219 matches
-
actualizat acolo unde a crezut că este cazul și a făcut din ele una singură, impunătoare. În legătură cu ea, Iorgulescu ar mai fi avut de întocmit, ne spune editorul, doar „nota asupra ediției”. Nu a mai apucat. Dincolo de titlul jucat, Ultima trăncăneală este o carte gravă, o carte-document care reproduce în cea mai mare parte, cum spuneam, convorbirile purtate pe Internet între Ioan Groșescu și Mircea Iorgulescu în perioada aceea dramatică. Ultimul mesaj înregistrat al lui M. I. este din 5 iunie
Ultimul Mircea Iorgulescu (I) by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5170_a_6495]
-
Acest fel de manifestări al lui Mircea Iorgulescu este știut de multă lume și a făcut din el un personaj care să le atragă atenția multora. Dar există și elemente de altă factură care să determine un interes special pentru „trăncănelile” făcute acum publice: suspectarea de colaborare cu Securitatea, acuzele venite din partea unor foști buni prieteni, procesul cu CNSAS și sentința pronunțată. Mai sunt apoi de văzut părerile lui Iorgulescu despre unul sau altul dintre contemporani, confrați de baricadă, unele drepte
Ultimul Mircea Iorgulescu (I) by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5170_a_6495]
-
semnificativ pentru felul în care înțelege el critica, în dubla sa ipostază, fiind un „descoperitor” și un „inventator”, în aceeași măsură: Mircea Iorgulescu descoperă scriind despre Camil Petrescu, Panait Istrati (în cartea Spre alt Istrati) și I.L. Caragiale (în Marea trăncăneală. Eseu despre lumea lui I.L. Caragiale) și inventează pronunțându-se despre aproape cincizeci de poeți, critici și prozatori contemporani. Dacă studiul despre Camil Petrescu are un pronunțat caracter eseistic, vizând ansamblul operei prin urmărirea evoluției personajului și a problemei comunicării
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
totuși, metodele critice folosite mai intens: investigarea istorico-literară și psihanaliza. Invenția și vioiciunea din foiletoanele „rondurilor” sunt dublate de rigoarea și răbdarea cercetătorului de arhivă, ca și de mobilitatea și forța analitică necesare demersului psihanalitic. Spre alt Istrati și Marea trăncăneală. Eseu despre lumea lui I.L. Caragiale pledează pentru întoarcerea criticului în literatură, când lectura poate fi „reînviere” și trebuie să fie și implicare estetică. Cenzura n-a fost de acord cu titlul Marea trăncăneală și, atunci, cartea din 1988 a
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
psihanalitic. Spre alt Istrati și Marea trăncăneală. Eseu despre lumea lui I.L. Caragiale pledează pentru întoarcerea criticului în literatură, când lectura poate fi „reînviere” și trebuie să fie și implicare estetică. Cenzura n-a fost de acord cu titlul Marea trăncăneală și, atunci, cartea din 1988 a lui Mircea Iorgulescu a trebuit să se numească Eseu despre lumea lui Caragiale; conotațiile au rămas, însă, neatinse: eseul despre lumea lui Caragiale tatăl este, în fapt, un eseu despre lumea noastră, care afirmă
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
Eseu despre lumea lui Caragiale; conotațiile au rămas, însă, neatinse: eseul despre lumea lui Caragiale tatăl este, în fapt, un eseu despre lumea noastră, care afirmă mistificarea ca mod esențial al trăitului; mistificarea prin vorbă, printr-o mare și neîncetată trăncăneală care să ascundă spaimele, teroarea vidului moral. Fugim, asemeni personajelor lui Caragiale, de vidul din noi înșine pentru a ne regăsi - neschimbați! - în vidul din vorbele care par a spune totul necomunicând, în fapt, nimic: a vorbi fără a comunica
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
Gabriel Dimisianu Le-aș aminti cititorilor acestei rubrici că în aceea de acum două săptămâni m-am ocupat de Ultima trăncăneală, o carte în care sunt consemnate convorbirile pe Internet dintre Ioan Groșescu și Mircea Iorgulescu, purtate în intervalul din urmă al vieții acestuia. Rămăsese să spun în rubrica de față câteva lucruri despre Panait Istrati nomadul statornic, apărut la aceeași
Ultimul Mircea Iorgulescu (II) by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5135_a_6460]
-
să discut politică, am adulmecat însă la el o boare de stânga. Anglicizat pînă în măduva oaselor (maniere foarte gentlemanlike, ușor atinse de onctuozitatea orientală), îi displac americanii, deși actualmente e profesor la o universitate americană. La despărțire, după multă trăncăneală, i-am spus:,,Din păcate, toate lucrurile frumoase au un sfărșit." - Ba nu, a ripostat, au un mijloc (a middle). Ne vom mai întîlni. - Într-o viitoare reîncarnare? -Nu. Aici la București.Voi reveni în actuala reîncarnare.
Cu Salman Rushdie la un pahar de vin by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/6632_a_7957]
-
inexorabil și că singura cale de a-i suplini lipsa era trăirea mistică a prezenței intime a lui Hristos. Aici era ascunsă taina autentică, acea taină care, trăită fiind în intimitate, nu putea avea parte niciodată de publicitate. Restul era trăncăneală teologică sau paradă culturală, vreascuri uscate fără putință de înflorire. Ioan Pintea și-a îndeplinit bine menirea de înregistrator al farmecului lui Steinhardt. Îi redă lexicul, ticurile verbale și obsesiile adînci, zugrăvindu-l verosimil și convingător. E lesne să constați
Un autor de interior by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6639_a_7964]
-
ar opta, aleșii se comportă la fel. Joseph de Maistre: ".în lume nu există om." În lume nu există nimic, există numai nimicuri. Nimicul nu e de nasul ei. Edmund Burke: " .când liniștea mormântului va fi pus capăt nerușinatei noastre trăncăneli." Toqueville: „.ceea ce înseamnă calitate de scriitor este uneori un viciu la bărbatul de Stat." Iată de ce e bine ca scriitorul să-și vadă de ale lui. Și de ce e bine ca sensurile scrierilor sale să nu aibă nici un scop. Lavrentie
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/6328_a_7653]
-
fugit fugă la plaje.” Cu Gabi, cu Horațiu și cu Mircea am stat și am privit, într-o seară, cum plouă în fîșia noastră de curte. Fără să scoatem vreo vorbuliță. Apoi, după ce a stat, nu ne-am oprit din trăncăneală pînă aproape de zori, legănîndu-ne copiii adormiți cu capul în poala de Mamă, străduindu-ne să nu le zdruncinăm visele. Tot cu ei am plecat, în altă noapte, într-o mașină, toți, ieșind din ficțiunea unui spectacol și intrînd în propria
Luna și Horațiu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4440_a_5765]
-
ale trecutului, scrieri clasice, autori vechi. Studiile ample despre Dinicu Golescu, C. Dobrogeanu- Gherea, I.L. Caragiale, Panait Istrati răsfrâng preocuparea pentru prezent a criticului, pentru felul în care pot rezona în prezent scrierile autorilor vechi. Eseul dedicat lui Caragiale (Marea trăncăneală, 1988, 1994) este, după mine, raportat chiar prea mult la prezent, cu atâtea străvezii trimiteri la societatea de azi. Am fi și azi în lumea lui Caragiale, ne spune la tot pasul Iorgulescu în eseul său, ceea ce nici nu ar
Mircea Iorgulescu – 70 de ani de la naștere by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3316_a_4641]
-
faptelor față de gîndire, filosof fiind doar acela care face din gesturi o prelungire a ideilor, încă un motiv pentru Nietzsche de a afirma că, în timpuri moderne, filosofia e moartă, exigența conceptului care se împlîntă în viață fiind înlocuită cu trăncăneala specioasă a unor savanți la care convingerile intime nu are nici o legătură cu ce scriu. În ciuda intenției de a-i flata preferințele, Wagner se va arăta dezamăgit de text, motivul stînd nu numai în schimbarea tonului polemic după primele pagini
Hybrisul grecesc by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3602_a_4927]
-
nu contenește să lase deoparte elementele care nu corespund adevăratului care există în el. Tocmai acest lucru trebuie să încerce să-l privească oricine are dorința de a înțelege această operă ciudată, care este pentru mulți fie un șir de trăncăneli biografice „artistic” corectate, ca o sticlă colorată, fie un șir de versuri răzlețe „frumoase” , ca o oglindă spartă pe podea. Interpretările poemelor nu sunt obligatorii pentru nimeni, iar ideea unui singur om despre operele de artă nu poate să fie
2013 – Anul Kavafis La aniversare by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/3608_a_4933]
-
culeg lauri la mai toate concursurile internaționale; ei sunt poeții și prozatorii ajunși aproape de indigență, adevărata frunte gânditoare a României, salvatorii singurului nostru bun deplin: limba română. Uf, dar știu că m-am deșertat de o parte din obidă. Marea trăncăneală care a urmat "rotației la vârf a cadrelor" din '89 și "fugii șobolanilor de pe corabia ce se scufundă" - rog revedeți cu ochii minții celebra scenă a balconului de la CC al PCR, când niscai șăgalnici acoliți ai cuplului prezidențial se fac
La Breaza by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/14981_a_16306]
-
mai multe voci, scoțîndu-i din singurătate și împingîndu-i către vorbăria zgomotoasă. Strigătul lui Costache Gudurău din schița "Telegrame" (1899): "...nu mai putem merge cafiné" dă glas disperării de a pierde contactul necesar cu trăirea gregară, cu turma tăifăsuielilor salvatoare. " Marea trăncăneală" despre care vorbea un recent exeget al operelor lui Caragiale ne apare, astfel, ca antidotul de care nu se poate lipsi omul caragialian. Exemplificările aventurilor spaimei în opera comică a lui Caragiale pot fi, desigur, extinse. Febra exagerată a apărării
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
prin buricul degetelor, în sufletul omului. Lumea nu prea mai citește. Moș Gogu, cu jurnalul adus de postaș, minus, fără voia să, din pensie, aprinde focul, câtă vreme gaz ia dacă ai de unde! Ce ne facem însă cu imaginea și trăncăneala (veșnicul fel de a bate câmpii), de pe micul ecran, unde otravă are și nuanță (,,Filosofia nuanțelor’’ tutea) și culoare. Făcând abstracție de gânditorul român, nu ma judecați greșit! Semantica celor două cuvinte, chiar tautologie dacă ar fi, tot ar spune
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
Vechiul pecerist a fost ilustrat inclusiv de creatorii și intelectualii ispitiți de propaganda comunistă, alergînd ei înșiși înspre tărîmul minciunii dotat cu tentante recompense: Și așa au început să curgă fluvii Lumina vine de la Răsărit, Bărăgan, Lazăr de la Rusca, Ceaușescu-România, trăncăneala ritmică a unui Adrian Păunescu sau Vadim Tudor, delirurile tipografice ale lui Dinu Săraru, Anghel, Lăncrănjan și toată lălăiala de imnuri și osanale, kilometri de pînză și culoare, de celuloid populat cu personaje cu aberant comportament de eroi-secretari, eroi-milițieni și
Un martor incomod by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10926_a_12251]
-
ca simplu indiciu pentru declanșarea unei senzații de alertă. Din prima categorie fac parte exegeți de felul lui Florin Manolescu sau al lui Ștefan Cazimir însuși; a doua îl are ca principal exponent pe Mircea Iorgulescu (a cărui broșură, Marea trăncăneală, bine primită în epocă pentru ce spunea despre epocă, nu tulbura de fapt mai deloc apele prin ceea ce afirma despre Caragiale). Surprinzător sau nu, această a doua direcție are, și astăzi, un rating mai ridicat. Fiindcă se leagă de problema
Caragiale față cu actualitatea by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4205_a_5530]
-
este cu mâncarea. Bine, sunt de acord, eu mănânc și tu îmi povestești. Mamy terminase deja de făcut mâncarea și striga acum cât putea Ea de îmbietor chemându-ne pe toți la masă. Gata, băieți, la masă ! Mai terminați cu trăncăneala. Hai, Tataie, treci la spălatul pe mâini, mi se adresa Ea jignindu-mă cu ironiile ei. Mă compara cu Bunicul, Tata lui Taty despre care se spune că tot așa îi plăcea să vorbească și să povesteacă mult. Dar nu
EXTRAS DIN MEMORIA ANTICIPATIEI (CAP 1) de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1581 din 30 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384545_a_385874]
-
copil. Secolul XX e-un rahat. În sfîrșit, cu ce vă putem ajuta, tinere domn? I-am turnat o poveste mai mult sau mai puțin plauzibilă despre o presupusă legătură Îndepărtată de rudenie cu familia Fortuny. După cinci minute de trăncăneală, Molins se tîrÎ pînă la arhivă și Îmi dădu adresa avocatului care se ocupa de problemele mamei lui Julián, Sophie Carax. — Să vedem... José María Requejo. Strada León al XIII-lea, numărul 59. Deși corespondența o trimitem, În fiecare semestru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
întâmplare a descoperit că amândoi îl cunoaștem pe Strickland. Nu știu dacă acesta îl asculta. S-a uitat de vreo două ori gânditor la mine, dar mai tot timpul părea ocupat cu propriile sale gânduri și cu siguranță că fără trăncăneala lui Stroeve ar fi fost greu să legăm o conversație. Peste o jumătate de oră, uitându-se la ceas, olandezul a anunțat că trebuie să plece și m-a întrebat dacă vin și eu. M-am gândit că singur aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de acord cu condamnarea În bloc de către Tom a romancierilor și poeților americani. Lui Îi plăceau Vachel Lindsay și Booth Tarkington și admira efortul artistic conștiincios, chiar dacă superficial, al lui Edgar Lee Masters. - Ceea ce nu pot eu să sufăr este trăncăneala asta prostească despre „Eu sunt Dumnezeu... eu sunt omul... eu călăresc pe vânt... eu privesc prin fum... eu sunt sensul vieții“. - E de neconceput! - Și mi-aș dori ca romancierii americani să nu mai Încerce să demonstreze că În spatele afacerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
însuți realitatea, iar ceilalți sunt figuranți. Când Rainer privește înserarea, spune că această înserare e un armistițiu melancolic în care viața s‑a stins. Profesoara de germană spune că frații Witkowski ar face bine să nu mai deranjeze clasa cu trăncăneala lor neîntreruptă. Stifter spune: Apoi s‑au ivit pădurile de un roșu pal, care, acoperite de o boare blândă, albastră, treceau de‑a lungul munților. Chiar vezi pădurile trecând? Să sperăm că și‑au luat bilet. Nu, lăsând gluma la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
imediat. Atunci o să tacă și ea, în sfârșit, că de obicei vorbește în plus, aproape la fel de mult ca frate‑său. Hans crede că vorbăria asta începe s‑o calce pe nervi și pe Sophie, care preferă tăcerea lui Hans, solitarul, trăncănelii unui Rainer care caută întruna un colectiv în care să strălucească. E o adevărată obsesie la ciudatul ăsta. Vino la mine, vino, vino, croiește‑ți drum, șoptește Anna, de parcă el nu s‑ar fi străduit oricum din răsputeri să‑și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]