57 matches
-
motivelor vizuale, rupturile scării sonore, evadarea Într-un niciunde mitic, formele de insistență (prim-planuri color, planuri de lungă durată, mișcări de du-te-vino), sunetele yin, sunetele yang, contrapunctul, aparatul deictic (balansul În patru trimițînd la locutor și la situația enunțării), tripartiția operațională a lui Grard Genette, vocile interioare, simultaneitatea și alternanța dintre conținut și conținător, penetrația imagistică, rapelurile culturale, verticalitatea Înclinată, extinderea sensurilor, destinderea lor, imaginile mentale, universul tulburător sincopat, expresionismul, impresionismul, onirismul, jocurile motivelor vizuale, motivul artezian, motivul verbal, simfonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
produse de Ocean în mintea observatorilor, nici măcar la sfârșit nu aflăm ce înseamnă ele pentru Ocean, care funcționează cu totul incomprehensibil și care, ca zeii antici, poate interveni în vise prin imagini adesea obscure. Regăsim aici, în mod curios, faimoasa tripartiție lacaniană, în care Oceanul ar fi realul, pe care oamenii încearcă prin imaginar să-l introducă în categoria simbolicului științific, dar care se sustrage neîncetat. 1.6. Refuzul contactului înseamnă război Raportarea la celălalt și la limbaj depinde de cine
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
cap. I) • "Comunicarea expresivă" (cap. II) • "Comunicarea confuză" (cap. III) Capitolul I I. COMUNICAREA REPREZENTATIVĂ Se poate afirma că cele două teorii clasice ale comunicării și reprezentării coincid 16. Comunicarea distinge un emițător și un receptor legate printr-un canal: tripartiție ce se regăsește în teoria clasică a reprezentării, care face deosebire între lumea obiectivă de reprezentat și lumea efectiv reprezentată, legate printr-un mediator. În ambele cazuri, puteri considerabile sînt acordate verigii intermediare, mediatorului, reprezentant legal, mediatic. După cum s-a
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
ca "produs de consum secund", cât și ca o "evidență culturală" (în sensul lecturării ei și după alte criterii, nu doar acelea ale descoperirii referentului, ci ale retoricii sale, ale construcției mesajului, îmbinării cu imaginea etc.). Dacă punem în relație tripartiția genurilor retorice cu discursul de tip publicitar, se observă că acesta este "un amestec subtil de deliberativ și epidictic"363, în sensul în care epidicticul este legat de limbaj, de consolidarea adeziunii la un set de valori, în timp ce deliberativul este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care nominativul e marcat în structurile imperative și în cele mai multe dintre propozițiile subordonate; limba shokleng, din familia sud-americană jê, în care nominativul e marcat pentru forma activă. 20 Comentând această situație existentă în unele limbi, Lazard (2001: 281) propune o tripartiție a limbilor, care să prezinte o continuitate: limbi acuzative > limbi duale > limbi ergative. Terminologia lui Lazard este destul de inexactă: conceptul limbi duale poate trimite la limbi care au distincția singular/dual/plural; în plus, limbă duală nu explică situația coexistenței
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
părțile cosmosului, mișcarea astrelor, succesiunea anotimpurilor, etc.), muzica humana (corespunde armoniei dintre membrele corpului și legăturii dintre suflet și trup) și muzica instrumentalis (cea produsă artificial de instrumentele muzicale). Cele trei muzici sunt expresia unicei armonii arhetipale (vis musica). Această tripartiție a constituit baza cadrului epistemologic disciplinar al muzicii până la sfârșitul Evului Mediu, alături de distincția, tot boeziană, dintre cele trei competențe în disciplina muzicală: cea de musicus, care studiază rațional ars musica, cea de compozitor, care creează ritmuri și melodii adaptându
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
nu admite construcția vreunei ficțiuni, care să stabilească o distanță între eul intim și operă. Ideea de a regrupa diferite poeme non mimetice sub eticheta de poezie lirică apare timid în epoca clasică. De-abia începând cu Romantismul se impune tripartiția genurilor în liric, epic, dramatic pe care o adoptăm astăzi cel mai des. Criteriul de diferențiere ce le opune nu se mai situează, ca în Antichitate, la nivelul modului de enunț, ci al distanței respective introduse între eu și operă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]