173 matches
-
de asemenea, ca reper pentru schematismul imaginației, prin care este posibilă sinteza categorială, adică subsumarea materialului sensibil anumitor categorii. "Timpul spune Petre Botezatu, referindu-se la timpul kantian este acela care permite lui Kant să treacă din domeniul logico-metafizic al transcendentalului în câmpul logico-psihologic al cunoașterii reale, menținându-se totuși într-un plan spiritual"170. Kant nu este interesat de problema genezei timpului, ci de funcțiile acestuia pentru cunoaștere, în sensul întemeierii posibilității cunoașterii științifice ca necesară și universală. C. Rădulescu-Motru
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
cere experiență. O logică generală însă pură nu are a face decât cu principii apriori numai, și e un canon al inteligenței și rațiunei, dar numai în privirea celor formale ale întrebuințărei lor, cuprinsul fie oricare-ar fi (empiric sau transcendental). O logică generală se numește însă aplicată când are de obiect regulele întrebuințărei inteligenței sub condițiile subiective empirice pe cari ni le-nvață psicologia. Deci are principie empirice, deși e generală într-atîta întru cât privește întrebuințarea inteligenței fără distincție de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
se pot refera apriori la obiecte ale experienței, numai această cunoștință zic se poate numi transcendentală. Tot așa ar fi întrebuințarea spațiului la obiecte în genere transcendentală; mărginită fiind însă la obiecte ale simțurilor ea se numește empirică. Diferența între transcendental și empiric se ține așadar de critica cunoștinței și nu atinge referarea ei la obiecte. În așteptarea deci (că s-ar putea afla poate) că cu vremea vom afla poate noțiuni care să se refere apriori la obiecte, nu ca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
din conștiința lor. Astfel noțiunea corp, la percepția a ceva afară de noi va face necesară reprezentația extinderei și cu ea a impenetrabilității, formei ș. a. m. d. Fundamentul a toată necesitatea e-ntotdeuna o condiție transcendentală. Deci trebuie să existe un fundament. transcendental al unității conștiinței în sinteza celor diverse din toate intuițiunile noastre, prin urmare și al obiectelor în genere, deci și a tuturor obiectelor experienței, fără care ar fi [cu] neputință ca să ne cugetăm un obiect la intuițiunile noastre, căci acest
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mult sau mai puțin livrescă a unei culturi, este vorba despre un raport care a unit timp de secole o anume manieră de notare cu un anume fel de a se comporta raport sensibil la spațiu și timp, definind, ca transcendental practic, unitatea internă a unei epoci a spiritului uman. Deplasarea accentelor la suprafață îi poate revolta pe mulți, fără îndoială. În orice caz, Benjamin Franklin și Rétif de la Bretonne, în plină epocă a Luminilor, făceau același lucru, cu aceleași instrumente
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
etc., sediu metafizic al eternei dorințe de a înșela, al intenției congenitale de a face rău. A nu se înțelege că puterea unui regim mediatic este negativă; nu se poate, dacă deții puterea, să faci altfel... O mediasferă este un transcendental tehnic care fixează a priori condițiile producerii sensului și evenimentului pentru oricine vrea să se servească el (a se vedea Bougnoux, Prințul sclav). Mai degrabă șobolan într-un labirint decît cercetător într-un laborator, manipulatorul mediilor este primul manipulat de către
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
de fapt forme de manifestare în cadrul panteismului, idee regăsită în mistica indiană prin sumedenia de zei (sfinți) care, de fapt, nu există distinct, ci sunt desprinși din Brahma. Cu privire la Superego, C. G. Jung afirmă pentru prima oară existența unui “barometru” transcendental, “divin” (locus dei), dincolo de criteriile de apreciere a binelui și răului izvorâte din educație . De asemenea se consideră că nivelul conștient descris inițial de către Sigmund Freud reprezintă doar Eul empiric. Există și un Eu transpersonal (acel Eu transcendent la care
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
dese apeluri la filosofia indiană, ca depozitară principală a conceptelor privind omul în general și reîncarnarea ca funcție a sa. Aici se impune sublinierea faptului că între cultura indiană și cea europeană există o deosebire esențială: raționalismul culturii europene, respectiv transcendentalul celei indiene; deci, o percepție deosebită a lumii, de unde rezervele reciproce, deși de fapt ar trebui să observăm complementaritatea celor două cultúri. Din punctul de vedere al filosofiei orientale, nu accentul pus pe una din direcții este rău, ci dezechilibrul
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
al grădinilor (1975), Ce se cuvine (1977), Insomniile trandafirilor (1983). La nivelul secvențelor scurte, juxtapuse în frize decorative, gramatica descripției este deja constituită pe un principiu de abolire violentă a perspectivei, ceea ce duce la dizolvarea departelui în aproape și a transcendentalului în organic; aluviuni de materie opacă și grea se revarsă peste desenul firav al sublimului convențional. Aceste miniaturi rămân multă vreme artizanale, închegându-se în viziune abia cu Întocmirea chipurilor (1980) și Singuri și fericiți (1984), care deschid seria romanelor
LUPU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287934_a_289263]
-
forma politică a principatului lui Augustus, monarhia absolută 2. Teologul Dumitru Stăniloae merge chiar mai departe, susținând în 1937 și mai apoi în 1992 că statul reprezintă o parte din natură, existența și ființa lui fiind în mod necesar legitimate transcendental 3. În Biserică Dumnezeu acționează în mod direct, pe când în stat el acționează indirect, puterea politică fiind reprezentată de sabia de foc ce păzește calea spre pomul vieții 4. Din perspectivă interconfesională și istorică, teologul Dumitru Stăniloae afirmă că unele
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
distincția pe care o făcea Corin Braga Între imaginar și imagine, mă Întreb dacă nu cumva s-ar putea vorbi despre o filiație a imaginii În raport cu imaginarul; sau, ca să fiu mai clar, imaginarul Îndeplinește cumva rolul pe care Îl are transcendentalul la Kant? Face el posibilă apariția imaginilor? Asta ar fi prima Întrebare. Și a doua, În aceeași ordine de idei: operând cu aceste metode de cercetare a imaginilor, poate cercetătorul configura, poate da seama despre imaginarul unor anumite grupuri sociale
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ontologicului (la Heidegger, spre exemplu), dar el nu este plinătate niciodată, nu este nici diferanța lui Derrida, definibilă numai Într-un sistem determinat de niște mișcări care au o anumită regularitate. Nicolae Turcan: E dificil să mai Înțelegi ceva dacă transcendentalul Își pierde sensul Întemeierii, al posibilului, al celui care face cu putință. Corin Braga: Conceptul de hymen definește până la urmă un punct de fugă ce țintește spre alter, spre celălalt, spre ireductibil. Horea Poenar: Este zona orizontului din pictură și
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
dar activă în ce privește formele, după Kant. Că formele puse de ea nu sunt în lucruri? Dar lucrurile n-ar fi lucruri fără aceste forme. De aceea înțelesul lui «ce esteă îl dă «cum e cu putință ce esteă, regresiunea în transcendental ca înspre temei... Lumea a trecut printr-un laborator spre a deveni lume.76 Pentru a reduce lucrurile la expresia lor cea mai simplă: dacă prin lume înțelegem totalitatea fenomenelor, atunci se va putea spune că pentru Kant conștiința în
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
posibilă experiența, ca teorie despre condițiile de posibilitate ale cunoașterii, este totuna cu metafizica. A opune filosofia transcendentală, ca metafizică, filosofiei transcendentale, ca teorie a cunoașterii, nu înseamnă, așadar, „a-i face dreptate lui Kant”. A spune că la Kant transcendentalul „trebuie și el înțeles ontologic”77 nu poate avea alt sens decât a indica prin această formulare rolul formelor a priori ale sensibilității și intelectului în constituirea lumii fenomenelor. Nu este clar ce perspective ar putea deschide în această privință
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Fichte, Schelling, Hegel)”83. O apreciere care va fi întărită prin judecata comunicată unuia din cei cu care făcea schimb de idei, prin corespondență: „Mă bucur că ne regăsim și în Kant, dar el e doar cel ce a descoperit transcendentalul, nu cel care l-a împăcat cu realul, cum a făcut Hegel. Dacă vă trebuie un patron, păstrați-l pe acesta”84. Noica recomanda altora proprii săi zei protectori și această îndrumare nu a rămas fără efect asupra percepției filosofiei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
kantiene. Traduceri din Critica rațiunii pure, editate de C. Noica și Al. Surdu, Editura Univers, București, 1975.) 12. Ecourile lui întârziate le întâlnim până și în scrierile lui Noica. În „Introducerea” amintită găsim, bunăoară, următorul pasaj: „Ar rămâne teza că transcendentalul ține de subiectivitatea umană în sens larg, ca natură cunoscătoare, ceea ce ne-ar putea face să spunem: vedem lumea așa pentru că suntem oameni. Sau: nu vedem lucrurile pentru că ele sunt așa, ci ele sunt așa pentru că le vedem noi. Și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sensibilitatea, gândirea, aspirațiile și comportarea masei, ci își pun pecetea și asupra celor mai înalte și mai personale inițiative ale geniului creator. Instanța supremă, cea care dă măsura tuturor lucrurilor, nu este rațiunea pretins universală, ci o formațiune istorică. Subiectului transcendental și subiectului moral autonom al universalismului raționalist i se opune afirmarea unicității și istoricității ireductibile a structurilor intelectuale și spirituale. Ca realități istorice unice, irepetabile, acestea pot fi comparate cu organismele. Unul din cercetătorii reorientării istoriste a gândirii, care a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
București, 1982, pp. 38-51. - „Prolegomenele și Critica rațiunii pure”, Studiu introductiv la traducerea românească a Prolegomenelor, Editura Științifică, 1987, București, ediția a II-a, Editura All, București, 1996. - „Transzendentalphilosophie und moderne kategorielle Analyse”, în Rodica Croitoru (ed.), Kant and the Transcendental Problem, Editura Universității București, 1991, pp. 80-102. - „Zwei Erkenntnisbegriffe”, în Rodica Croitoru (ed.), Critic and Doctrinal in Kant, Editura Universității București, 1992, pp. 35-43 și Noesis, vol. XVIII, 1993, pp. 85-93. - „Filosofie critică și construcție metafizică”, Revista de Filosofie 5
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cazuale ale acțiunii omului. Momentul inițial al acestei acțiuni teoretice s-a afirmat în climatul romantic, în care ulterior s-a și maturizat. Al doilea moment, care culminează cu raționalizarea curentului romantic de către Hegel, este caracterizat de elaborarea noțiunii de transcendental și de doctrina istoristă. Transcendentalul este teoretizarea activității umane, în timp ce istorismul este teoretizarea devenirii istorice. Aceste acțiuni, ca și rezultatele obținute, ajung să coincidă. Chiar și elementele ce intermediază rezultatele amintite, ca și instrumentele lor metodologice, sfârșesc prin a se
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
inițial al acestei acțiuni teoretice s-a afirmat în climatul romantic, în care ulterior s-a și maturizat. Al doilea moment, care culminează cu raționalizarea curentului romantic de către Hegel, este caracterizat de elaborarea noțiunii de transcendental și de doctrina istoristă. Transcendentalul este teoretizarea activității umane, în timp ce istorismul este teoretizarea devenirii istorice. Aceste acțiuni, ca și rezultatele obținute, ajung să coincidă. Chiar și elementele ce intermediază rezultatele amintite, ca și instrumentele lor metodologice, sfârșesc prin a se identifica, toate, cu rezultatele procesului
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
burgheze decadente) și deducția că «noii filosofi» se mișcă între iluminism și marxism pe de o parte și lagărele de concentrare staliniste pe de altă parte. Marxismul este în mod cert legat de iluminism, este ultima sa consecință. Istorismul idealist transcendental este veriga ce realizează medierea și transferă întreaga instanță iluministă către marxism. Stânga hegeliană nu va înfăptui o fractură în sistem, așa cum vor face Nietzsche și Kierkegaard, întrucât ea a fost, de fapt, o consecință a sistemului pe care l-
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
Eminescu. Seria de comentarii critice publicate, în primăvara anului 1930, în Facla despre inaugurarea, la București, a unei „Săptămîni a poeziei” conține un fragment hagiografic elocvent: „În această săptămînă a Poeziei, cine își va aduce aminte de Urmuz, poetul absurdului transcendental, reformator al poeziei românești, umbră care încă conduce poezia noastră modernă? Ne-a fost dat ca cele două epoci de renaștere: cea a lui Eminescu și cea a lui Urmuz, să fie dureroase pentru întemeietorii lor. Dar așa cum a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
caracteristicile necesare de membru de comunitate, și înaintea lui Dumnezeu, în ceea ce privește atitudinea comunității, din punct de vedere spiritual și moral”. Ne dăm seama că Scheler, în concepția sa despre persoana socială, leagă în mod minunat nivelul orizontal cu cel vertical - transcendental pentru a pune fundamentele unei viziuni unitare a persoanei, care integrează atât aspectul rațional, cât și cel afectiv și include dimensiunea socială în care persoana se regăsește și spre care se simte atrasă. 3.2 Persoana ca unitate Filozoful german
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Kierkegaard). Dincolo de toate preliminariile seducției, instinctul univoc al posedării e orchestrat de sentimentul puterii și al atracției (plăcerea stranie de a supune și de a fi supus). În acest stagiu, corpul obiectiv (organic) uită de rădăcinile sale în corpul subiectiv (transcendental): „neputința fiecăruia de a-l atinge pe celălalt în el însuși exasperează tensiunea dorinței până la rezolvarea sa în senzația paroxistică a orgasmului, în așa fel încât fiecare are orgasmul său fără a-l putea resimți pe al celuilalt, așa cum celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de prejudecăți, între care cea mai persistentă privește religia, văzută (din condiția sa „primitivă” până în stadiile sale elaborate) ca liant al relațiilor sociale și regulator ierarhic al acestora. La Durkheim, religia își menține funcția integrării, iar „socialul” dobândește un statut transcendental 4. Obiecția lui John Milbank la această decizie reproduce argumentul folosit de Johann Georg Hamann (1730-1788) contra lui Immanuel Kant: „categoriile cunoașterii sunt determinate lingvistic și istoric”, ceea ce subminează „temeiurile unei distincții clare între cunoașterea «necesarmente» finită și o superfluă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]