96 matches
-
umane. 21. Crearea Lumii Poemul cosmogonic cunoscut sub numele de Enuma eliș (după incipit: "Când sus.") constituie, împreună cu Epopeea lui Ghilgameș, cea mai importantă creație a religiei akkadiene. Nimic comparabil în grandoare, în tensiune dramatică, în efortul de a uni teogonia, cosmogonia și crearea omului, în literatura sumeriană. Enuma eliș povestește originile lumii pentru a-1 slăvi pe Marduk. În pofida reinterpretării lor, temele sunt vechi. Mai întâi, imaginea primordială a unei totalități acvatice nondiferențiate, în care se distinge prima pereche, Apsu
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
a retras între relicvele unui trecut definitiv închis, întrucât ea constituie suma modelelor care trebuie imitate, această epocă este reactualizată continuu, în fond, s-ar putea spune că riturile, urmărind deruta forțelor demonice, au drept scop restaurarea perfecțiunii inițiale. 26. Teogonii și cosmogonii Ca în toate religiile tradiționale, cosmogonia și miturile de origine (originea omului, a regalității, a instituțiilor sociale, a ritualurilor etc.) constituiau esențialul științei sacre. Natural, existau mai multe mituri cosmogonice, punând în evidență zei diferiți și localizând începutul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Morților arată că atunci când lumea se va reîntoarce la starea de Haos Atum va deveni din nou Șarpe. Putem recunoaște în Atum pe Zeul suprem și ascuns, în timp ce Ra, Soarele, este, prin excelență, Zeul manifest; cf. § 32.) Etapele creației - cosmogonie, teogonie, creația ființelor vii etc. - Sunt diferit prezentate. După teologia solară de la Heliopolis, oraș situat în vârful Deltei, zeul Ra-Atum-Khepri8 a creat un prim cuplu divin, Șu (Atmosfera) și Tefnut, părinții zeului Geb (Pământul) și ai zeiței Nut (Cerul). Demiurgul a
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
zeii au pătruns în corpurile lor vizibile, intrând "în fiecare fel de plantă, în fiecare piatră, în toată argila, în orice lucru care crește din stratul său (i. E. pe Pământ), și în care ei se pot manifesta"11. În fapt, teogonia și cosmogonia sunt efectuate de către puterea creatoare a gândirii și a cuvântului unui singur zeu. E vorba, desigur, de expresia cea mai elevată a speculației metafizice egiptene. După cum remarcă John Wilson (ANET, p. 4), la începutul istoriei egiptene găsim o
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
229 sq. 11 Trad. Sauneron-Yoyote, pp. 63-64. A se vedea comentariul lui S. Morenz, Rel. egiptienne, pp. 216 sq. Șt, mai ales, Frankfort, La royaute et Ies dieux, pp. 51-64. Idei religioase "y/crize politice în Egiptul antic Comparate cu teogonia și cosmogonia, miturile asupra originii omului se dovedesc destul de șterse. Oamenii (erme) s-au născut din lacrimile (erme) zeului solar, Ra. Într-un text compus mai târziu (cea 2000), în perioada de criză, se scrie: "Oamenii, turma zeului, au fost
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
fericită a lui Rundle Clark (p. 158), Ra ca zeu transcendent și Osiris ca zeu emergent constituie manifestările complementare ale divinității, în ultimă instanță este vorba despre același "mister", și anume multiplicitatea formelor emanate de o singură Divinitate 62. După teogonia și cosmogonia efectuată de Atum (§ 26), divinitatea este în același timp una și multiplă; creația constă în multiplicarea numelor și a formelor sale. Asocierea și coalescența zeilor sunt operații familiare gândirii religioase egiptene din cea mai îndepărtată antichitate. Originalitatea teologiei
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
domnia dragonului" drept o perioadă "haotică", punând în pericol sursele înseși ale vieții (Dragonul simbolizează atât "virtualitatea" și obscuritatea, cât și seceta, suprimarea normelor și moartea). L 46. Kumarbi și suveranitatea De un interes excepțional este ceea ce s-a numit "teogonia" hurrito-hittită13, adică suita de evenimente mitice având ca protagonist pe Kumarbi, "Tatăl Zeilor". Episodul inițial - "regalitatea în Cer" - explică succesiunea primilor zei. La început, Alalu a fost rege și 9 Traducere de A. Goetze, ANET, pp. 125-26; Vieyra, op. Cit., pp.
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
The Hittites, p. 155. Un alt text face aluzie la "fixarea destinelor" de adunarea zeilor; cf. Gurney, op. Cit., p. 152, id., "Hittite Kingship", pp. 107 sq. 13 E vorba de traduceri hittite din texte hurrite, efectuate în jur de ~ 1300. "Teogonia" hurrită reflectă sincretismul cu tradițiile sumeriene și nord-siriene mai vechi. Anu, cel mai important dintre zei, se prosterna în fața lui și îl slujea. Dar după nouă ani, Anu 1-a atacat și 1-a învins. Atunci Alalu s-a refugiat
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
universali*. Totuși, acest motiv, specific religiilor megalitice, este integrat într-un context mai larg: lupta pentru succesiunea suveranității divine. 47. Conflicte între generații divine De la prima traducere a textului hurrit/hittit s-au remarcat analogiile pe de o parte cu teogonia feniciană, așa cum era ea prezentată de Philon din Byblos și, pe de altă parte, cu tradiția transmisă de Hesiod. După Philon 17, primul zeu suveran era Elyun (în greacă Hypsistos, "Cel mai înalt"), corespunzând în mitologia hurrită/hittită lui Alalu
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
81), care făurește lumea aidoma unui sculptor, fierar ori tâmplar. Dar acest motiv mitic, binecunoscut în alte religii, este asociat de poeții vedici cu tema devenită celebră prin Purușasukta, a Creației-sacrificiu. Pluralitatea cosmogoniilor e în acord cu multiplicitatea tradițiilor privind teogonia și originea omului. După Rig Veda, zeii au fost zămisliți de către cuplul primordial, Cerul și Pământul, sau au răsărit din masa acvatică originară, ori din ne-Ființă. În orice caz, ei au căpătat existență după crearea lumii. Un imn târziu
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
în lumea de dincolo. Dar sacrificiul trebuie să fie corect efectuat și cu credință; cea mai mică îndoială cu privire la eficacitatea sa poate să aibă consecințe dezastruoase. Pentru a ilustra această doctrină rituală, care este în egală măsură o cosmogonie, o teogonie și o soteriologie, autorii Brahmanelor multiplică miturile sau fragmentele de mituri, reinterpretându-le într-o nouă perspectivă sau construind altele noi, pornind de la o etimologie fantezistă, de la o aluzie erudită sau o enigmă. 77. Eshatologie: identificarea cu Prăjâpati prin sacrificiu Cu
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
e mai presus de aksara, "imuabilul", adică prakrti; cf. H. von Glasenapp, op. Cit., p. 123. 45 Trăsătura distinctivă a Svetăsvatăra Up. Este totuși devoțiunea pentru Siva; cf. M. Eliade, Le Yoga, pp. 127-128. Capitolul X ZEUS și RELIGIA GREACĂ 83. Teogonie și lupte între generații divine însuși numele lui Zeus îi proclamă natura sa: el este. Prin excelență, un zeu celest indo-european (cf. § 62). Teocrit (IV, 43) putea încă să scrie că Zeus câteodată strălucește și câteodată coboară cu ploaia. După
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
și-au isprăvit opera cosmogonică; vezi M. Eliade, Trăite, §§ 14 sq. Zeus și religia greacă instanță, vane, pentru că tatăl "ascundea" nou-născuții în sânul Gaiei, Mutilarea unui zeu cosmocrat de către fiul lui, care devine astfel succesorul său, constituie tema dominantă a teogoniilor hurrite, hittite și canaaneene (§ 46 sq.). Foarte probabil, Hesiod cunoștea aceste tradiții orientale 3, deoarece Theogonia e centrată pe conflictul dintre generațiile divine și lupta pentru suveranitate universală, într-adevăr, după ce și-a redus tatăl la neputință, Cronos s-a
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
laolaltă, autorul folosește formula Mithra-Ahură (Yt., 10: 145), replică a binecunoscutului binom vedic Mitra-Varuna45. Totuși, zeul exaltat în Mihr Yast nu a fost reintegrat în mazdeism fără anumite transformări. Se pot descifra în imn chiar momentele deosebite ale unei discrete teogonii: o serie de acte și de gesturi ale lui Ahură Măzdă vizează chiar glorificarea și promovarea lui Mithra. Să subliniem, la început, multivalența sa: Mithra este, desigur, zeul contractelor, și, promițându-i adorație (Yt., 10: 4-6), credinciosul se obligă să
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
drăguțe-i erau petalele ce se legănau în vânt!" Mușchii se amuză de ce spune el; zmeurișul zgârie; este poemul pădurii. Partea cea mai originală a cărții este povestea visului fantastic în care regina își revede fiica. Găsim aici o întreagă teogonie de zeițe roz, zâne, duhuri, un mișcător decor de feerie, o prăbușire în abis, viziuni tulburătoare, colorate, imense perspective de spații largi și înzăpezite, câmpuri de clopoței pe care zâna, cu părul precum razele aurorei, într-o rochie țesută din
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
dacă nu unică a aceleiași viziuni despre lume și despre existență ce caracterizează în mod unitar și de neconfundat o cultură”. Miturile apar ca niște scenarii ale arhetipurilor prezentând teme și simboluri au compoziții de ansamblu: epopei, narațiuni, geneze, cosmogonii, teogonii. Pentru Mircea Eliade el este povestirea unei istorii sacre despre „un eveniment care a avut loc în timpul primordial, timpul fabulos al începuturilor”, adică mitul este „povestea unei faceri”. Mitul mioritic, tipic românesc, apare în balada Miorița, creație folclorică românească
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
până la care a putut ajunge Wikander. La Wikander: „În remarcabila sa lucrare despre mitologiile memoriei și uitării, profesorul Eliade subliniază faptul că în Grecia există două evaluări ale memoriei. În primul rând, aceea care se referă la evenimentele primordiale (cosmogonie, teogonie, genealogie) și, în al doilea rând, memoria vieții, adică a evenimentelor istorice și personale. Iar el adaugă: «Doar evenimentele care au avut loc în trecutul fabulos merită a fi cunoscute»”5. La Eliade însă: „Dar «mitologia memoriei și a uitării
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
dogorit de soare, legat În lanțuri și sfîșiat de un vultur. Dacă l-am crede pe Hesiod, Zeus l-ar fi trimis el Însuși pe Heracles să-l dezlege pe Prometeu ca recompensă pentru că l-a avertizat totuși, pretinde autorul Teogoniei, asupra pericolului de a se culca cu Tetis Întrucît copilul ce l-ar fi avut de la ea, potrivit prezicerilor oracolului, l-ar fi izgonit din Olimp. Cum Zeus jurase să nu-l dezlege pe titan, el Îi poruncește, pentru a
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
prestigiul imaginii (subliniază Joël Thomas, cu prudență însă, din cauza surselor puțin numeroase). Practica "literară" a ékphrasis-ului oglindea destul de limpede fascinația exercitată de iluzia prezenței unei realități ("vizualizate" doar mental); avem această atestare în descrierile detaliate datorate lui Hesiod (Teogonia 571-84 sau Muncile și zilele 60-82) și Homer (Iliada XVIII, 548-49). Xenofan mergea însă și mai departe împotriva imaginilor senzoriale, relative, așadar infidele; gândirea, socotea el, ar fi prea neputincioasă pentru a da măsura realității, în timp ce Parmenide se îndoia de
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
pe care se fondează de altfel discursul rațional al puterii, ce exprimă adevărul într-o manieră imaginantă (Boulogne 46). Miturile sunt valorificate și "salvate" de viziunea platoniciană, care le respectă (le corectează, precum pe cel al lui Odiseu sau al teogoniei) și le îmbogățește − amintim aici doar mitul lui Er Pamphilionul (Politeía X, 614b sqq.) și pe cel al Demiurgului (Timaios 28a sqq.). Este un mod al filosofului atenian de a rescrie pe baza teoriei asemănării miturile tradiționale, "poetice
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
clasificării pe materii: cuvinte tehnice, termeni din arte și științe (printre care este menționată heraldica, aceasta sigur atrăgîndu-i atenția lui Chatterton care aprofunda acest domeniu); cuvinte și expresii folosite în documente și arhive vechi din sferă juridică, cuvinte din domeniul teogoniei, teologiei și mitologiei egiptenilor, grecilor și romanilor, clasificate în termeni folosiți pentru divinități, solemnități, divinații, auguri, oracole, hieroglife, etc., această parte fiind adresată în mod special cititorilor de poezie în limba engleză (indicații care sigur l-au atras direct pe
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
utilizați de Homer, cum ar fi aér, áither, kósmos, nómos, psyché, kyklos etc. Analiza conceptuală filosofică își trage sursele din vechea reflecție despre lume a protofilosofiei. În cazul poemelor hesiodice se observă, spre exemplu, că deslușirea mitică a genezei din Teogonia anticipează efortul milesienilor de a identifica elementul primordial, iar ideea istoriei omenirii ca succesiune a vârstelor din Munci și zile anunță explicația sociogonică a lui Platon. Cercetarea protofilosofiei, legitimă în sine, servește la precizarea momentului nașterii filosofiei și la reliefarea
FRENKIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287088_a_288417]
-
primordiali în mitologia greacă, reprezentând personificarea cerurilor, considerat zeul cerului. Corespondentul său în mitologia romană a fost Caelus. Majoritatea grecilor îl considerau pe Uranus un zeu primordial, crezând că a fost născut din Haos. Dar Hesiod, în poemul său genealogic „Teogonia”, prezintă originea lui Uranus în Gaia. Alcman și Callimah, însă, îi atribuie lui Uranus și un tată, Aether, zeul luminii raiului și al aerului pur superior. Cicero, în "De Natura Deorum" ("Despre natura zeilor"), spune că Uranus își are originea
Uranus (mitologie) () [Corola-website/Science/300146_a_301475]
-
cunoscută însă originea mai nouă, presupus pitagoreică și egipteană, a scrierilor orfice. Poetul Onomacrit, care a trăit în perioada lui Pisistratus (ca. 607 - 528 î.Hr.), este probabil principalul falsificator al textelor mistice ale sectei, chipurile anterioare operei lui Homer și teogoniei lui Hesiod, pe care le-a atribuit lui Orfeu și lui Musaios. Mitul lui Orfeu este transmis literar de către : Studiul izvoarelor relevă cunoașterea lui Orfeu întâi în postura de argonaut și cântăreț, apoi în cea a inițiatorului unui cult . Conform
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
cu un fel de „Biblie a grecilor”, exaltând eroismul, virtuțile războinice, viața „cavalerească”. Prin opera lui Homer s-a cimentat unitatea culturală a Greciei și s-au educat generații de tineri în spiritul elenismului. Hesiod, prin "Munci și zile" și "Teogonia", cultiva idealurile omului simplu, ale agricultorului, căruia i se datorau, în perioadele de liniște, stabilitatea și prosperitatea cetății. Știința a înregistrat în Grecia antică performanțe remarcabile în planul teoretic; în cel al experimentului și tehnologiilor, o autentică dezvoltare s-a
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]