ocultează mecanismele de „apărare psihologică”, fac ca violența televizuală „să devină un scop în sine, unilateral și reducționist, aparent inevitabilă, întrucât este reprezentat doar procesul derulării interacțiunii violente” (Meigs-Jehel, p. 71). O altă concluzie importantă a cercetărilor (mai ales a echipei americanului G. Gerbner) constă în demontarea argumentului (cu

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
publicului sunt responsabile pentru ponderarea programelor violente. Făcând o paralelă „între audiențe de programe violente și non-violente” (difuzate în paralel), G. Gerbner a constatat că audiențele celor mai violente nu sunt superioare, ci, dimpotrivă, programelor non-violente. Examinând preferințele de consum televizual în cursul serii, autorul american a constatat că publicul își manifestă predilecția pentru programele non-violente difuzate în paralel. Semnificative sunt și rezultatele barometrului Telerama-Sofres (Franța), din anul 2005. La întrebarea „Printre următoarele canale (se dă lista principalelor canale TV difuzate

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
extrem de importantă: aceasta nu doar descifrează o lume simbolică, ci chiar ne spune, în modul cel mai palpabil, în ce fel de lume trăim, ne spune cât de violentă este lumea de azi și de mâine. Aceste evaluări ale conținuturilor televizuale au așadar putere de anticipare: ne spun nu doar în ce lume existăm, dar mai ales în ce lume vor trăi copiii noștri. De altfel, cercetările Centrului Media și Noi Tehnologii de Comunicare iau în considerare o ipoteză mai generală

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
ce lume existăm, dar mai ales în ce lume vor trăi copiii noștri. De altfel, cercetările Centrului Media și Noi Tehnologii de Comunicare iau în considerare o ipoteză mai generală, și anume că impactul televiziunii - în primul rând al violenței televizuale - asupra imaginarului postmodern ține, în esență, de însuși mediumul TV, de particularitățile fluxului, ritmului, imageriei și discursului televizual în ansamblu. Toate aceste caracteristici tehnico-discursive ale televiziunii ca mediu se regăsesc în emergența patternurilor culturale ale formării „generației catodice” pornind de la

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
și Noi Tehnologii de Comunicare iau în considerare o ipoteză mai generală, și anume că impactul televiziunii - în primul rând al violenței televizuale - asupra imaginarului postmodern ține, în esență, de însuși mediumul TV, de particularitățile fluxului, ritmului, imageriei și discursului televizual în ansamblu. Toate aceste caracteristici tehnico-discursive ale televiziunii ca mediu se regăsesc în emergența patternurilor culturale ale formării „generației catodice” pornind de la copilărie. Conform acestei ipoteze, violența televizuală constă tocmai în fluxul neîntrerupt, în ritm din ce în ce mai accelerat (supraritmul clipurilor publicitare

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
esență, de însuși mediumul TV, de particularitățile fluxului, ritmului, imageriei și discursului televizual în ansamblu. Toate aceste caracteristici tehnico-discursive ale televiziunii ca mediu se regăsesc în emergența patternurilor culturale ale formării „generației catodice” pornind de la copilărie. Conform acestei ipoteze, violența televizuală constă tocmai în fluxul neîntrerupt, în ritm din ce în ce mai accelerat (supraritmul clipurilor publicitare s-a generalizat în derularea ansamblului comunicării televizuale) în care defilează pe ecrane imaginile TV Acestea îl copleșesc pur și simplu ca flux pe telespectator, printr-o violență

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
televiziunii ca mediu se regăsesc în emergența patternurilor culturale ale formării „generației catodice” pornind de la copilărie. Conform acestei ipoteze, violența televizuală constă tocmai în fluxul neîntrerupt, în ritm din ce în ce mai accelerat (supraritmul clipurilor publicitare s-a generalizat în derularea ansamblului comunicării televizuale) în care defilează pe ecrane imaginile TV Acestea îl copleșesc pur și simplu ca flux pe telespectator, printr-o violență care transgresează o imagine sau alta - fie ea agresivă, erotică, pornografică -, având ca efect un amestec de excitare și de

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
trepidantă a imaginilor, care ne împiedică a judeca ceea ce vedem pe ecrane și mai mult decât atât, a avea măsura realității lumii, ceea ce este și mai adevărat pentru copii” (cf. Esprit, martie-aprilie, 2003, p. 122). În polemica despre analiza violenței televizuale (pe de o parte, cei care insistă asupra măsurărilor punctuale ale emisiunilor având ca specific violența, iar pe de alta, cei care susțin că în ansamblu și prin natura sa ca medium, televiziunea este violentă), cercetările noastre împărtășesc ideea că

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
însele violente. În studiile noastre estimăm că nu putem defini și caracteriza toate imaginile violenței ca fiind în mod necesar violente. Din aceste considerații conceptuale au derivat, pentru cercetare, două prescripții metodologice: 1. Durata expunerii la TV și a consumului televizual este indicatorul principal (în realitate frecvențele și duratele de expunere) pentru a măsura impactul televiziunii asupra formării a ceea ce se numește „generația catodică” și evaluarea rolului televiziunii în promovarea unei „culturi a violenței”, începând din copilărie. De unde importanța măsurării timpului

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
și evaluarea rolului televiziunii în promovarea unei „culturi a violenței”, începând din copilărie. De unde importanța măsurării timpului petrecut mai ales de copii și adolescenți în fața ecranelor TV și a ecranelor ordinatoarelor; 2. Importanța majoră a variabilei vârstă în măsurarea consumului televizual și a efectelor acesteia, pornind de la ideea conform căreia copiii văd altfel și altceva în emisiunile TV, în comparație cu adulții, copiii atribuind imaginilor semnificații specifice. De aceea, studiul consumului TV este gândit în funcție de tranșele de vârstă (vârsta preșcolară sau copilăria mică

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]