310 matches
-
evacuate Adana, Ceyhan și Tarsos. Evacuarea trupelor franceze s-a încheiat pe 7 ianuarie, când ultimele trupe au evacuat Osmaniye. În primele faze ale conflictului din 1919, trupele franco-elene au traversat râul Marița și au ocupat orașul Uzunköprü din răsăritul Traciei ca și calea ferată până la stația Hadımköy de lângă Çatalca, din suburbiile İstanbulului. Pe 22 septembrie 1922, la sfârșitul războiului greco-turc, în timpul retragerii forțelor elene, francezii și-au abandonat pozițiile de lângă Dardanele, dar forțele britanice s-au arătat dispuse să-și
Războiul Franco-Turc () [Corola-website/Science/321431_a_322760]
-
în Vidin, probabil pentru a susține pretențiile la tron ale nepotului său detronat, Ioan Ștefan. Avansul împăratului bizantin Andronic al III-lea Paleologul în Bulgaria în vara lui 1332 a prelungit operațiunile militare împotriva rebelilor. Bizantinii au avansat în nord-estul Traciei, dar Ioan Alexandru a venit repede spre sud cu o mică armată care s-a întâlnit cu Andronic al III-lea la Rusokastro. După ce a dat impresia că dorește să negocieze, Ioan Alexandru, susținut de cavalerie mongolă, a copleșit armata
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
în care acesta din urmă punea capăt existenței primului țarat bulgar. La 31 ianuarie 1206, Ioniță a obținut o nouă victorie asupra latinilor în confruntarea de la Rusion, consecința fiind cucerirea orașului Dimotika. În mo repetat, trupele bulgare provocau ravagii asupra Traciei, inclusiv asupra unor orașe importante, precum Herakleia sau Caenophrurion (astăzi, Çorlu), iar acțiunile lor conduceau la evacuarea unor orașe întregi, cum a fost cazul cu (astăzi, Tekirdağ). În timp, Caloian a ajuns să promoveze practica deportărilor de populații, conducând familii
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
Șerbia, o putere regională importantă, alarmând astfel Austro-Ungaria și fiind astfel o cauză importantă de izbucnire a Primului Război Mondial. În timpul războaielor balcanice, Liga balcanică (Șerbia, Muntenegru, Grecia, si Bulgaria) au cucerit inițial teritoriile otomane Macedonia și cea mai mare parte a Traciei, insă apoi au avut divergențe cu privire la împărțirea teritoriilor cucerite. Primul război balcanic a luat sfârșit odată cu Tratatul de la Londra, semnat la 30 mai, 1913. Liga Balcanică a eliminat Imperiul Otoman din Europa cu exceptia peninsulelor Chatalja și Gallipoli. Totuși, învingătorii nu
Al Doilea Război Balcanic () [Corola-website/Science/303641_a_304970]
-
primul război balcanic, inclusiv sudul Dobrogei, cea mai mare parte a Macedoniei, Tracia și coasta egeeana, cu excepția portului Dedeagach. Șerbia a devenit puterea dominantă în Balcani, iar Grecia a obținut Salonic și împrejurimile, plus cea mai mare parte a coastei Traciei Occidentale. A fost doar o înțelegere temporară. Zece luni mai tarziu luptele au reînceput, odată cu Primul Război Mondial.
Al Doilea Război Balcanic () [Corola-website/Science/303641_a_304970]
-
pentru noi cuceriri în Europa. În regiunea Gallipoli au fost colonizați turci anatolieni. Aceste colonii urmau să devină vârful de lance al viitoarelor atacuri împotriva Imperiului Bizantin și a celui de-al Doilea Țarat Bulgar. Cea mai mare parte a Traciei Răsăritene a fost cucerită de otomani într-o perioadă de zece ani și a fost colonizată continuu cu elemente anatoliene. Cucerirea inițială a Traciei i-a permis lui Orhan să controleze principalele rute de comunicație care legau Constantinopolul de frontierele
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
împotriva Imperiului Bizantin și a celui de-al Doilea Țarat Bulgar. Cea mai mare parte a Traciei Răsăritene a fost cucerită de otomani într-o perioadă de zece ani și a fost colonizată continuu cu elemente anatoliene. Cucerirea inițială a Traciei i-a permis lui Orhan să controleze principalele rute de comunicație care legau Constantinopolul de frontierele sale balcanice. Acest control le-a ușurat otomanilor viitoarele campanii militare. În plus, otomanii au reușit astfel să-i izoleze pe bizantini de orice
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
transferat capitala imperiului de la Bursa din Anatolia în nou cuceritul oraș, pe care la redenumit Edirne. Prin acest transfer el a subliniat dorința sa de continuare a expansiunii în Europa. Până la cucerirea Adrianopolelui, cei mai mulți europeni au considerat prezența otomană în Tracia cel mult ca pe un episod neplăcut dintr-un mai lung șir de evenimente haotice din sudul Balcanilor. După mutarea capitalei la Edirne, liderii europeni și-au dat seama că otomanii aveau intenția clară să rămână în Europa. Statele balcanice
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
trupe în Balcani, cucerind de la bizantini oraș după oraș. În acest timp, bizantinii erau slăbiți de un război civil care nu a încetat decât în 1391. Turcii au colonizat toate localitățile pe care le-au cucerit, transformând ceea ce este astăzi Tracia turcă în capul de pod al tuturor cuceririlor otomane. S-a dovedit mai apoi că Gallipoli nu mai era un punct strategic atât de important în 1366, fața de un deceniu mai devreme, atâta vreme cât Tracia era deja stăpânită ferm de
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
Războiul civil bizantin din 1373 - 1379 l-a făcut pe bazileul Andronic al IV-lea Paleologul să apeleze la sprijinul sultanului Murat, ceea a schimbat din nou cursul evenimentelor în favoarea otomanilor. Până în 1370, Murad controla cea mai mare parte a Traciei, ceea ce a făcut ca Imperiul Otoman să devină cel mai important vecin al celui de-al Dolea Țarat Bulgar și al teritoriilor sârbești controlate de Uglieșa. Uglieșa a încercat fără succes în 1371 să formeze o alianță antiotomană a statelor
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
martie 1915 în fața diplomaților britanic George Buchanan și a celui francez Maurice Paléologue că o înțelegere de durată postbelică trebuie să țină seama de pretențiile Rusiei care cuprindeau: „orașul Constantinopol, țărmul vestic al Bosforului, Marea Marmara și Dardanelele, ca și Tracia sudică, până la linia Enos-Midia” și „o parte a zonei litorale asiatice între Bosfor, râul Sakarya și un punct care va fi determinat pe țărmul golfului Izmit”. Aceste documente au fost făcute publice în noiembrie 1917 în ziarul Izvestia. Prin această
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
teritoriile preluate de francezi cu regiunea Adana. Armata franceză a ocupat părți din Anatolia în perioada 1919 - 1921, exploatând în interesul propriu mine de cărbuni, căi ferate, porturile otomane de la Marea Neagră Zonguldak și Karadeniz Ereğli, Istanbul (împreună cu britanicii), Uzunköprü în Tracia Răsăriteană și regiunea Cilicia. Franța s-a retras în cele din urmă din aceste regiuni, după semnarea armistițiului de la Mudanya, a Tratatului de la Ankara și a celui de la Lausanne. Seria de conflicte dintre forțele franceze și cele turce au fost
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
Frontul Sudic” (în turcă Güney Cephesi). Aliații occidentali, în particular premierul britanic David Lloyd George, promiseseră Greciei câștiguri teritoriale importante în dauna Imperiului Otoman, dacă elenii ar fi intrat în război de partea Atantei. Grecii ar fi urmat să primească Tracia Răsăriteană, insulele Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada), regiuni din Anatolia apuseană din jurul orașului İzmir. În mai 1917, după plecarea în exil a regelui Constantin I, premierul elen Eleuthérios Venizélos s-a reîntors la Atena și a făcut ca Grecia să
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
Italia și Regatul Unit. În timpul Conferinței de Pace de la Paris din 1918, bazându-se pe promisiunile din timpul războiului, Venizelor a încercat din greu să obțină acceptarea granițelor „Marii Idei”, care ar fi inclus toate comunitățile grecești din nordul Epirului, Traciei, (inclusiv Constantinopolului) și din Asia Mică. În 1919, în ciuda opoziției italienilor, grecii au obținut permisiunea din partea Aliaților occidentali să ocupe Izmirul. Republica Caucaziană Sud-Vestică a fost o entitate apărută pe teritoriul Rusiei în 1918, după retragerea trupelor otomane pe granițele
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
a eșuat, după care centrul răsculaților, Târnovo, a devenit capitala noului stat creat. Pe parcursul anului 1186, răsculații bulgari și vlahi au preluat controlul asupra celei mai mari părți din provincia Moesia și au efectuat repetate raiduri peste Munții Balcani, invadând Tracia. În vara lui 1186, Isaac al II-lea a lansat un marș cu o puternică armată împotriva răsculaților și a reușit să pătrundă în Moesia. În vreme ce Petru s-a arătat dornic să negocieze cu împăratul de la Constantinopol, Ioan Asan a
Ioan Asan I () [Corola-website/Science/324401_a_325730]
-
fruntea cărora a revenit alături de fratele său. Împăratul Isaac deja pornise pe drumul de întoarcere către Constantinopol, mulțumindu-se cu promisiunile de supunere venite din partea lui Petru. Însă, cu noua sa armată, Asan a trecut la jefuirea din nou a Traciei, reușind să evite cu grijă confruntările directe cu trupele bizantine, superioare numeric. O nouă expediție întreprinsă de Isaac al II-lea a făcut ca trupele bizantine să avanseze până la Sredec (Sofia) în 1186, dar ea nu s-a soldat cu
Ioan Asan I () [Corola-website/Science/324401_a_325730]
-
de Eleftherios Venizelos și Kemal Atatürk. În momentul în care convenția a intrat în vigoare, cea mai mare parte a populației ortodoxe elene antebelice din regiunea egeeană a Turciei se refugiase deja în zonele încă sub controlul Greciei, îndeosebi în Tracia Răsăriteană, dar pe care Grecia trebuia să le evacueze. De aceea, schimbul a privit în principal grecii din centrul sau sudul Anatoliei și din Pont, adică aproximativ 190.000 de persoane. The total number of Muslims involved was 354,647
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
tratatului. Aproximativ 500.000 de musulmani au fost expulzați din Grecia, în special turci, dar și alți musulmani: Albanezi geamizi, Dănmei (evrei trecuți la islam, ziși și Avdeți), Meglenoromâni, Pomaci (bulgari musulmani) și Țigani musulmani. Turcii și alți musulmani din Tracia Apuseană au fost execeptați de la acest transfer, precum și grecii din Istanbul și insulele Mării Egee Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada). Datorită măsurilor discriminatorii luate în Turcia împotriva grecilor, așa cum a fost legea din 1932 care împiedica cetățenii turci de religie ortodoxă
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
timpul pogromului antigrec din Istanbul (1955) a accelerat foarte mult emigrarea grecilor, ceea ce a dus la reducerea minorității elene de la 200.000 de persoane în 1924, la doar 2.500 în 2006. În Grecia, situația este diferită. Comunitatea turcă din Tracia Apuseană a crescut la 100.000 de persoane după semnarea Tratatului de la Lausanne, la creșterea comunității turce contribuind și emigrarea mai multor zeci de mii de emigranți musulmani fugiți din Bulgaria comunistă. Compoziția etnică a populației insulei Creta s-a
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
anti-turce (grecești, armenești și franceze) i-a forțat pe Aliați să abandoneze Tratatul de la Sèvres. În schimb, ei au negociat cu turcii noul Tratat de la Lausanne. Prin acest nou tratat, Aliații au recunoscut independența Republicii Turcia și suveranitatea acesteia asupra Traciei Răsăritene și Anatoliei. Contextul geopolitic al acestui conflict este legat de împărțirea Imperiului Otoman, care la rândul lui era o consecință directă a înfrângerii Imperiului Otoman în timpul luptelor Primului Război Mondial. Antanta a permis Greciei să-și debarce forțele la Smirna, ca
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Tracia și Asia Mică. Aliații occidentali, în special premierul britanic David Lloyd George, promiseseră Greciei importante câștiguri teritoriale în dauna Imperiului Otoman, în condițiile în care elenii s-ar fi alăturat taberei Aliaților. Astfel, grecii ar fi urmat să primească Tracia Răsăriteană, insulele Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada), ca și părți ale Anatoliei apusene, adică teritoriul din jurul orașului Smirna. Repudierii de către italieni și anglo-francezi a Acordului de la St.-Jean-de-Maurienne semnat pe 26 aprilie 1917, care stabilea limitele italienilor în Orientul Mijlociu, i
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
adiacente. Justificarea legală a operațiunii a fost dată de articolul 7 al Armistițiului de la Mudros, care permitea Aliaților „să ocupe orice punct strategic în eventualitatea apariției oricărei situații care ar fi amenințat securitatea Aliaților”. Grecii își deplasaseră deja forțele în Tracia Răsăriteană (în afară de cele care se aflau deja în Constantinopole și în regiunea învecinată). Creștinii din Smirna (în principal greci și armeni) forma o bună parte a populației orașului. Diferitele surse dau proporții diferite ale populației creștine din oraș. Dacă unele
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
acestor operațiuni, zona de ocupație elenă s-a extins asupra întregii Anatolii apusene și asupra unei bune părți a Anatoliei nord-vestice. Grecia a primit drept răsplată pentru contribuția pe care a adus-o la cauza Aliaților, sprijinul acestora pentru ocuparea Traciei Răsăritene și a miletului Smirna. Tratatul de la Sèvres punea capăt luptelor Primului Război Mondial în Asia Mică și, în același timp, a pecetluit soarta Imperiului Otoman, care înceta din acel moment să mai fie o putere europeană. Imperiul Otoman a semnat pe
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Dardanele, unde garnizoanele Aliate au fost întărite cu soldați britanici, francezi și italieni din Constantinopole. Guvernul britanic a hotărât să reziste în zona strâmtorii Dardanele și să ceară francezilor și italienilor să-i ajute pe greci să păstreze pozițiile din Tracia Răsăriteană. Forțele italiene și franceze și-au abandonat pozițiile din zona strâmtorilor și i-au lăsat pe britanici să facă față singuri atacului turcilor. Pe 24 septembrie, trupele lui Kemal au intrat în zona strâmtorilor și au refuzat să le
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
că Aliații nu sunt dispuși să intervină în sprijinul Greciei. Trupele elene și franceze s-au retras dincolo de cursul râului Meriç. Armistițiul de la Mudanya a fost semnat pe 11 octombrie 1922. Aliații (Regatul Unit, Franța, Italia) păstrau controlul asupra estului Traciei și asupra Bosforului. Grecii au fost obligați să părăsească aceste regiuni. Acordul a devenit efectiv începând cu 15 octombrie 1922, a doua zi după semnarea actului de către greci. Armistițiul a fost urmat de Tratatul de la Lausanne. Printre prevederile importante ale
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]