113 matches
-
iconic (imagistic-grafic); consultarea, realizarea, utilizarea și integrarea aparatului bibliografic; învățarea creativă; învățarea formativă (colaborativă) în grup; reducerea efectelor specifice conduitelor perverse (sau potentențial perverse), cu efect prejudiciator în grupurile care învață (de exemplu: conduite defensive, disimulative, tensionale, frustrante, regresive, distructive, transgresive, revanșarde, de discreditare, de negare, de invazie a spațiului grupului, de umilire, de eschivă etc.) I.9. Pentru o sinteză deschisă Pe baza literaturii de specialitate (vezi și www.guidelinesonlearning.com) reținem câteva elemente necesare formării unei culturi active a
Învăţarea şcolară by Burlacu Gabriela Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/1242_a_1884]
-
Ana. Prima a îmbrîncit-o pe cea de-a doua.) În semiotică, anafora este definită ca funcție de bază a textului semiotic general, prin care sînt indicate, "arătate" entitățile înaintea oricărei structuri fonologice sau semantice. Funcția anaforică este anterioară semnificației, este relațională, transgresivă în raport cu structura verbală, prin intermediul căreia este însă studiată în mod necesar. V. cataforă, cotext, deictic, referent. BENVENISTE 1966; KRISTEVA 1969; TODOROV 1970; MAILLARD 1974; HALLIDAY - HASAN 1976; MILNER 1982; TASMOWSKI-DE RYCK 1994; KLEIBER 1994; REBOUL - MOESCHLER 1998. SM ANALIZĂ AUTOMATĂ
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
urmă? Lawrence o explică în termeni foarte plastici într-un eseu "Cocksure Women and Hensure Men", mai greu de tradus în limba română din cauza jocului de cuvinte în registrul colocvial. Ceea ce observă Lawrence, cu îngrijorare, este faptul că femeile devin transgresive, nu-și mai asumă rolul în sfera tradițională a casei, ba mai mult decât atât, au idei și, aș adăuga eu, ideile lor au și forță, de aceea ele devin acum "cocksure", sigure pe ele într-un mod în care
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
de patologie zonală, R, 1999, 7-8; Ștefana Totorcea, Critica și condeiul autorului de ficțiune, RL, 1999, 34; Dicț. analitic, II, 247-249; Doina Curticăpeanu, Criticul între narghilea și laptop, F, 2000, 4; Dimisianu, Lumea, 393-401; Adrian Oțoiu, Proza generației ’80. Strategii transgresive, I, Pitești, 2000, 50-51, 56-60, II, Pitești, 2003, 49-53, passim; Tudorel Urian, Proza românească a anilor ’90, București, 2000, 122-127; Bogdan Iancu, La taifas, RL, 2001, 15; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, III, 274-277; Manolescu, Lista, II, 299-302; Popa, Ist.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290561_a_291890]
-
făurind contururi de orizonturi și de spații poetice impresionante -, dar și la nivelul expresiei poetice; în poezie, cuvântul, imaginea, efectul fonetic creează astfel relația complexă a ființei umane cu spațiul infinit. Extraordinar „poet al depărtărilor", „dotat cu o neîntrecută putere transgresivă în străbaterea spațiilor și a erelor", Mihai Eminescu rămâne neîntrecut în literatura noastră prin forța revelatoare a „orizonturilor cosmice" nemărginite (cum le numește Edgar Papu) „Traiectul marilor depărtări" e delimitat uneori de lumea finită de un prag („limită") ca în
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1385]
-
reflexele „ de argint" pe care luna le revarsă asupră-i, ca și cum l-ar înnobila cu însemnele sacre ale mitului: însă poetul nu-și proiectează numai ochiul în acest spațiu magic, întrucât elementele vizuale ce-1 populează relevă „o anumită facultate transgresivă peste diferitele granițe ontologice, semănate pe traiectul marilor depărtări cosmice, în vederea unei comuniuni afective cu aspectele stihiale", ci întreaga sa ființă, „profilată, prin însăși structura ei, pe unda marilor depărtări" . Versurile din „Călin..." sugerează astfel existența unor orizonturi nemărginite, dincolo de
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1385]
-
în mișcare: postmodernismul, București, 1999; Dan Grigorescu, Romanul american al secolului XX, București 1999, 262-335; Mihaela Ursa, Optzecismul și promisiunile postmodernismului, Pitești, 1999; Ion Bogdan Lefter, Postmodernism. Din dosarul unei „bătălii” culturale, Pitești, 2000; Adrian Oțoiu, Proza generației ’80. Strategii transgresive, I-II, Pitești, 2000-2003; Dan Grigorescu, Jocul cu oglinzile. Însemnări despre literatura și arta postmodernă, București, 2000; Octavian Soviany, Textualism, postmodernism, apocaliptic, Constanța, 2000; Mihaela Constantinescu, Post/postmodernismul: cultura divertismentului, București, 2001; Cristian Moraru, Rewriting. Postmodern Narrative and Cultural Critique
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
Steinhardt, Monologul, 203-207; Ulici, Prima verba, III, 211-212; Țeposu, Istoria, 156-157; Monica Spiridon, Un prozator neliniștit, TR, 1996, 1; Simuț, Critica, 168-178; Monica Spiridon, Jocul de-a nimicul, R, 1998, 4; Perian, Pagini, 188-194; Adrian Oțoiu, Proza generației ’80. Strategii transgresive, I, Pitești, 2000, 221-226; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, III, 243-245; Popa, Ist. lit., II, 870; Irina Petraș, Un fel de „teritorii”, CNT, 2002, 29-30; Claudiu Groza, Hoțul de imagini, APF, 2002, 7-8; Dicț. scriit. rom., IV, 648-649; Dicț. analitic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290279_a_291608]
-
internaționale de anglistică. În perioada 1979-1985 a mai semnat și Adrian Sehelbe. Optzecist întârziat, „recuperat” ca prozator doar în deceniul următor, O. este totodată un aplicat analist al propriei generații. Astfel, cele două volume ale studiului Proza generației ’80. Strategii transgresive (2000-2003) constituie o cercetare nuanțată a prozei românești din intervalul 1980-1995. Utilizând metodele puse la dispoziție de naratologie și de teoria textului, autorul face numeroase observații pertinente cu privire la rolul obiectelor, al personajelor și al stărilor liminale, la metalepsă, reciclarea postmodernă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288598_a_289927]
-
un sens centrifug. SCRIERI: Coaja lucrurilor sau Dansând cu Jupuita, București, 1996; Chei fierbinți pentru ferestre moi (Carte de calculatoare pentru spirite literatoare), Pitești, 1998; Stângăcii și enormități (Carte de calculatoare pentru spirite literatoare), Pitești, 1999; Proza generației ’80. Strategii transgresive, vol. I: Trafic de frontieră, Pitești, 2000, vol. II: Ochiul bifurcat, limba sașie, Pitești, 2003; Under Eastern Eyes. Cross-Cultural Refractions, Timișoara, 2003. Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, Debut strălucit, RL, 1996, 13; Dan Silviu Boerescu, Imprimanta divină apocrifă sau Carna(j
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288598_a_289927]
-
originea în grupurile monastice, fondate pe o servitute voluntară, în care sufletul găsește deopotrivă "sclavie și libertate"), beția exceselor și modulațiilor antropologice ale noilor grupări hedoniste muzicale, sportive, religioase, amoroase -, semne ale metamorfozei corpului social, sunt toate forme sociale emergente transgresive, depășind adică o ordine morală normativistă și rigidizată, care extirpa relativitatea din lumea normelor și a valorilor etice. Sunt emblematice pentru gestația noii culturi și a unui corp social care se inventează mereu reunirile tinerilor pentru a vibra împreună în
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
orice instaurare nouă este o transfigurare. Ea amintește alte figuri în care idealul comunitar se recunoaște și se complace. Este simplu de văzut cum practicile contemporane ascultă de o logică asemănătoare. "Formele" de care se servesc ele pot fi desigur transgresive, dar nu sunt mai puțin fondatoare, dacă știm să le apreciem pentru ceea ce sunt, și nu pentru ceea ce ne-ar plăcea să fie. Dacă fac aici referire la un exemplu religios este pentru că este frapant să vezi că noi forme
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
succesul unor emisiuni la copii). Toate pot fi și expresii ale unei precocități mai timpurii, ceea ce nu exclude decodificările „incitatorii” și chiar aberante. Unele emisiuni (seriale) sau chiar desene animate pot fi receptate ca expresii ale unor pulsiuni sau înclinații transgresive din partea copiilor (depășirea imaginară a ceea ce le este interzis, a regulilor stabilite de părinți sau de școală); este mai ales cazul receptării și căutării umorului îndrăzneț, chiar ușor impertinent, de fapt adult (cum sunt unele episoade, scene chiar din Titeuf
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
ideea de semnificație înțelegem atât înțelesul cuvintelor și a propozițiilor, dar și interpretarea tropilor ontologici, a semnului și al simbolului. Prin urmare, opera literară este caracterizată de starea permanentă de deschidere, stare înțeleasă de Blanchot (L'espace littéraire, 1955) ca transgresivă, numind opera literară o scriitură interminabilă. În final, opera literară este spațiul de manifestare a activității scriitoricești care, conform ontologiei formale, apare ca un obiect purtător de proprietăți dependente, la rândul lor, de obiect 6. 1. Nevoia stratificării ontologice și
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
fi tăiat pe ea însăși. Aburul sângeros provocat de Medeea plutește încă greu în aer. Parfumul intim al Aiei se amestecă, în nările mele sensibile, cu damfurile criminale pe care le-a lăsat Medeea în acest spațiu. Desigur, instinctul meu transgresiv a fost acela care m-a călăuzit în această alegere. Ubi bene ibi patria, spune, pragmatic și falsificator, un dicton latin. Pentru mine, „patria” înseamnă mai ales limba mea, latina, pe care n-am trădat-o niciodată. Știu că ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Introduction to Nation and Narration, Routledge, London, 1990; vezi și idem The Location of Culture, Routledge, London, 1994) și luând în considerare "ambivalența națiune-stat", am putea să ne întrebăm: Ce fel de spațiu cultural este Europa Central-Răsăriteană cu frontierele ei transgresive și interioritatea ei "interuptivă"? Este un spațiu liminal, "cuprins între desemnările identității", a cărui condiție interstițială îl derutează pe observatorul străin. 127 Edward Said, Culture and Imperialism, Vintage, London, 1994, p. 8. 128 Michael W. Doyle, Empires, Cornell University Press
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
cel puțin pentru mine în acea perioadă a vieții mele când eram tânăr și furios și încă nu realizasem propria condiție de muritor, perioadă în care durerea fizică și suferința reală nu prezentau nici un fel de sens pentru mine. Eram „transgresiv“ și cartea era despre „stil“, așa că n-avea nici un sens să retrăiesc crimele lui Patrick Bateman și oroarea pe care o inoculau. Stând la biroul meu, în fața lui Kimball, mi-am dat seama că nu de puține ori fabulasem despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
medii. Așadar, nu distingem doar două profiluri de indivizi hipermoderni, ci cel puțin trei. În paralel cu „individualismul prin exces” și „individualismul prin lipsă”34, faza III vede afirmându-se ceea ce am putea numi un individualism sălbatic, adică deviant și transgresiv, care combină logica lipsei (sărăcie, situație de eșec, insatisfacție de sine) și logica excesului, logica frustrării și logica „eroizării”, pulsiunea urii și strategia utilitară. Evident, individualismul sălbatic nu coincide cu individualismul câștigătorilor, care dispun de resurse și de independență, dar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
punerea în scena ludico-hedonistă a funeraliilor sale. Nu reîncarnarea valorilor orgiastice, ci inventarea unui univers paradoxal al hipermodernității individualiste. În culturile vechi, oamenii așteptau de la cultul dionisiac să-i elibereze de individualitatea lor terestră. Prin experiența extazului și a freneziilor transgresive, Dionysos oferea muritorilor bucuria de a scăpa de limitele identității individuale și, așa cum spunea Euripide, fericirea de „a-și pune sufletele în comun”7, de a trăi sentimentul exasperat al apartenenței lor colective. Or, modelul de fericire pus la punct
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
limitată 28. Iată tot atâtea elemente despre care e greu de spus că ar compune într-adevăr un tablou cutremurat de orgiasmul dionisiac. Pe de o parte, sexul se exprimă din ce în ce mai paroxistic; pe de alta, comportamentele cotidiene sunt foarte puțin transgresive și puțin înclinate spre desfrâu. Exces iconic în domeniul sexului, dar moderație libidinală la nivelul maselor: cu excepția câtorva minorități, logicile excesului rămân cantonate la nivelul imaginilor șial discursului. Hipertrofiat în ce privește imaginarul și simbolistica, libidinalul s-a autolimitat și este, de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
automobile, să asculte orchestre, să asiste la spectacole folclorice. Numai decibelii și mareea umană, ceea ce E. Canetti numea „masă deschisă” și bucuria specifică pe care aceasta o procură 37, mai amintesc de vechile forme de exces. Beției simțurilor și cheltuielilor transgresive le-au urmat bucuria cuminte a plimbării, a privitului, a pierderii în mulțime. Este ora petrecerilor „super” sau conviviale: nebunia festivă a cedat locul rațiunii distractive. Carnavalul era momentul veseliei „de sărbătoare”, a râsului general, nestăvilit 38, manifestat prin bufonerii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
Superman \: obsesia performanței, plăcerile simțurilor" Dacă vreo școală de sociologie face caz de o maree dionisiacă, un alt diagnostic, exact la opusul acesteia, apare din cultura fondată pe idealurile de competiție și de autodepășire. S-a terminat cu mitologia bucuriilor transgresive și senzuale, societățile noastre n-ar mai recunoaște, din câte se pare, decât imperativul optimizării sinelui la orice vârstă, în orice situație și prin orice mijloace. În vreme ce atleții, întreprinzătorii și alți mari câștigători fac figură de noi eroi, fiecare este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
se bucura nici măcar de popularitate, fiind asociat cu constrângerile familiale și burgheze. Îi erau preferate cele de satisfacere a plăcerii (jouissance), de sărbătoare, de dorință fără restricții. Iar într-o scurtă recreație, un al doilea model a consacrat o utopie transgresivă și transpolitică 20. Odată cu faza III, ideologia fericirii cunoaște o nouă „actualizare”. Distincției dintre fericirea consumeristă și fericirea în dragoste i se adaugă acum clivajul care opune fericirea materialistă fericirii spirituale, fericirea-mișcare fericirii-echilibru. Martorii acestui model „psiho-spiritual” sunt avântul noilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
experiența, dar de fapt fuge de complexitatea ei transformă viața într-un parc tematic. Benjamin încă mai arată ca un bătrîn atunci cînd face cunoștință cu fetița pe care o va iubi tot restul vieții, dar realizatorii trec peste aspectele transgresive, perverse ale începutului lor de idilă cu un tact care de fapt e lașitate. în Rusia, eroul are o aventură cu o femeie (Tilda Swinton) experimentată, nevrotică și măritată cu un spion pe scurt, periculoasă pentru un adolescent ca el
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Prin comparație, limbile amerindiene sau cele ale populațiilor Hopi cuprind structuri lingvistice ce surprind dinamismele lumii. Însă, Wunenburger crede că nu trebuie să ne resemnăm în fața acestui determinism categorial. Există chiar și în limbile indo-europene proceduri discursive "atipice, centrifuge, chiar transgresive" 899, ce permit o reprezentare mai complexă a lumii, în care să-și găsească loc diversitatea antagonistă sau contradicția dinamică. Chiasmele, cuplurile lexicale antonime, oximoronii etc., prezente în limbajul primilor gânditori presocratici, în retorica poetico-filosofică barocă, în lexicul și sintaxa
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]