70 matches
-
și 65 "neunite", acestea din urmă fără preoți. În partea scăunală se consemnează doar o singură familie "unită" și cinci preoți "uniți" precum și 235 familii "neunite" fără păstor. Biserica existentă era conscrisă drept ortodoxă. Concluzia este că în acea perioadă "Uniația" în Racovița era inexistentă, din moment ce existau 300 de familii ortodoxe fără preoți și doua familii "unite" cu cinci preoți. După indicațiile superioare, biserica fiind zidită înainte de 1700, trebuia dată "neuniților", cu condiția ca aceștia să clădească o capelă corespunzătoare "uniților
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
secolul XIV, după cum atestă săpăturile arheologice efectuate între anii 1973-1975 de către Direcția Monumentelor Istorice București. Această biserică a fost luată de la ortodocși, cu toate bunurile ei, prin decret al împărătesei Maria Tereza și predată celor șapte persoane care trecuseră la Uniație, rămânând în folosința acestora până în anul 1948. Rămași fără biserică românii au fost nevoiți să-și construiască o altă biserică. Biserica parohială cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a fost construită între anii 1755-1757 din piatră de râu cu mortar de
Biserica Nașterea Maicii Domnului din Hălmagiu () [Corola-website/Science/324486_a_325815]
-
cu 35 preoți etc., consfințind astfel Unirea cu Roma după tratative purtate sub doi ierarhi, ce au durat aproape opt ani. Ca urmare a agitațiilor provocate de mitropolitul sârb de Karlovitz, la sfârșitul anului 1759 au izbucnit primele răscoale împotriva uniației. Arestarea ieromonahului Sofronie Kirlovici în satul Cioara a determinat ridicarea a peste 600 de țărani pentru eliberarea lui. Ieromonahul Sofronie a organizat în 10 august 1760 sinodul de la Zlatna. Hotărârile acestui sinod cereau episcop ortodox, restituirea bisericilor și averilor confiscate
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
Stolna erau 43 de familii ortodoxe și aveau biserică, 2 câble de teren arabil și fânațe de un car de fân. În Contribuțiune la istoria bisericească din Ardeal, Pr. Matei Voileanu enumeră Stolna între cele 304 comune bisericești trecute la uniație în timpul episcopului Vasile Moga . Nu este însă precizat anul trecerii. Informația nu se confirmă. În timpul celui de-al doilea război mondial între 1940-1944 parohia a aparținut protopopiatului Cluj-Huedin, din cadrul Vicariatului Ortodox Român din Alba-Iulia, iar între 1944-1948 protopopiatului Cluj. La
Biserica de lemn din Stolna () [Corola-website/Science/312910_a_314239]
-
aceste începuturi, dar pomenesc biserica în secolele următoare. Astfel, în șematismele Arhidiecezei mitropolitane greco-catolice de Alba Iulia și Făgăraș se afirmă că încă din primii ani ai secolului al XVIII-lea, întreaga comunitate românească din Sângătin a fost trecută la uniație. De 1756 sunt legate două momente importante din viața acestui lăcaș. Acest an este incizat în partea stângă a ușii de la intrarea în biserică, alături de o inscripție care consemnează 1756 ca fiind anul morții primului preot greco-catolic din Sângătin, popa
Biserica de lemn din Sângătin () [Corola-website/Science/315844_a_317173]
-
de la Kiev în 1633. A pus la dispoziția Academiei și domeniile sale de la Rubejovka pe care le cumpărase încă înainte de călugărie. Semnează la 16 august 1628 declarațiile Sinodului Eclesiastic de la Kiev în care erau condamnați clericii care au aderat la Uniația din 1596. A sprijinit alegerea ca Rege al Poloniei a lui Wladislav I, în 1632, care a recunoscut drepturile eparhiilor Ortodoxe din Mitropolia Kievului și a menținut "Frățiile Ortodoxe".
Petru Movilă () [Corola-website/Science/308914_a_310243]
-
arată și I. Lupaș, în 15 iunie 1700 Mitropolia ortodoxă de Alba Iulia, păstorită de Atanasie Anghel (deci încă mitropolit "ortodox") primește de la Constantin Brâncoveanu un sprijin de 6000 galbeni pe an și moșia Merișanilor. Ajutorul va fi retras după uniația din 1701. Nicolae Densușianu, Silviu Dragomir și alți istorici au concluzionat că este vorba de un act fals, realizat de iezuiți prin strângerea de semnături de la protopopi sub alt pretext, foaia pe care este scris textul românesc fiind la început
Manifestul de unire cu Biserica Romei () [Corola-website/Science/302578_a_303907]
-
interbelică când a fost demolată. În tot acest răstimp, biserica a fost martora vieții religioase a satului Suceagu, cu momentele de formare a parohiei, dotarea acesteia cu pământ parohial dar și momentele delicate în care comunitatea oscila între ortodoxie și uniație. "Cronica parohiei", scrisă de Beniamin Rusu în anul 1917, pomenită de Marius Porumb în al său "Dicționar de pictură veche românească", reține câteva detalii ale vechi biserici de lemn. Pictorii Nistor din Feleac și Ioan din Feleac dar și anul
Biserica de lemn din Suceagu () [Corola-website/Science/316066_a_317395]
-
în intervalul 1769-1773 cu ocazia primei ridicări topografice militare a Imperiului Habsburgic redă poziționarea bisericii în cadrul satului, aceasta fiind amplasată foarte aproape de limita estică a localității. Monografia lui Kádár mai spune că în anul 1777 o parte a comunității acceptă uniația, restul rămânând ortodocși. Apar astfel dispute, rivalitatea dintre cele două confesiuni având ca subiect tocmai biserica satului. Ulterior, biserica este cedată greco-catolicilor, în urma intervenției guvernanților. În prima parte a secolului al XIX-lea, biserica este menționată în șematismele bisericii greco-catolice
Biserica de lemn din Rus () [Corola-website/Science/324599_a_325928]
-
a trecut în Ardeal la 11 martie 1744, însoțit de trei negustori aromâni: Dima Nino, Gheorghe Nicola și Gavrilă Bistro. După o primire triumfală în satul Dobra, călugărul s-a îndreptat apoi spre Mărginimea Sibiului, predicând în localitățile traversate împotriva uniației. A trecut prin Deva, Orăștie, Sebeș, Miercurea Sibiului și Săliște, unde a căutat să-i convingă pe români să se lepede de Unirea cu Roma. Istoricul George Barițiu scria în "Părți alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani în
Visarion Sarai () [Corola-website/Science/302601_a_303930]
-
Leopoldină. Neintervenind împotriva lui Sarai, episcopul Micu a fost citat la Viena, pentru a da socoteală. Sarai a fost întemnițat la Sibiu și interogat la 27 aprilie 1744, dar a refuzat să răspundă la întrebările referitoare la predica sa împotriva uniației. Autoritățile l-au transportat apoi la Alba Iulia, Deva, Hunedoara, Timișoara, Osijek și Raab (azi Győr), iar apoi în temnița de la Kufstein din munții Tirolului, una dintre cele mai stricte închisori austriece. Se presupune că ar fi murit acolo în urma
Visarion Sarai () [Corola-website/Science/302601_a_303930]
-
în 1733, an în care, sub păstorirea episcopului Inocențiu Micu-Klein a fost întocmită o conscripție cu caracter religios printre românii ardeleni. La acea dată satul este amintit cu 23 de familii, biserică și preot neunit. Comunitatea de aici trece la uniație, parțial în anul 1781, iar în totalitate doar în anul 1852. Starea în care se afla biserica, în anul 1947 este considerată ca fiind una "slabă". Revenirea la ortodoxie, după 1948, nu a adus schimbări semnificative cu privire la biserica de lemn
Biserica de lemn din Podișu () [Corola-website/Science/309826_a_311155]
-
ortodocși din Bihor și Sălaj au aparținut jurisdicțional de episcopii sârbi din Banat și Arad până în secolul al XV-lea, inclusiv. În secolele XVI-XVII au aparținut, periodic, de mitropoliții Ardealului, de la Albă Iulia sau de episcopii de la Văd.. După apariția uniației în Transilvania, în Bihor păstorește episcopul ortodox, Petru Hristofor în perioada 1708-1712. După această perioadă, episcopia dispare pentru mai bine de 200 ani. Episcopia Oradiei este reînființata în 1920, prin decretul regal nr. 3655/30.08.1920 în frunte cu
Episcopia Sălajului () [Corola-website/Science/314518_a_315847]
-
ascultarea episcopilor sârbi rezidenți în sudul Transilvaniei. În 1784 fusese instalat la Blaj Ioan Bob, fost protopop greco-catolic de Târgu Mureș. Acesta a dus o politică de catolicizare și de înstrăinare de interesele românilor, fie ele și privite prin prisma uniației. În același timp însă, o serie de cărturari greco-catolici au început să privească dincolo de propaganda oficială. Ei au înțeles unele avantaje culturale aduse de unire, dar și marile dezavantaje: dezbinarea românilor și subordonarea față de o organizație străină. Este vorba în
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
la Izvorul Negru. Moiseiul era a doua linie de front, prima fiind Prislopul. Se amintește de o episcopie a a Maramureșului cu reședința la Moisei între anii 1391-1734, consemnându-se, la 1637, episcopul Dumitru Pop. Moiseiul a fost trecut la uniație în anul 1780. Mănăstirea Moisei este atestată de la anul 1599, an în care s-a ridicat biserica de lemn, fiind târnosită mai târziu, în 1672, de Mitropolitul Sava Brancovici, și închinată Mănăstirii Putna pentru aproape 200 de ani. Pictura din
Moisei, Maramureș () [Corola-website/Science/299764_a_301093]
-
construit o capelă uniată la Oradea și o școală românească greco-catolică, a sprijinit cu bani școlile rurale românești. În același timp, pe diferite căi, a încercat să slăbească legăturile dintre românii din zonă și episcopii ortodocși din Arad. Politica de uniație a fost continuată și de noul "protopop suprem" Meletie Kovacs, instalat în 1746, devenit apoi și episcop, din 1748, ca sufragan a lui Forgach Pal, devenit și acesta episcop în același an. Abia în 1777, după mai multe eforturi ale
Istoria Bisericii Române Unite în Crișana () [Corola-website/Science/302728_a_304057]
-
vedere ritmurile dintotdeauna, ambiționând să se configureze într-o viziune mitică. Plecarea Vlașinilor se axează pe un conflict istoric, resuscitând confruntarea dintre comunitatea ciobanilor români din zona muntoasă a Sibiului și stăpânirea habsburgică ce încerca să-i silească să adopte „uniația” cu biserica romano-catolică, pentru a-i despărți de neamul lor de dincolo de munți. Vlașinii sunt „dăruiți” de Maria Tereza orașului Sibiu, oierii fiind obligați să plătească noi biruri și arende către guvernatorii sași. Obștea Vlașinilor încearcă să reziste, dar este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288984_a_290313]
-
Ungaria. Totuși, oficialitățile comuniste au identificat și câteva domenii În care puteau fi utilizați clericii ortodocși: „lupta pentru pace”, „ecumenismul” ortodox - așa cum era definit de Kremlin acest concept - și combaterea „uniatismului”, dușman declarat al conducerii PMR. De altfel, discursul Împotriva „Uniației” a fost Întreținut și după 1965, deși regimul comunist de la București depășise faza sa internaționalistă de câțiva ani buni. Oficialitatea comunistă a „recuperat” teologi care, cu numai câțiva ani Înainte, erau etichetați drept „periculoși” pentru ordinea socială. Apartenența Bisericii Ortodoxe
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
că ele au fost copiate în centre din jurul orașului Baia (unde se afla episcopia catolică), reprezentând reacția polemică a unor călugări ortodocși. Traducerile în limba română s-au făcut într-un alt moment de tensiune, cel legat de propaganda pentru uniație de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea. La noi au circulat și manuscrise în limba greacă cu un cuprins similar, dar acestea sunt târzii, din secolul al XVIII-lea. În legătură cu ciudatul și singularul Fiziolog
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287569_a_288898]
-
Europei, nici unul nu avea origini neeuropene. Ca și restul elitei politice a continentului, din Portugalia până În Polonia, ei reprezentau În primul rând Europa albă și creștină. Sau, mai exact, Europa ex-creștină. Deși varietățile de creștinism din Europa rămâneau numeroase - de la uniații ucraineni la metodiștii din țara Galilor, de la greco-catolicii din Transilvania la luteranii norvegieni -, numărul creștinilor practicanți a continuat să scadă. În Spania, care se mândrea Încă, la sfârșitul secolului, cu 900 de abații și mănăstiri (60% din totalul mondial), credința
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]