15,306 matches
-
la Ch-ău. Manifestul e o reușită parodie. Cităm din capitolul III intitulat Lozinci: 1) Dacă nu, dă; dacă dă, nu! 2) În front comun cu mitropolitrukul și boborul! 3)Arta aparține poporului, iar harta - pARTidului! 4) Pășuniști, nu fiți prea triști, că vă facem comuniști! 5) Pecemiști din toate țările, uniți-vă!" - (Aici, credem că e o eroare de tipar: peceusiști din toate...). Manifestul e datat 25 august 2002, Chău, Circul de stat lat. * În DISCOBOLUL din aprilie-mai-iunie, dna Nicoleta Sălcudeanu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14810_a_16135]
-
s-ar citi comentarea ei, nu e așa? Răsfoind publicațiile lunii august, am dat peste destule poezii frumoase, care merită a fi aduse în atenția cititorilor. În Familia orădeană, o mai veche cunoștință: dl Traian Ștef. Cu un admirabil și trist poem. Tot acolo dl Ion Podosu, pe care Cronicarul îl citește pentru prima oară. Poeme simple și clare. În Revista română (nr. 2) de la Iași, o admirabilă pagină Liviu Antonesei. Am putea continua. Citiți poezie, doamnelor și domnilor! De scris
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14838_a_16163]
-
feminin e de fapt un personaj insuportabil: instinctul matern e aproape anulat, copilul trăiește într-o sălbăticie de necrezut, e înfometat, mizerabil, singur. Iubirea e redusă la o poftă carnală pasageră pentru un bărbat cunoscut în adolescență și la un trist concubinaj cu un altul. Se petrec și două avorturi promiscue, desfășurate fără vreo criză interioară. Mănîncă pîine goală, aproape moare de frig iarna, stă imobilă sub o plapumă veche. Și nu suportă brînza pe care i-o oferă o rudă
Felicia Mihali - romanele scrise în România by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14818_a_16143]
-
primele zile de libertate, de la 28 ianuarie 1990, zile și zile de-a rândul, chiar până azi în anumite aspecte. Scriitorii trăiesc poate încă în iluzia luptei lor cu formele 'răului', dar numai dacă privim rezultatele și imaginea este foarte tristă. Care este percepția românilor despre proprietate? Cum este posibil ca generații de români să fie educați apelând la clasicele referințe literare ale legăturii cu pâmântul propriu și să asistăm la penibile tergiversări și manifestări de dezinteres generalizat față de reglementarea proprietății
Generații by Marius Dobrin () [Corola-journal/Journalistic/14841_a_16166]
-
anume aceea că s-a întîmplat ceva care seamănă a demolare, dar nu s-a întîmplat nimic care seamănă a construcție. într-un anumit fel, această indecizie legată de statuia lui Lenin și de aventurile ei recente este chiar metafora tristă a întregului nostru comportament postrevoluționar: nu ne mai aranjează nici trecutul (pe care, în cazul statuii lui Lenin, l-am ascuns la Mogoșoaia), dar nu avem nici suficient curaj să punem în loc, fără ambiguități, un semn al viitorului. în această
Răzbunarea lui Lenin - monumentul public după 1989 - (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14857_a_16182]
-
viața lui sexuală. Dl Călinescu își încheie spirituala recenzie denunțînd ironic părerea unora cum că Viața... ar fi o nouă Kama-Sutra: "...Dincolo de performanțe și de brutalitatea limbajului, sexualitatea este la Catherine Millet rece și monotonă. Ba chiar de-a dreptul tristă, dacă ne gîndim că, după toate efuziunile partuzarde, Catherine M. face, în ultimele pagini ale cărții, apologia masturbării [...] Să ajungi funcționar al plăcerii solitare, ipostază aproape la fel de dezolantă ca aceea de conțopist al sexului". * În OBSERVATOR CULTURAL nr. 127, dl
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14916_a_16241]
-
fim partizani, nu publicăm doar postmoderni sau clasici, n-avem idei preconcepute privitoare la modalitățile artistice. Dar ținem la spiritul critic. Publicăm ce socotim noi că are valoare. Indiferent de... culoarea politică sau estetică. Presimțirile lui Ioan Rus Premiera unei triste inventivități. În EVENIMENTUL ZILEI, Cornel Nistorescu publică în locul comentariului zilei o scrisoare deschisă pe care un anume Răducan Ion o adresează ministrului de Interne, Ioan Rus. De multe ori pîna la publicarea acestei scrisori deschise, Nistorescu a citat părerile oamenilor
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14889_a_16214]
-
însă toate defectele cu putință, iar a o prezenta în Germania înseamnă a te face de rîs. Nu e deloc o "treabă nemțească". Coperta, pe fond roșu, cu convenționala imagine a lui Eminescu pusă în medalion, amintește de manuale de tristă amintire și, în plus, e nepotrivită, căci nu e vorba de o antologie Eminescu, ci de una cu 137 de poeți. în mod bizar, dacă la persoanele socotite a fi scris poezie care merită tradusă nu se face economie, versificatori
Cum reușim să ne facem de rîs by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14949_a_16274]
-
hip-hop-eri ai anilor '90. Pentru că de fapt e vorba de o criză eternă, de un nonconformism juvenil care la unii ia forme radicale și care s-a întîmplat să se producă de acestă dată în apropierea unui focar ideologic de tristă amintire. Felul în care acest adolescent e reconstruit de scriitorul matur va fi în consecință unul înțelegător, ironic, lipsit de dramatism, dar comprehensiv și tulburător. Autodenunțul e unul calm, inteligent, cîteodată glumeț, întotdeauna plin de bun-simț. Iar alegerea non-ficționalului servește
Comunismul cu Stan și Bran by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14923_a_16248]
-
Păstorel în ce privește respectul, sfios, pe care poetul-copil, cu mustățile lui de haiduc și cu ciubote ca-n basme, i-l arăta amândurora... Slab, famelic, o umbră ce se târa pe străzile Capitalei, alt soi de om decât conaționalii săi de tristă calitate ocupând în epocă posturi grase în propagandă și cultură, Schneider, acest inenarabil Schneider, bunătatea în persoană pe pământ, pe care l-am cunoscut și eu și am vorbit cu el și care nu știu din ce trăia, cum rezista
Schneider by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14955_a_16280]
-
decît s-o urmez. Niciodată n-am fost mai singur și mai suspendat într-un înțeles de vid, ca acum." Cam aceasta ar fi expresia absolută a singurătății. De la Niculae Gheran aflăm o poveste aparent comică, în fond incredibil de tristă, pentru că ea întărește imaginea de lup singuratic a Profesorului. în 1974 s-a răspîndit vestea, în mod cu totul neașteptat, că a murit Zaciu. Zvonul luase o destul de mare amploare, așa că Zaciu chiar a putut asista la cîteva reacții "postume
Mircea Zaciu, între jurnal și dicționar by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15292_a_16617]
-
copilul din povestire are melodrama lui și un limbaj așișderea de colorat. El învață, cu o precocitate de bun augur, cum să șantajeze clienții bordelului din localitate, mai ia și câțiva pumni, dar o iubește pe Iulia cea frumoasă și tristă, ajunsă târfă, evident. Mai există o figură feminină simpatică, acea Darie pierdută și ea între ticăloșii acestei lumi deșerte, iar în rest... nimic. Personajele nu au relief, n-au viață sufletească, proza e senzațională și atât. Înțeleg faptul că autorul
Viața și non-literatura by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15290_a_16615]
-
a chinurilor destinate celor ce se iubesc, și că adevărata moarte nu este iubirea; adevărata moarte, cea definitivă, nu se poate obține decât după ce nepăsarea va face din eul liric ceea ce acesta era înainte de iubire: Vino iar în sân, nepăsare tristă!/ Ca să pot muri liniștit, pe mine/ Mie redă-mă! După opinia mea, ambiguitatea acestui vers provine și din faptul că este utilizat ca vers prim, în loc să fie ceea ce întreaga lui structură îl indică a fi - vers ultim. Această de-poziționare
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
Scrisoare nouă, cea cu care "Seara, în vatra caldă, cu buzele pline de mămăligă, nădușiți, vom face copii" e distanța dintre ironie și amărăciune. În Madrigal răsturnat răsună muzica din Domnișoară, fată de pension: "Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de piatră...", altoită însă cu o luciditate și o gravitate blagiană. Cu diferența că nu "sfiit pruncia ei trecea", ci dureros în văzul lumii și în ochii lucid deschiși ai îndrăgostitului. Dacă ar fi să extragem din poeziile antologate
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
huiduiau nu pe altcineva, ci pe Corneliu Coposu. Dar voluptatea cu care tot dl Iliescu îl lua peste picior pe fostul suveran, numindu-l cetățeanul de Hohenzollern, întocmai cum Robespierre pe nefericitul Capet! Și alte, vai, nu puține episoade de tristă, identică factură - să-i zic sud-est europeană? A socoti cu două măsuri, una pentru amici (oamenii tribului, cum spun niște subțiri intelectuali), și o alta pentru neprieteni, ce altceva reprezintă decât extremism? Ca unul care mă cunosc destul de bine știu
Suntem în anul Caragiale by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15363_a_16688]
-
dus-o la casa de nebuni. Și iată că soția profesorului, absolut normală, stă pe un pat din casa de nebuni, ține în mîini o undiță și prinde de pe podea niște peștișori invizibili. Această soție de profesor e doar un trist exemplu despre cum există în viață o groază de nenorociți care nu ocupă locul ce li se cuvine. Cucuiele Trăia odată un om pe care-l chema Cuznețov. într-o zi lui Cuznețov i s-a stricat scaunul. El a
Proze scurte de Daniil Harms by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/15332_a_16657]
-
una dintre cele mai grele moșteniri ale comunismului. Nu se mai poate face mare lucru. N-am învățat nimic din experiența altora. Probabil, peste cîteva decenii, oribilele cartiere vor fi treptat abandonate și vor muri de o moarte îndelungată și tristă, precum atîtea din S.U.A. ori din Europa de Vest (am văzut blocuri ce nu mai sînt locuite, transformate, unele, în azile pentru oameni fără adăpost, și la Paris, și la New York, și în alte părți). Pînă atunci ne vor oferi, zilnic, spectacolul
Orașe by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15411_a_16736]
-
asupra prezentului? "Tratamentul la care este supusă astăzi cultura română, geme dl. Ungheanu, este același cu cel de atunci". Punctînd, în continuare, "ocuparea instituțiilor culturale de către oameni ai noului regim", "subordonarea centralizată a acestora îndrumării și controlului politic de partid", triste realități indenegabile, ale erei comuniste, autorul relevă cu rea satisfacție caracterul iudaic al unor nume: "Cine deschide "Scânteia" din 1948 dă peste numele lui Silviu Brucan, Nestor Ignat, Ștefan Voicu, Nicolae Corbu, Alexandra Sidorovici, Ada Gregorian, Sorin Mladovanu, Sorin Toma
Un nou A.C. Cuza by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15394_a_16719]
-
După '90 s-a încercat ceva similar. Andrei Șerban, Vlad Mugur, Silviu Purcărete, apoi Alexandru Darie, Cătălina Buzoianu, Alexandru Dabija, Mihai Măniuțiu, Tompa Gabor, Victor Frunză... În ultimul timp, o risipire a momentului, a culmilor, a potențialelor s-a instalat trist și apăsător. O generație de artiști, astăzi matură, este risipită: trei într-un teatru, cinci în alt teatru, unul prin provincie. Puțini manageri mai sînt preocupați să adune valorile autentice, puțini regizori au continuitate în lucrul cu ele, le gîndesc
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
a trandafiri proaspeți și nu are deloc greutate, în Spaime de august avem o povestire cam simplistă și schematică, tipică fantasticului francez de secol XIX. În Șaptesprezece englezi otrăviți o singură secvență de câteva rânduri amintește de atmosfera povestirilor din Trista poveste a Candidei Erendira.., în timp ce "Am venit doar să dau un telefon" seamănă destul de mult cu micul roman al lui Adolpho Bioy Casares, Dormind la soare. Cea mai scurtă povestire a volumului, Lumina e ca apa, e construită inspirat și
Despre alte morți "anunțate" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15416_a_16741]
-
vieții, dublul ei refuz: cel de a trăi, cel de a fi sclavul oamenilor așa cum sunt?" O interpretare deosebită a poeziei "Melancolie", radiind nu numai o înțelegere a destinului tragic al poetului, dar având ecou și într-o existență destul de tristă a scriitoarei sexagenare, înțeleasă și receptată, ca și astăzi, doar de o elită intelectuală. Doar așa îmi explic faptul că împlinirea a o sută douăzeci și cinci de ani (născută în 1876) de la nașterea acestei mari scriitoare a trecut - cu excepția unui articol
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
în regimul trecut? Specialiști de strictă performanță, de neînlocuit pe când le dădea freza în sprâncene, ei sunt acum, albiți în bune, cu siguranță și mai necesari în domeniul gingaș al perspectivei. Și nu doar în aceasta. Nu presupusesem noi, cu trista noastră inexperiență într-ale politicii, că, încet dar sigur, aceste personaje date în vileag, precum public devine trecutul femeilor publice, se vor retrage cu de la sine decizie sau, cu delicatețe și copioase compensații, vor fi conduse către un vast, confortabil
Polca pe furate by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15412_a_16737]
-
pentru noi, el nu ar ascunde o conotație amară: dar și reduta de pe urmă." Caracterizare indirectă - mai este oare nevoie să precizăm? - a propriului său demers, constatarea lui Vitalie Ciobanu nu lasă nici o umbră de echivoc în ceea ce privește semnificația acestui "vals" trist. În alt loc autorul vorbește despre "lobotomizarea" înfăptuită de sovietici, de asasinarea memoriei istorice și subminarea identității naționale românești, pledează pentru gîndirea eliberată de clișee și își exprimă opțiunea fermă pentru valorile democrației europene. Discursul său este echilibrat, serios și
(Con)texte by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15387_a_16712]
-
avangardiștii le-au disprețuit dintotdeuna". Dar izolat și față de comilitonii săi întru suprarealism, după ce Gherasim Luca, Trost și Paul Păun s-au expatriat, iar Virgil Teodorescu s-a descalificat, încălcîndu-și principiile inițiale, pe calea unui oportunism lamentabil. Poate că "destinul trist" al poetului ("deși Gellu Naum se considera un fericit"!) să fi constituit, compensator, o șansă a cristalizării existenței sale în direcția transpunerii suprarealismului într-un "mod de viață", al "umanizării" sale specifice. Singurătatea și "inactualitatea" i-au favorizat adîncirea în
Salvarea unei specii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15449_a_16774]
-
în felul lor și toți merită compasiune, ("Inexplicabil și ciudat îi iubesc pe cei din specia căreia îi aparțin și eu, adică pe oameni."). E o carte despre bucurii naive și drame reale, însă totul are un aer de spectacol trist în care joacă și asistă un clovn bețiv și cu umori negre. Schnier seamănă cu nebunii shakespearieni, cu Zacharias Lichter al lui Matei Călinescu sau cu orice alți proscriși și filosofi la beție pe care îi puteți găsi prin literatură
Clovnii by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15445_a_16770]