142 matches
-
cu zero. Astfel, se obține cel mai simplu set de ecuații ale câmpului gravitațional, numite ecuațiile (de câmp ale) lui Einstein: În membrul stâng se află o combinație lineară de divergență zero, între tensorul Ricci formula 2 și tensorul metric denumit tensorul Einstein. În particular, este constanta curburii. Tensorul Ricci este și el legat de tensorul mai general de curbură Riemann deoarece: În membrul drept, "formula 5" este tensorul energie-impuls. Toți tensorii sunt scriși în notație abstractă. Punerea în corespondență a previziunilor teoriei
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
simplu set de ecuații ale câmpului gravitațional, numite ecuațiile (de câmp ale) lui Einstein: În membrul stâng se află o combinație lineară de divergență zero, între tensorul Ricci formula 2 și tensorul metric denumit tensorul Einstein. În particular, este constanta curburii. Tensorul Ricci este și el legat de tensorul mai general de curbură Riemann deoarece: În membrul drept, "formula 5" este tensorul energie-impuls. Toți tensorii sunt scriși în notație abstractă. Punerea în corespondență a previziunilor teoriei cu rezultatele observate pentru orbitele planetelor (sau
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
numite ecuațiile (de câmp ale) lui Einstein: În membrul stâng se află o combinație lineară de divergență zero, între tensorul Ricci formula 2 și tensorul metric denumit tensorul Einstein. În particular, este constanta curburii. Tensorul Ricci este și el legat de tensorul mai general de curbură Riemann deoarece: În membrul drept, "formula 5" este tensorul energie-impuls. Toți tensorii sunt scriși în notație abstractă. Punerea în corespondență a previziunilor teoriei cu rezultatele observate pentru orbitele planetelor (sau, echivalent, asigurarea că la limită, când gravitația
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
o combinație lineară de divergență zero, între tensorul Ricci formula 2 și tensorul metric denumit tensorul Einstein. În particular, este constanta curburii. Tensorul Ricci este și el legat de tensorul mai general de curbură Riemann deoarece: În membrul drept, "formula 5" este tensorul energie-impuls. Toți tensorii sunt scriși în notație abstractă. Punerea în corespondență a previziunilor teoriei cu rezultatele observate pentru orbitele planetelor (sau, echivalent, asigurarea că la limită, când gravitația este foarte slabă, și vitezele sunt foarte mici în comparație cu cea a luminii
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
de divergență zero, între tensorul Ricci formula 2 și tensorul metric denumit tensorul Einstein. În particular, este constanta curburii. Tensorul Ricci este și el legat de tensorul mai general de curbură Riemann deoarece: În membrul drept, "formula 5" este tensorul energie-impuls. Toți tensorii sunt scriși în notație abstractă. Punerea în corespondență a previziunilor teoriei cu rezultatele observate pentru orbitele planetelor (sau, echivalent, asigurarea că la limită, când gravitația este foarte slabă, și vitezele sunt foarte mici în comparație cu cea a luminii, teoria este echivalentă
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
sunt foarte mici în comparație cu cea a luminii, teoria este echivalentă cu mecanica clasică), constanta de proporționalitate poate fi fixată la valoarea formula 6, unde formula 7 este constanta gravitațională iar formula 8 este viteza luminii în vid. Dacă nu este prezentă materia, astfel încât tensorul energie-impuls devine nul, se obțin "ecuațiile Einstein în vid", Există teorii alternative la relativitatea generală, teorii construite pe premise similare, și care includ reguli și/sau constrângeri suplimentare, conducând la alte ecuații de câmp. Astfel de exemple sunt teoria Brans-Dicke
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
și impulsul materiei. Parafrazându-l pe fizicianul relativist John Archibald Wheeler, spațiu-timpul îi spune materiei cum să se miște; materia îi spune spațiu-timpului cum să se curbeze. În timp ce teoria relativității generale înlocuiește potențialul gravitațional scalar din fizica clasică cu un tensor simetric de rangul al doilea, tensorul se reduce la scalar în anumite cazuri-limită. Pentru câmpuri gravitaționale slabe și pentru viteze reduse în raport cu viteza luminii, predicțiile teoriei converg înspre cele ale legii gravitației a lui Newton. Întrucât este construită folosind tensori
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
fizicianul relativist John Archibald Wheeler, spațiu-timpul îi spune materiei cum să se miște; materia îi spune spațiu-timpului cum să se curbeze. În timp ce teoria relativității generale înlocuiește potențialul gravitațional scalar din fizica clasică cu un tensor simetric de rangul al doilea, tensorul se reduce la scalar în anumite cazuri-limită. Pentru câmpuri gravitaționale slabe și pentru viteze reduse în raport cu viteza luminii, predicțiile teoriei converg înspre cele ale legii gravitației a lui Newton. Întrucât este construită folosind tensori, relativitatea generală prezintă covarianță generală: legile
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
tensor simetric de rangul al doilea, tensorul se reduce la scalar în anumite cazuri-limită. Pentru câmpuri gravitaționale slabe și pentru viteze reduse în raport cu viteza luminii, predicțiile teoriei converg înspre cele ale legii gravitației a lui Newton. Întrucât este construită folosind tensori, relativitatea generală prezintă covarianță generală: legile sale—și alte legi formulate în context relativistic general—iau aceeași formă în toate sistemele de coordonate. Mai mult, teoria nu conține nicio structură geometrică de bază care să fie invariantă. Astfel, teoria satisface
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
soluție constă dintr-o varietate semiriemanniană (de regulă definită prin metrica acesteia într-un anume sistem de coordonate), și din câmpuri de materie definite pe acea varietate. Materia și geometria trebuie să satisfacă ecuațiile lui Einstein, astfel ca, în particular, tensorul energie-impuls al materiei să aibă divergența zero. Materia trebuie, desigur, să satisfacă și ea ecuațiile suplimentare impuse asupra proprietăților ei. Pe scurt, o astfel de soluție este un model de univers care satisface legile relativității generale, eventual și alte legi
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
trece. Tendonul de inserție acoperă anterior articulația cotului. Este inervat de nervul musculocutanat ("Nervus musculocutaneus") (neuromer C—C), mai rar din nervul radial ("Nervus radialis"). Este cel mai puternic flexor al antebrațului pe braț și în același timp este și tensor al capsulei articulației cotului, pe care trimite fibre, nepermițând prinderea capsulei între suprafețele articulare. Când ia punct fix pe antebraț, ajută la cățărat.
Mușchiul brahial () [Corola-website/Science/331718_a_333047]
-
alcătuită din două porțiuni: acestea două fiind unite printr-o bază îngustă, numită "istmul trompei lui Eustachio". Lumenul tubei este tapetat de mucoasa respiratoare, continuatoare a celei nazofaringiene. Principalii mușchi ai tubei auditive sunt mușchii "levator al valului palatin", "salpingofaringian", "tensor al timpanului", "tensor al valului palatin". Funcția principala a trompei lui Eustachio este egalizarea presiunii timpanice cu cea externă. se poate deschide în timpul înghițirii, a căscatului sau a manevrei Valsalva (expirație forțată cu glota închisă).
Trompa lui Eustachio () [Corola-website/Science/324967_a_326296]
-
porțiuni: acestea două fiind unite printr-o bază îngustă, numită "istmul trompei lui Eustachio". Lumenul tubei este tapetat de mucoasa respiratoare, continuatoare a celei nazofaringiene. Principalii mușchi ai tubei auditive sunt mușchii "levator al valului palatin", "salpingofaringian", "tensor al timpanului", "tensor al valului palatin". Funcția principala a trompei lui Eustachio este egalizarea presiunii timpanice cu cea externă. se poate deschide în timpul înghițirii, a căscatului sau a manevrei Valsalva (expirație forțată cu glota închisă).
Trompa lui Eustachio () [Corola-website/Science/324967_a_326296]
-
aplicații în distribuția defectelor în cristale și fizica sursei seismice. A dezvoltat așa numitul "model dual" în scopul descrierii mediilor cu defecte regulat distribuite în care pe langă câmpul de tensiuni elastice a introdus, cuplat cu acestă din urmă, câmpul tensorului de fisiune. În cadrul seismologiei teoretice a publicat studii legate de descrierea teoretică a sursei seismice printr-o dislocație de tip falie, a directivității undelor seismice emise de această cu aplicații la analiza efectelor cinematice ale cutremurului de la 4 Martie 1977
Mișicu Mircea () [Corola-website/Science/322064_a_323393]
-
geometria simplectică în spațiul fazelor. De asemenea sunt necesare cunoștințe elementare de geometrie diferențială pentru abordarea aspectelor tehnice din geometria simplectică. Geometria simplectică are un număr de similarități dar și diferențe cu geometria Riemanniană, care studiază mulțimile diferențiabile înzestrate cu tensori simetrici de ordinul 2 nedegenerați, numiți tensori metrici. Spre deosebire de cazul Riemannian, mulțimile simplectice nu au invarianți locali precum curbura. Acest lucru este o consecință a teoremei lui Darboux care stipulează că: "o vecinătate a oricărui punct dintr-o mulțime simplectică
Geometrie simplectică () [Corola-website/Science/317822_a_319151]
-
sunt necesare cunoștințe elementare de geometrie diferențială pentru abordarea aspectelor tehnice din geometria simplectică. Geometria simplectică are un număr de similarități dar și diferențe cu geometria Riemanniană, care studiază mulțimile diferențiabile înzestrate cu tensori simetrici de ordinul 2 nedegenerați, numiți tensori metrici. Spre deosebire de cazul Riemannian, mulțimile simplectice nu au invarianți locali precum curbura. Acest lucru este o consecință a teoremei lui Darboux care stipulează că: "o vecinătate a oricărui punct dintr-o mulțime simplectică 2n-dimensională este izomorfică pe o structură simplectică
Geometrie simplectică () [Corola-website/Science/317822_a_319151]
-
de corpuri, cum este cazul luminii, sunt de asemenea descrise de mărimi fizice: lungime de undă, impuls, energie etc. Proprietățile sistemelor fizice, ale fenomenelor, interacțiunilor și transformărilor care le însoțesc, susceptibile de a fi caracterizate prin mărimi matematice (scalari, vectori, tensori etc.), se numesc "mărimi fizice scalare, vectoriale, tensoriale etc." Caracterizarea este posibilă și univocă dacă sunt realizate în natură anumite condiții obiective pe care experiența le poate pune în evidență. Pornind de la mai multe proprietăți fizice ale unui sistem fizic
Mărime fizică () [Corola-website/Science/310775_a_312104]
-
satisfacă aceste proprietăți. Deoarece, în final, se rețin numai acele proprietăți cărora li se pot asocia mărimi matematice, raționamentele pe care le implică introducerea unei mărimi fizice fiind similare cu cele prin care se introduc mărimile matematice. Întrucât vectorii și tensorii se definesc cu ajutorul scalarilor, este suficientă definirea mărimilor scalare. Astfel, vectorul este determinat de trei scalari, tensorul de ordinul al doilea de nouă scalari etc., și, în consecință, mărimea fizică vectorială se definește cu ajutorul a trei mărimi scalare etc. Definirea
Mărime fizică () [Corola-website/Science/310775_a_312104]
-
matematice, raționamentele pe care le implică introducerea unei mărimi fizice fiind similare cu cele prin care se introduc mărimile matematice. Întrucât vectorii și tensorii se definesc cu ajutorul scalarilor, este suficientă definirea mărimilor scalare. Astfel, vectorul este determinat de trei scalari, tensorul de ordinul al doilea de nouă scalari etc., și, în consecință, mărimea fizică vectorială se definește cu ajutorul a trei mărimi scalare etc. Definirea scalarilor și în particular a numerelor reale, care interesează în special în teoria mărimilor macroscopice, se face
Mărime fizică () [Corola-website/Science/310775_a_312104]
-
în 1868. Teoria bazată pe lucrările lui se numește geometrie riemanniană. Riemann a găsit metoda corectă de a extinde în "n" dimensiuni geometria diferențială a suprafețelor, ceea ce Gauss însuși a demonstrat în "theorema egregium". Obiectul fundamental al teoriei se numește tensorul de curbură Riemann. Pentru cazul suprafețelor, acest tensor poate fi redus la un scalar, pozitiv, negativ sau zero. Ideea lui Riemann a fost introducerea unei mulțimi de numere în fiecare punct din spațiu care ar descrie cât de mult acesta
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
numește geometrie riemanniană. Riemann a găsit metoda corectă de a extinde în "n" dimensiuni geometria diferențială a suprafețelor, ceea ce Gauss însuși a demonstrat în "theorema egregium". Obiectul fundamental al teoriei se numește tensorul de curbură Riemann. Pentru cazul suprafețelor, acest tensor poate fi redus la un scalar, pozitiv, negativ sau zero. Ideea lui Riemann a fost introducerea unei mulțimi de numere în fiecare punct din spațiu care ar descrie cât de mult acesta este îndoit sau curbat. Riemann a descoperit că
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
acesta este îndoit sau curbat. Riemann a descoperit că în patru dimensiuni spațiale, este nevoie de o mulțime de zece numere în fiecare punct pentru a descrie proprietățile unei varietăți, indiferent cât de distorsionată ar fi aceasta. Acesta este celebrul tensor metric.
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
curentului electric J produs prin plasarea materialului în cîmpul electric E: Există materiale la care conductivitatea electrică este anizotropă --- mărimea și orientarea vectorului J depinde de mărimea și orientarea vectorului E ---, caz în care conductivitatea electrică trebuie exprimată printr-un tensor de rangul 2 (o matrice 3×3). O asemenea proprietate o au de exemplu materialele cu o structură stratificată, cum ar fi unele roci sedimentare; în cazul lor conductivitatea în planul straturilor poate fi diferită de conductivitatea pe direcția perpendiculară
Conductivitate electrică () [Corola-website/Science/297155_a_298484]
-
materialele cu o structură stratificată, cum ar fi unele roci sedimentare; în cazul lor conductivitatea în planul straturilor poate fi diferită de conductivitatea pe direcția perpendiculară. În cîmpuri electrice alternative conductivitatea electrică se exprimă printr-un număr complex (sau un tensor de numere complexe dacă materialul este anizotrop), numit "admitivitate electrică". În acest caz partea reală a admitivității se numește "conductivitate" iar cea imaginară "susceptivitate". Similar, conductanței îi corespunde în cîmp alternativ mărimea numită "admitanță", care este inversa impedanței electrice. Corpul
Conductivitate electrică () [Corola-website/Science/297155_a_298484]
-
de orice punct. Pentru că nu există polaritate fizică (nu contează sensul, ci doar direcția) de-a lungul axei directoare, n și -n sunt complet echivalente. Descrierea cristalelor lichide implică o analiză a ordinii. Un parametru de ordine sub forma unui tensor simetric de rangul al doilea este folosit pentru a descrie ordinea orientațională a unui cristal lichid nematic, deși un parametru scalar este de obicei suficient pentru a descrie cristalele lichide uniaxiale. Pentru a conferi o cantitate, parametrul de ordine orientațională
Cristal lichid () [Corola-website/Science/314335_a_315664]