266 matches
-
punctul de pornire teza despre „inconsistență”. Iată: „...în centrul poeticii lui Caragiale se află fatalitatea ironică: o conștiință lucidă a inconsistenței care capătă formă și sens prin text”. Am subliniat ultima parte a frazei pentru că trimite semnificativ la grila textuală (textualistă) de interpretare critică, proprie cărții lui Diaconu. Ce e mai întâi Caragiale, „autor de lumi” sau de texte care au creat lumi? „Lumea e numai o consecință - scrie criticul - și dacă pare vie, adevărată, reală, asta se întâmplă - Caragiale o
Cheia textuală by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4324_a_5649]
-
ni se spune în carte și deloc în ultimul rând sugestia de a-l expulza pe Caragiale din spațiul realismului. Are temei această dislocare, e plauzibilă? Mircea A. Diaconu aduce în sprijinul ei argumentele pe care i le furnizează abordarea textualistă. Nu i le putem refuza cuiva care rostește apodictic: „Scopul scrisului nu este lumea, ci sinele, dezvăluit sub forma aptitudinilor textuale”. Și privitor la scriitorul în discuție: „În fond, Caragiale nu e interesat de adevărul lumii, ci de felul cum
Cheia textuală by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4324_a_5649]
-
repetiție și o reactualizare a aquis-ului estetic din trecut, și abia mai târziu, și în al doilea rând, o continuare și o dezvoltate a acestuia. Ceea ce, desigur, nu impietează asupra staturii poetice a unui Nichita Stănescu, a "oniricilor" sau a "textualiștilor" optzeciști, dar ei aparțin altui ciclu istorico-literar. E o constatare, nu o judecată de valoare.
O explicație by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/8773_a_10098]
-
bătut cu pasul, translarea ei în ficțiune presupune un adevărat arsenal de tehnici compoziționale, elemente de construcție epică și trucuri bine venite. Toate, deprinse de tânărul scriitor pe băncile unei anumite școli de proză: cea a generației '80, minus ramura textualistă. Jurnalul oferă câteva fragmente revelatoare asupra modului în care un prozator deja format își concepea (la propriu și la figurat) literatura. Să vedem: "Am stat iar în spital și nu prea am avut ce citi. Și mă uitam în ziare
Meseria de povestitor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9814_a_11139]
-
face sceptici, cât senzația fără cale de întoarcere că scrisul poate deveni atât de autonom încât să nu mai poată fi, în ultimă instanță, repovestit. Sincer și sociologic vorbind, putem admite, prin analogie, că trăim într-o lume așa-zicând textualistă: de la globalizarea comunicării, prin internet sau telefonie mobilă, și până la metalimbajele de specialitate, de la tehnicile de programare neurolingvistică și până la industria parfumurilor de lux, aproape totul se rezumă un neîntrerupt discurs asupra discursului. Însă, rămânând la fel de sinceri, aceasta nu e
În toată puterea contextului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9912_a_11237]
-
textele teoretice fiind aproape mereu ignorate de vechii comentatori foiletoniști. Expunerea, utilă, sacrifică specularitatea hermeneutică. Consider corectă admiterea primatului textualist al oniricului Țepeneag în Înscenare (1964). Nici eu, recunosc, nu știam textele teoretice ale "oniricilor", când doar am intuit visul textualist, visul produs și nu reprodus, "visul pe care el șpersonaj cu funcție narativă, n. n.ț, ca și cum ar fi zeu, îl produce" (Patul lui Onir, "Ramuri", nr. 1, 1993, apud Felecan, p. 76). Găsesc curajoasă, oricât de discutabilă, datarea (proto)postmodernismului
Onirismul văzut azi by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/9970_a_11295]
-
de a rămâne învechit! Lectura profitabilă a operei lui Țepeneag este una de tip radar, hiperatentă la normativitatea inovatoare și la delimitările de procedurile pe care le depășește. În finalul articolului, autoarea (re)descoperă în Nunțile un "model de operă textualistă" (89). Dar să mai vorbești azi - cu referire la același text - de "teribilism grafic" (p. 84-85), vechi de un secol, în cazul renunțării la punctuație, pare doar un tic conservator. Iar co-mentându-l pe Țepeneag, (neo)avangardistul ex-pe-rimentalist, o inadecvare. Doar
Onirismul văzut azi by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/9970_a_11295]
-
mare ficțiune (o borgesiană bibliotecă a tot ceea ce s-a scris și se va scrie vreodată, în care Dante devine contemporan cu Bulgakov și Daniel Bănulescu, iar hagiografiile medievale se simt mai mult decât confortabil în imediata vecinătate a prozei textualiste). La această scară, totul pare derizoriu, eroii și martirii, sfinții și dictatorii devin pascaliene trestii (mai mult sau mai puțin gânditoare) în bătaia vântului (ficțiunii), identitățile sunt slabe, existențe care au stârnit admirația mai multor generații își revelează micimea și
Rătăciți în ficțiune by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9983_a_11308]
-
Un prozator al noului realism apărut în anii 80, din familia lui Bedros Horasangian și Cristian Teodorescu. Ioan Lăcusta afirmă încă de la început un discipolat spiritual caragialesc. Spre marea mea bucurie, el se întoarce la proza printr-un român puternic, textualist și realist totodată. O viață marcată de mitul bibliotecii și de mitul cârciumii." Gheorghe Păruși, cel care a adunat în fâșii minuscule de text întregul București, ca un personaj borgesian, a beneficiat de lectură atentă a Adrianei Bittel: "Nu-l
Premiile Cartea Anului by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/8953_a_10278]
-
resurecția de după moarte prin semnul biblic al mersului pe apă. Amintiri din copilărie testează salvarea livrescă, prin biblioteca păstrătoare a existenței aurorale. De fiecare dată, viziunea fantasmatică dilată realul, dar mai degrabă în sens expresionist și, oricum, nu în sens textualist și postmodern, ca în proza onirismului estetic (}epeneag, Titel etc.). Prin urmare, nu prin hiperrealism, altfel spus prin privirea adâncă, intermediată de microscop. Universul ficțional, lumile create, configurează existența privită - să o spun cu un cuvânt biblic, nou-testamentar - în "ghicitură
Dincolo de poezie by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8990_a_10315]
-
Buduca și Dan Arsenie. O astfel de afirmație s-ar putea să-i șocheze pe criticii generației 2000. Pentru că nici Ioan Buduca, nici Dan Arsenie (rareori, Gheoghe Iova) nu sunt invocați astăzi în bilanțurile literare privind începuturile postmodernismului românesc (faza textualistă). Dan Arsenie a emigrat imediat după schimbarea de regim din decembrie 1989 și de ani buni nu se mai știe aproape nimic despre el. Vechii prieteni și cunoscătorii îi întrezăresc, nostalgic, prezența, în dialogurile filosofice ale lui Mihai Șora, sub
Profet în tristețea boemei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9006_a_10331]
-
Iorga și Mihail Dragomirescu. Primul cere literaturii să fie cu necesitate sămănătoristă, cel de-al doilea judecă o scriere recentă prin prisma teoriei capodoperei. Rezultatele, la nivelul cronicii literare, sunt dezastruoase. Avem astăzi continuarea acestui model de intransigență în dogmatismul textualist și cel postmodern. Al doilea model interbelic, cel mai fructuos, îl reprezintă critica purtătoare a unei anumite orientări sau opțiuni de principiu, cu o anumită flexibilitate, deci fără practicarea unui dogmatism rigid. Mă gândesc, în această categorie, la G. Ibrăileanu
O cititoare profesionistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9053_a_10378]
-
de atestări care cuprind termenul mișto: "site-ul e mișto rău!" (verso.ro), "păcat că are plasticul ăla ieftin în interior, că la exterior arată mișto rău" (forum.softpedia.com), "Pupa Russa (mișto rău de tot, deși un picuț cam textualistă pe alocuri)" (culturavura) etc. În același context, mișto poate fi intensificat fie cu prefixoidul super, fie cu adverbul rău: "este super mișto. Treceți pe la farul de la Tuzla, și ajungeți în Costinești. Cazemate, faleze de 10 metri, e mișto rău" (motociclism
Bun rău by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9276_a_10601]
-
epic și comentariul critic de însoțire), transmițînd fluxul existențial, totuna cu cel al scriiturii, printr-o frază sincopată. Documentele personale din primul volum sînt reactualizate în romanul Compunere cu paralele inegale, despre care Mircea Mihăieș credea că este "ultimul roman textualist" ("Orizont", 17/1988). Nu și cel din urmă, desigur. Prin Compunere cu paralele inegale, textualismul dă semne incontestabile de maturitate. Impresia de "inginerie" textuală este mult atenuată, aria tematică se extinde, strategiile epice, fără a se modifica în chip esențial
O lume de citate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9446_a_10771]
-
sau alta - de-formează realul, supunîndu-l apoi unei operații aproape brutale de reanimare. Scrisul este "noua terapie" pe care o folosesc naratorii din cărțile lui Gheorghe Crăciun; acordînd atenția cuvenită aspectelor sociale ale producerii textului (fapt prezent la majoritatea prozatorilor textualiști), personajele caută mereu refugiul în text. Și pentru că autorul nu doar povestește, ci și interpretează critic propriul text, în chip de concluzie nu fac altceva decît să transcriu - într-o lume de citate - cîteva propoziții dintr-un articol de dicționar
O lume de citate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9446_a_10771]
-
acest mod de a gândi se aseamănă foarte mult cu Mircea Nedelciu, prieten și coleg de generație. Deosebirea constă în faptul că Mircea Nedelciu era mai ingenios, mai dezinvolt, adăugând chiar o notă de umor în cea mai aridă demonstrație textualistă. Dar amândoi sunt la fel de speculativi și de teoretici. Li se potrivește foarte bine sintagma lui Mircea Nedelciu: ei fac "inginerie textuală". În Pupa russa (Ed. Humanitas, 2004), Gheorghe Crăciun e mai natural și mai convingător, mai realist, mai savuros și
Savoarea impudorii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9543_a_10868]
-
înainte de 1989, datorită cenzurii, și cu cât ea pare mai la îndemâna tuturor, mai ispititoare, pentru scriitorii postdecembriști. Gheorghe Crăciun are ambiția de a se înscrie în competiția deschisă de literatura sexistă, implicând în acest program de dezinhibare toată știința sa textualistă, o mare parte din experiența sa de cetățean al unui regim comunist și, bineînțeles, frământările teoretice. Există și în ultimul roman al lui Gheorghe Crăciun, ca și în celelalte, un program afișat și o tehnică exersată a scriiturii. Deși nu
Savoarea impudorii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9543_a_10868]
-
cu proza, Mariana Codruț a revenit la poezie, domeniu în care își câștigase o bună notorietate pe la mijlocul anilor '80. Cărțile sale mai noi, în poezie sau în proză, sunt, până la urmă, o reverberație în timp a literaturii generației optzeciste. Lecția textualistă nu a fost uitată, montura intertextuală mai provoacă jocurile minții, aluziile culturale dau savoare cotidianului. Există, pe de altă parte, în versurile Marianei Codruț și o tentație a socialului - mai ales în varianta antisocială -, a omului pe cale să-și piardă
Drumul spre sine by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9560_a_10885]
-
în Cum se face (2002), tot un roman autoreflexiv, până la descărnarea mecanismului și a demonstrației epice. "Cum se face un roman" este un subiect la fel de interesant ca și "cum se recuperează o moștenire". Mircea Horia Simionescu lucrează pe ambele planuri, textualist și realist, punându-le la o derutantă concurență. Reflexivitatea creatorului face ca el să se întoarcă, firesc, asupra propriului act. Luciditatea, spiritul critic, atenția excesivă la modul în care opera se face stânjenesc în cele din urmă procesul creației, abătându
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
nudiștilor este doar un exemplu. Este limpede că romanul a fost elaborat în ultimii ani ai dictaturii ceaușiste, dar a fost desăvârșit stilistic în primii ani ai tranziției. Precizarea este importantă pentru că structural cartea aparține postmodernismului anilor '80 (în spirit textualist el este încărcat de referințe culturale, textul mustește de citate, aluzii, clin d'oeil-uri ce trimit cu gândul la autori și opere celebre, visul, fantasticul, absurdul și chiar nebunia sunt singurele în măsură să dea relief unor existențe plate și
Cealaltă față a vieții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9578_a_10903]
-
legătura între subiectul nuvelei Preludiu sentimental și experiența scriitorului ca profesor al unui liceu din Galați și, în acest context, formulează ideea că proza analizată se prevalează de elemente de ordin "metatextual", prin care scriitorul interbelic i-a anticipat "pe textualiștii de mai târziu". Tot astfel, în viziunea exegetului, o nuvelă precum Bunica se pregătește să moară ar releva, prin tematică (evocarea copilăriei), filiația dintre proza lui A. Holban și cea a lui I. Creangă și M. Sadoveanu. Desigur, la fel de bine
Modernismul lui Anton Holban by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/8028_a_9353]
-
nu sunt radiate, șterse din tablou, sacrificate în favoarea unui model central, ci tipologizate, prin sublinierea notelor dominante. Deși n-o spune direct, criticul are convingerea că în diversitatea, bogăția, pluralitatea unei literaturi stau consistența și capacitatea ei de modelare. Astfel, textualiștii (Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Constantin Stan) figurează, în sumar, alături de prozatorii observatori ai derizoriului uman (Bedros Horasangian, Cristian Teodorescu, Petru Cimpoeșu, Ioan Lăcustă), iar poeții care rulează comedia literaturii (Petru Romoșan, Octavian Soviany) nu-i exclud nicidecum pe adepții fantezismului
După douăzeci de ani by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9679_a_11004]
-
în sau peste ce fel de literatură?) Ideea că literatura română sub comunism a fost critico-centrică nu e lipsită de noimă." (262). Critica de întâmpinare a suferit și a greșit. ținută europeană au stilisticienii, poeticienii, structuraliștii, naratologii, hermeneuții, semioticienii și... textualiștii (264). După această evaluare disociativă, asocierea deziluzionantă cade ca o ghilotină: "Din parafrază și din simple glosări mediocre în marginea unor texte se constituie cele mai multe Ťreușiteť critice, iar asimilarea metodologiilor structuraliste și poststructuraliste dădea doar un lustru banalităților." (262). Teoria
Lanțul slăbiciunilor literare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/7846_a_9171]
-
boala din 1883 este una neapărat fizică - chiar dacă nu se mai vorbește de sifilis, ca în anii amintiți, se zice de psihoze și alte manifestări similare, și câte și mai câte. Acum, recent, România literară ia un aer de zeflemea textualistă pentru a-l persifla, în glumă, pe Eminescu poetul, deoarece cântă în poeziile sale numai femeia blondă cu ochii albaștri discriminând brunetele autohtone... Eminescu al marginilor este mult mai interesant, mult mai viu. La Vaslui, la Suceava (nu și la
Eminescologia, la ora exactă by Nicolae GEORGESCU () [Corola-journal/Journalistic/7008_a_8333]
-
va descoperi că nici iubitul ei Eman nu s-a putut sustrage acestui magnetism. La final, despărțindu-se de el, eroina se va simți eliberată moralmente. Poveștii lacrimogene cu cele "două punctișoare din patria tranziției" i se dă o încheiere textualistă: "Își scoase carnețelul și începu să scrie ceva. Despre ea însăși ca un coridor luminat. Despre ușile deschise într-o parte și-n alta. Despre prietenii întorși cu spatele, care se pregătesc să iasă prin ele. Eman e la un
O telenovelă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7383_a_8708]