KorAP: Find »[drukola/base=turcic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...24 >

586 matches

Corola-blog/BlogPost/376318_a_377647

Budapesta, ca fiind organizate de confrații lor (etnia hunică conlocuitoare din România), pentru crearea așa-numitului Ținut Autonom Secuiesc. Parlamentul babilonic din Bruxell, al U.E. este bombardat de cererile ungurilor, pentru crearea acestui ținut. Acest popor ugro finic, de neam turcic, înrudit și cu tătarii, înrudit îndeaproape cu chazarii și sioniștii de neam iudaic, venit din pustele asiatice, deosebit de sângeros, născut pe crupa calului, ce a trăit chiar de la începutul său doar din jafuri, prădând triburile cu care au ajuns în

ROMÂNIA ÎN CUMPĂNA VREMII de ARON SANDRU în ediţia nr. 2235 din 12 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376318_a_377647]
Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

a oamenilor vremii atunci când prezintă invazia hunilor ca o "năvală bruscă" sau "furtună neașteptată". Pătrunderea hunilor în Europa spre sfârșitul secolului al IV-lea (375) semnifica prima intervenție masivă în evoluția istorică a continentului, a unei seminții asiatice de neam turcic. Cine erau hunii ? Hunii fac parte din grupul populațiilor turcice din Asia centrală și răsăriteană, fiind asimilați cu populația seminomadă, Hiung-Nu, menționată de sursele chineze din perioada dinastiei Han. Năvala hunilor în Europa, în 375 d. H., este considerată de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
bruscă" sau "furtună neașteptată". Pătrunderea hunilor în Europa spre sfârșitul secolului al IV-lea (375) semnifica prima intervenție masivă în evoluția istorică a continentului, a unei seminții asiatice de neam turcic. Cine erau hunii ? Hunii fac parte din grupul populațiilor turcice din Asia centrală și răsăriteană, fiind asimilați cu populația seminomadă, Hiung-Nu, menționată de sursele chineze din perioada dinastiei Han. Năvala hunilor în Europa, în 375 d. H., este considerată de unii istorici drept începutul "epocii migrației popoarelor". Este adevărat că

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
populația seminomadă, Hiung-Nu, menționată de sursele chineze din perioada dinastiei Han. Năvala hunilor în Europa, în 375 d. H., este considerată de unii istorici drept începutul "epocii migrației popoarelor". Este adevărat că hunii au inițiat mișcările populațiilor altaice de neam turcic și au provocat în Europa o învălmășeală generală de populații, valurile acesteia ajungând până la coastele Atlanticului și Africii de nord. Am văzut mai sus mișcările sciților, sarmaților, germanilor, dar năvala hunilor nu reprezintă decât o secvență, semnificativă, în cadrul unui proces

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
până la coastele Atlanticului și Africii de nord. Am văzut mai sus mișcările sciților, sarmaților, germanilor, dar năvala hunilor nu reprezintă decât o secvență, semnificativă, în cadrul unui proces ce a început o dată cu migrația grupurilor de populații germanice. Hunii erau de neam turcic sau turanic (așa le numeau vechii perși) o dovadă fiind resturile de limbă păstrate. Descrierile scriitorilor antici făcute hunilor, înfățișarea și modul lor de viață, ca păstori nomazi și călăreți războinici, folosind arcul și arcanul, sabia și lancea, pledează pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
spre sfârșitul secolului al IV-lea d. H., o populație numită Shuan Shuan a preluat controlul asupra unor teritorii din Asia Centrală, între râurile Amu-Daria și Sâr-Daria. Limba vorbită de avari nu este cunoscută, fiind un dialect mongol sau o limbă turcică. Avarii erau un popor asiatic, nomad, de păstori războinici, asemănător cu hunii. După mijlocul secolului al VI-lea, stăpânirea avarilor din Asia Centrală a fost lichidată de populații turce, astfel că o parte a avarilor s-au îndreptat spre apus. Până în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al VII-lea, ca noi mercenari ai Bizanțului, nu semnifică așezarea unei națiuni, nici nașterea conștiinței unui stat. Orice idee la bulgari de stat etnic, de concepții aduse din Asia, este anacronică, imposibilă (Iorga). Bulgarii erau un popor de neam turcic, ca și hunii și avarii, după cum spune Jirecek, în Geschichte der Bulgaren ( apud Xenopol, I). Ei sunt, de asemenea, înrudiți cu chazarii și ciuvașii. Provenind din Asia Centrală, ei locuiau între Volga și Marea Caspică. În secolul al IV-lea, bulgarii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
erau locuitori ai spațiilor mari, cu o organizare politică și militară impunătoare. Precum odinioară sciții, hunii sau avarii, bulgarii erau întemeietori de imperii, în întinsele stepe ale Asiei Centrale. Astfel, trebuie s-o subliniem, bulgarii nomazi (proto-bulgarii) erau de neam turcic, ca și hunii cu care se înrudeau îndeaproape. Limba lor, atât cât a supraviețuit până la noi, era asemănătoare cu a ciuvașilor, neam turcic care trăia pe valea Volgăi. În secolul al VI-lea, bulgarii s-au despărțit în două: o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în întinsele stepe ale Asiei Centrale. Astfel, trebuie s-o subliniem, bulgarii nomazi (proto-bulgarii) erau de neam turcic, ca și hunii cu care se înrudeau îndeaproape. Limba lor, atât cât a supraviețuit până la noi, era asemănătoare cu a ciuvașilor, neam turcic care trăia pe valea Volgăi. În secolul al VI-lea, bulgarii s-au despărțit în două: o bună parte a lor s-au închegat într-un conglomerat, numit "Bulgaria Mare", aflată pe Volga (ruinele reședinței lor se mai văd și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
demografic și politic și a întârziat evoluția normală a societății locale din spațiul carpato-dunărean. Ungurii au fost primii migratori sosiți după venirea bulgarilor în această zonă. După ce timp de o jumătate de mileniu, stepele ponto-caspice au fost dominate de etniile turcice, în acest spațiu s-au interpus ungurii. Ei făceau parte din ramura ugrică a conglomeratului tribal fino-ugric, care în primele secole ale mileniului I ocupau un teritoriu întins din nord-estul Europei și nord-vestul Asiei. Patria de obârșie a popoarelor fino-ugrice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
înainteze spre apus, instalându-se în estul (marginea) Europei. Prin secolele VII-VIII, ungurii, popor nomad de stepă, își aveau sălașele (așezările) în zona bazinului mijlociu al Volgăi, unde au intrat în contact cu bulgarii și cu alte triburi de neam turcic. Dar, prin secolul al VIII-lea, ei au coborât pe cursul inferior al Volgăi și s-au stabilit în regiunea Bașchiriei, numită de misionarii occidentali (latini), "Magna Hungaria". În vremea aceasta, ei au intrat în orbita dominației chaganatului chazarilor. Contactele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
op. cit., p. 102-104. 65. Gh. Brătianu, op. cit., p. 104-114; P. P. Panaitescu, op. cit., p. 139-142; C. C. Giurescu, op. cit., p. 214-215. CAPITOLUL VIII SOCIETATEA AUTOHTONĂ ÎN SECOLELE X-XIII Populația În contextul european care precede Anul 1000, în vecinătatea unor populații slave, turcice, fino-ugrice, ce trecuseră la o viață feudală incipientă și creștină, românii erau singura populație de origine romanică. Ei trăiau într-o societate închegată, cu vechi rânduieli sociale și economice sedentare, cu structuri mentale creștine, încă înainte de 602, care asimilaseră pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sunt de origine maghiară, numele lor (Szekely) însemna apărător (păzitor) de graniță, iar cealaltă afirmă că secuii erau o populație diferită sau doar înrudită cu ungurii. Cercetările cele mai recente susțin că secuii sunt rezultatul unui amestec de populații diferite: turcice, orientale și maghiare. Pentru a identifica originea lor, trebuie să avem în vedere un complex de factori social-economici, istorici, etnografici, lingvistici, juridici, care au dus la formarea grupului de populație, numită "națiunea se cuilor". Secuii, în ciuda limbii vorbite, foarte apropiată

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o populație aparte. În cursul așezării lor în Transilvania, ei erau considerați deja o populație de limbă maghiară, ceea ce arată că secuii au conviețuit un timp îndelungat cu ungurii, înainte de stabilirea lor în sud-estul Transilvaniei. Adaptarea alfabetului secuiesc, de origine turcică, spiritului limbii maghiare este o dovadă în acest sens. Secuii, conform ultimelor păreri, au fost un trib turanic care s-a alăturat de timpuriu triburilor maghiare, cu mult înainte de instalarea ungurilor în Panonia, la sfârșitul secolului al IX-lea. Conviețuirea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cucerit împreună Panonia, apoi au trăit laolaltă cu ungurii. Izvoarele medievale arată ca secuii luptau în fruntea armatei maghiare, în avangardă-era un vechi obicei al nomazilor. Secuii fiind asociați cu ungurii aveau obligația de a lupta în fruntea trupelor. Originea turcică a sâmburelui comunității secuiești rămâne singura plauzibilă. Dacă admitem această origine a lor, sunt posibile trei ipoteze: 1. secuii sunt urmașii avarilor; 2. secuii sunt descendenții unei populații turanice; 3. secuii sunt succesorii triburilor cabare, desprinse pe la 830 din Imperiul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
precizat că acesta provine de la tribul sikiil, unul din cele trei triburi cabare, care era grupul conducător al acestora, nume tradus prin "om de neam ales", "om nobil, demnitar înalt". Scrierea runică secuiască este legată organic de sistemele de scriere turcice, din secolele VI-VII, din Siberia centrală și Mongolia. Muzica populară, civilizația, cultura, concepția despre lume sunt orientale-tipul antropologic secuiesc este predominant mongoloid. Trebuie să urmărim prefacerile ce au cunoscut triburile cabare, după înfrângerea din 955, și cum au putut

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
altă parte, ungurii au cooperat cu românii în fața primejdiei comune păgâneatâta timp cât au durat năvălirile popoarelor de stepă, regii Ungariei s-au arătat interesați să lupte alături de români în apărarea hotarelor proprii (vezi cap. următor). Pecenegii Populațiile de origine turcică, care de la mijlocul mileniului I dominau stepele Europei răsăritene, au continuat timp de câteva secole să se reverse spre apus în valuri succesive. În migrația lor, acești nomazi au pătruns și în regiunile dunărene, mai ales în ținuturile extra-carpatice. Pecenegii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au continuat timp de câteva secole să se reverse spre apus în valuri succesive. În migrația lor, acești nomazi au pătruns și în regiunile dunărene, mai ales în ținuturile extra-carpatice. Pecenegii făceau parte din ramura apuseană a neamurilor de limbă turcică, fiind înrudiți cu vechii bulgari. Cronicarul bizantin Kedrenos îi descrie ca pe un neam "mare și numeros" căruia nu i se poate opune nici o altă seminție "scitică". Pecenegii, primii dintre nomazii sosiți aici, apar în izvoare sub denumiri ca pacianak

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cucerite era de natură să le aducă beneficii durabile în raport cu spolierea nemiloasă, sălbatică, de la început.13 După dobândirea hegemoniei asupra stepelor de la sud de lacul Baikal, marele han a întreprins primele cuceriri de amploare asupra popoarelor învecinate. Conflictele cu triburile turcice situate la nord și apus de ținuturile mongole au pus în evidență virtuțile războinice ale mongolilor. Concret, încă din 1207, Gingis-han a început supunerea populațiilor de vânători din regiunea pădurilor nordice, kirghizi și oirați, apoi, în 1209, a supus pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mongole au pus în evidență virtuțile războinice ale mongolilor. Concret, încă din 1207, Gingis-han a început supunerea populațiilor de vânători din regiunea pădurilor nordice, kirghizi și oirați, apoi, în 1209, a supus pe uiguri, așezați la nord de Tibet, popor turcic convertit la creștinismul nestorian, care n-au opus rezistență. După aceste reușite militare asupra unor populații simple de stepă, în 1211, ofensiva mongolă s-a îndreptat spre o civilizație sedentară superioară, China, împărțită, la începutul secolului al XIII-lea, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o înaltă dezvoltare și prosperitate. Capitala statului, Bolgarul, și principalele sale orașe de pe Volga și Kama n-au putut rezista asaltului și au fost jefuite și distruse. Pe Volga mijlocie și inferioară, mongolii au invadat teritoriile unor populații de neam turcic, fino-ugric și iranian, precum bașkiri, mordvini, alani, cumani. Rezistența cea mai îndârjită a fost opusă de tribul cuman, condus de Bacman. După supunerea populațiilor aflate la extremitatea răsăriteană a Europei, la sfârșitul anului 1237, armatele mongole s-au îndreptat asupra

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și, pe urmă, la prăbușirea propriei puteri, să se asimileze cu ei." El admite că românii, ca autohtoni și cunoscători ai muntelui, au servit drept călăuze pecenegilor și cumanilor. Prin urmare, conchide Iorga, având în vedere dominația celor două neamuri turcice, extinderea dominației regatului apostolic al Ungariei a fost oprită, până la 1200, de existența dincoace de munți (Carpați) a patronajului (prezenței), adică a stăpânirii unei alte hoarde (cumanii), păstrată astfel, rămasă în mare parte păgână și dedată numai războiului. O urmă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
O caracteristică a ritului de înmormântare la turanici sunt mormintele tumulare-la moartea nomazilor, caii erau sacrificați și depuși alături de ei. După Wilhelm de Rubruk, nomazii turanici așezau statui de piatră pe morminte (tumuli). În perioada îndelungată în care triburile nomade turcice au sălășluit în teritoriile nord-dunărene extra-carpatice, ele au stabilit legături cu populația autohtonă, românească. Pe de altă parte, pătrunderea călăreților nomazi turanici în regiunile de la nordul Dunării de Jos a provocat mari perturbații în evoluția normală a societății locale (românești

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din 1241, puțin numeroase, au fost absorbite cu timpul de elementele locale, integrare ce a contribuit la consolidarea clasei suprapuse (aristocrației) românești, cum a fost cazul cumanilor. În sensul acesta, nu este întâmplător faptul că vechea onomastică boierească cuprindea elemente turcice, îndeosebi în Țara Românească (vezi N. Iorga, Imperiul cumanilor și domnia lui Băsărabă. Un capitol din colaborațiunea româno-barbară în evul mediu, în AARMSI, VIII, 1927-1928, p. 97-103). În același timp, o parte a cumanilor rămași sau refugiați aici, după 1241

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mediu, în AARMSI, VIII, 1927-1928, p. 97-103). În același timp, o parte a cumanilor rămași sau refugiați aici, după 1241, vor fi curând aserviți-o dovadă este numele de Coman dat uneori robilor țigani. Contactele îndelungate și strânse cu neamurile turcice (pecenegi, uzi, cumani) și-au pus amprenta și în toponimia și hidronimia extracarpatică, mai ales la est de Carpați (vezi A. Boldur, Istoria Basarabiei, I, Chișinău, 1937, p. 89-90). O parte din toponimele menționate este posibil să fi fost aduse

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]