170 matches
-
ale cunoașterii. Punând accent pe eterogenitatea, instabilitatea și discontinuitatea limbajului, discursului și subiectivității, în raport cu sistemele de cunoaștere și structurile de putere, poststructuralismul propune critic acea viziune asupra individului ca produs al forțelor sociale și lingvistice, ca textură activă a diferitelor textualități. În acest caz, normativitatea este criticată prin decentralizare și interpretare, printr-un joc relativ al voinței de eliberare a marginalilor în raport cu autoritatea centrului. Ideea de a descoperi un "subconștient textual" al discursului prin "citirea textului împotriva lui însuși", trecând astfel
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
ceea ce ține de spectator (vederea, privirea, practicile observării și supravegherii, plăcerea vizuală) ar putea ridica aceleași probleme ca variatele forme ale lecturii (descifrarea, decodarea, interpretarea) și că experiența vizuală și educația vizuală nu ar putea fi complet explicate după modelul textualității 93. Ca atare, cultura vizuală ar putea fi gândită în termenii unor combinații specifice de semnificații și subiecte particulare și istorice, numite "regimuri scopice" (cum ar fi "teoria panopticonului" dezvoltată de Michel Foucault). Evans și Hall amintesc, de asemenea, și
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
presupune înțelegerea poziției spectatorului, care privește, observă, supraveghează ori experimentează plăcerea vizuală, în raport cu poziția cititorului, care descifrează, decodează și interpretează, punându-se în același timp problema că experiența vizuală sau educația vizuală nu ar putea fi explicate complet după modelul textualității. Cu toate acestea, vizualitatea nu ar înlocui discursul lingvistic, ci l-ar face mai comprehensibil, mai rapid și mai efectiv. Cultura vizuală caută să identifice acele puncte de rezistență în criza informației și în viața de zi cu zi supraîncărcată
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
de Mirzoeff, Irit Rogoff înțelege cultura vizuală ca studiu interdisciplinar de imagini care ar deschide o întreagă lume a intertextualității. Plecând de la ideea că trăim într-o lume în care semnificațiile ajung să circule și vizual, în completarea oralității și textualității, Irit Rogoff înțelege imaginile ca instrumente ale furnizării informațiilor, ale provocării plăcerii ori neplăcerii, ale influențării stilurilor, ale determinării consumului și ale medierii relațiilor de putere. Imaginile oferă oportunitatea apariției unui nou mod de scriere culturală situată la intersecția dintre
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Peterman, Raymond Pettibon, Marjetica Potrč, Tilo Schulz, Santiago Sierra, Superflex, Apolonija Šušteršič, Krzysztof Wodiczko, Dolores Zinny și Juan Maidágan etc.. Conceperea discursului critic din perspectiva unei activități artistice presupune atât un angajament formal, testat deja în practica artei conceptuale ca textualitate, cât și motivarea unei opțiuni cu privire la articularea conținutului, care se constituie asemenea unei analize în progres. Ținând cont de faptul că, la ora actuală, critica de artă utilizează o metodologie orientată spre expunerea lucrării de artă nu atât la descrierea
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
scris de J: L. Borges, ceea ce demonstrează că autorul dorește să verifice validitatea teoriei sale și dincolo de limitele unei limbi istorice, nu prin aplicarea simplificatoare a schemelor sale unei mostre de text redactat în altă limbă, ci prin căutarea legilor textualității universale, capabile să asigure aura semantică inițială cu un material nou și să recupereze refracția produsă la trecerea sensului dintr-o limbă în alta și în consecință, dintr-o cultură în alta. Trebuie să remarcăm că inițiativa traducerii și publicării
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
note consistente ce permit explicarea și exemplificarea unor fenomene de limbă sau care motivează alegerea unor termeni. Astfel, demersul complex al traducătoarei Corina Iftimia nu poate decît să faciliteze accesul la teoriile autorului, confirmîndu-le aplicabilitatea, cel puțin în privința universalității normelor textualității, garante ale transferului translingvistic al sensului. Rodica Nagy În memoria lui Denis SLATKA CUVÎNT ÎNAINTE Numeroși lingviști au criticat cantonarea propriei lor discipline în limitele frazei. La colocviul interdisciplinar despre stil din 1960, la universitatea din Indiana, care reunea lingviști
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
intenționalității (axa producerii) și a accesibilității (axa receptării-interpretării) textului, adică o evaluare a pertinenței contextuale. 3.2. O pragmatică textuală? Propoziția și combinațiile de propoziții în fraza complexă constituie unitatea maximală a analizei lingvistice clasice. Pragmatica transfrastică reduce de asemenea textualitatea la "înlănțuiri de două enunțuri și de două replici dialogice" (Stati 1990: 12). Este limita pragmaticii lui O. Ducrot și a "pragmaticii discursului" de J. Mœschler și A. Reboul (1998). Aceștia din urmă afirmă că "Discursul (sau tipurile de discurs
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
Combinate între ele, aceste operații au o incidență pe distanță variabilă. Ele unesc constituenții propozițiilor apropiate, dar acționează și la distanță mare, în mod prospectiv și retrospectiv, asigurînd astfel coeziunea textuală: Fiecare dintre cele cinci operații este un factor de textualitate, dar nici una nu este de ajuns să facă singură dintr-un text o unitate coerentă. Operațiile cooperează și pot chiar să suplinească neajunsul uneia sau alteia. Ele intervin în grade diferite în funcție de texte. Cutare sau cutare tip de legare este
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
cu un fir de sîrmă. (Fénéon) Absența reluării în P2 a elementelor din P1 afectează continuitatea referențială a celor două enunțuri. Din aceasta rezultă un efect de non-izotopie și deci, un non-text. În încercarea sa de a recupera lipsa de textualitate, cititorul este invitat să-și concentreze atenția asupra firelor din cele două fraze și, printre altele, să fie atent la conotațiile numelui de loc Deuil (doliu). Punînd doliul din P1 în relație cu acțiunea din P2 (a se spînzura), putem
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
acordăm atenție acțiunilor discursive. T63 se prezintă ca o suită de acte de discurs ASERTIV-PREDICTIV, DIRECTIV, EXPRESIV și de ASERȚIUNI. Însă reperajul unei succesiuni de acte identificabile ca atare nu dă nici o indicație asupra legăturilor lor și deci nici asupra textualității și dinamicii acestui text argumentativ. De fapt, aserțiunile de la început (subtitlu și § 1) sînt structurate de către un macro-act de respingere care se sprijină, în doi timpi, pe două concesii marcate de conectorii dar și totuși. Mai întîi avem o structură
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
de un sens static, ci dimpotrivă, dinamic." (Anscombre 1995: 189). Vom reveni mai tîrziu, apropo de dialog (cap. 5, § 6), asupra formei majore a acestor acte de discurs legate, în special cea a Întrebării, care implică o structură minimală de textualitate ilocuționară legînd un act de discurs dominant de Întrebare cu un act de discurs reactiv de Răspuns. În analiza conversațională, cuplurile întrebare-răspuns, cerere/ofertă-refuz, scuză-minimalizare, salut-salut etc., se numesc "perechi de adiacență". (Levinson 1983: 303-306). Referințe și lecturi recomandate: - Jean-Michel
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
aceasta la noțiunea de perioadă, pe care o definește ca pe o asamblare minimală de două clauzule (2002). În cîmpul lingvisticii textuale, M. Charolles (1988) a fost primul care a considerat perioada ca pe unul din planurile de organizare a textualității. Fără să acordăm prioritate discursului "obișnuit", considerăm aici majoritatea textelor scrise drept "cotidiene" și ne vom ocupa de formele scrise care aparțin de scriitura oralizată, precum discursul rostit de generalul de Gaulle din balconul primăriei din Montréal. Această formă de
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
același tip • Prin secvența prin care se rezumă un text 3. Structurarea configurațională Orice text poate fi definit ca o "structură dialectică [combinînd] figură și secvență într-[un] act configurațional" (Ricœur 1980: 22). Noi vom extinde la toate faptele de textualitate proprietatea pe care Mink și Ricœur o atribuie povestirii și discursului istoriografic. Operația configurațională poate fi definită ca faptul de a institui la producere și de a degaja la interpretare o configurație pornind de la o succesiune. Modul configurațional de înțelegere
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
T85 TREBUIE SĂ-I FACI SEMN MAȘINISTULUI Doamna aștepta autobuzul Domnul aștepta autobuzul Trece un cîine negru care șchiopăta Doamna se úită la cîine Domnul se úită la cîine Și în timpul acela trecu autobuzul Ca să înțelegem caracterul indisociabil, în sînul textualității, al secvenței și al configurației, este suficient să vedem modul în care succesiunea liniară și simplă a evenimentelor și acțiunilor este configurată aici în intrigă. Primele două versuri constituie Situația inițială-Pn1 la imperfect. Versul 3 introduce Nodul-Pn2 al povestirii, evenimentul
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
IMP diferită de PR + V, de exemplu) sau între timpuri care țin de sub-sisteme diferite (PR sau V la mijlocul unui PS + IMP, în mijlocul unui PR + PC). Vom nuanța poziția sa, fără să spunem că tranzițiile omogene "garantează consistența unui text, textualitatea sa" (1973: 204), nici că "tranzițiile eterogene nu participă absolut deloc la textualitate" (1973: 205). Definind textualitatea ca pe o tensiune între continuitate și discontinuitate, vom spune că variațiunile enunțiative marcate de formele verbale fac parte din efectele de sens
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
sub-sisteme diferite (PR sau V la mijlocul unui PS + IMP, în mijlocul unui PR + PC). Vom nuanța poziția sa, fără să spunem că tranzițiile omogene "garantează consistența unui text, textualitatea sa" (1973: 204), nici că "tranzițiile eterogene nu participă absolut deloc la textualitate" (1973: 205). Definind textualitatea ca pe o tensiune între continuitate și discontinuitate, vom spune că variațiunile enunțiative marcate de formele verbale fac parte din efectele de sens proprii textelor. Efectele textuale ale acestor tranziții sînt importante, așa încît le consacrăm
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
V la mijlocul unui PS + IMP, în mijlocul unui PR + PC). Vom nuanța poziția sa, fără să spunem că tranzițiile omogene "garantează consistența unui text, textualitatea sa" (1973: 204), nici că "tranzițiile eterogene nu participă absolut deloc la textualitate" (1973: 205). Definind textualitatea ca pe o tensiune între continuitate și discontinuitate, vom spune că variațiunile enunțiative marcate de formele verbale fac parte din efectele de sens proprii textelor. Efectele textuale ale acestor tranziții sînt importante, așa încît le consacrăm acest scurt capitol care
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
Pentru acele texte care erau în proză, Le Captif [...], traducerea care urmează este atît (și mai ales) a lui, cît și a mea. (Nota traducătorului, 1982: 11) Asemenea cuvinte sînt revelatoare pentru împărțirea implicită a culegerii în două regimuri de textualitate: poezie, pe de o parte, și proză, pe de altă parte 4.25 Dacă R. Caillois nu traduce titlul prin cuvîntul poète, e pentru că el nu pare să vadă că poezia se află și în proze. Vom reveni mai jos
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
nu reguli care au consistența unei "gramatici". La sfîrșitul acestui parcurs, sîntem departe de a fi îndeplinit întreg programul de lucru ale cărui linii le-am stabilit în primul capitol. Atenția noastră s-a fixat esențialmente asupra forțelor centripete ale textualității în detrimentul forțelor centrifuge care traversează complementar textele. A fost vorba mai ales de ceea ce conferă unui text proprietatea de a forma o unitate coezivă și coerentă. Ne rămîne așadar să descriem metodic ansamblul de forțe centrifuge care deschid un text
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
de atunci lucrări asupra genurilor din presa scrisă (Adam et alii 2000a și 2006b), asupra genurilor incitării la acțiune (2001b) și asupra poveștilor (Adam și Heidmann 2004). Toate aceste probleme, care au legătură cu definirea însăși a textului și a textualității, fac parte dintr-un program de lucru din care această carte nu a îndeplinit decît prima parte. Referințe și lucrări recomandate - Jean-Michel ADAM: "Textualité et transtextualité d'un conte d'Andersen"; Poétique 128, Paris, Seuil, 2001a: 421-445. - Jean-Michel ADAM: "Entre
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
elementare și eterogenități textuale / 17 2. Pentru ce fel de bază de tipologizare trebuie să optăm? / 21 Capitolul 1. Cadrul teoretic al unei tipologii secvențiale / 27 1. Eterogenitatea compozițională a enunțurilor / 27 2. Secvența: unul din planurile de organizare ale textualității / 28 3. Abordarea de ansamblu a structurii secvențiale a textelor / 37 4. Unitatea de bază: propoziția enunțată / 43 5. Structura compozițională a textelor / 52 Capitolul 2. Prototipul secvenței narative / 55 1. Criterii pentru o definiție a povestirii / 56 2. Pragmatica
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
anecdotei cotidiene. Capitolele ce urmează vor fi consacrate unei astfel de ipoteze asupra unităților minimale de compoziție textuală, forme fundamentale ale limbajului elementar, deplasând analiza lui Bahtin din câmpul sociolingvistic al genurilor discursive, în direcția celui lingvistic mai restrâns al textualității. Cea de-a doua ipoteză esențială a lui Bahtin se referă la relațiile unităților (fraze sau propoziții) cu acel "întreg al enunțului finit", cu organizarea sa compozițională: Toate enunțurile noastre dispun de o formă-tip, relativ stabilă, de structurare a
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
o teorie a suprastructurilor la o ipoteză despre structura secvențială a textelor și despre prototipurile de scheme secvențiale de bază reprezintă obiectul prezentei lucrări. Este vorba despre o încercare de explicare a unui anumit număr de fapte ce țin de textualitate. Dacă și alte abordări sunt, cu siguranță, posibile, pertinența modelului propus aici trebuie să fie evaluată în termeni de implicații ale teoriei verificabile. Controlul experimental al unei teorii explicative nu poate fi decât indirect. Așa cum se subliniază în citatul din
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
din perspectivă tipologică, cu singura condiție de a adopta un punct de vedere modular. Tipologiile enunțiative, reținute cel mai adesea de către lingviști (Benveniste, 1966, Weinrich 1973, Simonin-Grumbach 1975) sunt cu siguranță pertinente la un nivel foarte precis de definire a textualității și nu voi considera tipologia secvențială expusă aici decât un punct de vedere parțial asupra unui obiect eterogen. Modulele enunțiativ și secvențial sunt complementare și niciunul nu constituie, în sine, baza unei tipologii susceptibile de a ține seama, în întregime
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]