1,083 matches
-
Acesta este și temeiul expresiilor de genul: "Bucură-te Cruce, păzitoarea creștinilor!", din Acatistul Sfintei Cruci. Crucea cuprinde într-adevăr esența teologică a persoanei umane în unirea ei cu Dumnezeu. Ea este verticalitate smerită, orizontalitate extinsă, spațiu cruciform răstignit pe temporalitatea creată, centru al lumii prin jertfa pe ea a Cuvântului lui Dumnezeu. Ea este locul întâlnirii dintre moarte și viață, dintre timp și veșnicie, durere mântuitoare, slavă tainică purtătoare de viață. Prin Cruce, postul se cinstește, înfrânarea strălucește, rugăciunea se
DESPRE SFÂNTA CRUCE ŞI POSTUL ORTODOX – CU FOLOASELE, CU ROADELE ŞI CU BINECUVÂNTĂRILE LOR... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382702_a_384031]
-
îi spune duhul povestirii. Călătoria spre punctul zero al ficțiunii, existenței și rațiunii de a fi (ca martor și ca scriitor) va reprezenta pentru cititor un șoc și o iluminare. Autorul ne face martorii unei încercări disperate de a anula temporalitatea și memoria, pentru a permite, în felul acesta, șansa unui al doilea început. O misiune aproape imposibilă: ca și cum ai reintroduce în recipientul unde stătuse prizonier de secole duhul stăpânitor al vieții și al morții. Citind această carte veți descoperi cu
Punct și de la capăt by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/2732_a_4057]
-
doar timpul se subțiază ca un șarpe’’. Sunt versuri în care auzim, parcă, un ecou vag din filosofia aceluiași Martin Heidegger, care, la Freiburg, susținea că viața se cuvine abordată la nivel ,,factic’’, nicidecum ca o idee pură, ruptă de temporalitatea sa istorică, smulsă din lumea care-i este constitutivă. Prin ,,facticitate’’, Heidegger înțelegea viața ca desfășurare în proximitatea unei situări istorice, în lumea imediată. Și tot el, prin sintagma ,,hermeneutica facticității’’, exprima tranșant termenii în care înțelegea să se plaseze
,,Poemele fiinţei’’ de Mariana DIDU [Corola-blog/BlogPost/93548_a_94840]
-
temporal. Ca atare, metrul muzical înseamnă măsură de timp. Nu este însă vorba de o măsurare fizică a timpului, în raport cu continuitatea sa eternă, ci de o măsură aplicată unui interval de timp aflat sub genericul mișcării, deci ca interval al temporalității mișcării. Astfel înțeleasă, măsura muzicală reprezintă un mod de timp, la fel cum armonia este un mod de spațiu. Ca să explicăm faptul că metrul/măsura muzicală (ținând de timp), este relativul sau datul secund al armoniei (ținând de spațiu), trimitem
Raporturi ale g?ndirii componistic-muzicale by George Balint () [Corola-journal/Journalistic/83161_a_84486]
-
încremenit, mișcarea exclusiv în spațiu poate fi orientată simultan(-instantaneu) în toate direcțiile, prezumând spațiului calitatea de simetric-omogen. Abia după puțină vreme de la începutul audiției, treptat, simțim și fiorul timpului, ca trecere. Clipa când auzim mișcarea în timp (de fapt, temporalitatea mișcării), îndoaie timpul înfășat cu sunet, ivindu-l din subascunsul sau umbra spațiului, în dezascunsul sau lumina aceluiași spațiu configurat sonor. Tot ivindu-se, cu cât timpul continuă să treacă, cu atât ni se relevă ca interval. Această perspectivizare se
Raporturi ale g?ndirii componistic-muzicale by George Balint () [Corola-journal/Journalistic/83161_a_84486]
-
De exemplu, o grupare de trei timpi într-o măsură, îi conferă un aspect sau caracter de mod ternar. În general, orice anume fel de grupare metrică va conferi timpului muzical un caracter de mod al trecerii temporale, respectiv al temporalității mișcării, relativă situării mișcării în spațiu sau caracterului de spațialitate a mișcării. Este lesne să recunoaștem că raportul spectacular în domeniul dramaturgiei este dominant aspectativ, implicând vizualul. Corespondent, în domeniul mișcării sonore este implicat cu prioritate auditivul. Dar dacă ne
Raporturi ale g?ndirii componistic-muzicale by George Balint () [Corola-journal/Journalistic/83161_a_84486]
-
act a persoanei interpretative, ca cineva anume. Privite deci în mod subiectiv, obiectele sonore sunt luate prin raporturi de expresivitate, fiind conceptibil-notabile ca expresii sau simboluri sugestive ori verbal-semnificative. Pe fondul interpretativității muzicale, funcția lor este aceea de orientare în temporalitatea mișcării. În general, considerăm că sunt trei moduri de orientare expresivă (ca expresivizare a interpretării) în timp, mai precis în raport cu acum-ul timpului: a) orientarea în acum; b) oriectarea către acum; c) orientarea prin acum. a) În-acum corespunde expresiei de
Raporturi ale g?ndirii componistic-muzicale by George Balint () [Corola-journal/Journalistic/83161_a_84486]
-
vor fi singurele traduse în Occident, și, în același timp, romanul trebuia scris și pentru a i se putea alătura volumul al treilea. Reușita vine tot din amestec. Recurge, mai întâi, la două trucuri de viziune. Astfel, schema tendențioasă a temporalității e depășită prin încadrarea ei în suflul tragic al motivului lui vanitas vanitatum. Caricaturizarea vituperantă a aristocrației, o altă obiecție adusă scrierii, este cu mult depășită prin proiectarea ei ca bâlci manierist. Scrierea este transformată într-o cronică a monstruozităților
Cât de tendențioasă este Cronica de familie? Paradoxul unei receptări by Oana Soare () [Corola-journal/Journalistic/8452_a_9777]
-
fi punctual-încremenit într-o clipă. Odată percepută rarefierea sonoră, conștiința poate contempla detensia energetică a acesteia într-o expresie de melocluster, adică a unor schimbări și succesive (figurate sintetic printr-un profil de diminuare a volumului sonor), ceea ce determină sentimentul temporalității, ca expresie a unui moment (interval) de timp, până ce sonoritatea scade sub orizontul percepției. Trecerea delimitată prin această dezinență (sonoritate→tăcere) se constituie într-o expresie de interval temporal, numit generic moment. În faza ultimă, deși sonoritatea continuă în rarefiere
Mișcarea de instrumentare a formei muzicale by Oleg Garaz () [Corola-journal/Journalistic/84314_a_85639]
-
niveluri de tempo, conferindu-i prin aceasta Fmz o expresie de greutate temporală. Așadar, corespondent perspectivizării Fmz printr-un caracter-imaginal de greutate sau grosime a linearității dpc, Mins va comporta o pulsație de tempo repede. Considerând Fmz din perspectiva unei temporalități lejere, de linie dpc subțire, Mins va aborda în-parcurs un Sdp în tempo rar. Mai mult, în raport atât cu variabila densității articulațiilor referite unor schimbări de profil dpc, dar și cu unele aspecte de rimă sau simetrie (periodicitate) ale
Mișcarea de instrumentare a formei muzicale by Oleg Garaz () [Corola-journal/Journalistic/84314_a_85639]
-
nedreaptă, de vreme ce am fost avertizați, încă din prima strofă, că ne aflăm într-o durată de basm. "E lung pământul, ba e lat", versul de deschidere, anulează situarea geografică, instalează utopia. Iar "Nici astăzi domn pe lume nu-i" anulează temporalitatea spre un trecut egal cu uchronia. Cititorul recunoaște spațiul și durata umană, ușor decalată, dar esențialul a fost realizat chiar fără rostirea formulei "a fost odată ca-n povești". Am intrat într-un întins superlativ epic-liric de bogăție, frumusețe fizică
Nostalgia impersonală by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8498_a_9823]
-
o valorificare intens imaginativă a relației dintre monodia liberă, solistică și suprafețe sonore texturale cu efect global. Raportul/alternanța dintre concretețea melodică și sonoritatea ambiguă a masei sonore creează un joc, o tensiune/așteptare susținută de creativitatea timbrală și structurarea temporalității, a formei O lucrare împlinită, reușită ca efect artistic, compusă în 1970, la începutul avangardei românești, în mod sigur o întâietate în componistica ieșeană. Dacă la prima audiție, realizată de Ion Baciu în 1971, se percepea autenticitatea expresiei românești, acum
Crea?ia simfonic? a compozitorilor ie?eni la Filarmonica de Stat ?Moldova? by Laura VASILIU () [Corola-journal/Journalistic/84237_a_85562]
-
în opera căruia istoricul literar distinge două categorii de vinuri, mai bine zis două feluri de băutori, împreună cu vinurile lor: vinul cinegetic, vinul cotidian și profan al personajelor civile, ca oricare dintre noi, și vinul mitic, al personajelor ieșite din temporalitate, investite - și ele și vinurile lor - cu virtuți simbolice, care cuprind și anunță criptic partea nevăzută a lucrurilor, adică viitorul.Vinul mitic al prozatorului, pe care îl găsim în Hanu Ancuței, în Frații Jderi sau în Zodia cancerului, este un
Vinul și literatura by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2871_a_4196]
-
alte întâmplări citim o istorie atipică despre prigoana grecocatolicismului din nordvestul țării. Dumitru Radu Popa renunță la bună parte din arsenalul caricaturalului, la umor și erotism, suspendând, astfel, tema globalizării din romanele precedente. Locul îl ia istoria închisă în marginile temporalității absurde, unde urzeala irealității reclamă fascinația pentru eroii prinși în labirintul existențelor. Dumitru Radu Popa agreează stările labirintice, în care sunt îngrămădite nuclee realiste cu antene fantastice și tușe absurdiste, redate, deseori, în rame livrești. Interesează felul cum moartea - reală
Povești despre deznădejde by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4229_a_5554]
-
trădează dorința de a susține dependența de Underhill în condițiile în care textele nu pot fi puse în paralel. Prin urmare, incipit-ul demonstrației naeionesciene - și anume, afirmația că mistica se îndreaptă spre un domeniu de realități ce transcende spațio temporalitatea - este declarat un loc comun în Mistica, „enunțat răspicat încă de la p. 175“ (sic !). Se trimite adică la un alt capitol, unde faptul că misticul intră într-un teritoriu în care nu există timp și spațiu, interior și exterior, sus
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
le lasă suspendate într-un simplu enunț, ci le argumentează, citind (și neforțând nimic) în perspectiva lor. În cazul unor eseuri precum Emil Botta: căderea din spectacol se caută, cel mai adesea, "contribuțiile originale"; iată-le, măcar în parte. Pervertirea temporalității în opera poetului, un vizual care nu crede în puterea privirii, cu o atitudine "predilect oximoronică"; Emil Botta este, pentru Carmelia Leonte, un poet al stridențelor, prizonier al propriului sistem de oglinzi, care trăiește/scrie un "lirism circular", acordând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
la reacțiile pe care le produce, îndrăgostită de sine. Ceea ce rezultă este un joc în care cele două părți își dispută prioritatea și bucuria manifestării: sărbătoare și simulacru, inocență și viclenie, echilibru și disperare. Este o tentativă de recuperare a temporalității, o aventură sortită eșecului. Timpul, ca un ceasornic capricios, își dereglează acele și pornește à rebours, dar mișcarea în sens invers nu duce la un timp câștigat, ci la unul consumat. De aici apariția terifiantă a unor sinucigași care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
degete. Ca apa mării. Timpul subiectiv, interior se confundă cu timpul mecanic. Petru Comarnescu explica acest fenomen cu ajutorul perspectivei inverse, extrapolând o categorie a artelor plastice în analiza poeziei 14. Am putea considera acest procedeu stilistic unul de pervertire a temporalității, generată de sentimentul absurdului. În Aventura (I), de pildă, poetul încearcă să se sustragă timpului. Dar, tocmai prin experiențe ratate, îl densifică. Și reușește acest fapt într-o măsură neverosimilă. Timpul devine spațiu: Ceasuri agonice trec peste pădure, Fagii somnoroși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de timp care, de fapt, nu sunt în vecinătate limitrofă: Tatăl meu a uitat că e mort, uite-l cum stă pâlpâind ca făclia la căpătâiul fiului, la țărmii de iaz opalin. (Glasul) Sfârșitul poemului este o exacerbare a sentimentului temporalității: Și mă zdrobește al meu tată, îmbrățișându-mă. Îmbrățișarea tatălui care, printr-o ciudată amnezie, a uitat că e mort, reprezintă imagistic pervertirea temporalității despre care vorbeam. Deja a fost pusă în evidență una dintre obsesiile poetului: moartea prin spânzurare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
la căpătâiul fiului, la țărmii de iaz opalin. (Glasul) Sfârșitul poemului este o exacerbare a sentimentului temporalității: Și mă zdrobește al meu tată, îmbrățișându-mă. Îmbrățișarea tatălui care, printr-o ciudată amnezie, a uitat că e mort, reprezintă imagistic pervertirea temporalității despre care vorbeam. Deja a fost pusă în evidență una dintre obsesiile poetului: moartea prin spânzurare, metaforă a verticalității care devine aici o imagine a căderii, a păcatului, diversiune care vrea să mascheze o nostalgie imposibil de exprimat, o ridicare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
amăgire ca și Maya hindusă. Pentru rațiunea noastră, care concepe veșnicia ca imuabilă (precum în finalul Luceafărului), conceptul platonician ambiguu, care face din durată totodată și perenitate și vremuire, apare paradoxal, dar totodată, drept cea mai adecvată viziune asupra esenței temporalității. O ambiguitate cu implicație cosmică, tangentă genezei, apare în poezia lui Eminescu, Lacul. Poetul nu spune "ascult și aștept" venirea iubitei, ci "parc' ascult și parc' aștept". Acest "parcă" este "cheia" care introduce ambiguitatea. Ca și în finalul Melancoliei ("Parc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
conului de umbră lăsat de etichetele ce ni le aplică semenii. Suferințele unui mod de-a fi: a trăi prin intermediul proiectelor. Ești întotdeauna în alt loc decât cel creat de prezența corpului propriu; și mereu în alt timp, desfășurând o temporalitate proprie. O existență construită pe a fi altundeva, a fi altcândva și pe a fi altceva. E într-un fel a aștepta să fii, ceea ce înseamnă că nu ești încă. Toate acestea constituind de fapt "conținutul" existenței proprii. ٭ Hipertextul ca
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
fondul dorințe noastre de a iubi și care îmbracă, deseori în mod inconștient, urmându-și propriul interes (sau propriul destin de viitoare consoartă), haina tuturor dorințelor noastre; devine noema noesei pe care o avem despre iubire. Păcat că se ivește temporalitatea! Multe din căutările noastre sunt determinate de modul în care suntem dispuși în lume, de felul propriu de-a fi; deseori neliniști pe care le considerăm "metafizice" nu sunt decât ambiguități ce apar ocazional în câmpul înțelegerii noastre ori tulburări
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
sub forma unei imobilități temporale, ca ieșire din timp: fie sub forma Raiului, fie sub altă o formă. Cum arată însă "capătul fără de capăt", telos-ul gândit ca fiind tot sub timp? Putem gândi Raiul sub forma procesului, a curgerii, a temporalității? La Heidegger raportarea omului la moarte (autentică dar și inautentică) dă naștere sensului timpului; înțelesul timpului ia naștere plecând de la ceea ce am numi propria situare temporală. Abia după deslușirea înțelesului temporalității se poate vorbi de sensul ființei. În deciziile curente
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
Putem gândi Raiul sub forma procesului, a curgerii, a temporalității? La Heidegger raportarea omului la moarte (autentică dar și inautentică) dă naștere sensului timpului; înțelesul timpului ia naștere plecând de la ceea ce am numi propria situare temporală. Abia după deslușirea înțelesului temporalității se poate vorbi de sensul ființei. În deciziile curente ale persoanei logica funcționează ca acoperire pentru alte elemente ce fundamentează de fapt aceste decizii. Conceptul de rea-credință elaborat de Sartre reflectă într-o bună măsură modalitatea în care deciziile sunt
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]