91 matches
-
În vârstă, am Început să-mi amintesc. Sunt lucruri... De la un moment dat nu-mi amintesc decât o bisericuță, care era bisericuța albă din satul respectiv, o străduță și o casă. Prima casă unde am stat. Și a doua: la ucraineanca aia căreia-i spuneam „hazeaika” și care avea niște copii excepționali, foarte buni - și dânsa era o femeie extraordinară. Oameni-oameni. De aceștia Îmi amintesc. În rest nici n-am mai vrut să-mi aduc aminte. Pentru că au fost și oameni
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ce era... Și venise iarna, am făcut tifos exantematic și n-am mai putut pleca. Nu se mai spera că am să scap, căci a fost o iarnă foarte grea În ’42. Și Într-o zi ne-am trezit cu ucraineanca asta În lagăr. A dat ceva la santinelă, niște bănuți, și a intrat și a venit să vadă ce s-a Întâmplat cu mine. Și i-au spus: „Uite, are tifos, e bolnav, medicamente nu-s”. A plecat și a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Primul moment e boala, tifosul pe care l-am avut. Eu deja visam, aiuream, temperatură mare, fără medicamente... Asta nu pot să uit și cred că n-am să uit niciodată momentul când am intrat prima dată În casă la ucraineanca aia care mi-a dat cana cu lapte și bucata de pâine. Și acum, dacă Întâlnesc În oraș un copil mai necăjit, Îi dau Întotdeauna un bănuț. Dacă vin la ușă și sună, le dau imediat ceva de mâncare. Îmi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
de păduchi. Eu eram cu copiii din cartierul acela - era o periferie. Ne duceam iarna la săniuș - sora mea era mai plinuță, dar eu eram ca un băiețoi: iarna la săniuș și vara la Nistru la scăldat. Într-o zi ucrainencele de acolo au zis să trecem Nistrul, pe o insuliță care era la jumătate, dar nu exagerez. Era reflux sau nu știu ce, că atunci când am pornit, apa nu ne ajungea nici până la genunchi. La Întoarcere ele au pornit-o Înot. Și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
după aceea mergeam și le vindeam, iar banii erau ai familiei. Însă noi primeam pentru munca noastră, pentru ce făceam. Într-o altă casă era un farmacist, n-avea facultatea terminată, Însă făcea niște amestecuri și căuta să le vândă ucrainencelor. Și noi mergeam În piață și adunam femei, fete și le spuneam că există un doctor mare care se pricepe să facă creme și dacă cumpărați cremele astea veți fi foarte frumoase; asta ne-a Învățat să zicem farmacistul acesta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
medicii evrei deportați? Bineînțeles... La Mărculești unde ați fost cazați? În niște case părăsite, niște case de lut ale foștilor locuitori evrei de acolo - 10-12 case... Iar noi, ca să obținem ceva de-ale gurii, trebuia să facem troc cu femeile ucrainence care erau pe acolo. Țin minte că nu vorbeau limba română, probabil că era un sat de ucraineni. Cu toate astea Însă, din perioada Mărculești nu-mi amintesc de fenomene Îngrozitoare pentru mintea mea de atunci, de copil. Încă nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
de pe drum, mai erau care mureau așa, din mers... La Hrumiuca erau ucraineni? Numai ucraineni... Și acolo, nu știu cum să vă zic, tot cu niște bani, cu ce s-a putut, s-a dus tatăl meu și a aranjat, la o ucraineancă, să ne scoată, dacă tot nu mai era pază, să intrăm În sat. Și ne-au dat o cameră și, nu știu cum, s-au apucat unchii mei și au făcut un prici pe care dormeam 11 persoane - dar eram fericiți că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
duceați după pelin? Nu, nu, pentru că În ultima parte a drumului, după ce ajunsesem În Transnistria, mi-au degerat picioarele. Unii spuneau că nici n-o să mai pot merge, aveam niște dureri Îngrozitoare și norocul meu a fost cu o bătrână ucraineancă ce a venit chiar acolo, În grajdul acela, cu niște ceară de albine de la ea de acasă, mi-a pus niște comprese din astea și am Început din nou să merg - dar foarte greu am reușit să Încep să merg
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
minte că zăceam... Cred că dacă mă apuca mai devreme treaba asta și eu aș fi fost Împușcat, pentru că n-aș fi putut să merg. Dar am avut noroc că eram aproape de Hrumiuca și atunci m-a salvat această bătrână ucraineancă... Însă la Hrumiuca exista posibilitatea de a muri de foame, așa Încât tata și cu fratele lui mai mic s-au dus să vadă dacă nu se poate să stăm la Moghilev, că știam că se poate sta și acolo. S-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
eram În căruță, că eram bolnav... Dar la Hrumiuca cât timp ați stat? Pot să vă spun, ca un punct de reper, că În noaptea de Anul Nou dintre ’41 și ’42 eram la Hrumiuca; țin minte acest lucru pentru că ucraineanca la care stăteam a venit la ora 12 noaptea și ne-a adus o colivă - și acum parcă Îmi amintesc ce grozavă mi s-a părut acea colivă din grâu În noaptea de Anul Nou! Dar ce mâncați la Hrumiuca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Într-adevăr s-au purtat omenește. Când erați În lagăr ajungeau vești despre cursul războiului? Da, se mai auzea. Pe ce cale? De exemplu, În ultimul lagăr erau muncitoare cehe care deja Împrieteniseră cu noi. Cehii erau cumsecade, slovacii nu, ucrainencele erau groaznice -aveau aceeași soartă ca și noi, dar nu vorbeau cu noi, erau tare rele cu noi. Așa că de la muncitorii cehi am aflat unele zvonuri. Mai erau unii soldați SS care erau mai de treabă. De exemplu, Într-un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
țară vin, dacă sunt musulmani sau creștini, au trecutul comun. Tu, în călătoriile tale, ai descoperit cumva diferențe de suflet între oameni? Indiferent la cine se închină? Scrisoarea 9 Întrerup cronologia faptelor ca să-ți spun că aseară am cunoscut o ucraineancă. Are în jur de 50 de ani. Am început să vorbim în stația de autobuz și m-a întrebat de cât timp sunt aici. Spun că de un an și jumătate. — Puțin! Eu am nouă ani de Italia. Am obosit
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
i-am spus: — Să-ți ajute Dumnezeu! Așa am vrut să fac și eu. Și-i doresc din toată inima să reușească să se rupă. Pentru mine cred că e prea târziu. Atât îmi doresc, să nu ajung ca acea ucraineancă fără un ban în buzunar după nouă ani în Italia. Scrisoarea 51 Crezi că puteam pleca din țară fără să-mi iau câteva cărți cu mine? A fost alegerea cea mai grea. Nu mi-a păsat nici o dată de bluzițe
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
care aduce știrea la Tiraspol. Am plecat la fața locului cu RWD-ul încărcat cu 80 kg de ulei, și am găsit răniții întinși pe iarbă sub un soare călduț, afară de unul în stare gravă care murise spre dimineață. Femeile ucrainence și copiii din satele înconjurătoare îi hrăneau cu lapte, miere și turtă de dovleac, din puținul ce aveau. Cu ajutorul doctorului ce sosise dela Berejowska, și a blajinei și minunatei populații, am găsit răniții îngrijiți și sătui. Apoi am luat doi
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
suntem întrupați. Da, avem nevoie de materie pentru a ne aduce aminte. Dar ce e prea mult e prea mult. Există o dispoziție administrativă a Bisericii romane pentru a justifica aceste gesticulații păgâne. Ce bine că nu-s papă! Bigota ucraineancă pe care am văzut-o acolo m-a iritat și mai mult decât schimburile frățești de lovituri dintre patriarhul ortodox și omologul său armean (care s-au încăierat în penultima sâmbătă a Peștelui, în cursul ceremoniei aprinderii Focului sacru, pentru
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cele patru vânturi, când spaima de foc și moarte naște un singur gând - supraviețuirea -, când tăvălugul unui Octombrie Roșu schimbă destine într-o clipă, atunci te poți naște român la Chișinău, dintr-un tată polonez din Odessa și o mamă ucraineancă din Kiev. Bucureștiul pare mai liniștit, mai departe de pericolul de care se tem cei ce n-au reușit să se îndepărteze de granița fostu lui imperiu țarist. Petre Sirin își petrece copilăria la București, în grija unor părinți iubitori
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mega-cocon de fluture, distribuind medalii jucătorilor care au câștigat finala Euro 2004. Imagine tare, care poate fi interpretată în fel și chip. La fel ca aceea cu icoanele agățate pe tancurile sârbești în timpul războaielor din zonă sau aceea cu bătrînicile ucrainence, pe jumătate nebune, care scuipau cu voluptate pe portretul "oficial" al Papei cu ocazia vizitei acestuia la Kiev din 2001. Imagini răzlețe, vânate cu voluptate de către televiziunile occidentale. "Geopolitica ortodoxiei", o carte ce se lasă încă așteptată; cea scrisă de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
român ca om. [...] Ori să ia românul jidancă, unde s-a mai pomenit una ca asta, chiar de ar fi bătută În aur și În petre scumpe, așa știe românul...” <endnote id="(99, vol. I, p. 150)"/>. Similar gândeau și ucrainencele din Bucovina : „Eu sunt ruteancă, fată de rutean”, spune un personaj dintr-un roman de Aharon Appelfeld. „Evreii sunt de alt neam. Noi putem să-i placem, să ne culcăm cu ei, să-i iubim și să-i detestăm, dar
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
al lui Ilya Ehrenburg (Julio Jurenito, 1921). Răspunsul este tranșant : „Bineînțeles că nu !” <endnote id="(732, p. 137)"/>. Sau : „Inima m-a ispitit să spun : și evreii sunt oameni, dar nu am zis nimic”, Își aduce aminte un personaj (o ucraineancă din Bucovina) din romanul Caterina, semnat În 1989 de Aharon Appelfeld <endnote id=" (813, p. 71)"/>. Probabil că Cioran parafraza În răspăr o sentență pronunțată În 1783 de Christian Wilhelm Dohm : „Evreul este Întâi om și apoi evreu” <endnote id
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
oameni. O ÎNCERCARE DE IZBĂVIRE. Pentru a fi salvat din calea divorțului, Mitropolitul Sebastian m-a numit preot doi la parohia Moldovița, pentru satul Argel, unde sunt numai ucrainieni, care vorbesc între ei limba ucraineană, pentru că mama lui Marta era ucraineancă mândră, care-i disprețuiea pe români și nici nu voia să vorbească românește. Numirea mea între ucrainieni trebuia să dea satisfacție soacrei mele pentru a renunța la divorțul fiicei ei. Bunica lui Marta, deși refugiată cu familia Miron, nu știa
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
Aron Pumnul, familia Hurmuzăcheștilor, Flondor abia mai pot fi recunoscute. Urmele lui Mihai Eminescu din Cernăuți unde poetul a poposit În anii tinereții sunt ocolite cu grijă de traseele turistice. Aflăm cu acest prilej că Mihai Eminescu era fiul unei ucrainence, că avea nume ucrainean pe care i l-au schimbat șovinii români. În școala În care a Învățat el azi nu se mai predă În limba română. Sărbătorirea a 500 de ani de la victoria lui Ștefan cel Mare și Sfânt
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
oameni. O îNCERCARE DE IZBĂVIRE. Pentru a fi salvat din calea divorțului, Mitropolitul Sebastian m-a numit preot doi la parohia Moldovița, pentru satul Argel, unde sunt numai ucrainieni, care vorbesc între ei limba ucraineană, pentru că mama lui Marta era ucraineancă mândră, care-i disprețuiea pe români și nici nu voia să vorbească românește. Numirea mea între ucrainieni trebuia să dea satisfacție soacrei mele pentru a renunța la divorțul fiicei ei. Bunica lui Marta, deși refugiată cu familia Miron, nu știa
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
mama mea am scăpat cu viață Însă cu răni la abdomen. Mama căzuse În stare de inconștiență. În timpul nopții eu cu mama mea ne-am furișat pe câmp și am scăpat de a fi din nou Împușcate, dându-ne drept ucrainence”22. Ultima noapte a rămășițelor Comunității din Sculeni XE "Sculeni" este indescriptibilă. Soldați beți și veseli care stau În jurul unor focuri și smulg cu forța fete și femei tinere evreice la violuri colective, În timp ce părinții și frații bătuți și Înjosiți
Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941 by Jean Ancel () [Corola-publishinghouse/Science/2137_a_3462]
-
pământ cam pe jumătate, după care soldații s-au Împrăștiat fiecare la unitățile lor”23. Tânăra care a refuzat să moară era Nusia XE "Starker, Nusia" Starker XE "Starker, Nusia" . Când alți soldați români le-au găsit pe cele două „ucrainence” și le-au predat jandarmilor, femeile au fost duse la șeful postului de jandarmi Sculeni XE "Sculeni" (județul Iași). Plutonierul Teodor Gherghelaș XE "Gherghelaș, Teodor" le-a identificat ca fiind evreice și a hotărât să le rețină până ce va avea
Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941 by Jean Ancel () [Corola-publishinghouse/Science/2137_a_3462]
-
a fugi de persecuțiile comuniștilor bolșevici. Nu mai avea nici avere și nici familie și a trebuit să se întrețină pictând portrete ale oamenilor importanți ai vremii, după cum afirmă arhim. Bartolomeu Florea. În Basarabia, el s-a recăsătorit cu o ucraineancă, Pelaghia Scobiciova (născută la 1 octombrie 1891, din părinții Petru și Evdochia). Odată cu anexarea Basarabiei de către URSS în iunie 1940, Ivan Protcenco s-a refugiat peste Prut, în România. Neavând acte, el a fost ajutat de un călugăr de la Schitul
Irineu Protcenco () [Corola-website/Science/313016_a_314345]