251 matches
-
mi s-a părut picantă, spirituală și originală. Fondul ei este, de altfel, adevărat și este bine pentru istoria moravurilor să arătăm contrastul care există față de femeile interesante cu care acest secol se mândrește și cele care se disting prin ușurătatea principiilor lor, nebunia ideilor lor și ciudățenia capriciilor lor". Dorat a fost considerat de către unii ca fiind el însuși autorul iar editorii au întreținut acest echivoc. Denon nu reacționează și abia în 1812 el reia textul, semnând doar cu inițialele
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
În alt context, niște ciudați navigatori (Argonauții), dematerializați, spectrali, vâslesc pe cer, printre astre. III Contrar impresiei de stil vorbit, poezia lui Mihai Ursachi, elaborată, organizată cu grijă și trasă în esențe, urmează alte norme decât cele ale oralității. Simulând ușurătatea și practicând consecvent deriziunea, autorul Poemului de purpură, comentator sever al existenței, veghează într-un relativism universal. Cantonată în conceptual, orientată spre insolit și atipic, impregnată de mister și deschisă fabulosului, lirica sa, producătoare de surprize și prospețimi, încântă prin
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
gre cesc „evghenie“ înseamnă de neam bun, deci „a se purta cu evghenicos“ are semnifi ca ția de a se purta conform rangului. Vezi în acest sens Violeta Barbu, „Concepția asupra «blagorodiei» în vechiul regim“, pp. 145-156. a fugit, din „ușurătatea minții“, cu un oarecare, luându-i o grămadă de scule și bani din casă. La insistențe le rudelor și prieteni lor, boierul o iartă, dar când Mă rioa ra fuge și a doua oară rușinea este prea mare pentru a
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
a dovedit ulterior, tot polemic: volumul amatorului Mihai Canianu era, de fapt, o contrafacere. A și fost dat uitării. Vasile Alecsandri a fost pasionat de poezia populară nu ca simplu amator, adică într-un sens care să vizeze grabă, superficialitate, ușurătate în munca de culegere și valorificare, pentru sine și pentru alții, a textelor orale. La data respectivă, metoda curentă în „știință” era aceea a „reconstituirilor”. S-a mai spus în legătură cu el: „Metoda reconstituirii versurilor n-a fost cîtuși de puțin
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
înțeleagă, în sfîrșit, rostul întîmplării de „pe-un picior de plai”, derutantă și greu accesibilă în datele ei esențiale și specifice. Căci nu este vorba de un simplu omor, întîmpinat cu frică, lene ori resemnare, cum s-a presupus cu ușurătate, ci de o încercare grea, în planul vieții sufletești și al ideilor, pe care ființa și-o impune, pentru a se defini ca umanitate, în raport cu sine, cu lumea și cu Dumnezeu. Miorița s-a arătat a fi, într-adevăr, „o
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
schimbări. Aceste două moduri de întoarcere în trecut, mai mult decât mijloace de a opri timpul, simbolizează două moduri de a trăi momentul prezent: ca pe ceva absolut (videosfera) sau relativ (grafosfera). Două morale ale timpului. Imaginea de cinema face ușurătatea gravă, imaginea video face gravitatea ușoară. Un simț se incarnează în planuri de carne și oase. Blocuri, cheaguri sau concrețiuni, toate au o greutate, grosime ori densitate destul de străină de fluiditatea plată a imaginilor televizuale. Carne și os înseamnă umbră
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
bine și cu eficacitate, numai în mod adaptat și pregătit, numai frumos; ba mai mult, trebuie considerat contextul, ambientul, locul evanghelizării. Este bine de atras a-tenția imediat că frumusețea nu înseamnă frivolitate, dar o adevărată levitație, o spirituală și înțeleaptă ușurătate; frumusețea, realitate cu multe nume, este o necesitate a existenței complexe a omului și este capabilă să evoce chiar misterul lui Dumnezeu. Trebuie spus fără nici un echivoc: „Principiul estetic al evanghelizării este viața noastră fără nici un lucru particular, care totuși
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
ale lui, celor mai neînsemnate cuvinte. Cel care a iubit mai mult îi va aminti mai tîrziu celuilalt declarațiile și promisiunile despre care acesta din urmă n-a păstrat nici o amintire. Nu este întotdeauna efectul inconstanței 18, al infidelității, al ușurătății. Dar primul era mult mai angajat decît celălalt în această societate 19 care se baza pe un sentiment inegal împărtășit. Astfel, un om credincios și atît, cu o viață exemplară, sanctificat după moarte, ar fi uluit dacă, revenit la viață
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
o sursă de sugestii pentru punerile în scenă pe care le plănuiește. Reprimându-și o anume pornire spre frivolitate, cronicarul nu prea se abate de la o linie a sobrietății, personalitatea lui, cu atributele unui homo ludens, abia prinzând contur. Sub ușurătatea pe care eseistul, ca să se distreze, o afișează, se pitește un neașteptat simț al echilibrului și, ciudat pentru un șturlubatic, un gust al rigorii. Așa, în Mic dicționar Caragiale (2001), la origine teza sa de doctorat. O exegeză vie, un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290331_a_291660]
-
pledat pentru un Milan Kundera postmodernist. L-au receptat ca atare și optzeciștii români. Totuși, un Richard Rorty, bunăoară, îi putea asimila teoria despre roman în sprijinul neopragmatismului american. Dar dacă luăm ca martor unul dintre romanele sale reprezentative, Insuportabila ușurătate a ființei (1984) ce pare să contextualizeze nu numai cronologic, dar și estetico-filosofic postmodernitatea, vom avea, azi, surpriza să asistăm la spectacolul unei stranii pulverizări a postmodernismului. N-ar fi de mirare să ne ciocnim de aceeași "dualitate" interpretativă ca
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
În istorie, ființa este efemerul, de vreme ce evenimentul se petrece o singură dată, iar efemerul nu poate fi condamnat. Originalitatea lui Kundera (aflat încă în paradigmă postmodernistă) constă în faptul că vorbește despre ființă în doi termeni: ușor și greu, recte ușurătate și greutate, apropiindu-se, dar prin "răsturnare", de filosofia cantității și a calității a lui René Guénon, care nici într-un caz nu poate fi asimilat postmodernității. Asta l-a determinat pe Nietzsche să spună că eterna reîntoarcere e cea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui consonează, într-un anumit grad, cu aceea a romancierului român Nicolae Breban 416. Privitor la oameni, moartea le este salvarea, dar nu în sens creștin, ci exclusiv profan. Viețile noastre, care nu mai revin, "pot apărea în toată splendoarea ușurătății lor"417. Această splendoare aparține simulacrelor, care ocultează identicul. De aici, abandonul sacrului de către omul concret, fericit, care este cel postmodern al divertismentului fără limite. Ceea ce ne duce la concluzia că ușurătatea e frumoasă, iar greutatea cumplită. De aceea, între
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nu mai revin, "pot apărea în toată splendoarea ușurătății lor"417. Această splendoare aparține simulacrelor, care ocultează identicul. De aici, abandonul sacrului de către omul concret, fericit, care este cel postmodern al divertismentului fără limite. Ceea ce ne duce la concluzia că ușurătatea e frumoasă, iar greutatea cumplită. De aceea, între contrariile ființei Parmenide a ales ușorul ca fiind pozitivul, pe când greul e negativul. Ființarea devine o chestiune de alegere. Între ușor și greu ce alegem? Diferența (ușorul) sau repetiția (greul)? Teza paradoxal-ironică
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pe când greul e negativul. Ființarea devine o chestiune de alegere. Între ușor și greu ce alegem? Diferența (ușorul) sau repetiția (greul)? Teza paradoxal-ironică a romanelor lui Kundera e că, între cele două sexe, bărbatul (mai "greu" decât femeia) tinde spre ușurătate, pe când femeia (mai "ușoară") tinde spre greutate. Iată de ce femeia caută și vrea povara bărbatului ca supremă împlinire a vieții: "Cu cât e mai grea povara, cu atât mai apropiată de pământ e viața noastră, și cu atât e mai
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
vechi, par să se împartă între ușor (aerul și focul) și greu (apa și pământul). Nu întâmplător ultimele au devenit semne ale feminității. În viziunea lui Kundera, Beethoven e cel ce a răsturnat perspectiva parmenidiană a ființei. Beethoven nu alege ușurătatea ființei, ci greutatea, care se confundă cu destinul. Proverbul german Einmal ist keinmal înseamnă o dată este niciodată: Dacă nu poți trăi decât o singură viață e ca și când n-ai trăi deloc"418. De aici dorința adâncă a omului de a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
o singură viață e ca și când n-ai trăi deloc"418. De aici dorința adâncă a omului de a-și vedea viața repetată după moarte, credința în nemurirea sufletului care constituie temelia religiilor. Beethoven apare drept cazul exemplar de transformare a ușurătății în greutate, după cum Parmenide este acela care transformase greul în ușor, negativul în pozitiv. La Beethoven, pozitivul e greul, iar negativul ușorul. Și Milan Kundera reinterpretează întâmplarea care a stat la baza viziunii muzicale a destinului din opera beethoveniană. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
moralei kantiene, ca semn al prezenței noumen-ului, ceea ce Nietzsche va numi reîntoarcerea identicului. Dar dragostea ce este? Răspunsul la această întrebare-cheie par să-l dea personajele romanului kunderanian. Tomas și Tereza, Franz și Sabina trăiesc ambiguitatea dramatică a iubirii între ușurătate și greutate. Ficțiunea narativă a lui Kundera are complexitatea simplă a structurii muzicale a lumii. Romancierul este un extraordinar muzician din cuvinte. Laitmotivul "muzical" central este totuși dragostea dintre Tereza și Tomas și se leagă chiar de rezonanța cvartetului beethovenian
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se mai încerce, el încremenește în "sclav" sau în "împărat", adică se oprește în repetiția oarbă. Numai omul de caracter nu renunță la încercare. E uluitor cum se întâlnește Nietzsche cu Eminescu în privința omului de caracter, singurul care depășește repetiția ușurătății: "Hat man Character, so hat man auch sein typisches Erlebnis das immer wiederkommt" (care, într-o adecvată traducere a lui N. Breban, sună așa: Ai caracter, ai deci o trăire-tip ce revine mereu). Eminescu o numește trăire în Archaeus
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nici o contradicție între viața lui poligamă și dragostea lui pentru Tereza"425. Acesta e și raționamentul pragmatic al individului care a scăpat de povara credinței în Dumnezeu și care privește ca atare căsătoria laică. Altfel zis, Tomas se bucură de ușurătatea ființei în plin ethos modern și postmodern. Concesia raționalistă pe care o face e modul de a supraviețui compasiunii sau milei creștine. Pentru el, compasiunea (pitié, pity, pietà) încă nu e dragoste, ci cosentiment: "a trăi cu cineva nenorocirea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
-i țină companie Terezei și căreia îi pun numele de Karenin. Dar Tereza nu-și poate găsi fericirea cu aceste tertipuri ale bărbatului, pe care, totuși, le acceptă. Iubirea lor avea doar o singură coloană de sprijin: fidelitatea ei. Cu ușurătatea lui, Tomas o invita la "libertate". Tereza o "încearcă" în aventura cu inginerul, dar simte imediat că este o falsă repetiție-coincidență cu lumea cărților și a muzicii. Și asta se petrece în condițiile în care patria le este îngenuncheată și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se exileze în Elveția și în alte părți. Dar Tereza s-a întors în patrie, iar Tomas a urmat-o, la scurt timp. De-aici încolo, Tomas va avea soarta lui Victor Petrini, însă în varianta transformată de el în ușurătatea prieteniilor erotice. Fiindcă nu semnează o declarație prin care să se dezică de mesajul articolului din revistă (deși fusese cenzurat), el părăsește "povara" vocației sale de chirurg și devine spălător ambulant de geamuri. Altfel spus, are "înțelepciunea" transbordării greului în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
mesajul articolului din revistă (deși fusese cenzurat), el părăsește "povara" vocației sale de chirurg și devine spălător ambulant de geamuri. Altfel spus, are "înțelepciunea" transbordării greului în ușor prin natura lui de Don Juan. Este forma libertății lui, menținerea în ușurătatea ființei, căci își continuă fără griji aventurile erotice, mai răsfățat ca niciodată de femei. (Nu e și el cel mai iubit dintre pământeni?). Ba se simte mai tânăr cu zece ani odată scăpat de trebuiele "dragostei sale pentru medicină", care
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Kundera zice că, în definitiv, kitsch-ul face parte din natura umană și devine non-kitsch de îndată ce este conștientizat. Într-adevăr, asta se-ntâmplă, prin excelență, cu lumea lui Caragiale. Fantoșele lui Caragiale ascund în spatele lor destinul, cu tot tragismul lui. Ușurătatea maschează greutatea, ca să revin la termenii lui Kundera. Dar în spatele simulacrelor postmoderniste se ascunde nimicul, adică moartea. Fantoșele lui Caragiale au o transparență enigmatică, cele ale postmoderniștilor sunt opace. Ele sunt, pur și simplu, simulacre. Simulacre de iubire sunt, firește
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sunt opace. Ele sunt, pur și simplu, simulacre. Simulacre de iubire sunt, firește, aventurile lui Tomas cu cele 200 de femei în care el se iluzionează a căuta diferența, negăsind, în definitiv, decât moartea. El însă va pune capăt "insuportabilei ușurătăți a ființei" acceptând propunerea Terezei de a "fugi" împreună la țară. Este, altfel spus, un "reacționar", căci acționează invers decât țăranii care aspiră să devină "moderni", plecând la oraș. Pe piatra de mormânt a lui Tomas scrie: "După o îndelungată
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
linie dreaptă. Acesta-i motivul pentru care omul nu poate fi fericit, căci fericirea e năzuința spre repetare"446. E "dulcea lege a repetării". În Voința de putere, Nietzsche întrevede în orice ființă și în orice lucru ceva care scapă ușurătății, ceva care se repetă. Eminescu a contrazis antropologia de până la el care se funda pe legea lui Protagoras: homo mensura, omul măsură a tuturor lucrurilor, lege resuscitată de postmodernism. Un astfel de om domină planeta, din nenorocire, nu o administrează
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]