1,334 matches
-
nu unul ca acesta ce-l am, de-a mai mare rușinea, peticit și mai scurt ceva la spate decât dinainte. Păi cum vine asta?! (Caută cu privirea, intră pe jumătate în colibă, mormăind supărat. Iese în mână cu un toiag lung și cam noduros.) Iacătă și toiagu', că doar nu l-am meșterit atâta vreme ca să plec acuma la preumblare cu mâna goală... Că pân-a suna clopotul la trapeza cea mare ca să adune sfinții și binecredincioșii la gustarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
plec acuma la preumblare cu mâna goală... Că pân-a suna clopotul la trapeza cea mare ca să adune sfinții și binecredincioșii la gustarea de dimineață mai este de așteptat. (Dinspre spatele colibei, printre tufișuri, se apropie Sfântul Mavrichie. Are un toiag destul de bine șlefuit și poartă în mână o carte foarte subțire, cu tartaje foarte mari. După aureolă, pare a fi de rang ceva mai înalt decât Sisoe.) MAVRICHIE: Vorbești de unul singur, Sisoe? Cine te-a supărat așa de dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
mari. După aureolă, pare a fi de rang ceva mai înalt decât Sisoe.) MAVRICHIE: Vorbești de unul singur, Sisoe? Cine te-a supărat așa de dimineață? SISOE: Sfinția ta erai, părinte Mavrichie? Blagoslovește! MAVRICHIE: Domnul...! SISOE: Ia pustia asta de toiag... De la o vreme, când am trebuință de dânsul nu știu unde să-l găsesc; mereu uit unde l-am lăsat. MAVRICHIE: Ba eu toiagul nu mi-l prăpădesc niciodată. Și când dorm, cu el alăturea dorm. SISOE: Parcă eu nu tot cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
supărat așa de dimineață? SISOE: Sfinția ta erai, părinte Mavrichie? Blagoslovește! MAVRICHIE: Domnul...! SISOE: Ia pustia asta de toiag... De la o vreme, când am trebuință de dânsul nu știu unde să-l găsesc; mereu uit unde l-am lăsat. MAVRICHIE: Ba eu toiagul nu mi-l prăpădesc niciodată. Și când dorm, cu el alăturea dorm. SISOE: Parcă eu nu tot cu el alături? Da' uit. Uit să-l iau și mereu mă-ntorc să-l caut. MAVRICHIE: Așa? SISOE: Așa. Și, dacă mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Cuprinde câțiva mântuiți îmbrăcați la fel, cu cămeșoaie de un alb îndoielnic, sunt rași pe cap și calcă târșit, cântând ca vai de lume. În fruntea lor, Sfântul Terentie, cu o aură asemănătoare celei a Sfântului Mavrichie, bate tactul cu toiagul înalt. Se îndreaptă spre Mărul lui Adam. La câțiva pași în urmă, vine un întârziat, evident dezorientat și privind uimit în toate părțile. Dă cu ochii de cei doi sprijiniți în toiege în fața colibei lui Sisoe. Se oprește, speriat, căutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
asemănătoare celei a Sfântului Mavrichie, bate tactul cu toiagul înalt. Se îndreaptă spre Mărul lui Adam. La câțiva pași în urmă, vine un întârziat, evident dezorientat și privind uimit în toate părțile. Dă cu ochii de cei doi sprijiniți în toiege în fața colibei lui Sisoe. Se oprește, speriat, căutând din ochi un loc în care să se ascundă. Sisoe face un pas înainte, își umflă obrajii și ridică toiagul. Novicele începe să zbiere și fuge înspăimântat după confrați, arătând cu degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
uimit în toate părțile. Dă cu ochii de cei doi sprijiniți în toiege în fața colibei lui Sisoe. Se oprește, speriat, căutând din ochi un loc în care să se ascundă. Sisoe face un pas înainte, își umflă obrajii și ridică toiagul. Novicele începe să zbiere și fuge înspăimântat după confrați, arătând cu degetul către Sisoe. Sfântul Terentie oprește grupul și se întoarce.) TERENTIE: Da' ce ți-a făcut cuviosul, Sfinte Sisoe, de sari la el și dai să-l muști? SISOE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
acestălalt. HABACUC (cu răutate, cântat): Iară eu mânca-ți-l-voi pre el! (Ia bobul de porumb. Se aud apropiindu-se voci care cântă obosit) Ia! (intră Sfântul Pafnutie, cu trei ucenici după el. Aură mai vizibilă decât a lui Habacuc. Are un toiag lustruit. Sisoe rămâne cu bobul de porumb ridicat și cu buzele țuguiete. Habacuc, nu cu părere de bine:) Hopa, iaca și Sfântul Pafnutie! (Pafnutie oprește ucenicii, pare a șovăi, apoi îi așază pe cei trei, la rând, pe o piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
acoperă, ferit, tabla cu bobi, folosind poalele anteriului. Pafnutie vine spre ei.) PAFNUTIE: Da' ce faceți sfințiile voastre aici? HABACUC: Iaca stăteam și noi... de vorbă... mai de una, mai de alta... PAFNUTIE (dezvelește țintarul cu grijă, folosindu-se de toiag): Lasă-te de-astea... Al cui e rândul la mutat? SISOE: Al meu, părinte Pafnutie. PAFNUTIE: Așa? Atunci fă-mi plăcerea și mută-l pe acela de colo, de la colț. SISOE: Numaidecât! (scuipă bobul pe toate părțile, îl mută) HABACUC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
ai știință sfinția ta că cei de pe pământ scornesc mereu și alte sărbători pe lângă cele vechi? PAFNUTIE: Vorbe! SISOE: Ce spui, frate Habacuc? Mai adaugă oamenii sărbători la călindar? HABACUC: Se vede că sfințiile voastre nu mai priviți dincolo de capătul toiagului... Păi nu ne aduc mereu vești noi drepții care sosesc din când în când? Zic aceștia că-n vremea din urmă noroadele se întrec în a-și rândui la călindar câte-o sărbătoare nou-nouță, care n-a mai fost de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Partea întâia Deasupra pânzei de aur așternută peste câmpie, un soare tomnatic cu luciri cuminți se sprijinea în toiagul razelor obosite ale chindiei, pe dealurile satului din potcoava pădurii. Înzăuată în pete multicolore, pădurea privea ocrotitor și nostalgic la satul aciuat acolo în vale. Aștepta nerăbdătoare parcă întoarcerea gospodarilor de la câmp - câți mai rămăseseră după urgia războiului - fiindcă liniștea
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
celelalte. Așeză totul, cu mare atenție, sub movila de lemne de foc, pe care-o meșterise cu atâta dichis. Scăpără bricheta. Ațâță focul. Acesta se dezvoltă vertiginos. Veghe, până ce nu mai rămaseră intacte, decât părțile metalice din armă. Răscoli, cu toiagul, să se convingă că se realizase ce-și dorise a se realiza. Din armă, nu mai putea face, nimeni, nimic. Apoi se așeză pe o parte. Cu trupul întins și cu mâinile sub cap. Nu mai auzi piuitul, dar, nici
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
edilul orașului, își luase în fugă obiectele personale, a părăsit instituția spre o destinație ascunsă, biroul fiind plin cu câțiva revoluționari adhoc veniți acolo. Unul dintre ei, nu știu cum îl cheamă, era îmbrăcat într-un cojoc de cioban sibian având și toiagul cu el. Nu l-am întrebat cum îl cheamă, însă își aroga dreptul de a conduce în primărie. Le-am spus să părăsească biroul primarului, căci la conducerea primăriei va fi instalată administrația militară. Am ordonat șefului grupei din fața primăriei
CADENȚE PESTE TIMP by Col.(r) ing. Nicu ȘAPCĂ () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93204]
-
nuiaua nu-și iubește copilul a ripostat femeia. Biblia nu trebuie citită așa, orbește, Ileană i-a șoptit preotul, apropiindu-se de gard, să nu-i mai audă careva. Și-apoi, să știi de la mine că Solomon spunea: Cine cruță toiagul său își urăște copilul, iar cel care îl iubește îl ceartă la vreme." Să vii, Ileană, duminică la biserică, ai auzit? Duminică, la sfîrșitul slujbei, după predica despre binefacerile colectivizării, cînd țăranii începeau să se foiască, să-și ia pălăriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
la cuibul lor" a accentuat preotul, modelîndu-și vocea frumos, pătrunzător, ca în timpul slujbelor la sărbătorile mari ale anului. Cu mîinile împreunate a rugăciune a recitat întreaga poezie "O, mamă...", trecînd de la Eminescu înapoi la învățăturile lui Solomon, repetînd pilda cu toiagul, dezvoltînd o adevărată prelegere pornind de la cuvîntul toiag, simbol al înțelepciunii celor vîrstnici și nicidecum instrument de tortură pentru copiii neascultători. A mai amintit și de vorba poporului că "babă frumoasă și copil cuminte nu s-a pomenit", iar cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
frumos, pătrunzător, ca în timpul slujbelor la sărbătorile mari ale anului. Cu mîinile împreunate a rugăciune a recitat întreaga poezie "O, mamă...", trecînd de la Eminescu înapoi la învățăturile lui Solomon, repetînd pilda cu toiagul, dezvoltînd o adevărată prelegere pornind de la cuvîntul toiag, simbol al înțelepciunii celor vîrstnici și nicidecum instrument de tortură pentru copiii neascultători. A mai amintit și de vorba poporului că "babă frumoasă și copil cuminte nu s-a pomenit", iar cînd toți cei din biserică, dar mai ales femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
din lumea omenească. În schimb, Sun Wukong (Regele Maimuțelor), eroul principal al romanului creat de Wu Cheng'en, este o făptură dintr-o bucată, înzestrată cu puteri supraomenești, care iubește libertatea și urăște răul. În fața armei atotputernice a Regelui Maimuțelor toiagul magic, tot soiul de demoni și duhuri rele își pierd pe dată aroganța, fie dându-și duhul, fie lăsându-se capturate. Romanul Călătorie spre soare-apune a avut o imensă influență asupra posterității. De-a lungul secolelor, a rămas o sursă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
când, fără a mai descăleca, Însăilau niscaiva solomonii. Căci, În ultimii cincisprezece ani de la moartea acelui Nazarinean, Începuseră să‑și facă apariția tot soiul de bărbați tineri și zdraveni, cu bărbi respectabile sau Încă imberbi, În mantii albe și cu toiege În mână, zicându‑și apostoli și Fiii Domnului. Cu crepidele prăfuite de‑atâta drum, având aceeași rostire, de parcă luaseră Învățătură din aceeași carte, toți Înfățișau aceleași minuni la care fuseseră martori: În fața lor Nazarineanul prefăcuse apa În vin și hrănise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
această târfă dintr‑un lupanar sirian. „Iar până atunci“, stăruia Simon, scuipând o Înghițitură din apa călâie, când zărise grupul pelerinilor În mantiile lor albe țâșnind din umbra caselor și recunoscând printre ei pe Petru cu ucenicii săi sprijiniți În toiege... „iar până atunci, sub acoperământul mohorât al cerului, Între zidurile neguroase ale pământului, În temnița vieții, să disprețuiți bogăția, așa cum vă Învață ei, să nesocotiți desfătările trupului, să vă lepădați de femeie, acest urcior de nectar, această urnă a plăcerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de nectar, această urnă a plăcerilor, În numele raiului lor Înșelător și de teama iadului lor născocit, de parcă viața n‑ar fi tot un iad...“ „Unii se Învoiesc pentru Împărăția pământului, alții pentru Împărăția cerului“, zise Petru, sprijinit cu mâinile de toiag. „Disprețuiește bogăția numai cel avut“, zise Simon, mijind ochii spre el. „Se desfată În sărăcie numai cel sărac; se leapădă de desfătările trupești numai cel ce le‑a Încercat.“ „Fiul Domnului a Încercat patimile“, zise Petru. „Minunile lui sunt mărturia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
corset din sârmă. Un guler înalt îi îmbracă gâtul. Pe rochiță mama a cusut steluțe galbene iar părul fetiței l-a strâns coc, sub o coroniță din pietre sclipitoare. Luana interpretează rolul principal, reprezintă România și are în mână un toiag aurit. Intră prima în scenă și celelalte fetițe o înconjoară. Apariția băieților face sala să izbucnească în râs. Sunt toți îmbrăcați în pantaloni mulați, scurți până la genunchi. Poartă șosete trei sferturi, cu canafi. Bluzele au gulerul rotund și creponat. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
greutatea sacului. Uneori părea mai înalt, alteori mai scund. Câteodată intra în curte sprinten apoi se înmuia brusc, ca la comandă. Mare poznă moșul ăsta, niciodată nu era la fel! Se oprea în dreptul ușii lui Dan și bătea tare, cu toiagul. Vai, ia priviți cine a venit! Intră, Moșule! o auzea pe tanti Anda strigând. Aștepta, nerăbdătoare să iasă. Intra apoi la Ema. Și Luana aștepta. Până se sătura, pentru că moșul uita să-și mai facă apariția. Încălța cizmulițele și dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
tot așa Iuda se smerește, se împuținează pe sine făcându-se trădător. „Ordinea inferioară este o oglindă a ordinii superioare. Iuda îl reflectă așadar pe Isus.” Voi încheia amintind o povestire „apocrifă” a lui Vasile Voiculescu, publicată în culegerea postumă Toiagul minunilor. Ea se numește „Copacul lui Iuda”. Imediat după predarea lui Isus, Iuda, ajuns „pe culmile disperării”, începe să caute prin Ghetsimani un copac vânjos de care să se spânzure. Dar nu găsește decât un cedru multisecular „sub care David
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Păi, cum ai intrat În Sărărie, din strada Muzelor, o iei la vale și te oprești la prima străduță pe dreapta. Intri pe ea și a treia casă... Ce spun eu casă? La poarta „hanului” te oprești și bați cu „toiagul”... ― Acolo am să vă... am să te caut. Cu pas alignit, omul a plecat după ce, Însă, cu zâmbet larg, l-a Învăluit pe Gruia Într-o privire părintească... Răscolit de vorbele lui Petrică, a ajuns În spital. Grăbit, a intrat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
scârțâit stins și din dosul ei se ivi umbra unui bătrân, care zăbovi puțin în prag, încercând să deslușească cine era la poartă. Tu ești, mă, Petre? întrebă, cu o voce răgușită, stăpânul casei, părând să se dumirească. Apucând un toiag sprijinit lângă ușa casei, el deschise ușița cerdacului și coborî încet în curte. Căruțașul plesni din bici, în semn de recunoaștere, și râse scurt: Eu sunt, bade Vasile... Hai, că ți-am adus nepotul, uite-l... Cu caleașca mea l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]