284 matches
-
sesizează că fondul rezistent al Levantului atestă contrariul: "Cărtărescu nu e un dezabuzat. Trebuie să existe o gigantică doză de candoare pentru a scrie așa ceva"8. Candoarea aceasta, pe care postmoderniștii români și-o reneagă programatic, arată, în realitate, că textualismul a apărut, la noi, dacă nu ca modă, cel puțin ca neoavangardă pe lângă neomodernismul generației lui Nichita Stănescu. Așa se explică de ce textualiștii s-au închis în grupul lor cu un exclusivism demn de radicalismul avangardelor de la începutul secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
1. Suportul postmodernității. Primul dintre paradoxurile postmodernismului românesc este precaritatea infrastructurii postmoderne. Asupra acestei curiozități au atras atenția Virgil Nemoianu, Sorin Alexandrescu, Mircea Martin, Daniel Corbu, și, mai ales, Adrian Dinu Rachieru. Acesta din urmă argumenta că, în lipsa suportului postmodernității, textualismul și doctrina sa aferentă au riscat să transforme postmodernismul românesc într-o nouă "formă fără fond": "Golit de postmodernitate, postmodernismul românesc riscă să suporte un tratament <<junimist>>, dovedindu-se păgubos, o nouă formă fără fond"195. Daniel Corbu, încercând să
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
orice altceva, numai nu postmodernism, dat fiind că, în Occident, postmodernismul a pus capătă tuturor avangardelor. Mai mult, pretinzând că acest "avangardism de refugiu" a însemnat o armă de rezistență și de luptă contra ideologiei totalitare, Daniel Corbu recunoaște că textualismul a fost o ideologie, ceea ce presupune alt argument asupra inexistenței unui postmodernism optzecist, dat fiind că postmodernismul a fost, în același Occident, o postideologie. Insă, probabil, în anii aceia, optzecismul nu și-a putut permite luxul să fie nici măcar o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a putut permite luxul să fie nici măcar o ideologie, fiindcă o ideologie anticomunistă fățișă n-a îndrăznit nimeni să afișeze, cu excepția unor disidenți rarisimi precum Paul Goma, care tocmai "optzecist" nu s-a recunoscut. Ba, mai mult, el a ridiculizat textualismul ca... textilism, adică un verbiaj conformist, cu generozitate tolerat de regim. Iar dacă, totuși, s-a aventurat într-o postură ideologică, n-a putut-o face decât din interiorul sistemului și în slujba lui, nicidecum spre a-l submina. Tendința
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în sensul efortului de înnoire a limbajelor artistice, ceea ce nu e puțin lucru. Din acest punct de vedere, există o asemănare cu experimentele postmoderne din Occident, unde domnia simulacrelor a fost opera unei societăți fericite, de consumerism și de libertate. Textualismul crea, astfel, impresia că România devenise un tărâm paradisiac, în care până și o chiuvetă putea visa la iubirea cu o stea, ca în Luceafărul eminescian. Puțină ironie, puțină miștocăreală, puțin joc de-a ingineria textuală, atâta cât să se
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nu are geniul ei artistic, Goma spune, în limbaj nud, adesea crud, că pentru un regim totalitar precum cel din România ceaușistă orice altceva era firesc, numai refugiul în jocurile intertextualității nu. Paul Goma arată, cu cărțile pe masă, că textualismul a avut moleșeala sămănătorismului din la belle époque, cum era etichetată fericita perioadă europeană de la sfârșitul secolului al XIX-lea și de la începutul celui următor. Propaganda comunistă a vorbit, la noi, de "epoca de aur", dar, bineînțeles, tot ca "formă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
perioadă europeană de la sfârșitul secolului al XIX-lea și de la începutul celui următor. Propaganda comunistă a vorbit, la noi, de "epoca de aur", dar, bineînțeles, tot ca "formă fără fond". De aceea, recurgând la pomenitul joc de cuvinte și numind textualismul un... textilism, Goma afirmă că postmodernismul anilor optzeci a fost un soi de sămănătorism urban, chiar de cartier, reprezentat foarte bine de industria textilă. Aceasta a fost, se pare, cea mai importantă mutație estetică, în limbaj lovinescian, în sămănătorismul dâmbovițean
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fi revendicată de postmoderniști, dar la fel de bine și de romantism, și de suprarealism, și de expresionism, și de modernism. Volumul pare o foarte derutantă amestecătură de scriituri, de la versul clasic și de la poemul în proză până la versul liber, împănat cu textualism, nelipsind aforismul sau eseul. Prozaismul se îmbină cu lirismul inefabil, cu delirul verbal mânios sau ironic, cu observația banală abundând în "sofisme", străluminate, în câteva valuri, de observații profunde și de înaltă filosofare. Simți, însă, că amalgamul acesta e doar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
tineretului»”, „Amfiteatru” ș.a. Este prezent în antologiile Desant ’83 (îngrijită de Ov. S. Crohmălniceanu) și Generația ’80 în proză scurtă (alcătuită de Gheorghe Crăciun și Viorel Marineasa, 1998). În spirit optzecist, S. dramatizează în scrierile sale conflictul dintre realism și textualism, dintre autenticitate și procesarea ficțională a existenței. De regulă, preferințele autorului se îndreaptă către primul taler al balanței, de vreme ce povestirea e principial suspectă de trucaj și contrafacere. Și totuși, relația autorului cu materia narativă seamănă întrucâtva cu celebra aporie a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289856_a_291185]
-
vertebrală a narațiunii romanești - intriga amoroasă - rămâne neschimbată în Vară târzie (1985), un text „despre iubiri în vremuri de pace și război”, dar subiectul se desfășoară acum pe mai multe paliere temporale și scripturale. Scoțând la înaintare artileria grea a textualismului - distorsionarea fabulei, metatextul, punerea în abis, proliferarea centripetă a semnificațiilor etc.-, S. compune o epică arborescentă în care geometria discursului își subordonează iarăși anarhia vieții. Deși relevă o modificare a perspectivei, cărțile de după 1989 rămân ancorate în același univers al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289856_a_291185]
-
geografia literaturii române moderne și contemporane. Pornind de la o carte, exegetul conturează, dincolo de radiografierea esențială a discursului analizat, profiluri relevante de poeți, prozatori, critic. De asemenea, în demersul lui interpretativ, susținut de o serioasă, dar neostentativă armătură teoretică (tematism, semiotică, textualism), criticul procedează frecvent la inedite asocieri și referințe într-un larg cadru cultural. O altă serie de volume abordează și aspecte de istorie literară, văzute printr-o grilă modernă, fără însă a fi neglijată paradigma epocii respective. În această categorie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286893_a_288222]
-
1992, 8; Adrian Suciu, Poetul, ochiul orb și lupii, ECH, 1992, 3; Al. Cistelecan, Poemul adaptat, LCF, 1992, 17; Vasile Ciobanu, În miezul incandescent al realului, ATN, 1993, 4; Virgil Podoabă, Exerciții de dezvățare, VTRA, 1993, 6; Liviu Ioan Stoiciu, Textualismul trebuie reformat, „Cotidianul”, 1994, 242; Nicolae Oprea, Un poet din Nord-Vest, „Calende”, 1994, 8-10; Mircea Muthu, Poemul despre cuvinte, TR, 1994, 50; Virgil Mihaiu, Suflu poetic septentrional, ST, 1994, 12; Aurel Pantea, Un dionisiac la masa textualiștilor, APF, 1995, 1-2
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290671_a_292000]
-
București, 1987; Însemnări din Sodoma (Portret al artistului murind), București, 1994; Republica pe eșafod, București, 2000; Fric, postfață Petru Creția, Iași, 2003. Repere bibliografice: Titel, Cehov, 196-199; Manea, Contur, 221-228; Holban, Profiluri, 374-382; Monica Spiridon, O figură a discursului critic, textualismul, CRC, 1987, 41; Tuchilă, Privirea, 74-88; Radu G. Țeposu, La Prose des années ’80, REVR, 1989, 4; Spiridon, Melancolia, 300-319; Ulici, Prima verba, III, 21-22; Negoițescu, Scriitori contemporani, 11-14; Petraș, Lit. rom., 170-171; Ruxandra Cesereanu, Sodoma cea de toate zilele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285200_a_286529]
-
symptom of a diffuse premonition of change", în Magda Cârneci, Arta anilor '80. Texte despre postmodernism, Editura Litera, București, 1996. 312 Eugen Simion, Scriitori români de azi, IV, Editura Cartea Românească, București, 1989, p. 9. 313 "Ce înseamnă, în fond, textualismul? Un mod, întîi, de a organiza povestirea sau romanul; trecerea de la proza auctorială la proza autoreflexivă, predilecția pentru fragment și o nouă relație cu cititorul (...). pe scurt, textualismul este o formă a postmodernismului în proza românească", în idem, p. 476
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Editura Cartea Românească, București, 1989, p. 9. 313 "Ce înseamnă, în fond, textualismul? Un mod, întîi, de a organiza povestirea sau romanul; trecerea de la proza auctorială la proza autoreflexivă, predilecția pentru fragment și o nouă relație cu cititorul (...). pe scurt, textualismul este o formă a postmodernismului în proza românească", în idem, p. 476. 314 Unde termenul fusese profetic folosit de către poeți precum Randall Jarrell, John Berryman sau Charles Olson, în centrul discuțiilor pe tema "noii poezii" de la sfârșitul anilor '40 și
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
iată notele acestui volum. Dar Te pup în fund, Conducător iubit era doar prima parte dintr-o trilogie (Bătălia de la Armaghedon), urmarea fiind Cei șapte regi ai orașului București (1998; Premiul Academiei Române), roman tipic pentru relația de continuitate/adversitate dintre textualismul optzecist, ludic-detașat și parodic, și nouăzecismul oscilând între dezabuzare și jubilație. Din păcate, pe cât de frumos și promițător începe romanul, pe atât de dezamăgitoare este desfășurarea lui. Burți uriașe, umflate de narcisismul argotic al autorului, lăbărțări nepermise față de miza pusă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285612_a_286941]
-
pentru mileniul III). De aici, biografismul, banalitatea deli berată a discursului liric - mizând pe forme ale oralității, ale stilului colocvial -, hibri darea speciilor și a genurilor, prin narativizarea textului liric și recuperarea unor specii vechi, „minore“. Proza postmodernistă apelează la textualism și la joc metalingvistic, la tehnici narative, între care, conform studiului despre cele Cinci fețe ale modernității al lui Matei Călinescu, se numără: - dublarea și multiplicarea începuturilor, a finalurilor și a acțiunilor narative - tematizarea parodică a autorului/a cititorului (cititorul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
autor, narator, personaje și naratar se ambiguizează, având drept puncte de convergență temele eului și ale banalității cotidiane, ale căutării semnificației și producerii textului. Elementele de metaroman („romanul romanului“ se concretizează prin dezvăluirea mecanismelor de producere a textului) se asociază textualismului (textul se auto-oglindește sau face trimiteri la alte texte, nu la lumea reală), rezultând un construct eterogen („roman palimpsest“) care abolește componentele definitorii ale situației narative: instanțele și perspectivele narative, timpul diegetic, ordinea și modalitatea narării. „Lumea se dizolvăn limbaj
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
poate avea un efect paradoxal: în loc să deschidă o via magna cât mai multor căutători de aur, izolează în alte cercuri elitiste capodopere ale umanității, fie ele clasice, moderniste sau postmoderniste. Restrângând sfera de referință la domeniul literaturii, sunt convins că textualismul, intertextualitatea, fantezia irepresibilă ce aruncă în joc concepte și reprezentări din toate zonele cunoașterii și ale existenței sunt înțelese și „degustate“ de către cititorii avizați și, din păcate, de prea puțini dintre oamenii grăbiți ai mileniului trei. Dar generalizările sunt riscante
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
și ca mijloace. Scopul pare să fie acela de a fixa pe harta literaturii române jaloanele esențiale, care vor reprezenta sistemul stabil de coordonate al criticului. A doua serie ar include, pe lângă Eseu despre textualizarea poetică, Eseu despre textul poetic, Textualism și autenticitate (1993), precum și sateliți ca antologia Avangarda literară românească. În Eseu despre textul poetic se acreditează ideea unei „promoții textualiste”, suprapuse în mare parte generației optzeciste, dar cuprinzând și autori din afara acestei generații, care scriu o „literatură a experimentului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
Ivănescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Florin Iaru, Cristian Popescu, Aurel Pantea, pe prozatorii Alexandru George, Costache Olăreanu, Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Gellu Naum (în Zenobia), pe dramaturgul Matei Vișniec sau pe eseistul Petru Creția în Norii ș.a. Odată cu volumul Textualism și autenticitate, concepția textualistă a criticului depășește nivelul tehnicist al anilor ’80 (sub influența modelului tel-quelist): va miza acum pe ideea de autenticitate și pe dimensiunea existențială a actului scriptural. Poeticitate românească postbelică (2000; Premiul Uniunii Scriitorilor) continuă acest demers
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
generațiilor de creație” și urmărind „momentele de ruptură” în evoluția ideii de poeticitate. Și romanele din ciclul Intermezzo pot să fie revendicate de acest sistem planetar filotextualist. M. se numără printre cei care au limpezit la noi semnificațiile și filiațiile textualismului, intervenind într-un spațiu al echivocului și al improvizațiilor. Pentru critic, în perspectivă sincronică, textul devine una dintre alternativele esențiale ale creației, pe când dintr-un unghi diacronic, el funcționează ca reper în istoria internă a expresivității literare. Aplicat poeziei românești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
letterari, Roma, 1986; Despre fragilitatea vieții,București, 1987; Mircea Eliade e l’Italia (în colaborare cu Roberto Scagno), Milano, 1987; Opera literară a lui Ion Barbu, București, 1990; Il diario di Dracula, pref. Cesare Segre, postfață Piero Bigongiari, Milano, 1992; Textualism și autenticitate, Constanța, 1993; Mihai Eminescu, Constanța, 1996; Il diario di Ovidio, pref. Umberto Eco, Milano, 1997; Despre fragilitatea vieții, pref. Valentin F. Mihăescu, București, 1997; I poeti davanti all’apocalisse, pref. Rotiroti, Udine, 1997; Am visat că visez că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
1985, 2; Constantin Pricop, Un roman, CL, 1985, 3; Cornel Moraru, Totul despre real, VTRA, 1986, 3; Edgar Papu, Un critic de inițiativă, LCF, 1986, 39; Monica Spiridon, Drumul spre Meka sau Aventura textuală, RL, 1989, 23; Ioan Buduca, Despre textualism, CNT, 1990, 31; Monica Spiridon, Barbu după Barbu, R, 1991, 3; Marius Peter Weber, „Il diario di Dracula”, „Zeitschrift der Germanisten Rumäniens”, 1992, 2; Mircea Muthu, Text și textualizare, TR, 1995, 3; Ulici, Lit. rom, I, 482-484; Nicolae Oprea, Proba
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
a tehnicii lui G. El s-a bucurat de o primire excelentă încă din start, deși a rămas multă vreme - printre colegii mult mai prolifici de generație -, autorul unei singure cărți. O carte de care etichetele critice (ca de pildă, textualismul) s-au lipit grăbit și, uneori, ireversibil. Prozele din Caravana cinematografică demarează, de regulă, dintr-un fel de răscruce, de unde autorul își propulsează personajele, silindu-le să facă naveta între text și viață, să etaloneze distanțe și să traseze perimetre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287369_a_288698]