89 matches
-
am însoțit-o pe Ester. Eram bucuroase că ziua ei ieșise bine, că jocul ne reușise și de data asta. Ea își scosese coronița, își scuturase părul de sârmă roșie și acum mergeam împreună, de mână, prin soarele tropical. Eram toropite ca niște pisici. Glumeam amândouă, arătîndu-ne limbuțele și râzând. Ne-am mai surâs o dată la poarta ei și, când m-am întors, am simțit o săgetare în inimă. Am avut pentru prima dată sentimentul că totul, totul avea în curând
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Dormeam de o bună bucată de vreme într-un scaun, pe plajă, cu o pălărie de paie pe cap, când am simțit cum cineva ieșit din mare trece ud pe lângă mine și-mi șoptește: „N-ai fost atent, să vezi...“ Toropit, stau câteva clipe să memorez această clipă; apoi, deschid ochii și nu văd pe nimeni împrejur, doar proaspete urme de picături de apă pe nisip, lăsând o dâră pe lângă mine... Văd cum stau întins pe spate, pe jumătate sprijinit în
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
se aud într-adevăr hurducăturile unei trăsuri ! Un zgomot de neconfundat, mai ales acum, de când ne pavează strada ! Și eu, care m-am luptat cu mine atât ca să-mi înjumătățesc lânceda siestă și, după o toaletă sumară, cu mintea încă toropită, am coborât grijuliu scara de lemn, în timp ce restul casei continua să se repauzeze, numai ca să-mi pot urma tabietul ! Numai pentru ca să închin câteva ore solitudinii și să fiu întărit sufletește pentru sindrofie, ca un Anteu care a atins pământul... Ce
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ostenise să vină la aeroport. Copiii veneau În urma lor, urmați de Vilma și de Carlos, care reușise totuși să rămînă cu o valiză de mînă. Cei patru copii se apropiară de ghișeul agenției Panagra, triști și somnoroși; Santiago, totuși, așa toropit cum era, simțea cum În sufletul său ia naștere o mînie cumplită: cine era imbecilul ăsta care o lua de braț pe mama lui? Și acum, cînd Îl vedea din profil, sprijinit cu multă distincție de ghișeul agenției Panagra, simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
am răspuns cu accentul surorilor Fine. Se pare că se așteaptă să mergem. —A, așa deci, se așteaptă? La naiba, zise Sebastian, oferindu-mi restul de țigară. Am tras un ultim fum, iar o minunată amețeală mi-a cuprins trupul. Toropită, am spus: — Spunea că ești un tânăr care promite. — Da? Sebastian, care era până acum întins pe canapea, s-a ridicat. — Ce a spus mai exact? —Asta. —Aha. Sebastian părea mulțumit de sine. Am băut niște bere să mă stabilizez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
am forțat-o pe Amy să vină în bar. Sunt enervată și că Mike, evident, a preferat-o pe Amy în locul meu. Doamne, ce e în neregulă cu mine? Deodată mă simt de parcă mi-ar strivi cineva capul. Mă simt toropită și nu vreau decât să mă întind. Aș vrea să fiu în patul meu acum. Și nu vreau să ies iar în frig. Nu vreau nici măcar să zbor înapoi acasă mâine. De fapt, nu mai vreau să zbor niciodată. Vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ordonate, sare dincolo de pereții căzii, o trage de mână. Haide, îi zice și o ajută să se săpunească de parcă ar fi un copil, o clătește cu dușul, îmbracă-te, repede, acum, hai, vine noaptea. Ea se echipează supusă, pasivă și toropită, lipsită de voință. Pleacă amândoi în goană, coboară repede scările, se instalează în mașină. El pornește, tace, ajunși în afara orașului apasă pe accelerație, plopii defilează halucinant într-o parte și-n alta, îl simte încruntat crispat, cu mâinile strânse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
zero total, care pe deasupra locuia într-o vilă somptuoasă, cu grădină și cu trei servitori, câte unul pentru fiecare opt ore, să-l vegheze când scria el câte un articol de îndrumare, nesărat și înțesat de lozinci. - Spune, zise Miron toropit. Te ascult. Pe urmă ieșim să ne plimbăm. Am început prin a-i povesti cum am cunoscut-o, că era opticiană și că multă vreme după ce m-am îndrăgostit de ea, de atunci de când s-a apropiat atât de tare
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ei picior gol. Și-l întinse fratern peste ale mele. "Ești urât, îmi șopti, dar ceva te transfigurează... o, ceva terifiant... toate vălurile cad în fața ta..." N-am înțeles aceste cuvinte fără noimă, dar îmi plăcea că era supusă, fericită, toropită și pierdută... Am apucat-o de umeri și am ridicat-o și ea și-a dres părul fără să-și deschidă pleoapele. I-am șoptit la ureche să-și vină în fire și ea, deodată, a surâs și s-a
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și scoaseră cu greutate carul din hlei. —Cucoane! zise Gavril cu tărie; dumneata apucă de-a dreptul pe unde am venit noi... Eu fac pe drum - și am o leacă de înconjur... Carul porni cu boii blânzi, și cu omul toropit, prin fumul burniței. Boierul, tăcut, își întoarse calul și apucă prin pădure, prin răceala pătrunzătoare, prin oftările domoale ale adâncului. Mergea în pas, gânditor, și-și simțea mădularele amorțite. Ș-avea și-n el ca o nemulțămire nedeslușită. Și parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fiară în lanțuri. Abia într-un târziu s-a liniștit, a intrat în casă și s-a ghemuit într-un colț, privind fix înainte-i cu ochii arși de durere. Și curând după aceasta, în casa lui Sanis, în jurul fetei toropite, începură a se face pregătiri de logodnă. De două ori, în două sâmbete, feciorul nalt și slab al lui Malamet intră în casă și se așeză zâmbind pe-un scaun. Schimbă câteva cuvinte cu tatăl, apoi cu Rifca gătită ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Nici să nu te temi, nici să nu știe nimeni... Mai ales la străini, la goim să n-ajungă vestea... Bătrâna se sculă târându-și în urma papucilor colțurile șalului. Se apropie de fata care tot cu fața în jos sta, toropită. O atinse cu degetele, o ținti cu priviri ascuțite: —Haie, zise ea încet, Haie... Haia întoarse obrazul răvășit. —Haie, mare pacat!... grăi baba, privind-o cu ochi rotunzi. Ce-ai făcut tu? Cum ai putut să greșești așa... Ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
muniții ars, drumul spre Nantao făcea o cotitură În unghi drept față de canal și mergea de-a lungul unui drum pietruit, Între două orezării. Procesiunea se opri. Urmăriți de japonezi, care nu făceau nici o Încercare să-i grăbească, prizonierii așteptau, toropiți, În soare. Jim asculta respirația lor obosită. Apoi se auzi un tîrșîit de saboți și convoiul se mișcă din nou Înainte. Jim privi spre camionul de muniții. Fu uimit văzînd sute de valize zăcînd pe drumul pustiu. Epuizați de efortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
să oorească. Nesimțit, fără ca șoferul să aibă o mișcare, trăsura stopa. După ce ajută lui Mini să se coboare, reamintindu-i ora fixă a concertului, Marcian rămase puțin îîngă scara autoului, apoi urcă din nou. Elena comandă: -- Pe bulevard înainte! și, toropită, se rezemă cu capul lipitele pichetajul moale al perinilor. Ținea ochii închiși pe jumătate. In lunecatul, pe care-1 combina într-o armonie moale cu lenea ei, i se păru o încetinire la urc moment. întredeschise ochii. Lunecarea era iar regulată
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
mai sus de San Ireneo, până ce vei vedea fumul ridicându-se deasupra teraselor din Oquedal. — De ce la Oquedal? l-am întrebat. Cine se află la Oquedal? Pe cine trebuie să caut acolo? Vocea tatălui meu devenea tot mai slabă și toropită, iar fața lui tot mai vineție: — Trebuie să-ți dezvălui un secret pe care l-am păstrat atâția ani... E o poveste lungă... Tatăl meu își irosea în acele cuvinte ultimul suflu al agoniei sale, iar eu, cunoscându-i tendința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pe care i-l trimitea Djamaledin; am adăugat o sumă identică; Mirza Reza păru mulțumit de asta. — Reveniți sâmbătă. Cu voia lui Dumnezeu, voi avea Manuscrisul, vi-l voi Încredința, și Îl veți Înmâna Maestrului, la Istanbul. XXX Din orașul toropit suiau zgomote trândave, colbul era cald, sclipind În soare, era o zi persană lăucedă, un prânz alcătuit din pui cu caise, vin rece de Șiraz, o lungă siestă pe balconul camerei mele de hotel, sub o umbrelă de soare decolorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În Persia”. Să revin În Persia, unde asupra mea apăsau atâtea bănuieli? XXXIII Din periplul meu persan nu păstrasem decât nesațul. O lună ca să ajung la Teheran, trei luni ca să scap de acolo și, pe străzile lui, câteva scurte zile toropite, aproape deloc timp ca să simt, să ating sau să Întrezăresc. Prea multe imagini mă chemau Încă spre tărâmul interzis: mândra mea trândăvie de fumător de kalyan, tronând În fumul scos de jeratic și de narghilele, mâna mea Închizându-se iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
abia abia cățelușul plictisit. „N-aveai păr roșu. De când, păr roșu?“, întrebase, abia suflând, străinul. „Irlandeză, baby. Sunt irlandeză“, răspunse, prompt, străina. „Irlandeză pursânge, jur“, repetase, ferm, irlandeza, și îl linse iarăși cu limba ei lungă, roșie, irlandeză, până ațipi, toropită, cu botul între labele sale și cu buzele lipite de defunctul Dominic, un degețel acum, un șarpe diminuat și senil. Trecu un secol de pace și uitare, ferestrele tresăriră iarăși, Tolea se trezi, speriat, ca într-un nou cutremur. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Din trei salturi fusese în stradă și iuți pașii, fără a se mai uita înapoi, spre sâmbăta care dispăruse, cu câinele Tavi și Tereza lui, cu tot. Zvâcnise, încordat. Salt, săritură, drept în burta duminicii leneșe, obeze. Să zacă acolo, toropit, fără a auzi nimic nimic. Să se lase în voia absenței, poate izbucnește, cândva, din torpoare, scânteia. O idee nouă, un truc proaspăt. Nu, nu e finalul, scumpă doamnă! Nu ne dăm bătuți, Frau Teresienstadt! Nu, deloc, deruta e trecătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
simțea cum prind a țâșni din ea lăstari firavi de înmugurire, cum vițele unor rădăcini alburii îi străpung pielea, cum cruste puroiate crapă, se descojesc și lasă în locul lor doar mătasea umedă, îmbujorată, a unei pajiști abia trezite din amorțire. Toropită, abia mișcându-se, de parcă atunci învăța să umble, descoperind pas, după pas, drumul spre noua zi, se duse și cotrobăi în teancul de sidiuri. Îl găsi pe cel cu Aznavour. Porni plaierul. Se trânti în pat, strângând pătura sub ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
câte unul la distrugere, nu-l mai lasă până într-a șaptea viță. Nepot și băiat de profesori și s-a profilat pe haznale. Încercă să râdă. Dinspre plămâni, sfârșeala aceea se scurgea, ca o apă răcorelnică, înspre picioare. Amorțea toropit, cu carnea dințuită, furnicată de mii de țepușe. Mormăia, mai mult pentru el. - L-a mai ajutat și Burtăncureanu, după ce mai prinsese și el cheag, când s-a uitat chestia cu pușcăria de-o făcuse. Îi dăduse ceva pe la Cântarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ei spre moartea din zori, urcau spre nările tremurânde, ca și cum valuri de miresme veneau din aceleași nevăzute depărtări ale neatinsului, îi împurpurau obrajii și lăsau ochilor lumina aceea de sfârșeală când minunile văzute se pierd în vălătucii năzăririlor, când privești toropit ceea ce niciodată nu vei mai veda, când îl vezi gonind pe cel care nu va mai sosi niciodată, când venirea lui viitoare învolbură aerul, despică lumina, sfâșie straturile ascunsului și-ți biciuie privirea cu molatece atingeri, sfâșiindu-ți puterea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
negru diamant plaiuri sfințite de chiotele noastre copaci zâmbind neastâmpărului din noi precum chipuri de bunici îngăduitoare ciobani bălai cu ochi de stele adună flăcări din huila serii în mijlocul stânii pentru filonul de aur ce fierbe-n ceaunul cel veșnic toropită sub țolul aspru aud cașul ce-și picură zerul sub bârna de lemn afumată trupul copilului trudit de hârjoană întins pe scândura goală urda proaspătă îmbietoare dulce cum zorile în creștetul munților vântul hăulind înspăimîntă flacăra Florea mioriticul izgonește răgușit
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
o săgeată, în vârful căreia era înfiptă o pasăre multicoloră. Pe trupul plăpând, frumosu-i cap se legăna încet, puțin răsturnat pe spate, iar pe obrazul adormit se răsfrângea o melancolie liniștită și nevinovată. Când muzica se oprea, ea se clătina, toropită. Ritmul întețit al tobelor era ca o tulpină nevăzută, în jurul căreia fata își încolăcea arabescurile moi, pentru ca, pe neașteptate, să se oprească iar, o dată cu muzica, clătinându-se până aproape să cadă și scoțând un strigăt ciudat de pasăre, ascuțit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
craniului, căutându- și cuvintele, jocul de puzzle al trăsăturilor i se preschimbă într-unul crispat. Îngrijorat. Rușinat de împovărarea ce hotărâse să și-o dezvăluie. Ca un ameliorat, cu tivul încă prins sub bolovanul unei stări confuzionale severe. Glasul său toropit pluti deci, ca o peliculă de ulei, prin Cabinetul de Desăvârșire Psihică. Primul front al mareei abia umezi piepții hainelor celor din jur. Următoarele cinci, șase valuri plezniră, cu crestele intonației lui uleioase, sprâncenele și gurile întredeschise ale Consultantei și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]