208 matches
-
mijlocirii relației dintre scara orizontală și verticala divină. Forme ale discursului subversiv Ideologia totalitară implică la nivelul manifestării sale o retorică păguboasă, contraproductivă a discursului. Întreaga ei utopie s-a axat pe dimensiunea unei practici sui generis a discursului festivist, triumfalist, urmărindu-se, cu orice preț, impunerea unei noi ordini. Instalarea retoricii totalitare a culminat, efectiv, cu schimbarea de paradigmă. Fenomenul aplicării discursului subversiv se întâlnește la noi, în cadrul spațiului recluzionar, unde comunicarea între deținuții politici anticomuniști se derula sub forma
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
de poticnire, ci scopul este de a observa cum Dumnezeu și-a zidit biserica locală și cum a rezistat în ciuda impedimentelor. Totuși, lucrurile negative nu vor fi evitate sau minimalizate însă vor fi amintite deoarece istoria nu trebuie prezentată prin spectrul triumfalist. Experiențele negative ar putea reprezenta greșeli care trebuie evitate pe viitor. De asemenea, acestea explică motivul pentru care în prezent există anumite lucruri negative în biserica locală. Nicolae Iorga, istoric român, afirma că „cine nu-și cunoaște istoria este condamnat
Înţelepciunea vremurilor străvechi : un istoric al Bisericii Creştine Baptiste din Cuvin : 1904-2004 by Emanuel Jurcoi () [Corola-publishinghouse/Science/1295_a_1938]
-
a dezvoltat o limbă de lemn și în domeniile psihologiei și sociologiei, studiile referitoare la mediul penitenciar fiind de cele mai multe ori primitive, elementare, efectuate pe baza unui aparat metodologic simplist, completate cu texte plagiate din diverși autori și relevînd concluzii triumfaliste și autolaudative. Argoul penitenciar În sens general, argoul poate fi definit ca limbajul grupurilor marginale ale societății sau ca o formă de protest lingvistic în fața autorităților totalitare. Argoul penitenciar trebuie analizat în strînsă legătură cu evoluția argoului societății libere, din
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
a rămâne în afara jocului. De aici și un optimism general al lor, o tentativă vitală de a-și anexa lumea nouă - complet diferită de lumea precedentă - creată de către civilizația tehnologică. Stângiștii merg și mai departe cu această iluzie (aroganți și triumfaliști cum sunt), atribuind acestei noi forme de istorie create de către civilizația tehnologică un potențial miraculos de răscumpărare și de regenerare. Ei sunt convinși că acest plan diabolic al burgheziei care tinde să reducă întregul univers, inclusiv muncitorii, la sine însăși
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
care timp de mii de ani a reprezentat „specimenul” minim nu doar al economiei rurale, ci și al civilizației religioase, a devenit acum „specimenul” minim al civilizației consumiste de masă. Biserica, în rigidul (și nereligiosul) său spirit practic și în triumfalistul optimism escatologic (acel Scop care, în mod atât de cumplit, i-a justificat toate mijloacele, de-a lungul istoriei), ignoră această transformare substanțială a Familiei; faptul de care ia notă este același act formal, și anume că Familia încă mai
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
martire, Mondadori, 1974; Editions du Seuil, Paris, 1971). În articolul pe care redactorul de la Corriere della Sera l-a intitulat „Eu sunt împotriva avortului” - când, de fapt, ar fi fost mai bine să-l intituleze „Eu sunt împotriva unei lupte triumfaliste pentru legalizarea avortului” -, nu am rezistat tentației de a deschide o scurtă și, implicit, schematică paranteză ecologică. Or, tocmai în această paranteză s-a strecurat o observație a mea privind iubirea așa-numită „împotriva naturii” (dar nu neapărat homosexuală) și
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
care pun bani deoparte”, „soldaților”, „credincioșilor”. „Masele” sunt deci în favoarea „dezvoltării”: dar trăiesc această ideologie doar la modul existențial, iar la modul existențial ea este purtătoarea noilor valori ale consumului. Aceasta nu împiedică însă ca alegerea sa să fie decisivă, triumfalistă și înverșunată. Cine vrea, în schimb, „progresul”? Îl vor cei care nu au interese imediate de satisfăcut prin „progres”: îl vor muncitorii, țăranii, intelectualii de stânga. Îl vrea cine lucrează și, deci, cine este exploatat. Când spun „îl vrea”, o
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
fie realistă, dar mobilizatoare, cu prefigurarea unor obiective tangibile, chiar dacă nu sunt exprimate cantitativ. • Între diferitele componente trebuie să existe o relație logică. • Componentele trebuie integrate într-un tot unitar. • Trebuie evitată asemănarea cu rapoartele anuale, care sunt cosmetizate, uneori triumfaliste, și vizează marcarea unui punct în relațiile publice. • Orientarea spre viitor trebuie să primeze față de explicarea prezentului sau trecutului organizației. • Trebuie păstrat un echilibru între exprimările concrete și cele vagi. Dacă strategia este considerată ca fiind un proces deliberat (Mintzberg
[Corola-publishinghouse/Science/2133_a_3458]
-
livrești, se vorbește în citate, se jonglează cu titlurile și cu sintagmele aluzive. Strict tematic vorbind, prozatorul stăruie asupra marginalului, a cotidianului lipsit de orice elan spre exemplaritate. Opțiune polemică, procurând o alternativă modelelor oficiale de reprezentare a realului, axiomelor triumfaliste, dictate de sus (perifericul sau „secundarul”, în termenii lui Virgil Nemoianu, este întotdeauna subversiv în raport cu paradigmele centrale ale unui timp anume). Existența anodină a unor inși de obicei anonimi (atunci când nu răspund unor nume sforăitoare ca Epaminonda Geoagiu) ocupă locul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287446_a_288775]
-
celor trei ceremonialuri de adventus (de întâmpinare și de omagiere) care i-au fost dedicate, prin faptul că a evitat să mai facă sacrificii închinate zeității tutelare a Romei, Jupiter Capitolinul. Învățat să trăiască departe de fastul și de discursul triumfalist roman, împăratul părea că lasă în urmă relativ ușor această capitală simbolică (cea administrativă era Milano), precum și "corul" comunității ei. Relația sa cu Roma ne apare astăzi paradoxală: deși refuză șederea permanentă aici, îi oferă totuși sprijinul și o apără
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a miticului Romulus. Deși cu o vocație universalistă indiscutabilă, întărită de întreaga suită a cuceririlor și de civilizația construită de latini, gândirea politică romană caută repere proprii în istoria lumii, într-un mod legitim(ant), așa cum are nevoie discursul ei triumfalist și pragmatic. În vechea Grecie, faptele trecute erau ordonate după genealogii, cum apreciază Vernant (Mit și gândire 142), nu după cronologia lor. În schimb, Roma imperială și "eternă" integrează în discursul de ceremonial, prin referința la fondarea sa, atât ideea
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
nu este însă aceeași: gloria, ca mnēma, nu este individuală și elitistă, ca în cazul auguștilor, ci colectivă și egalitară. Roma poate că nu și-ar fi dorit și nu ar fi pretins altceva, pentru că ea însăși era o putere triumfalistă, uneori concurenta propriului autocrat; instituția imperială însă, prin întreg vocabularul ceremonial, a tins către un alt orizont al apoteozei. Grecii așezau înaintea eroului gloria Atenei; în schimb, principele divus a devenit prin voința lui emblema supremă a cetății eterne, devansând
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
ocupe un loc central în viața capitalei. Pentru că ceremonialurile civice în care ele erau incluse se desfășurau în zone la care toată populația avea acces, în forum și în Campus Martius, întreaga comunitate putea memora evenimentul și putea integra caracterul triumfalist al destinului familiei imperiale, reprezentativ pentru romanitate în ansamblul ei. Cazul lui Augustus, atestat mai ales de scrierile pe care i le dedică Suetoniu, este interesant și prin faptul că în rândul imagines care l-au însoțit în cortegiu au
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în locurile centrale ale orașului imaginea întipărită a virtuților ideale. În mod particular columnele, datorită spiralelor care permit înlănțuirea episoadelor belice, dar și datorită formei lor simbolice, "fixeaxă" istoriografic relația comunității cu zeii prin intermediul discursului vizual, care atestă esența romanității triumfaliste. Pe harta generală a monumentelor care acordă lizibilitate gloriei urbane, redate în cheie simbolică și sacrală, aceste columne au rolul de a exalta ideologia imperială și de a o proiecta în centrul imaginarului colectiv, prin cea mai eficientă formă de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
din lirica eminesciană și din poezia lui George Coșbuc, versurile publicate în F.-F. nu pot depăși sfera epigonismului. Eticul și etnicul prevalează în alchimia acestei poezii. G. Tutoveanu scrie poeme senine, optimiste, situate între descriptivism pur (Stol) și discursivitate triumfalistă (Fii gata). D. Nanu profesează un lirism duios, cu accente reflexive (Primăvara, Sunt mângâierile durerii), dar și epicul istoric (Pribegia lui Petru Rareș). Corneliu Moldovanu aruncă o privire nostalgică spre vechea boierime românească, în versuri ce vor constitui mai târziu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286969_a_288298]
-
sarcina pe care și-o asuma. Așa cum observă Fontaine, această imagine a unui om pe care urgențele crescânde ale imenselor responsabilități pastorale îl îndepărtează de înclinațiile sale și de vocația sa contemplativă ne ajută evident să ne eliberăm de clișeele triumfaliste aplicate lui Isidor chiar de către contemporanii săi. A fost un om măcinat de instanțe contradictorii: liberalism cultural și reprimare a ereticilor și a iudeilor, optimism naționalist și dureroasă pocăință în fața experienței păcatului și a slăbiciunilor omenești. De aici, neliniștea amestecată
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
neînsemnate sau se prăbușesc. În paralel, pretutindeni în Europa se formează partide sau mișcări fasciste pe care nici o strategie nu pare să le poată bloca. Această evoluție nu s-a produs într-un mod inexplicabil. Ea este consecința unei analize triumfaliste și complet greșite a conjuncturii internaționale, și modelarea acestor partide după o voință care nu mai este cea a conducerii mondiale a proletariatului, ci aceea a lui Stalin. Dar să ne păzim de simplificările abuzive și de mecanismele reducționiste. Nu
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
urmă, o opțiune ieftină intelectual și prea confortabilă din punct de vedere spiritual - să perpetuăm acest șablon tezist. Cercetătorii atenți ai Antichității târzii, confruntați cu iureșul de simplificări rezultat din complexul postbizantin al cetății asediate, nu pot credita integral retorica triumfalistă. Înverșunarea malignă față de ereziarhi ne poate face să ignorăm fondul problemei aflate în discuție la toate marile sinoade ecumenice. Nu este vorba aici de a îndulci granița între erezie și ortodoxie, ori de a inventa un limbaj politically correct la adresa
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
correct la adresa ereticilor. Obligația noastră este de a sesiza legitimitatea întrebărilor la care Părinții Bisericii au răspuns printr-o viziune dogmatică de ansamblu. Prin studierea perioadei de formare a limbajului teologic al Ortodoxiei ne putem supune unui examen autocritic. Vulgata triumfalistă a ortodoxiei moderne ține în chirie nenumărate și chiar inavuabile incongruențe tematice, sau cel puțin discontinuități discursive; de pildă, hristologia și metoda teologică generală cu care lucrează Sfântul Iustin Martirul (cca 100-165 d.Hr.) diferă semnificativ de poziția asumată în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în lume”, adică degradării practice, fenomenale; în fine, pentru că destinele individuale nu pot fi reduse la tectonica marilor plăci sociopolitice, care le falsifică sau le mutilează iremediabil. Tocmai de aceea, romanele constituie, în opoziție cu sensul unic și cu mersul triumfalist al istoriei, o reabilitare a adevărurilor „personale”, grație cărora trecutul se revelează ca o sumă de istorii apocrife. E drept că textele lui Ț. absorb o suită de referințe la vremuri și episoade mai mult sau mai puțin prohibite în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290210_a_291539]
-
m-am format, până la vârsta de 19-20 de ani, într-un regim comunist care impunea roluri de gen tradiționale, asimetrice și inegal valorizate social, dar acceptate ca "un dat natural". Această stare de fapt era camuflată și legitimată de postularea triumfalistă a principiului egalității (în realitate, al egalizării și uniformizării) între femei și bărbați, precum și de promovarea unor simulacre de modele feminine de succes, care mascau profunde inegalități sociale de gen. Ca majoritatea fetelor din generația mea și din alte câteva
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
-și scrie rapoartele pe hârtie cu antet, imprimată la vreo tipografie din oraș. Cert e că sediul CDE se afla pe strada Hagi Chiriac, nr.6, deci aproximativ prin zona de nord a Casei de cultură „C. Tănase”. Iată stilul triumfalist și ditirambic folosit de către M. Schaffer în scrierea sa: „Populația evreească din Vaslui (oare toată populația să fi venit, sau, cum se spune, cu cățel cu purcel?, n.a.), întrunită astăzi 27 mai, în marele meeting, în sala Teatrului Județean, la
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
grandiosul finiș a fost următorul: „...suntem hotărâți a lua noi măsuri (...) așa cum ne-o cere IUBITUL NOSTRU CONDUCĂTOR, NICOLAE CEAUȘESCU (subl.în orig.), secretarul general al partidului, președintele Republicii Socialiste România”. Chiar așa! b. Bilanțul spunea altceva... La acest raport triumfalist se anexase și un tabel din care reieșea cu totul altceva și anume că tov-ul nu fusese chiar așa de sincer, dacă nu cumva, pudic fiind, ascunsese realitățile ce priveau cea mai dragă legumă a românului: CARNEA, precum și ale altor
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
fost supusă populația, le știu toți cei care au trecut prin ele cu toate că unii, foarte mulți, au „uitat”. La fel ca în toate județele țării și producția industrial-agricolă realizată la Vaslui era destinată în mare parte exportului. Cu toate că Ceaușescu anunțase triumfalist în primăvara anului 1989 că Republica Socialistă România a reușit „...prin efo’turili înt’egului popo’” să-și achite datoria „este’nă” în cuantum de aproximativ 10 miliarde de dolari (după unele surse), exportul a continuat, totuși, cu aceeași intensitate
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
Monoton și trist. Șase zile de muncă pe săptămână, două ore de program la televizor seara, între orele 20,00 și 22,00 din care o oră era dedicată telejurnalelor de seară și de noapte și cealaltă oră diverselor raportări triumfaliste ale „oamenilor muncii de la orașe și sate”. Dacă Ceaușescu și imensa sa clică de mincinoși și lingăi reușiseră să denatureze și să deturneze în favoarea lor și a partidului unic aproape toată istoria contemporană a României, curgerea firească a zilelor nu
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]