90 matches
-
tablourile colorate cu sânge, cu foc și cu negrul vânăt roșu al fumului, cari trecuse turburi cu hidoasele lor fețe de mort, cu satanicele roșii fețe vii ce trecuse pe dinaintea ochilor mei. Toate astea s-amestecau în sufletul meu cel turbure și din acest amestec se născu o tâmpire cumplită a organelor de cugetare și simțire care-mi obosea capul, astfel încît simțeam că mi-e somn înainte de toate. Naturile cele tari dorm mult înainte de o catastrofă - eu cred că ele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
jos de pe cal și-și puse urechea la pământ. Stătu multă vreme astfel, când auzi parecă, încet, dogit, adânc un sunet de clopot... el tresări. Își în toarse ochii de unde i se păru c-auzise sunet și văzu o lumină turbure și pâlpâitoare pare că. Apucă atunci calul de frâu și-ncepu să meargă în pas iuțit * - deși abia putea de picioare. Dup-o bucată de loc se văzu oprit în cale de-un șanț pe care -l împluse trestia și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Dă-mi o țigară... - N-am. - Bine. Crezi în spirite? - De când te văd, nu. - Bine. Nu crezi, mă duc... să știi că mă duc, zise el semnificativ. - Ba nu, serios, zise Angelo, și ochii lui se împlură de un întuneric turbure și voluptuos, ce ai să-mi spui? Doctorul era cunoscut ca membru al societății mistice numite: Amicii întunericului, și într-adevăr un om cuminte ca el da oarecare greutate misticismului... Rodope s-apropie și-și puse gura pe urechea doctorului
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dedesubt către esența lui, scormonind printre rădăcinile trainic unite, privind chiorâș înfloririle de deasupra, menite să cadă și să reintre în circuit. El își apleacă mai lesne urechea de coaja seminței, gata să pleznească, în interiorul țărânii. Zgomotul spargerii ascunse pare turbure. Ca versul lui lung, legănat, căznit, cu mers obstinat de coropișniță... Acest preludiu, - bâiguit, - are tonul major al unei căutări grave, peste sunetele de piculină scoase de idilismul rural. * * * - În spațiul oceanic mai trăisem. Despre el am scris "Căile pământului
Măsura câmpiei române by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7340_a_8665]
-
deja celebru și a tânărului istoric literar: Deși am avut cinstea să mă pup cu Istrati (inițiativa lui, firește...) și să chefuiesc (vorba vine) cu el o noapte, imaginea pe care mi-a lăsat-o a fost din capul locului turbure...(...) Istrati e înalt, deșirat; ochi negri, mari, nițel rătăciți; figură lungă, osoasă, de oarecare distincție...proletara. Adus de spate, cu piept supt că orice demn candidat la ftizie. Îmbrăcat curat, burghezește, nițel neglijent, fără elegantă, insă: haine ieftine cumpărate gata
Basil Munteanu si corespondentii săi by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/18119_a_19444]
-
și ceru informații asupra lui. Conțescu nu murise - relată Gonzalv Ionescu în mod flagrant plictisit; dimpotrivă, susținea că se află mai bine. - E o remisiune aparentă, boala nu iartă, zise tare Gonzalv, iar în sine deplânse neglijarea cursurilor, situația iarăși turbure a catedrei în toamnă, dezorientarea studenților. Într-atât îi intrase în cap lui Gonzalv pretextul solicitărilor lui, încît acum credea sincer în el, uitând a-l mai comunica și altora, ca un lucru de la sine înțeles. Conțescu se afla într-
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
al autorităților prin natura ei pernicioasă. "În ce drăcii era vârât Tudorel?" se întreba Ioanide, căruia îi trecu prin cap gândul de a-l trimite în străinătate. Din nefericire, om imprudent, nu avea bani și viitorul i se arăta foarte turbure. Arhitectul se întîlni cu Dan Bogdan, care, extrem de rigid și cu ironia lui specifică pe față, îl vesti că are a-i comunica o chestiune foarte serioasă. Cum amândoi se aflau în preajma Universității, Dan Bogdan, profesor la științe, îl pofti
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nespusă, în intrigi suterane, în manopere perfide, în comploturi și conspirațiuni de orice fel. Mijlocul lor cel mai mare, unealta cea mai puternică este d' a excita grija în spirite și d' a provoca agitațiunea generală. Numai pescuind în apă turbure pot deveni necesari și ajunge scopurile lor. Sunt câteva luni, au pus pe tapet eligibilitatea magistraturei, sistem imposibil și condemnat de toate spiritele serioase. După ce au văzut că nu pot pune mâna pe puterea judecătorească, agitatorii noștri s-au, aruncat
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
aprinde imaginația mulțimii și de-a o duce pe calea aceea care n-o conduce pe ea spre bun trai, spre muncă și adevăr, ci care poate ridica o pătură nouă de oameni în sus, 86 {EminescuOpXIII 87} o pătură turbure, despre care să nu știi bine nici ce voiește, nici ce tradiții are, nici daca e capabilă a conduce un stat ori nu. "Există alți logiciani politici - continuă John Stuart Mill - cari privesc știința de-a guverna ca o ramură
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
fie gonitori de funcții ca toți, cumularzi ca toți, și să lege de gard o carte care-n România nu-ți ajută nimic daca n-ai doza necesară de viclenie pentru a te 'ntrece cu semistrăinii la pescuit în apă turbure. Mai mult; pentru ca asemănarea să fie și mai mare, căci natura e unitară în fenomenul ei, observăm că, precum sustractorii și trădătorii ajung departe în celelalte ramuri, tot astfel în sfera instrucțiunii, corelatul hoților materiali, hoții intelectuali, plagiatorii cumulează ei
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
-i mormântală Fuge-un șerpe roș de foc Ce izbind o stâncă piere Alungat de-un tunet falnic Ce pin ceruri urlă jalnic... Al pustiei trist proroc. 11 2254 Doamne, ești mare ca cedrii Sionului și înfricoșat ca sufletul cel turbure al furtunei. 12 2259 Eu voi vorbi, Pîrvule, -n Dreptate și-mi voi înfige barda-n masa ei! Doar n-a venit portarul al Sucevei, Boieri! Sânt eu acum și-ncă trăiesc Și voi ținea orînduială-n casă, Î stupul plin
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
care lumea n-o mai adoră. 4 2254 Văzut-ai tu oare mort spoit - un roșu brut pus pe pielea galbenă a unui mort și - sarcasm înfiorător al vieței - din funduri adânci turburații ochi de gheață amorțiți ca o rază turbure? Ei bine, acel chip s-a sculat... acel chip îmblă pe pământ... acel chip ești tu! Fugi! Fugi! 5 2258 Suflet bătrân ca iarna și greu ca vijelia ce vîjîie-n pustii. {EminescuOpVIII 252} 6 2254 Și-n noaptea ochilor tăi
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
tot, capătă riduri pe față, vânăt împrejurul ochilor, pistrui mulți iar mișcările sunt fără grații” pentru ca în momentele următoare Sandu să admire “profilul ei de statuie greacă, fruntea limpede și mare, sub arcurile sprâncenelor ochii profunzi dar potoliți, fără nimic turbure în ei, gura tăiată de un mare artist, părul bogat, încadrând-o superb.” Și “o siluetă elegantă, înaltă, subțire, pe care o prinde admirabil negrul”. Cu toate acestea, Sandu preferă pe provinciala Ioana, deja prezentată în prima scenă a romanului
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
consimțirea împăratului latin de la Constantinopole, ca suveran propriu al romîno-bulgarilor. Grigorie IX s-adresă cu mare stăruință cătră tânărul împărat Balduin II, lipsit de ajutor, îi descrise starea împărăției cutremurate în temeliele sale și aproape de disoluțiune, îi demonstră de aproape turburea stare de nevoi din care l-ar putea mântui în mod esențial ajutorul așteptat de la Ungaria, dar care ajutor nu-l poate căpăta decât sacrificând statul româno-bulgar, adecă o țară care și așa e mâncată înlăuntrul ei de erezie, de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dragă voie, încît cei mai mulți oaspeți nu erau teferi și își pierduseră toată trezvia. Asan ședea în capul mesei lângă Nogas, mai încolo la amândouă laturile față în față ședeau Lachanas și protostratorul Tzasimbaxis. Deodată Nogas, trezit parcă dintr-un vis turbure, răsare, pune capăt politicei sale de pregetare și poruncește slujitorilor în toată liniștea, ca și când n-ar avea nici un alt scop, să puie mâna pe Lachanas care ședea pe scaun, simțindu-se pe deplin sigur. Pe când se întîmpla aceasta, Nogas strigă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
arate în caractere în cari domnesc pasiuni demonice niște forme ce ne întrupează închipuirea unor naturi ordinare, ci din contra chiar în caractere ce ne contrariază el trebuie să graveze trăsuri mari și puternice, din cari să strălucească o natură turbure și răscolită de pasiuni, însă întotdeuna o natură mare în dispozițiunea ei primitivă. Și din fața sclavilor de galere trebuie să ni vorbească o fizionomie încă umană, din cari să simțim luptele lor, durerile lor și loviturile aspre ale sorții, o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
anticarilor? M-am uitat la el. Costum impecabil, pantofi bine lustruiți, stăpânire de sine de bărbat precoce, ironie spusă cu întoarcerea capului într-o parte, să vadă și alții comedia, sau valoarea ignorată. - În aceste timpuri, zise, când Europa e turbure, Portrete lirice de domnul Ion Pillat ne asigură de permanența poeziei. Și îmi arătă orgolios volumul pe care tocmai îl găsise și îl cumpărase. Mă întrebă ce fac în București. - Bine, zic, și i-am dezvăluit gândurile necomplicate care stăpâneau
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
stări maximale. Avea o zvâcnire regulată în tot trupul, pe care căuta din răsputeri s-o oprească. Ce lucru minunat era substanța asta a cărnei și sângelui, care acum strica așa de vădit culoarea feței Lenorei? Ce era tenul acela turbure, pătat, pe aceeași față alb-roză? Ce se petrecea în plastă vie, ce se petrecea fizic, care venea însă de la poruncile nemateriale ale vrajbei, ale urei și răscoalei, și transforma în așa fel ființa? Mini se uita la fața, gâtul, bustul
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
a lui Nory era ceva mai mult ca o asemănare fizică; era acea fire, făcută din refuz și ispită, care compune vocațiunea monahică. Sentimente, parcă întrerupte, aduse până la buzele dorinței și apoi respinse de renunțare, 52 53 totodată castă și turbure. O inerție, îmboldită de nevoia acțiunei; o mișcare lovită mereu de inerție. Ceva nepipăit, care oprește a da scopurilor viață deplină. Ceva care trebuie să fie dureros vieții vii, gândi Mini, ca și cum însăși viața i s-ar fi plâns că
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
velințe, sufletul e în Rusia, La un orb mormânt de raze, prins în Cavalerul Guard. - Ce închide orchideea, ced ne sunt acele Indii Mările creole unde bântuia piratul Kidd? Consimțind o plecăciune insulelor biacintii, Cartea Crailor la fila cea mai turbure-o deschid: Acoló, ca de cutremur, saltă slova mateină Sub lucrarea Corcodușei, aspra floare de maidan. În vis mut gabrovenimea cumpănește în ruină, Zveltă, surla Judecății, lasă-o umbră pe cadran. * - Dreaptă pravilă, dar zumzet de vestiri răsăritene, Ființa noastră
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
științei; și ea evoluează într-un cadru omogen și general. După cum o teoremă de geometrie elementară îmi dezvăluie din acest moment al devenirii, din complexul calitativ care se chema Euclid, tot așa de puțin ca legile atracției, de pildă, din turburea conștiință a lui Newton, comentatorul cornului lui David; la fel poezia engleză răsfrânge din variația timpului uman doar acea limfatică permanență, botezată pe nedrept "spiritualitate". Veți judeca după următoarele probe: "Puternică fiică a dumnezeirii, nemuritoare dragoste, Pe care noi, cei
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
și mistificat; arareori, parcă și-ar înțelege 48 lucid ciudata soartă, dar e pe loc iar buimăcit de câte i se ntâmplă, mâhnit, dar tot glumeț; beat dar cu minte, vițios, dar cinstit, se supără o clipă de ceea ce, pricepând turbure, simte limpede că se face cu dânsul, apoi recăzând de bunăvoie în amagire tenacitate, suprema lui mângâiere - sâmburele mistificării, rădăcina soartei lui! - caută mereu și fără preget să afle de la măcar cine, până nu se-nchide urna: el!... pentru cine
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
de tot, capătă riduri pe față, vânăt împrejurul ochilor, pistrui mulți, iar mișcările sunt fără grații. Dar uneori apare minunată cu profilul ei perfect de statuie greacă, fruntea limpede și mare sub arcurile sprîncenilor, ochii profunzi, dar potoliți, fără nimic turbure în ei, gura tăiată de un mare artist, părul bogat, încadrînd-o superb. Și o siluetă elegantă, înaltă, subțire, pe care o prinde admirabil negrul, și căreia i s-ar potrivi rochiile unei regine. Aparițiile Ioanei sunt uneori uimitoare (dar eu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și deșteaptă, cea mai frumoasă și deșteaptă din toate fetele pe care le-am întîlnit vreodată. Ioana mea! Ioana complexă? Repede spus. În orice caz, nu din exemplul de odinioară se poate scoate această concluzie. În oricine găsești un amănunt turbure. Nu poți face din el o virtute în plus. Marea se întinde cenușie, iar soarele, acum spre seară s-a acoperit de nouri care devin mereu mai întunecați, cu toate că vântul bate fără putere. Și eu, singur pe plajă, mă gândesc
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o iubesc. Minciuna, pentru un temperament sincer, va fi grea și va dura la nesfârșire, va trebui să fie atentă ca să nu bănuiesc nimic. Va atrage după ea alte multe minciuni, căci va trebui să-mi explice tot ceea ce pare turbure, ce-am văzut sau am aflat. Și, mai ales, Ioana va trebui să-și ascundă propriile ei remușcări, să pară tot timpul mulțumită, deci o muncă prodigioasă, asemănătoare cu aceea când un bolnav drag trebuie să moară după o boală
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]