136 matches
-
curajul, autocritica. Pentru noi, care atunci aveam treizeci și cinci sau patruzeci de ani, a fost o speranță, umilitoare, dar o speranță. Trebuia să redevenim ca voi, cu prețul de a o lua de la capăt. Nu mai purtam cravată, aruncam cât colo trenci-ul ca să ne cumpărăm o pufoaică uzată, unii și-au dat demisia din slujbă ca să nu-i mai slujească pe patroni...” Își aprinse o țigară și se prefăcu că simulează mânia, pentru a-și scuza această ieșire. „Și ați cedat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Octavian Paler Modul în care un om își acceptă destinul este mai important decât însuși destinul său. (Wilhelm von Humboldt) Memoriei tatălui meu 1. De câteva săptămâni încerc să zăresc în direcția mlaștinei silueta Eleonorei, așa cum a plecat, cu trenciul pe umeri. Ca să treacă vremea mai ușor, m-am apucat să scriu. Chiar dacă nu știu ce se va întîmpla cu aceste pagini, dacă vor fi citite de cineva vreodată sau vor putrezi aici. De fapt, scriu cum aș vorbi. În jurul meu e
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
eu nu eram sigur în legătură cu al ei. Așa că fiecare a acceptat tacit identitatea evazivă a unor apelative ad-hoc. Nu era, vă imaginați, nici o primejdie să se producă vreo încurcătură. În ciuda căldurii care făcea atmosfera înăbușitoare, nu se despărțea niciodată de trenciul în care am văzut-o îmbrăcată prima oară. Peste zi îl folosea drept pernă, când se culca pe bancă. Noaptea se îmbrăca sau se învelea cu el ca să se apere de țânțari. Își scotea pantofii din picioare și se ghemuia
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mă temeam să nu mă întîlnesc cu cineva. Mă opream din ce în ce mai des, eram la capătul puterilor și, pe deasupra, făcusem la piciorul drept o bătătură. Fiecare pas era un chin. Spre seară a început o ploaie subțire. Noroc că-mi luasem trenciul cu mine... Eram gata să mă culc pe pământ, cu riscul să răcesc. Mă simțeam stoarsă de ultima picătură de energie, când am ajuns într-un fel de haltă, în câmp pustiu. Acolo era un tren de marfă. M-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
deveneam, poate și din cauza căldurii istovitoare, irascibil. Mă enervau țânțarii care veneau în număr din ce în ce mai mare și care, noaptea, ne trezeau din somn înțepîndu-ne. Mai ales pe mine, căci de bine de rău ea se mai apăra învelindu-se cu trenciul. De asemenea, mă agasa cârâitul ciorilor care se înmulțiseră, probabil alungate de secetă din altă parte, și formau adevărate cicatrice negre pe câmp. Stăteau ațipite în țărână și, când ieșeau din somnolență, dădeau ocoluri cârâind întruna. Nu mai reușeam acum
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Ce e cu apa? ― S-a terminat. ― Cum s-a terminat? se răsti ea, ca și cum mi-ar fi reproșat mie acest fapt, revoltată și înfricoșată. ― Du-te și te uită, i-am zis. A rămas pironită pe bancă, îmbrăcată în trenciul care într-o noapte atât de zăpușitoare părea și mai curios, mai nepotrivit. Nu îndrăznea să se ridice. Luna scălda zidurile, linia ferată și câmpul într-o lumină albă, secetoasă. Dunga neagră a pădurii se deslușea undeva la orizont ca
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
valet care-ți șoptește la ureche: Trenul a sosit și vă așteaptă. Ce porunciți?" Iar dumneata să răspunzi: "Să-l mai țină pe Robespierre, să nu-i taie capul până ce nu dansez un vals cu femeia aceea care-și ține trenciul pe umeri"..." Acum ce glumă mai punea la cale? Am ieșit și am lăsat-o în pace. M-am dus pe peron și pe urmă din nou la marginea mlaștinii. În timp ce vântul începea să clatine trestiile, m-am pomenit punîndu-mi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
explic. Și, probabil, aș fi ajuns-o dacă nu m-aș fi împiedicat afară de arțarul tăiat. M-am lovit destul de rău la cap și am amețit. Când mi-am revenit, am văzut-o, la lumina unui fulger, dispărând în stufăriș. Trenciul îi flutura ca o nălucire albă. Atunci m-am dezmeticit cu totul. "Doamne, ce era să fac?" mi-am zis îngrozit. Imediat a început să plouă. Și am avut un gând stupid: "Bine că și-a luat trenciul". Ploaia s-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în stufăriș. Trenciul îi flutura ca o nălucire albă. Atunci m-am dezmeticit cu totul. "Doamne, ce era să fac?" mi-am zis îngrozit. Imediat a început să plouă. Și am avut un gând stupid: "Bine că și-a luat trenciul". Ploaia s-a dezlănțuit furioasă parcă din nervii mei. Intrând în gară, amețit încă de căzătură și răvășit de cele întîmplate, m-am dus ca un automat tot în încăperea cu telefonul. Și am înțeles, în sfârșit, de ce țipase Eleonora
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
spate, își aruncă o privire în dormitor. Janet nu mai stătea la picioarele patului și se vedea o mișcare sub pături. în scuar îl întîlni pe domnul Drummond, care se întorcea de la hotel, înalt, cu ochelari, cu fesul turtit și trenciul deschis peste salopetă. — Salut, Duncan. Nu pleci, nu-i așa? Aveam de gînd să vă pregătesc cina. Am niște batog aici. Arătă spre un pachet învelit în hîrtie de sub brațul lui. Nu, mulțumesc, domnule Drummond. — Ei bine, e un cadou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
din dormitoarele învecinate începură să bată în pereți, apoi intră un bărbat și zise: — Sînt oameni aici care vor să doarmă, Jimmy. Bărbatul era înalt, chel, cu obrajii nerași, cu un unic dinte negru în gingia de sus, și un trenci cenușiu slinos. Se uită o vreme la Lanark, apoi extrase o sticlă cafenie din buzunar și zise: — Laptele e inutil. Dă-i o gură din asta... liniștește formidabil. Nu. — Atunci ia tu o dușcă. — Nu. Bărbatul oftă, se ciuci pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se îmbrace... Acum însă trebuie să te grăbești, draga mea. Într-adevăr, e o vreme dezagreabilă, ai fi preferat să tricotezi, dar n-ai încotro. Din fericire, ești singura doamnă din câte cunoști care nu se stropește pe picioare. Îmbrăcă trenciul căptușit cu o blană subțire apoi, cu mișcări iuți și îndemînatice, își înghesui buclele sub toca neagră. Motanul proptit pe labele din față se amuza jucîndu-se cu aparatul de fotografiat. ― Fii cuminte, Mirciulică! Înțeleg că te plictisești singur, dar, crede
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
înșeli cam des în ultima vreme și doar te-am rugat să fii a-ten-tă." Se aplecă îndreptînd crizantemele de pe mormântul Valericăi Scurtu. O femeie în vârstă trecu pe alee, salutînd-o mecanic. Melania Lupu răspunse amabilă. Ținea mâinile împreunate pe poalele trenciului. " Mai e cineva... Nu, nu-l cunoști, dar poți fi convinsă că-i polițist. E de-ajuns să-i vezi ochii și felul cum merge. Poți paria că e englez! Obrajii aceștia roșcovani n-ai să-i întîlnești prea des
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
sticla argintată și roși brusc. Amenință cu degetul. ― Dumnezeule! Câtă lipsă de modestie! I-nad-mi-si-bil pentru o doamnă! Cotoiul miorlăi lugubru. ― N-am uitat, Mirciulică! Știu, e 7, 20 și vrei s-o vezi la televizor pe Mihaela. * Dascălu își dezbrăcă trenciul și-l agăță într-un cui, în spatele ușii. Se uită la Dincă zâmbind. ― Luni seară mă cărăbănesc. Celălalt îl măsură lung, cu privirea subțiată. ― Ce a vrut de fapt? ― O chestie, la un muzeu... Ceva interesant. În aceeași noapte, trecem
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
bate joc de noi! * Raul Ionescu îl măsură lung. Era un bărbat înalt, cu privirea întunecată. Farurile unei mașini îi prinseră câteva secunde obrazul și Scarlat întoarse capul clipind mărunt. Avea un nas masiv, bine desenat, linia gurii puternică. Sub trenci i se vedea haina de catifea și un tricou gros de lână. ― Plouă, constată cu un zâmbet Ionescu. Celălalt îl examină câteva clipe: ― Ascultă! Ești sigur că nu sîntem nebuni? Inginerul se uită în jur. Parcul pustiu mirosea a frunze
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mai putea pronunța pe r... Trebuie să mă gândesc. Până atunci... Arătă spre cadavrul șoferului: Individul și-a lăsat mașina în fața porții. Parcheaz-o în altă parte. Între timp poate găsesc ceva. Cârnul băgă arma în buzunar. Luă la întîmplare un trenci din cuier și ieși. Scarlat privi lung în urma lui cu inima strânsă. * Melania Lupu ținea pumnii ascunși în adânciturile fotoliului. Unghiile îi intrau în carne. Pe figura emailată, cu bucle argintii, se citea o atenție încordată. " Dumnezeule, ce ghinion! Ce
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
sprijinindu-se de pereți. Ținea în mână un pachețel. Inginerul îl măsură surprins. ― Ce-i aia? ― Morfină! Ți-am spus, am tot felul de relații. Sper să ne ajungă până "dincolo". * Tablourile se aflau într-o valiză mică. Inginerul, cu trenciul pe umeri, se uită încă o dată în jur. Îl trase pe mâneci, mormăind mulțumit: ― Cred că asta e totul. Dascălu se privea încîntat în oglindă. Împrumutase din garderoba lui Scarlat o haină în dungi, o cămașă galbenă și un papion
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
câte patru-cinci unul lângă altul, dar la intrarea în magazin coada se subțiase, fiindcă pe ușă încăpeau doar câte doi, acolo, în față, un muncitor de la uzina metalurgică tocmai îl scutura de guler pe unul cu mutra roșie, îmbrăcat în trenci, strigând la el că ce-și închipuie, cum o să-l lase înăuntru peste rând, cunoaște el șmecherii de teapa lui, de data asta n-o să se bage înaintea oamenilor cinstiți care stau la rând, la care ăla în trenci a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
în trenci, strigând la el că ce-și închipuie, cum o să-l lase înăuntru peste rând, cunoaște el șmecherii de teapa lui, de data asta n-o să se bage înaintea oamenilor cinstiți care stau la rând, la care ăla în trenci a spus că el stătuse la rând, numai că trebuise să dea o fugă până acasă după bani și că rugase pe cineva să-i țină rându’, dar muncitorul de la uzina metalurgică a strigat că nu există așa ceva, ca altu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
împins cu atâta furie, că ăla a căzut în cur, umplându-se de noroi, iar când s-a sculat, muncitorul a mai strigat la el să se ducă și să se pună în spate, la coadă, și atunci ăla în trenci a spus că nu se pune, și să le stea în gât, și bananele, și portocalele, dar că n-or să aibă ei norocul ăsta, că oricum stau degeaba, acuși se termină toate, și să crape cu toții, și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mustața lăsată pe oală, mirosind a Carpați. Și în cameră se lasă din nou tăcerea. Sus în uriașele săli unde sălășluiesc zeii, la o masă de malachit stă singur și dă o pasiență un înger scund și slăbuț, într-un trenci verde șanjan, șlefuit de uzură. Poartă ochelari cu rame de aur și o mare pălărie de pai. O clipă! Nu e singur, în spatele lui stă în picioare un drac de chibiț care-i privește peste umăr. Dracul seamănă leit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
folosi picioarele de douăzeci de ani, când a tras o căzătură urâtă și-a rămas cu șoldul frânt, dar poporul tot la dânsul vine să se dezlege și să se miluiască. În biserică rămân doar unghiurile. Un suflet înfășurat în trenci lung și ponosit intră precaut prin ușile cu arhangheli și se apropie, cu multe ocolișuri pe la toate icoanele de pe laturi, de iconostas. Tocmai atunci lumânarea din fața Maicii Domnului sfârâie și din întuneric apare nasul Născătoarei. În cămăruța lui, părintele Ieronim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cântec, note rătăcite alunecă până jos odată cu foșnetul frunzelor viitoare, promițător, amenințător? Cel cu mustață de pandur și ochi tăios fredonează printre dinți o doină de cătănie și apucă pachetul de cărți pe care i l-a întins mărunțelul în trenci verde cărăbuș. Căci acum a venit și rândul lui. Etalarea. De vizavi, de la etajul doi, un motan portocaliu privește cu mare atenție faptele petrecându-se în plină stradă. Dacă ar fi om, ar spune: ─ Țuc-o, mă! Și după aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ușa cabinetului. Doi zdrahoni în uniforme negre urcă scările de la capul holului și în scurt timp bolnavul recalcitrant, flancat de cei doi, le coboară. Ceilalți pacienți răsuflă ușurați. Numai unul dintre ei, un lungan rulat ca un trabuc într-un trenci soios, purtând niște ochelari imenși în rame negre de baga, rostește moale, aproape în șoaptă: Avea dreptate omu’, stă-ăm aici de două ore... Și se pornește pe o tuse adâncă și nesănătoasă. O femeie cu un copil îl apostrofează. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ce contează?! Vă mulțumesc că m-ați primit, zice el. De fapt, doamna profesoară a insistat... Da, știu, m-a sunat și ea chiar după ce am vorbit cu dumneavoastră. Vai, dar nu-i nevoie să vă descălțați! Prea târziu. În trenci și ciorapi găuriți, astronomul alunecă deja pe parchetul proaspăt lustruit. Buf! face trenul posterior când ia contact cu podeaua. Zdrang! face tabloul care zboară cât colo. Gazda izbucnește fără să vrea în hohote de râs. ─ Cu ce să vă servesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]