62 matches
-
du mal, de "ordine sublimă", cum cere Hölderlin. De exemplu, în vastele poeme eminesciene ideatica se desfășoară într-o desăvârșită unitate, o coerență subtilă care știe să creeze și să inducă înțelesul urmărit: în Luceafărul drama antinomiilor noroc/nenoroc, teluric/uranic, în Povestea magului incompatibilitatea dintre geniu și lumea străină unde a fost aruncat, în Panorama deșertăciunilor evoluția ineluctabilă a civilizațiilor de la mărire la dispariție, consecutiv decăderii morale. Aceste poeme sunt alcătuite din numeroase nervuri tensionale care înscriu sintetic ideea metafizică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
astrului către lumea umană, zborul lui Hyperion către demiurg, mările de lumină din jurul acestui zbor, totul polarizând în jurul celor trei dialoguri de amplitudine de asemenea cosmică: Cătălina luceafăr: înfruntarea dintre creat și increat, noroc-moarte și nenoroc-nemoarte; Cătălina-Cătălin: confruntarea dintre aspirația uranică și cea telurică; Demiurg-Hyperion: eonul cere norocul omenesc al iubirii, dar demiurgul refuză, din două motive: pe de o parte, nimicnicia lumii umane, pe de altă parte, urmarea posibil funestă pentru increat de a abdica de la statutul său. Finalmente, are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de mare adîncime, care-au devenit dintr-odată războinici, vor sînge, luptă cu toată ființa lor delicată Împotriva comunismului, a dictatorului din depărtare, din altă țară, sînt oameni cărora le urez plin de compasiune medicală o viață plină de Înfăptuiri uranice, un sarcom, ceva, În semn de prețuire și recunoaștere a meritelor și sacrificiului lor pe cîmpul de luptă străin, unde-au susținut din pură abnegație și intoleranță-n fața nedreptății, nobila cauză nucleară. Intelectualii noștri ovarieni, plăpînzi, eroici, cu sutien
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
o iluminare, printr-o epifanie care se naște ca rod al trăirii ardente. Este un proces general de orfizare, de identificare rilkeană a existenței și cântării. Într-un poem consacrat lui Mihai Eminescu, o Cătălină astrală trăiește într-o lume uranică și vorbește „în imagini”, ca o poetă ce răspunde la singurătatea cosmică a unui poet hyperionic și așteaptă o atingere „stelară” (Sybila). Chiar dacă o asemenea viziune eminesciană răsturnată are o nuanță de naivitate, ea reușește să susțină un dialog între
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287747_a_289076]
-
statului divin. M-a interesat mai puțin latura teoretică a acestor ambițioase proiecte, studiate pe larg și cu competență de alții, cît alt fel de Întemeiere (interioară) și extindere a poeziei: de la peisajul (spațiul) iatacului, din faza Ienăchiță, la peisajul uranic din faza universalistă a lui Heliade. Deschiderea poeziei angajează o retorică (o rețea de teme, figuri) și o modificare a imaginarului poetic. Iatacul lui Ienăchiță și Conachi este depopulat de obiecte, În spațiul sacru nu stă decît „ibovnica slăvită”, eventual
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu claritate, simplu cu distincție și mai ales: „care lucruri mici de sine știi să le mărești frumos” (s.n.) Așadar, a mări frumos este scopul unui poem. Heliade, avînd idei oarecum asemănătoare despre actul de a scrie, evadează În spații uranice. Alexandrescu, spirit eminamente didactic, reduce totul la o ierarhie a adjectivelor. „A mări frumos” este a Împodobi o abstracțiune cu altă abstracțiune, mai mare: (adînc, colosal, măreț), ca și cum adîncime, măreție, colosal ar sugera, prin ele Însele, senzația de adîncime, măreție
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la pept, gură În gură, ochi În ochi privind duios”. Este una din puținele imagini ale zborului la Alecsandri, spirit sănătos terestru. Zborul nu este propriu-zis o temă și nu angajează o mitologie lirică din care să deducem un simț uranic, o dorință mai adîncă de pierdere În spațiile cosmosului. Cerul este și pentru Alecsandri un fastuos decor pentru delicate gesturi intime. Sprijinită de pieptul răpitorului, Trestiana zîmbește, din văzduhuri, „ca un vesel meteor”, iar Făt-Frumos, Într-o beatitudine totală, „duce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În peisajul retoricii. Relația dintre poezie și obiectul ei este primejduită, În poemul comentat Înainte, de o teamă obscură. Teama este provocată În alt poem (Calea Robilor) de senzația de gol cosmic. Este unica dată cînd Alecsandri are o reverie uranică Încheiată printr-o reverie a pustiului terestru: „Pe cerul nalt lucește un rîu albiu de stele, Ce curge spre Moldova din tainicul noian; Ca flotă luminoasă, luceferii prin ele Cutrieră În umbră cerescul ocean. Din cînd În cînd desprinsă din
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de munte, de unde aducea slăvire lui Gebeleizis-Zalmoxis, zeul suprem, stăpânul cerurilor. Viziunea va fi contestată de arheologi de nediscutată autoritate. C. Daicoviciu respinge, în La Transylvanie dans l’Antiquité, aserțiunea lui P. potrivit căreia Zalmoxis ar fi fost o divinitate uranică, acreditând opiniile unor savanți străini, vehement combătute în Getica, după care geto-dacii s-ar fi închinat, din contră, unei zeități htoniene. De aceeași părere era, dintre nespecialiștii de seamă, și Lucian Blaga care, într-un studiu din „Saeculum”, contestă explicit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
ataraxie și idealism, creația autohtonă manifestă echilibrul senin în care se rezolvă, sub semnul melancoliei, tensiunea dintre „un mit ceresc” și „un mit al pământului”, ambele întrunite în cultul lui Dionysos, imagine a lumii în eterna unduire între teluric și uranic. Prin această paradigmă arhetipală a interpretat B., între primii, capodoperele literaturii populare românești, poezia eminesciană și sculptura lui Brâncuși. Într-o generație cu sensibilitatea răscolită de verbul lui Pârvan, eseistul a contribuit la consolidarea mitului tracic, avatar interbelic al celui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
limba (un idiom semito-occidental apropiat de ebraică și feniciană) și religia. Și În acest caz suntem În fața unor panteonuri (cu excepția Israelului postexilic) care prezintă o structură analoagă, de extindere limitată, concentrată asupra cultului unui zeu național, cu caracter războinic, protector, uranic (cu o soție alături) și cu alte divinități În plan secund, puțin atestate la nivel oficial și venerate mai degrabă În mediul devoțiunii personale. Izvoarele pentru cunoașterea religiei amonite sunt foarte puține. În afară de scenele biblice, acestea sunt În mod esențial
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
eminesciene: facerea și desfacerea; luna; lumile siderale; muzica sferelor; cristalul; regnul vegetal; statuile; mortul frumos, visul cadaveric; dublul; magnetismul; geniul; femeia titanică; omul veșnic; speranța; iubirea liberă etc, etc, etc Elemente ale cadrului psihic: somnul; visul; Doma și apa; zborul uranic; halucinații de timp și spațiu; Venera serafică; anatomia femeii ideale; Categoriile estetice care impun un asemenea univers sunt pe de o parte: frumosul grațiosul, sublimul, tragicul, opuse urâtului, diformului, grotescului, comicului, pe de altă parte. Poetul cultivă satiricul, ironicul, sarcasticul
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]