144 matches
-
șansă la „întâlnirea” cu țuica lui Păsărilă (ordinea motivelor e „puțin” diferită, dar aspectul acesta e lipsit de importanță). Fântâna cu pricina se află la cinci curți de locuința lui Clăpăugea. Fusese construită cu multă vreme în urmă, de Moș Tufan, bunicul lui Radu Tufan, acesta din urmă fiind văr de-al doilea cu Lucreția. De la fântâna lui Tufan lua apă toată ulița. Chiar și cei care între timp își făcuseră fântâni în curte, veneau tot aici, atunci când aveau de fiert
ŢUICA LU' PĂSĂRILĂ de LIVIU GOGU în ediţia nr. 828 din 07 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345751_a_347080]
-
țuica lui Păsărilă (ordinea motivelor e „puțin” diferită, dar aspectul acesta e lipsit de importanță). Fântâna cu pricina se află la cinci curți de locuința lui Clăpăugea. Fusese construită cu multă vreme în urmă, de Moș Tufan, bunicul lui Radu Tufan, acesta din urmă fiind văr de-al doilea cu Lucreția. De la fântâna lui Tufan lua apă toată ulița. Chiar și cei care între timp își făcuseră fântâni în curte, veneau tot aici, atunci când aveau de fiert fasole ori vreo pasăre
ŢUICA LU' PĂSĂRILĂ de LIVIU GOGU în ediţia nr. 828 din 07 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345751_a_347080]
-
importanță). Fântâna cu pricina se află la cinci curți de locuința lui Clăpăugea. Fusese construită cu multă vreme în urmă, de Moș Tufan, bunicul lui Radu Tufan, acesta din urmă fiind văr de-al doilea cu Lucreția. De la fântâna lui Tufan lua apă toată ulița. Chiar și cei care între timp își făcuseră fântâni în curte, veneau tot aici, atunci când aveau de fiert fasole ori vreo pasăre mai bătrână, sau când spălau rufe. Deși grăbit, calcă cu grijă, șchiopătând ușor din cauza
ŢUICA LU' PĂSĂRILĂ de LIVIU GOGU în ediţia nr. 828 din 07 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345751_a_347080]
-
din privirile sale, își pusese bicicleta în mișcare, dornic, cu siguranță, să mărească cât mai repede distanța dintre ei. Se liniști însă brusc... la fel de brusc cum se enervase. Rămase privind prostește în urma poștașului, care a ajuns deja în dreptul fântânii lui Tufan. Se simți, o clipă, ușor jenat pentru ieșirea de adineauri... Dar și starea asta de jenă-i trecu rapid... Îi veni să râdă, gândindu-se la modul caraghios în care poștașul ștersese putina. „Ce papagal!...”, gândi el, apucând toarta găleții
ŢUICA LU' PĂSĂRILĂ de LIVIU GOGU în ediţia nr. 828 din 07 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345751_a_347080]
-
de străine îmi par acum. - Nenorocitule, te joci cu răbdarea mea? - Îndurare, Măria Ta! - Singura iertare ți-o mai poate da popa! rosti furios și scoțând paloșul îi reteză gâtul dintr-o lovitură. Țeasta i se prăvăli la rădăcina unui tufan, iar calul speriat dispăru printre copaci cu trupul iscoadei balansându-se într-o parte și-n alta până căzu ca un sac burdușit cu pământ. Chiote de veselie izbucniră din adâncul pădurii, vuiete și râsete răsunară în ecouri, umbre cu
SUB SEMNUL BLESTEMULUI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 842 din 21 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345942_a_347271]
-
urmă orbește. Cu cât se apropiau, cu atât focul se întindea ca o dâră de lumină către adâncul pădurii apoi crescu în intensitate, în pâlpâiri fascinante. - Acesta-i drumul spre adevărata comoară! Acolo-i îngropată lada cea mare! Ajuns în dreptul tufanului unde fusese îngropat singurul galben, o arătare îi blocă principelui drumul. Calul necheză speriat și se ridică în două picioare gata să-l trântească de copaci. Același demon cu chip omenesc, coadă, copite și furcă care i se arătase la
SUB SEMNUL BLESTEMULUI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 842 din 21 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345942_a_347271]
-
duci. Grăbește-te, să nu te vadă careva. Nu cumva să treci pe la neica Mitru, ai înțeles? Andrei a sărit pârlezul prin spatele grădinii, și-ntr-o jumătate de oră era în Culme, unde a găsit calul înfășurat de-un tufan. L-a desfăcut în grabă și, făcând colac funia pe care a prins-o de oblâcul de la șa, abia a reușit să-l încalece. Îmboldindu-l fără milă în coaste cu tocurile cizmelor, l-a făcut numai spume până a
ULTIMA SPOVEDANIE (NUVELĂ DE DRAGOBETE) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 420 din 24 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346838_a_348167]
-
trifoi Dumnezeul rătăcirii și-al uitării m-a trimis Printre lacrimile tale să-ți dau visul înapoi. Ce i-o fi răspuns nu știe nici un duh din cer, nici tatăl Numai fata, fata știe, fata simte, fata plânge Blestemând lângă tufanul care crește vântul bată-l Întărindu-se din lacrimi de copil spre-a nu se frânge. Soarele scădea-n amurguri, umbrele se tot lungeau Când la capătul puterii, pădurarul și-a găsit Puiul rătăcit în codru. Stele mute răsăreau Fata
VISUL STEJARULUI de MARIUS ROBU în ediţia nr. 1011 din 07 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348300_a_349629]
-
Stelian Platon Publicat în: Ediția nr. 470 din 14 aprilie 2012 Toate Articolele Autorului Ai fost iubita mea Te-ai măritat demult, ce mulți trecură anii... Timid și-acum, îți spun, c-ai fost iubita mea. Foșnitoare frunza a părăsit tufanii, Sfioase crengi se-apleacă goale după ea. Ce inocent și liric ardeam în umbra ta... De-atâtea ori părea că mor sau înviez. Un înger trăia-n mine și mă abilita, Să mă simt cu tine, cu cât mă depărtez
AI FOST IUBITA MEA de STELIAN PLATON în ediţia nr. 470 din 14 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348333_a_349662]
-
mirat bunicul. - Hai, unchiule, ce ai de ascuns? insistă sărbătoritul. - Într-adevăr, sunt lucruri tainice, cărora puțini le înțeleg tâlcul. Bunicul Marin, avea 65 de ani, dar era un bătrân verde și vârtos, frumos și drept la stat ca un tufan secular; cu fața măslinie și senină, cu mustața argintie; păr des și nins de ani, ochii căprui aveau privirea blândă, iar când zâmbea i se vedeau dinții sănătoși, frumos ordonați. La vârsta aceea încă avea toți dinții în gură; chip
LUPUL SUR de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 2183 din 22 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375777_a_377106]
-
aceea am zărit un lup care ne privea cu ochi sticloși. Jur că era căpetenia, Lupul Sur. Amirosind carnea încă proaspătă, lupul a început să urle prelung, chemând, astfel, haita înfometată. O mulțime de lupi s-a adunat la rădăcina tufanului bătrân și au început să schelălăie, scoțând sunete înfricoșătoare, nepământene...mi se părea că purtai un dialog cu ei, vorbindu-le în limba lor. Deja amețisem, cred că eram în transă...Din acel moment, n-am mai știut nimic...M-
LUPUL SUR de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 2183 din 22 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375777_a_377106]
-
este atât de legat de prezent, Încât apreciază că un lucru nu poate fi folositor decât atât timp cât el servește realizării unei dorințe sau necesități personale de moment; apoi poate fi foarte bine aruncat la gunoi, ca inutil!) Azi mlădiță de tufan,/ Mâine coadă de ciocan. (Romanii au surprins Într-o formulă, devenită celebră, această eroziune pe care vârsta sau timpul o produce impresiei noastre orgolioase de atotputernicie asupra forțelor proprii: Sic transit gloria mundi.) Tu poți să Întârzii, dar timpul nu
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
cunoscut, prin colaborările de la „Viitorul” (unde iscălea Stephan C. Paul) și, îndeosebi, ca redactor la ziarul „Semnalul” (1945), în care scrie numeroase articole sociale. Deși debutează editorial în 1937, cu o culegere de crochiuri în proză, Dintr-un vârf de tufan, rămâne necunoscut până în 1945, când Tudor Arghezi îl prezintă elogios cu prilejul apariției nuvelei Cilică în „Revista Fundațiilor Regale”. După pensionare se dedică doar scrisului, dar nu mai reușește să publice decât spre sfârșitul vieții. A mai folosit pseudonimele Pădurarul
STEFANOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289911_a_291240]
-
prezintă elogios cu prilejul apariției nuvelei Cilică în „Revista Fundațiilor Regale”. După pensionare se dedică doar scrisului, dar nu mai reușește să publice decât spre sfârșitul vieții. A mai folosit pseudonimele Pădurarul Melinte, Serenus. În culegerea Dintr-un vârf de tufan Ș. observă cu încântare aspecte ale naturii, descrise în secvențe animate antropomorfic, dar fără efuziuni lirice. În proza scurtă - Regina balului (1946), Povestiri pestrițe (1974) - se poate constata mai degrabă atitudinea naturalistului, a cărui atenție e reținută de anumite cazuri
STEFANOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289911_a_291240]
-
lingvistice, el reușind să prindă ceva din felul mai abrupt, mai sălbatic al comportamentului și limbajului oamenilor. Romanele nu sunt reconstituiri, ci construcții ficționale, slujite de un stil neafectat de clișee, cursiv, uneori ușor ironic. SCRIERI: Dintr-un vârf de tufan, București, 1937; Regina balului, București, 1946; Regina balului, București, 1968; Hangița Tudora. Măria-sa Burduja-vodă, București, 1970; În mahalaua Grant, București, 1971; Povestiri pestrițe, București, 1974. Repere bibliografice: Tudor Arghezi, Un nou scriitor, RFR, 1945, 1; Octav Șuluțiu, „Regina balului
STEFANOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289911_a_291240]
-
cu o recidivă în 1957, îl condamnă la infirmitate. Între texte, lasă în manuscris și versuri de dragoste. În periodice a mai semnat Valeriu Arsenescu, Ion Cernat, M. S. Cobuz, Anton Constantinescu, Silviu Deleanu, Misado, S. Prisăcaru, Ilie Pușcașu, M. Tufan, Ivan Turbincă. În opera de început a lui S. se întrevede orientarea sămănătoristo-poporanistă, în ambianța căreia a luat naștere. Proze ca Petrea străinul, Ion Ursu (ilustrând „stricarea” sufletului rural „curat” în contact cu corupția citadină) ori Comoara dorobanțului... (atribuind alcoolismului
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
unui cal... Și-a pus pistoalele și durda la îndemână... După câteva clipe, galopul s-a oprit. Nu a trecut multă vreme și a auzit chemarea știută: un strigăt de pitpalac. Asta însemna că este feciorul hangiului. A ieșit. Din spatele tufanilor care mascau intrarea în bordei, a ieșit flăcăul: ― Bădie, m-o trimis tata să-ți spun că mâine, la al doilea cântat al cocoșilor, să fii acolo unde știi matale... ― Am înțeles. Mergi cu grijă, să nu te vadă cineva
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pecare l-au făcut Rușii, după ce ne-au ocupat, după primul val de arestări - a fost tăierea pădurilor. S-au apucat să radă Codrii Orheiului! Dar nu ca omul: ca Rusul! De la margine de tot, fără alegere: copac bătrân, tânăr, tufan, tufă, tot-tot. Ni se rupea inima, pădurea nu-i lan de grâu sau fâneață - și nu numai pentru că nu crește la loc Într-un an - dar ne-am zis: Rusul cară la el, peste Nistru, tot ce-i cade sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ne gândim noi - a pornit a vorbi dintr-o dată. La ce să ne gândim, părinte? Să ne gândim la burțile noastre. Ce mâncăm la amiază? Odată cu întrebarea, a pornit pe cărarea ce duce spre pădure. Când a dispărut după primul tufan, a strigat: Vezi că ți-am lăsat la mine în chilioară niște lapte și o coajă de azimă. Cred că n-ai să faci mofturi. Nu sunt eu omul care să facă nazuri, părinte - am răspuns eu, pornind spre chilioara-bordei
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
cum fuse năsdrăvan, și le-ar fi. pus Iar la loc... în zori de ziuă, el a doua zi trezit, Vede cum îl schilodise, - ce să facă amărît? V-o trei zile dup-olaltă se mai tîrie în brânci Pin tufanii din pădure și pin colții cei de stânci, 535Pîn - ajunge ca să vadă un palat în văi de rai Cât ca să te uiți la dânsul - de frumos - nu te - ndurai Și aude - un glas cu jele, chiar o grădină de glas
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
rata nicio ocazie de a demonstra cât de mult știe el să o parcurgă, nu ca un trecător oarecare ci ca unul implicat adânc în ea. A trecut și ziua aceea și iarăși se lăsă noaptea. Am adunat vreascuri și tufani uscați de scaieți și am făcut un foc. Beam vin fiert cu scorțișoară și povesteam, fiecare ce-i trecea prin cap, dar numai întâmplări vesele, sau aduceri aminte de la alte partide de pescuit. - Mitică, ia spune-ne cum a fost
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
căptușite cu pietre cu margini rotunjite, acoperite de mușchi, pe care alunecam, noi, copii, care ne bălăceam în el desculți și dezbrăcați. Bojdeuca se părăginise de tot prin 1910. Acoperișul din partea dreaptă se prăbușise, pe casă și în odăi creșteau tufani de buruieni, iar ploaia și ninsoarea grăbeau degradarea ei. La poartă se mai găseau cei doi ulmi uriași. În curte, printre plante de tot felul care creșteau într-o sălbăticie fantastică, se mai distingeau cei câțiva perji de pe timpul vieții
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
odihniți. Iar luntrea lor nu zburase nici un ceas întreg. Atâta timp cât străjile nu știau nimic, Iahuben putea fi crainicul care se va duce cu o scrisoare întocmită de Auta în numele Marelui Preot. Luntrea stătea acum foarte aproape de acele peșteri, ascunsă între tufani, și Iahuben plecă purtând cu mândrie scrisoarea în sân. Avea de mers până acolo mai puțin de o jumătate de ceas, deci în câteva ore se putea întoarce. Niciodată nu-l văzuseră străinii pe Auta așa de neliniștit ca după
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu mai multe arme decât se obișnuia. Dibăcia lui Iahuben izbutise la început, însă acum părea să năruie totul. Auta privi rugător spre străini, dar aceștia nu făcură nici o mișcare. Soldații priveau cu mirare la butoiul mare și ciudat dintre tufani și la cei trei străini îmbrăcați cu haine argintii. - Dacă ar fi avut coifurile lor rotunde cu săgeată în creștet, poate că i-ar fi speriat pe soldați! murmură Auta. Cârmaciul veni lângă el și-i spuse ceva. Apoi Auta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
uită mirat la străinii care intrau în butoiul de argint. - Are să se întoarcă în câteva ceasuri! răcni Iahuben. Auta intră și el în luntre; iar sutașul rămase lângă soldați. Aceștia văzură cu spaimă cum se aprinde ceva deasupra butoiului dintre tufani, și cum tot butoiul cu ciudații oameni din el năvălește în văzduh. În câteva clipe, și trufașul ajutor de sutaș, și soldații trântiră jos tot ce mai aveau la ei și fugiră rupând pământul. După un sfert de ceas luntrea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]