2,637 matches
-
luceafărul, care constituie leitmotivul definitoriu În lirica eminesciană”. Identificat În toate etapele creației sale, Într-un paralelism sugestiv cu celelalte cuvinte menționate, el apare totuși ca o culme a stării spirituale, Înnobilând astfel realitatea și conferindu-i prin artă valoare transcendentă. Pe de altă parte, Eminescu Înregistrează apropierea dramatică dintre sacru și teluric, deoarece Luceafărul și marea tind să devină o singură entitate, chiar dacă nu se pot uni definitiv. Atent la detalii, George Popa explică cele două părți ale Întregului poetic
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
acesteia. Din sublimările lui George Popa rezultă că fata de Împărat este promisă prin frumusețea ei „prealuminii astrale”și că această ființă aleasă este frumusețe unică Între pământene, lună Între stele pe plan sideral și fecioară Între sfinți pe plan transcendent, metafizic”. Fără să facem nici o obiecție la această interpretare, Întrutotul posibilă dacă ne referim la prima parte a poemului, vom constata că la sfârșitul său imaginea este alta. Fondul se dovedește mai puternic decât forma În cazul Cătălinei, iar transcendentul
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
transcendent, metafizic”. Fără să facem nici o obiecție la această interpretare, Întrutotul posibilă dacă ne referim la prima parte a poemului, vom constata că la sfârșitul său imaginea este alta. Fondul se dovedește mai puternic decât forma În cazul Cătălinei, iar transcendentul și contingentul două realități care nici măcar nu se pot interfera. Dar George Popa propune o interpretare cu totul personală, În care „făptura Cătălinei se Întrupează din luminozități care nu sunt de natură simplu fizică, ci mai ales de esență spirituală
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
Întrupare a Luceafărului, acesta afirmă că„spațiul său existențial se contaminează astfel, prin posibila fuziune cu spațiul psihic al pământenei” (s.n.), de cele două câmpuri energetice ale condiției umane: patima și suferința”. Dacă admitem că profanul și sacrul, imanentul și transcendentul caracterizează lumi diferite, atunci o idee ca aceasta este extrem de valoroasă : „Hyperion vrea să insereze În sfera lucrurilor nemuritoare o nouă valoare, un nou spațiu: spațiul spiritual al iubirii pentru o ființă omenească”. Din păcate, această năzuință este Înțeleasă de
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
În cazul lor nu se reduce fragmentarea Timpului În subdiviziunile cunoscute de pământeni. Acest lucru este posibil Întrucât În această lume imuabilă sentimentele de nici un fel nu sunt prezente, deoarece lipsește solul care să le hrănească. Întrebarea lui George Popa, transcendentă Într-un fel realității poemului, se referă la „opțiunea noastră ca ființe umane” și la eventuala opțiune a lui Eminescu Însuși. Înainte de a Înregistra argumentele hermeneutului, să menționăm că acest capitol figura În cartea Prezentul etern eminescian (1989) și că
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
un mai Înalt nivel” , prin intrarea „În circuitul viului”. Dar constată poetul ce gândește În termenii filosofici - eternul și efemerul ascultă de legi proprii. La rândul său, hermeneutul George Popa descoperă că ipotetica balanță eminesciană Înclină spre imanent, nu spre transcendent, Încât Luceafărul poate fi numit „poemul reabilitării sferei contingentului omenesc În raport cu lumea fantomatică a ideilor eterne”. Și totuși, termenul „etern”se cuvine a fi rostit și În legătură cu simțirea și dragostea omenească, tot așa cum „timpul mitului”(creație umană) devine „loc de
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
a ideilor eterne”. Și totuși, termenul „etern”se cuvine a fi rostit și În legătură cu simțirea și dragostea omenească, tot așa cum „timpul mitului”(creație umană) devine „loc de Întâlnire și fuzionare a celor două modalități temporale”. Ceea ce deosebește radical omenescul de transcendent se referă la cunoașterea de sineconcept inutilizabil În lumea astrală. Ea se mulțumește cu existența În sine, aceeași de la Începutul creației și menită să-și păstreze forma, esența În eternitate. Cu stăpânirea deplină a conceptelor filosofice și estetice, dar și
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
tavanul bisericii noastre, a reprodus-o exact! E semn că trebuie să ne cucernicim, să îngenunchem sub sfânta icoană din naos, în așteptarea minunii ce va urma. ?i continuă: din când în când totul în jurul nostru se umple de sens transcendent, așa-zisele coincidențe se metamorfozează în miracole, ca acesta al Sfântului Silvestru, pline de potențial profetic - voi scrie o carte despre minunile moaștelor și icoanelor, nu mi-e teamă de batjocura nesimțitorilor, am mai îndurat-o când am scris despre
Index la ultimele însemnîri ale lui Mateiu Caragiale by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/9997_a_11322]
-
la participarea la Dumnezeu, în aceeași operă De vita Moysis, Sfântul Grigorie adaugă: „Ceea ce mi se pare că Moise, în lumina teofaniei, a înțeles, este că nici unul dintre lucrurile care cad sub simțuri nu subzistă în mod real, în afară de Ființa transcendentă de Care întreg universul atârnă. În nici o făptură în afară de a Sa, inteligența nu găsește acea suficiență care să-i permită de a exista prin sine în afară de participarea la ființă. Ființa cu adevărat reală este ceea ce este imuabil, care nu este
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
de cuvintele Cântului 1:12b. Aici, mireasa, referindu-se la Mire, spune: „Nardul meu are mireasma lui”, înțelegând prin aceasta că mănunchiul ei de nard emite „mireasma lui Hristos” Și astfel, captează în ea Și pentru ea „mireasma acelei grații transcendente Și inaccesibile”. Și totuși, această mireasmă - sau reflexie, dacă preferăm imaginea oglinzii - permite numai o cunoaștere indirectă Și inadecvată a lui Dumnezeu, spune Sfântul Grigorie; pentru că „... chiar dacă o persoană ... oferind mireasmă prin parfumul faptelor zilnice, ar deveni perfectă din toate
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
Pe lângă aceste perspective, ținând de atitudinea de tip activ (determinativ) a conștiinței, mai sunt și altele, în raport cu care conștiința este fie exclusiv determinată (prin incitare sau surprindere), fie coimplicată, printr-un fel de contemplare activă, într-un plan de ordin transcendent, în și prin care autorul și opera sa se diferențiază creator. Diferitele perspective de conștiință sunt comportate laolaltă în manifestarea autorului, cu variat-individuale accente de pondere, elan și intenție. În cele ce urmează, ne-am propus o investigare și delimitare
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
germene al tuturor posibilităților (modalităților) temporale și atemporale, nu însă și al efectivării lor. Fiecare posibil, odată efectiv, constituie o alteritate în raport cu însăși posibilitatea sa. De aceea timpul mitic este și rămâne etern ascuns (inevident formal), ca esență de ordin transcendent. Arătam în capitolul anterior cum, în finalitatea sa, OS diminuează în propria-i tăcere, spunând că, odată cu aceasta se instituie un moment de trecere către un nou stadiu de înfățișare/percepere a ei, moment trăit ca stare de așteptare. În
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
Totuși, acest fapt se poate produce doar în condițiile unor legături (acordări) naturale, organice, ținând de condiția (tensiunea) existenței. Nu au însă de-a face cu atitudinea de conștiință orientată din perspectiva autorului unei opere, aspect situat într-un plan transcendent. Opinăm de partea acelora pentru care gândirea pe care se edifică conștiința este exclusiv discursivă, indiferent de natura (imagistică, sonoră etc. a) materialității limbajului. footnote>. Între diferitele naturi ale limbajului, cel verbal este întru totul adecvat relevării funcției de expresivitate
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
toate oasele frânte"). O metaforă esențială pentru poetica Ilenei Mălăncioiu este "regina moartă". Este o metaforă a singularității, a unui eu ce se detașează de planul contingentului, regăsindu-și universul interior și, implicit, arogându-și o postură și o poziție transcendentă față de elementele aparente, dizarmonice ale firii. În același timp, o astfel de metaforă are incontestabile conotații tanatice. Simbolistica morții, adierea neantului sunt evidente aici. În fapt, se poate spune, și criticii au observat acest lucru, că "regina moartă" e o
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
au desfăcut de real", "nu raționalitatea în sensul ei cartezian conferă un sens devenirii umanului, ci ieșirea din real, din cauzalitate, din imanență și din determinații, realizarea saltului într-un dincolo sau dincoace de istorie, în vid, în ideal, în transcendent, în iluzie, în nostalgie, în vag, într-o stare de spleen sau de sublim", ne tălmăcește I. Necula) și, evident, opinia lui despre identitatea popoarelor, care poate fi înțeleasă "chiar mai bine decît esența indivizilor - prin felul lor de a
Cioran și discuția despre specificul națiunilor by Roxana Racaru () [Corola-journal/Imaginative/12630_a_13955]
-
ei, asemenea axiomei din cunoașterea matematică. Întreaga poezie modernă, începând cu Baudelaire și ajungând până la cei mai neliniștiți poeți de astăzi, este reflexul acestui efort, uneori fericit, alteori disperat, de a pătrunde cu gândul sau printr-o viziune revelatoare în transcendent. Reușita sau eșecul acestei încercări cutezătoare definesc poziția poetului și atitudinea lui față de înțelesurile lumii".
O evocare pe fondul uitării by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/13960_a_15285]
-
mari adevăruri și incantația; apoi barizul muiat într-o mână de stele, pe umerii ei, o fac să fie un warrior sarmat petrecut în legendă ferecat în zale podul vin până la pod: ești mereu acolo, te sprijini ca nimeni de transcendent îmi aduci și azi autograful: esența dimineții de aur din colecția regală de manuscrise văzduhuri se schimbă 'ntre ele; zile și nopți s-au alchimiat noaptea ies prin dâra lactee vin la malul pământului greu sunt amestec de viscol și
Noapte bună, Katherine Mansfield by Nazaria Buga () [Corola-journal/Imaginative/14222_a_15547]
-
sfâșieri lăuntrice, din avânturi și limite autoimpuse, din patos al interogației și voluptate epicureică a degustării esteticului. Se mai poate observa că Virgil Ierunca percepe cuvântul în dubla sa intenție și în dubla sa realizare; cuvântul mântuie prin crâmpeiul de transcendent pe care îl pune în joc, pe care inevitabil îl conține, dar angajează, în egală măsură, ființa într-un joc aproape tragic al limitelor și revoltei, al deschiderii și claustrării. Preluând o sintagmă eminesciană de amplu fior nostalgic (Trecut-au
Virgil Ierunca sau sentimentul românesc al exilului by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/14401_a_15726]
-
mă va face niciodată să consider că anomia, vidul de nomos, de lege, ar putea fi altceva decât o negare, o anihilare a umanului. Era, desigur, în tatonările mele juvenile în sfera Legii un fel de progresiune spre un ideal transcendent ordonator. Pe calea aceasta, rătăcirile mele prin labirintul aparent lipsit de ordine al legilor " pe urmele distinsului profesor Sperantia " nu fuseseră zadarnice; ele duceau spre o ordine a Legii. De aceea, când mult mai târziu, Constantin Noica îmi va da
Universitățile mele by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/14087_a_15412]
-
în gravitate, afirmația referitoare la armonie sugerează măcar existența și-n lume, nu numai în operă, a unei rigori de ordin ,subtextual". O astfel de rigoare, devenită sens, e singura care justifică, printr-o transcendență care nu are, propriu-zis, nimic transcendent, existența și care, mai mult, o și poate salva. E, oricum, formulată aici ipoteza unei ecuații, ale cărei necunoscute sînt lumea și arta. Adică, aglomerarea de forme și sensul. Ce le unește este structura lor care nu exclude vagul, ca
I.L. Caragiale, un hedonist în labirint by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Imaginative/11121_a_12446]
-
inovație). Poeții tradiționaliști, explică el imediat mai departe, înțeleg să fie moderni la un nivel de artă europeană, prin fructificarea bogatelor resurse naționale, a folclorului și datinelor, și nu printr-un lirism de import. Și dă ca exemplu poezia Peisaj transcendent de Lucian Blaga, care reprezintă ,cea mai fericită sinteză de tradiție adevărată și spirit modern". Oricât de rezonabil și echilibrat (el combate ,jalnicele imitații sterile, fie ele Ťmodernisteť", fie ele Ťpseudo-tradiționalisteť, clișeele, falsul motiv patriotic ,tratat fără talent și versificat
Ion Pillat,critic literar by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/11411_a_12736]
-
nu se regăsesc în dactilograma din arhiva lui Vinea. Ce e revelator în aceste patru pagini? Un anume pasaj. Acela în care recunoaștem imediat un leit-motiv specific atît lui Petru Dumitriu, cît și eroilor săi: fascinația cerului gol, substitut al transcendentului absent: "... se uita la cer. Se uita în adîncimea lui nesfîrșită și se întreba în chip nedeslușit: oare o fi o boltă tare cu smalț strălucitor, sau o apă, sau mai degrabă un gol, în care poți pătrunde fără oprire
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
lipite una lîngă alta" ș.a.m.d. Ultimele două capitole aduc o deschidere perspectivică remarcabilă, cu final tipic pentru Dumitriu. Un anume sentiment spațial și o anume viziune spațială, ieșite din peisajul său originar, natal, devenit suportul metafizicii lui specifice: transcendentul absent, revelat de un cer nesfîrșit și gol, căruia îi corespunde cîmpia nesfîrșită și goală. Într-o singurătate absolută, omul stă "în fața unei cîmpii albe: Dunărea", iar "de jur împrejur pînă hăt departe nu era nimic și nimeni", "după cum curat
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
său originar. Acceptându-l, artistul rămâne cu mâna goală, eșuează atât în transcendență, cât și în imanență. în perspectiva lui Bulgakov, există două feluri de pacturi: unul mundan, pactul cu autoritățile politice, având o alură de suprafață, și pactul cu transcendentul (cu latura sa sumbră), id est cu diavolul care, ce e drept, își respectă cuvântul în domeniul lumesc. în acest ultim sens, dl Vartic amintește pactul lui Adrian Leverkühn, care, distrugând făptura auctorială, are ca rod compensator o creație majoră
Bulgakov, magie, absurd by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10254_a_11579]
-
am putea trăi fără matematică? Nu am putea. De exemplu, întreaga civilizație a omenirii ar fi de neconceput fără teorema lui Pitagora, care face posibilă matematica necesară în inginerie. Diferite tipuri de numere, ca natural, întreg, rațional, irațional, real, algebric, transcendent complex nu pot lipsi din cultura unui om care se consideră instruit, indiferent de domeniul său de activitate. Mulți sunt cei care cred că au ceva de spus, puțini cei pregătiți să le acorde atenție ținând seama de întreaga experiență
Solomon Marcus - "De la studenții mei am învățat nu mai puțin decât de la profesorii mei" by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10257_a_11582]