75 matches
-
cupe. Nu era ușor să scapi nici de una, nici de alta. Scoțând din buzunar o batistă parfumată, doctorul Își șterse fruntea acoperită de broboane de sudoare, Îngânând În șoaptă ultimul vers al catrenului: „Și adu-mi, adu-mi numai udătură!”. În Închipuirea sa, lanul de maci Își clătina măciuliile roșii când Într-o parte, când În alta. O ceață lăptoasă se ridica de pe calea ferată, acoperind Încet-Încet șoseaua care șerpuia În dreapta ei. Rochiile Mathildei pluteau deasupra lanului, amestecându-se cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Sub pat se vedeau zvârcolindu-se o ceată Întreagă de cizme soldățești, alături de niște pantofiori de balerină. Noimann avea, uneori, obsesia soldaților. Ei Îi apăreau În fața ochilor sub diferite forme, Îmbrăcați În uniforme de roșiori sau În cele de camuflaj. Udătura trebuia adusă. De fapt, Noimann o avea la purtător. Trebuia doar să scoată sticluța plată din buzunarul de la piept și s-o treacă peste buze. Versurile Îi sunau În urechi, În ritmul roților de tren. Fiecare țăcănit le amplifica rezonanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
roților de tren. Fiecare țăcănit le amplifica rezonanța lăuntrică, relevându-i lui Noimann mereu alte Înțelesuri, din ce În ce mai legate de propria sa viață. În fiecare cuvânt, În fiecare silabă apărea chipul drag al lui Lilith. „Și adu-mi, adu-mi numai udătură...” În ultima vreme, visele lui Noimann erau bântuite de ape și furtuni și de lucruri jilave. Tutunul fin, pe care Noimann Îl trăgea În piept, nu reușea Însă să-i liniștească nervii și nici teama ce-i creștea În inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
murmură În gând versurile lui Khayam: „Faclă, vin și lună plină, o, paharnice, scrutează vinul rumen ca rubinul și strălimpedea lui rază! De pământ n-aduce vorba! Zvârle-n vânt această-arsură-a focului din piept și adu-mi, adu-mi numai udătură!” După care, scoțând din buzunar sticulața plată de Alexandrion, trase câteva gâturi zdravene și, sărind peste tampone, intră pe urmele piciorului, În cabina locomotivei. Cu spatele la el, pe un scaun rabatabil, Îmbrăcat Într-un costum alb, așezat În fața unui panou de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
timp năucitor. Mergând așa, potecile m-au dus la malul unei ape. Acolo m-am oprit. Și L-am recunoscut imediat, în ciuda lipsei Lui de strălucire. Stătea pe mal și tremura. Pierduse lira, dar avea alături, la loc ferit de udătură, vioara și arcușul. Mi se înfățișa ca un adolescent cam oacheș, slăbănog și palid. Purta o redingotă largă, veche, ultrajerpelită, cu poale lungi, decolorate de soare. Folosea o trestie strâmbă și o strună din fire de coadă de cal împletite
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
la primul țipăt al hangiței. Și sigur ar fi țipat îndată ce ar fi văzut intenția hangiului... ― Da’ pe urmă? După plecarea lotrului? ― Numai un bob zăbavă și ai să auzi ce a urmat... ― Mă fraților! Mai aveți ceva rămășițe de udătură pe fundul glajelor? Hai s-o dăm de dușcă, că omul ista ne-o aprins sufletele cu povestea lui... Ne-o urcat și ne-o coborât pe toate hățișurile, de ne-o ajuns inima în gât... - a intervenit omul cu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
e ceva de rezolvat. Ce? Pe care-i vindem și pe care-i reținem, pentru bairam. Așa zic eu, că e mai bine, a rostit, Druia ăl Mare; pe cei mariîi dăm pe bani, că banii o să ne trebuiască pentru udătură, iar pe ceilalți,îi trecem la holoată. Hai, fiecare dintre noi - la rând! Să-și aleagă câte cinci. Ca să fim crezuți, acasă, că,în noaptea trecută, ne-am aflat la pescuit. Bine. Ce a mai rămas? Careva a evaluat: o-
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
Era ostenită. Ar fi vrut să se culce lângă bărbatul care sforăia în pat. Se răsti la băiat: - Pune-le și tu și du-te la culcare. Beghe se descălță. Scormoni zăpada lângă burlan și așeză botforii lui, umflați de udătură. Le desfăcu șireturile, să încapă mai multe lucruri, apoi, înainte de a adormi, se închină. Peste Cuțarida, miezul nopții căzu greu și tăios. Se auzea răsufletul gropii. Cunii se încolăceau mai bine, de frig, sub streșini. Tăcerea cuprinsese locul sălbatic. Crăpau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de sector că stă în ditamai vila pe Doctor Lister, nu mă voi mai gândi cu mâhnire la galeriile de metrou. Voi locui o vreme la fabrica de stixuri, unde proviziile nu-mi vor lipsi. Nu-mi va lipsi nici udătura, cu tot Vinalcoolul pe mâna mea. Totuși toate aceste cadavre vor duhni, vor duhni insuportabil. Așadar va fi nevoie să mă retrag undeva un timp, departe de orice rămășiță omenească. Cu rucsacul plin de stixuri, o voi apuca spre Dunăre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în tăcere o bucată bună de vreme. La un timp, Toaibă a ridicat capul: Marandă, fata moșului! Te-ai gândit tu că copchilu’ ista îi rupt de foame și de sete? Fă bine și adu-i de mâncare, că de udătură am eu grijă. Acolo în blidar mai este o gură de rachiu rămasă încă de la hram. Așa o izbândă merită cinstită... Când s au așezat la masă, Toaibă a ridicat paharul și a comandat râzând: Grupă! Ascultă comanda la mine
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
nu ajungem noi la Crâșma din drum? Ajungem! Cine are să-i tragă o mâncare pochească și un somn de catană? Noi! Cine alcineva? Adică cum vine treaba asta cu mâncarea pochească și cu somnul de catană, Pâcule? Da’ la ceva udătură pentru gât nu te-ai gândit? Numai că eu întreb degeaba. Ce, tu te mai gândești și la alții? Nu. Nici vorbă. Tu știi doar de gâtlejul tău. Si atât. Cu răsuflarea grea a boulenilor și cu vorbele mai mult
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
muții. Care tot își spun câte ceva măcar prin semne, dacă nu pot grăi. Da’ voi, canci. Atunci dă-i drumul, ce mai aștepți? Măi Dumitre! Tu crezi că vorbele vin așa cât ai bate din palme? Mai bine toarnă niște udătură din bardaca ceea, că am așa ca o...cum să-ți spun eu? Am un fel de sete de nici nu pot vorbi. Așa spune, Pâcule! Numai că nu sunt eu cel cu turnatul vinului. Mitruță, ia drege tu ulcelele
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
iasca? Am trăit s-o văd și pe asta. Că smintiți am văzut - a grăit cu țâfnă prefăcută Pâcu, privind semnificativ la moș Dumitru. Să știți voi, aiștia botezații, că Pâcu are dreptate. Unde s-o mai văzut botez fără udătură? i-a sărit în ajutor moș Dumitru. Costache! Umple și tu oala ceea cu vin din cel din care bea împăratul, nu din care bea tot satul. Priceputu-m-ai? Priceput, Pâcule. Vineee! a răspuns profesional crâșmarul. Asta nu înseamnă că tu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
oameni. Costache! Flămânzi și însetați ca în astă seară parcă nu am mai fost niciodată. Ai grijă de noi, că altfel ne pierzi de mușterii. Nu duce grijă, Dumitre! Așezați-vă colea la masa voastră, că îndată vine mâncărica și udătura. De ați avea voi burți pentru toate câte avem - s-a grozăvit crâșmarul. Spusele crâșmarului s-au dovedit însă adevărate cu vârf și îndesat...Indată au zăngănit țoiurile cu rachiu, ciocnite parcă mai cu grabă de astă dată. Să trăiți
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
că și așa suntem storși de vlagă - și-a exprimat dorința Ion Cotman. Dacă stau și mă gândesc bine, aș avea eu ceva potrivit... Atunci dă-i drumul! l-a îndemnat Pâcu. S-o luăm pe scurtătură, dar mai adă udătură, bade Costache - a versificat Vasile Hliboceanu. La auzul acestor cuvinte, cei din jurul mesei au devenit mai vioi parcă...Vasile Hliboceanu i-a cuprins dintr-o privire și a pornit a vorbi: La mine în sat, oamenii îs cuminți și trăiesc
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
pe lopeți și mântuim treaba îndată... Inserarea i-a găsit osteniți, dar mulțumiți că toate treburile au fost puse la locul lor...Măriuța crâșmărița a făcut de mâncare pe gustul cărăușilor. După ce a terminat treaba, Costache s-a ocupat de udătură. Era firesc să se întreacă pe sine în a o descânta, pentru că de această dată era și el dornic să se omenească alături de prietenii lui... Când masa era în toi, Măriuța i-a făcut atenți: Mâncați pe săturate, dar mai
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
de un chitic de pește de mă usuc, Pâcule. Usucă-te, că și eu mă usuc. Cum să nu te usuci, dacă tragi din lulea ca un turc? Ce are a face luleaua cu uscăciunea din gâtul meu? Unde-i udătura, frate? Tu crezi că poți mânca pește fără să ai alături o ulcică cu vinișor de la mama lui? Nu poți. Așa că la pofta ta de pește adă și o oală cu vin. Apoi om mai vedea noi... Când ulcelele au
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
nu ți-ai găsit omul. Crezi că nu am priceput încotro bați? Dacă nu pricepeam înseamnă că degeaba am făcut o viață umbră pământului. Vorbele nu țin de cald, Dumitre. Sau, mai pe șleau spus, vorbele nu țin loc de udătură. Mai bine fă pași încoace, Pâcule, că altfel leșin și eu de sete... Cu o căutătură hâtră Pâcu și-a scos luleaua din chimir, cu gesturi leneșe și priviri șirete, strecurate pe sub sprâncene groase și colilii. .Doar nu vrei să
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
întorcea cu ofranda, Pâcu a clipit de câteva ori, bodogănind de unul singur: Noroc că mai sunt și oameni cu ochi ageri în casa asta, că altfel ne uscam ca păpușoii toamna. Are vedere ageră numai când îi vorba de udătură, dar când îi vorba de treabă nu vede nici la doi pași - l-a pișcat moș Dumitru. Costache, tu ori ne-ai uitat, ori ți-au slăbit și ție vederile? Tu nu vezi că ulcelele îs uscate ca șleaul în mijlocul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
o pierdea din ochi pe mama Maranda. ― Asta nu Înseamnă că ne veți lăsa cu plăcintele pe masă și cu vinul neîntrebat de sănătate. Așa că „mai Îndemnați!” Nene Mitrule - dacă nu te superi - mai roagă butoiul cela să sloboadă ceva udătură, că oala ceea s-a dogit de când stă goală - a intervenit soția lui Petrică, stârnind voia bună a musafirilor... ― Mâine seară Îți vine ție rândul să povestești ce ai făgăduit, tată Toadere - l-a făcut atent Petrică. ― Dacă Îți avea
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
sfaturile nimănui va Învăța pe seama lui”.) Gardul fără proptele cade În timpuri grele. (Cunoștințele/informațiile Însușite, neînsoțite de temeinice deprinderi de a le folosi, nu vor face față rigorilor diferitelor examene ale vieții: „Omul fără Învățătură e ca pământul fără udătură”.) Învățătura dată rău se sparge În capul tău. (Pentru că cel care-ți primește Învățătura, din respectul pe care se simte Îndatorat să ți-l acorde, va Încerca s-o aplice În primul rând În raporturile sale cu tine.) Omul nu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
din nefericire, cu tonul idilic al lui Radu Anton Roman. „Bucătăria“ țărănească era caracterizată, în primul rând, prin extrema sa sărăcie. Mămăliga, afirmă Mihai Lupescu, „e temelia hranei țărănești [...]. Mâncarea țăranului se alcătuiește din mămăligă ori pâne, malai și din udătură, care cuprinde toate felurile de mâncări, și sorbitura, sorghitură, care cuprinde toate borșurile, ciorbele ș.a. La plăcinte, învârtite, alivenci ș.a. li se mai zice și «cocături».“ Preeminența mămăligii este indiscutabilă; o afirmă și Elena Niculiță-Voronca, în Datinele și credințele poporului
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Erau bine frământate la un loc de mâini îndoielnice, dar viguroase, ce izbuteau să scoată din cuptor o alcătuire marmoreeană, de o culoare tristă, bolnăvicioasă.“ Revenind la mâncărurile țărănești pomenite de Mihai Lupescu, straniu pentru urechile noastre moderne este cuvântul „udătură“; cu sens dispărut astăzi, el este însă definit de Lazăr Șăineanu, în Dicționarul universal al limbii române, ca element auxiliar al aceleiași mămăligi: „Tot ce servea țăranului spre a face mămăliga să lunece pe gât (ceapă, borș, varză, castraveți, cartofi
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
și fructelor în alimentația țăranului român. Rolul acestora din urmă era cu totul diferit de cel pe care-l au în meniurile de astăzi: nu erau folosite cu precădere la sfârșitul mesei, pe post de desert, ci făceau parte din „udătură“, adică se mâncau cu mămăligă, fiind deseori principalul (și unicul) fel de mâncare. Nu e cazul să ne imaginăm că țăranul beneficia de o bogăție uluitoare de legume și fructe. Iată ce scria D. Drăghicescu: „Grădina de legume sau pomii
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
creativ resursele gastronomice ale regiunilor. Dar bucătăria noastră aristocratică nu s-a arătat deloc interesată de patrimoniul reprezentat de gătelile țărănești ori târgovețe. Între ele, fractura a fost iremediabilă: nici un punct de convergență nu se poate găsi între mămăliga plus „udătura“ țăranului și felurile somptuoase de la mesele domnești și boierești, nici între ciorba de burtă târgoveață și consommé-urile aristocraților. Această ruptură este permanentă, fiind vizibilă din secolul al XVI-lea până în zilele noastre. Un exemplu în acest sens: într-un articol
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]