2,431 matches
-
Nicolae Manolescu În principiu, nu prea văd ce legătură ar fi între critică și iubire. Critica este o activitate intelectuală care apreciază sau examinează operele literare. Iubirea, indiferent în care dintre accepțiile ei, este un sentiment. Fie și față de o transcendență, dar tot o emoție este. Spiritul critic, în schimb, care ar trebui să stea la baza criticii literare ori artistice, este o formă a prejudecății și interpretării în care inevitabila aplecare spre sentimente a ființei noastre nu joacă decît un
Critică și iubire by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13889_a_15214]
-
exuberant și neliniștitor în același timp", după cum spune Mircea Cărtărescu. Milenarismul nu mai este alienant, terifiant, ci relaxat prin joc și ironie, prin factorii parodici ai scriiturii. Totodată se conturează un "nou umanism", care pleacă din chiar convertirea imanenței în transcendență, a neantului în semnificație. Din punctul de vedere, de pildă, al d-lui Livius Ciocârlie, "pariul" postmodernismului este "să dea un nou sens tulburător lipsei de sens. Să înlocuiască sensul devenit vid cu vidul devenit sens". Altfel spus e o
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
Șantici, Rachici. Poetologii. Mondiale și autohtone. Să nu se facă de rușine în fața erudiției lui a învățat chiar și tâmpenii. Ea a studiat sentimentalismul romantic, impresionismul, neoromantismul, neosimbolismul, primitivismul contemporan, neobarbarismul, zenitismul, dadaismul, suprarealismul, etnologia, folclorismul și curentele mitico- religioase. Transcendențele lirice. Paleografia. A plâns o Dunăre de la izvoare la vărsare. Și a început-o pe a doua. A curățat aerul din jurul său. A pus sub control anomaliile timpului. Murea de dorul lui. Ca niciun alt muritor. Și aștepta.
Orfan de Dumnezeu by Ljubica Raichici () [Corola-journal/Imaginative/4818_a_6143]
-
vreme după ce apunea soarele noaptea regăseam sfiala mea în fața mării pe care n-o văzusem niciodată câți mă vor fi înțeles ce voi fi înțeles eu din tot ce trăiam habar n-aveam pe-atunci că ființa are nevoie de transcendența necazurilor și-a bolii și de-o gigantică frunză de brustur sub care să se-ascundă până când căpăta-va forța de-a privi în față marea TRISTEȚI Tristețea zilelor noroase din viața mea câteva umbre pe geam la telefon necunoscuți
Poezie by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/6304_a_7629]
-
Goga), mitizat de Blaga în viziunea sa cosmotică (satul socotit ca un centru al lumii) și încă tratat cu gravitate în vehemențele expresionismului șaizecist (Ion Gheorghe, Ion Alexandru, Gheorghe Pituț, George Alboiu, Ileana Mălăncioiu). Satul lui Stoiciu răspunde unui antimit. Transcendența e menționată doar ca un registru antinomic, atenția orientîndu-se către fenomenalul derizoriu, dacă nu de-a dreptul caricatural. „Metafizica” apare doldora de materialități, nu e decît un vis (cel mai adesea urît) al materiei. E cel mult un efort de
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
al unui personaj real sau imaginea alegorică a unui fapt excepțional. Orașul, viața publică și asumarea directă a istoriei creează instantaneu o nouă mitologie și un alt plan de referință care, într-un anumit fel, se substituie vechilor reprezentări ale transcendenței. Chiar și prezența cea mai banală în spațiul public, de la cea motivată individual și pînă la aceea animată de o necesitate colectivă, capătă prestanța și atributele unui ceremonial și ale unei forme noi de expresie. Pentru că asimilarea tridimensionalului într-un
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
evocă ceva fundamental echivoc. Numai că „în vreme ce artistul Caragiale ajunge la o conștiință burgheză, burghezul Thomas Mann ajunge la o conștiință de artist”. Ultimul capitol al cărții, intitulat, în chip ludic-provocator, Sărmanul Dionis, Ivan Turbincă și Lefter Popescu față cu transcendența, îmbină rigoarea aproape pedantă a demonstrației cu revelațiile interpretative paradoxale. Acestea sînt, de altminteri, apanajul unui comparatist autentic, preocupat de imprevizibilele afinități elective: “Iată că, în trinomul Eminescu-Creangă-Caragiale, ultimul este cel ce revelă, de fapt, fiorul religios cel mai profund
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
de orb, capătă aerul unui „tratat de descompunere”. Elementele anarhice, înfățișările haotice ale vieții ce se fărîmițează apar subordonate unei rigori inefabile. Aidoma unui anatomo-patolog, autorul urmărește descompunerea propriei făpturi psihofizice și de asemenea destrămarea lumii ce-l conține, implicînd transcendența. Textele nu fac excepție, intrînd și ele în malaxorul devalorizării. E un fenomen generalizat la toate nivelele trăirii și cunoașterii, obiect unic căruia bardul i se consacră cu o fervoare „inginerește” direcționată, asigurînd unitatea materiei lirice. Ori de unde am culege
Tratat de descompunere by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13260_a_14585]
-
receptor. Particularul absoarbe precum o ventuză semnificațiile generalului, de unde efectul invers, de amplificare a discursului (ca și cum ar fi rostit la portavoce), în fața unui auditoriu ce se presupune că se recunoaște într-însul... Al doilea capitol al descompunerii se referă la transcendență. Aceasta e compromisă, atrasă în vîrtejul sarcastic al materiei ce se destrucurează, ca o pradă de preț. Sacrul fuzionează astfel cu demonia, prin mijlocirea omenescului care pătimește. Gabriel Chifu cultivă un soi de angeologie demonică, o degradare în trepte a
Tratat de descompunere by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13260_a_14585]
-
o modalitate obișnuită de comunicare, nonfigurativismul său este, în consecință, o formă subtilă de meditație filozofică, de angajare morală și de afirmare a credinței. În mod absolut, artistul glosează pe tema (spirituală și nu livrescă) a sacralității textului, a identificării transcendenței cu semnul grafic, în timp ce din perspectiva geografiei culturale el ar putea fi plasat la intersecția civilizației hebraice cu lumea imaginii arabe și cu proiecțiile grafice, în special cu acelea din categoria miniaturii, ale creștinismului de factură orientală. Georgeta Năpăruș Chiar dacă
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13310_a_14635]
-
texte intră de la distanță în polemică: autorii par că se contrazic în prezență, ca Cioran și Țuțea în filmul lui Gabriel Liiceanu (nu fac aici decît o comparație „topologică”). Radu Toma vede în literatura echenoziană, postmodernă, un artificiu rupt de transcendență al cărui singur sens pare a fi tocmai afirmarea acestei schisme (Jean Echenoz ar fi, așadar, un Raymond Roussel trecut prin cîteva recente prises de conscience). Literatura postmodernă vorbește despre o lume „scoasă din țîțîni”, autarhică (asta face literatura beckettiană
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
al III-lea Isaurul și a urmașilor sînt suficiente și convingătoare. Pe celălalt versant european, pe cel apusean, lucrurile stăteau puțin mai altfel. Moștenitor direct al unui aristotelism generic și al clasicismului greco-roman, al acelui clasicism care și-a diseminat transcendența pînă la plasarea ei directă în cotidian, modelat de cultul eroului și de frumusețea unică a corpului omenesc, atent la existența individuală și la expresia ei nemijlocită în spațiul comunitar, Occidentul catolic a întreținut o relație strînsă cu reprezentarea mimetică
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
manifestare, sînt în număr de trei, iar ținta lor este una singură: ieșirea din captivitatea modelului realist și emanciparea de sub presiunea figurativului univoc. Într-un anumit fel, Paciurea încearcă, mobilizînd un sentiment răsăritean latent, să recupereze un anumit tip de transcendență pierdută, să concilieze sculptura cu un iconoclasm sui generis. Prima treaptă a acestui proces este transferul, adaptarea stilistică, preluarea aproape mecanică a viziunii din pictura bizantină. Asemenea lui Mestrovici, un alt exponent al climatului oriental-ortodox, chiar dacă el era de origine
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
negura/ deasupra negurii cerul/ aceste pietre/ sub ele/ sînt cîteva litere cîteva semne” (Deasupra lor). Dar sub acest strat elementar se ascund mecanisme revelatoare de sensuri ce lărgesc considerabil miza discursului, subminînd conjecturala simplitate. Cele văzute semnifică nevăzutele, imanența punctează transcendența, în montaje în care superficia simplă se dovedește doar o mască a ireductibilului misterios. Bardul intuiește labirinticele căi dintre aparența și esența fenomenelor, cu atît mai tulburătoare cu cît ele aparțin zonei abandonate, perimate: „Iubito din bucătăria noastră dispare treptat
Poezia lui Petre Stoica by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13341_a_14666]
-
o idee: “Ești ceea ce știi să-ți adaugi”; “Boala demonică prin excelență este fascinația de sine”; “Intelectul omenesc e intelect angelic adumbrit de trup”; “Departele e materia primă a tuturor utopiilor, dar e și intuiția cea mai la îndemînă a transcendenței”;”Cultivi sublimul și abisalul și ratezi întîlnirea cu imediatul”. Nu de puține ori cititorul e îndemnat să surîdă, ca la această remarcă a părintelui Cleopa, citată de Pleșu: “Domnii mei - spunea el celor dispuși să-l asculte - cînd ești la
Îngerii domnului Pleșu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13359_a_14684]
-
infrastructura matematică: "pe cristalinul lanternei/ ploșnița grasă -/ pute lumina prin litera ei// robesc la un zar infinit/ înfipt în ochiul lui Dumnezeu/ nimic nu iese/ nimic se arată/ cifrele universului putrezesc/ asurzitor" (Ritual șrictusț). Altfel spus, materia asediază abstracțiunile, cotropește transcendența ca instrument al unui absolut ŕ rebours. Oscilația între lumină și beznă a unor Blake, Poe, Baudelaire, Arghezi capotează printr-o fixare a materiei ce preia prerogativele spiritului, umplîndu-i rînd pe rînd receptacolele. Uneori procesul este insidios, de pildă mascat
Obsesia materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12025_a_13350]
-
tu treci prin uleiuri străvechi și altare/ eu cad în vorbe de lut și stihare// tu pui semințe în lampă și-n stingeri/ afară se descarcă sicriele cu îngeri" (Ritual șsicriele cu îngeriț). Pretutindeni tendința poetului este, prin urmare, materializarea transcendenței. Dar aci intervine o postură ce ni se pare un artificiu de conștiință. în unele momente, bardul damnat nu se mai acceptă pe sine, nu se mai arată dispus a se regăsi în legitimitatea estetică a demoniei sale, în vocația
Obsesia materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12025_a_13350]
-
a conserva geometria ordinii. Ca urmare, contingentul epocal e resorbit de spațiul vizionar al unui absolut geometrizat, inspirator precum o supremă paradigmă. Idealul e intangibil, ireductibil aidoma oricărui mister profund, aflat într-o irezolvabilă neconcordanță cu realul, "sediul" său fiind transcendența: "Castelul în apă/ Cu cît mai înalt/ Cu atît mai adînc,/ Bătut de vînturi/ Și mișcat de valuri,/ Neexistînd pe pămînt,/ Numai în cer/ Și în apă,/ Mult deasupra/ Sau mult dedesubtul realității./ Sfîșietoare comparație/ în care numai egalitatea/ Rămîne
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
polul binelui, nu se cantonează într-o imnografie închinată acestuia. Ethosul său cu subtext metafizic nu e unul al afirmării exclusiv pozitive. El se vădește pătruns de un simțămînt al declinului, expresie a "omului apocaliptic" al vremurilor noastre, pentru care transcendența e tot mai "slăbită", mai "ștearsă", "mai depotențată", compensator proiectat în trecut, marcat de conștiința unei dispariții iminente, așa cum e prezentat, bunăoară, de Gianni Vattimo. Această creatură atinsă de criză, "mutilată" de cădere, se proiectează în dezordinea universală, în peisajele
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
victoria/ Naște poporul de umbre" (Zeu al păstorilor). Nevoită a se supune unui regim interogativ, care-i condiționează însăși starea ființării ("Am vrut să fiu,/ Am crezut că sînt./ Pînă a apărut întrebarea" - întrebarea), autoarea se simte copleșită de-o transcendență ce șterge granițele dintre timpuri, fără a oferi un sens devălmășiei temporale, așadar plonjînd în absurd: Nu e trecut, nu-i viitor,/ Un azi etern, năucitor,/ Cu soarele deasupra nemișcat/ Nemaiînstare/ Să măsoare/ Fărăderostul nemuririi" (Scaieți și zei). Dar acest
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
a "idealului de zbor" reluau și continuau mai degrabă pe orizontală, pieziș, categoria "absolutului" și pe cea a "esențelor" din paradigma literară modernistă a deceniului patru, fără "metafizica transcendentală" a acesteia, interzisă în epocă și înlocuită de artiști cu o transcendență a operei care se relevă numai în gestul sacru al creației. Această stranie "metafizică a artei", dominantă în deceniile șapte-opt, a iscat în rândul generației postbelice o poetică a imaginarului absolut, generatoare adesea de metafore complicate, oculte, ermetice, menite să
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/12608_a_13933]
-
rîndurile rebelilor sub flamura poeziei, Constanța Buzea se orientează către limanul unei atitudini limpezitoare de suflet, către un echilibru care, fără a exclude în mod factice-moralizator Răul, izbutește a-l ține în cumpănă. Oneroasa materie mundană, e proiectată pe ecranul transcendenței, prin urmare îmblînzită, apropiată de zona mîntuirii. Performanța lirică rezidă în acest echivoc între cele două poziții antagonice, revolta și resemnarea, autoarea evitînd să se predea cu arme și bagaje vreuneia din ele, limitîndu-se la recunoașterea lor pe partitura orfică
Sub zodia "netrăirilor" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12643_a_13968]
-
ascunse ale substanței și ale limbajului, dispare cu totul orice referent narativ, iar forma care se naște din această realație a artistului cu propriile sale instrumente este realitatea însăși, anistorică, fără trecut și fără viitor, un fel de icoană fără transcendență, adică una în transparența căreia nu intră nu se întrezărește nici o altă realitate descriptibilă. Aici, Florin Mitroi manipulează doar esențe și sugerează existențe fondatoare: cer/pămînt, întuneric/lumină, opacitate/transparență, jos/sus, gravitație/imponderabilitate, materie/spirit. Tonurile terne, terurile, nuanțele
Un apel la memorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12651_a_13976]
-
pornind de la enunțurile unei pedagogii elementare. Tonul apodictic și propozițiile scurte, respirația intelectuală sacadată, eliminarea oricărei discursivități care ar putea să învăluie ideea și să amortizeze impactul, fac din textul, dar, mai ales, din subtextul cărții, aproape un vehicul al transcendenței, un cod definitiv al unei lumi revelate. Introducerea, de fapt o succesiune de patru propoziții, sintetizează glacial, aproape neomenesc, nu atît o ideologie, cît o atitudine în fața căreia se suspendă orice argument contrariu. Reperele acestei situări atît de tranșante față de
Din nou despre Hans Mattis-Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12764_a_14089]
-
modernismului? De ce să declarăm sfîrșitul cronicii lunecate pe toboganul "comercial", "populist" și să nu reflectăm la perfecționarea, la dezvoltarea ei pozitivă, precum o umbră luminoasă a literaturii din care purcede și căreia îi formulează conștiința, consubstanțială ei (nu e o "transcendență", ci o imanență!)? Cu ce să înlocuim această formă atît de înrădăcinată în tradițiile și în nevoile noastre literar-culturale care este cronica? Iar dacă n-o putem înlocui, să ne mulțumim măcar, așa cum face dl Lefter, a o reboteza, atribuindu
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]