149 matches
-
treia săgeți, Amir ridică ambele brațe. Brațul drept scoase dintr-o smucire arcul, iar brațul stâng aduse săgeata de după umăr. În prelungirea aceleiași mișcări, arcul se Încordă parcă singur, ochii arcașului se opriră asupra dușmanului, iar săgeata porni, cu un vâjâit scurt. Ogodai rămase o clipă cu arcul Încordat, iar apoi se prăbuși În zăpadă. Săgeata lui Amir făcuse mai mult decât să-l ucidă. Îi luase vederea de dincolo de viață, căci Îi străpunsese ochiul stâng. - „Căci nu vei mai vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
culoarul deschis de Cuceritorii răzvrătiți. Privirile lui Înregistrau fiecare chip și fiecare mișcare. Văzu, la colțul din stânga pieței, cum un fals negustor dispare pe străduța ce duce la țărm și, cu simțurile dezvoltate În tabăra Ninja de pe muntele Iga, auzi vâjâitul unei săgeți care pornea spre cartierul grecesc. Iscoadele Apărătorilor transmiteau deja mesajul rebeliunii Cuceritorilor. Știa că, cu cinci zile Înainte, Midhat trimisese un mesager spre mongolii lui Amir Baian. Dar acestea erau doar informații periferice. În secundele În care pășea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
O DÂRÅ DE CENUȘÅ Refrenul timpului e mișcarea bâzâitul vâjâitul rumoarea sunt efecte ale mișcării O roatå dințatå cu secunde ascuțite segmentând Nașterea Viața Moartea Prima și ultima aprindere stingere arderea între ele låsând o dârå de cenușå Un melc pierdut în propria-i caså așteptând ploaia så se reverse
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1593]
-
din viață, E cel de dincolo, cu ochi de ceață și cu obrazul supt de lungi zăceri. Arareori, vorbesc cu noi în vis, Ca dintr‐ o foarte mare depărtare, Cu glasuri stinse și tremurătoare, Năluci de glasuri, murmur indecis, Ca vâjâitul scoicilor de mare. și ani de zile trec, și‐ abia târziu, Când ochii noștri nu‐ i mai văd, — deodată, Răsar în noi, cu chipul lor cel viu. Prietenoși ca‐n viața de‐altădată, Tovarăși limpezi, clare voci fidele. și buni
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
purta mai mult cu lăncile, cu săbiile lungi și cu halebardele. Unii cădeau în prăpăstii, încleștați la un loc cu inamicii. Alții, care-i țintuiau pe soldații dușmani la pământ, erau înjunghiați în spate. Existau și grupe de arcași, iar vâjâitul săgeților și focurile de pușcă răsunau încontinuu. Dar mult mai tari erau strigătele de război ale celor cinci sau șase sute de oameni. Acele țipete nu păreau să iasă din piepturile luptătorilor, ci din întreaga lor ființă, chiar și din pori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ujiie se întoarse spre cartierul general de stat major și strigă cu glas puternic: — Senior Mosuke! Senior Mosuke! Am primit permisiunea să mergem! Veniți să vă arătați recunoștința! Cei doi oameni se prosternară la pământ, dar nu mai rămăsese decât vâjâitul cravașei în vânt. Calul lui Hideyoshi se pierdea deja în depărtare, la galop. Până și aghiotanții săi erau luați pe nepregătite și fură nevoiți să se repeadă să-l ajungă din urmă. Pedestrașii, ca și cei care-și încălecară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui." 26. Au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli. $2 1. În ziua cincizecimii erau toți împreună în același loc. 2. Deodată, a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vînt puternic, și a umplut toată casa unde ședeau ei. 3. Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei, și s-au așezat cîte una pe fiecare din ei. 4. și toți s-au umplut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85087_a_85874]
-
butoanele și indicatoarele de la bordul mașinii. Apăsă pe claxon și sperie vulturii, reuși să stropească parbrizul cu apă, pentru ca imediat această apă să fie împrăștiată într-o parte și în alta de două brațe oscilante, dar tot nu auzea doritul vâjâit al motorului. în cele din urmă, văzu o cheie într-o broască. O scoase; nu se întâmplă nimic. O băgă la loc, cu același rezultat. încercă s-o răsucească și monstrul mecanic prinse viață, tuși de trei ori, se zgâlțâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mare se prăbuși și Începu să bată din aripi pe pămÎnt. VĂzu cum Nick Își Încarcă arma și mai trage de două ori și de fiecare dată auzi alte bătĂi de aripi În tufele dintre sălcii. Și apoi se auzi vîjÎitul unor aripi fluturate și un stol de păsĂri mari, maronii, năvĂli dintre tufișuri, iar una dintre ele zbură doar puțin și se așeză pe creanga unei sălcii și, aplecîndu-și capul cu o coamă mică Într-o parte și Îndoindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
vreodată iar Gheorghe s-ar fi ofilit pe loc - o planetă aridă, viețuită numai de camioane roșii umflate de băutură și haleală. Însă răcni ca o împușcătură când trupul meu descărnat țâșni dintre buzele zidului cu țipătul urmelor din nisip vâjâitul tunetului săpat în aer și papagalii chirăind în balcoane între 2 molfăituri peste țesătura de alei deșirată sub cerbii picioarelor ca o cârpă putredă de care îți freci tălpile pline de amintiri lipite între crampoane. Nouă însă, cărora vântul ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
bătaia zecilor de perechi de aripi de zăpadă, îi induc Poetului un șoc ușor, ca un leșin plăcut. Trece o clipă..., trec două..., trei..., patru..., cinci și vertijul terorii întunecate contenește! Iluminatul public nocturn se redresează până la nivelul standard, iar vâjâiturile, pârâiturile și descărcările luminiscente, ale furtunii inexplicabile de spiriduși și paraziți electromagnetici, încetează. Asta a fost! punctează Îngerul, după ce Garda Albă se împrăștie, revenind la locul ei, de sus. Remiză! Am ajuns și noi la destinație. Și a sosit momentul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
s-ar fi cutremurat. Soldații înșfăcară pe Trifon și-l târâră prin mulțimea deasă de țărani. Cu o supremă sete de viață Trifon Guju gemea rugător: ― Iertare... iertare... Dispăru cu soldații. În urma lor rămase o tăcere amară, întretăiată numai de vâjâiturile cravașei cu care maiorul Tănăsescu spinteca aerul într-o încordare nervoasă. Trecură minute. Cravașa își iuțea dumicările. Apoi răbufni o detunătură din fundul grădinii, scurtă, înăbușită, fără ecou. ― Ceilalți! strigă maiorul îndată, destrămând pânza tăcerii pe care detunătura o clătinase
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
numere se lungeau pe ecranul agățat deasupra lui Dallas. ― Nu-i rău. Corectăm cursa cu mai multă precizie când vom fi sus, dacă va fi nevoie. Fiți gata pentru decolare. Înfășurat în vârtejuri de praf. Nostromo prinse a vibra. Un vâjâit grozav crescu peste măsură. Tunetul acestei mașini făcută de mâna omului cuprinse peisajul de lavă și coloanele de bazalt. ― Gata, zise Ripley. Dallas îl privi pe Ash. ― Cum se comportă nava? ― Totul este corect. Pentru cât timp, nu știu, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
o săptămână și tot mi-i pui la poștă ? La ce să mai dau și la factor cinci lei, că stă ș-ăla cu mâna-ntinsă ? Eee, că ce-mi arde fața, de parcă-s toată un foc, și-așa un vâjâit am în urechi ! Mai bine-aș lua un hiposerpil, să nu mă lovească aci, Doamne-ferește, damblaua ! Că mi vâjâie urechile, de nici nu mai știu de mine, și asta, uite-o ce toacă-nainte ! Uite-o ce nu-i mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cu ai lui au așteptat ca sentinela să pornească spre capătul unde o aștepta Urecheatu. Au pornit în urma ei cu mers de jivină... Urecheatu, cu mâna pe trăgaci, mergea liniștit alături de prizonier... O zvâcnitură scurtă a brațului prizonierului și un vâjâit prin aer l-au făcut pe Urecheatu să se lase fulgerător la pământ. Văzând că nu l-a atins, rusul a strigat: „Ilia! Eu sunt, Ivan! Românii ataaa...” N-a apucat însă să termine vorba, fiindcă o lovitură în moalele
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cu cristalul strălucitor, și se întindea în aer sus peste capetele lor. 23. Sub cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, și mai aveau fiecare cîte două aripi, care le acopereau trupurile. 24. Cînd umblau, am auzit vîjîitul aripilor lor, ca vîjîitul unor ape mari, și ca glasul Celui Atotputernic. Cînd mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oștiri; iar cînd se opreau, își lăsau aripile în jos. 25. Și venea un vuiet care pornea de deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
se întindea în aer sus peste capetele lor. 23. Sub cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, și mai aveau fiecare cîte două aripi, care le acopereau trupurile. 24. Cînd umblau, am auzit vîjîitul aripilor lor, ca vîjîitul unor ape mari, și ca glasul Celui Atotputernic. Cînd mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oștiri; iar cînd se opreau, își lăsau aripile în jos. 25. Și venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
că nu vor asculta, să le spui: "Așa vorbește Domnul Dumnezeu!" 12. Și Duhul m-a răpit, și am auzit înapoia mea dîrdîitul unui mare cutremur de pămînt: slava Domnului s-a ridicat din locul ei. 13. Am auzit și vîjîitul aripilor făpturilor vii, care se loveau una de alta, uruitul roților de lîngă ele, și dîrdîitul unui mare cutremur de pămînt. 14. Cînd m-a răpit Duhul și m-a luat, mergeam amărît și mînios, și mîna Domnului apăsa tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
iar norul a umplut curtea dinlăuntru. 4. Atunci slava Domnului s-a ridicat de pe heruvimi, și s-a îndreptat spre pragul casei, așa încît Templul s-a umplut de nor, și curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului. 5. Vîjîitul aripilor heruvimilor s-a auzit pînă la curtea de afară, ca glasul Dumnezeului Cel Atotputernic, cînd vorbește. 6. Cînd a poruncit deci omului aceluia îmbrăcat în haina de in să ia foc dintre roți, dintre heruvimi, omul acesta s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
acelor sărutări rozate, Maxențiu trăise cele mai intense ore de desperare ale amorului cel mai mare, amorul de sine. în insomniile lungi simțea în palmele calde o cadență care treptat creștea, îl invada tot până când îi umplea urechile cu un vâjâit asemenea unei cascade. Intre perine înalte, cu inițiala brodată fin subt o coroană mică, ședea, ascultând spre ușă ca nu cumva să vie Ada, și totodată asculta încordat cu speranța ca cineva să vie să-i curme spaima. Femeia aceea
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
e drept, nu se așteptase defel la vizita lui, așa încît fusese un prim moment de șovăire, urmat de mulțumire reciprocă. Curiozitatea lui Marcian fusese curând deșteptată de atâtea lucruri noi. Elena ar fi voit să împiedice șuieratul sirenelor și vâjâitul mașinelor, dar Marcian găsea în ele nu numai amuzamentul unui copil mare pentru o mare jucărie, dar și anume armonii noi, foarte interesante pentru urechea lui de compozitor. Nu simfonia motorului, speculată îndestul de muzica modernă, ci unele elemente de
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
voci strigau: „Deschide ușa“, dar el răspundea: „Plecați, mi-e frig“, și după o vreme plecară. Mai tîrziu auzi niști bătăi și zgîrieturi atît de ciudate, că se ridică. Bătăile erau însoțite de strigăte slabe:“Dă-mi drumul!“ și de vîjîitul unei rafale de vînt. Dincolo de sticla neagră era o față albă care dădea din gură, și fu cuprins de o teroare superstițioasă, pentru că-și aminti că toaleta era la al doilea sau al treilea etaj. în final, se tîrî pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în voia sorții. Ai avut un noroc extraordinar, draga mea, cu telefonul." Tuși artistic zgîlțîindu-și umerii. Florence îi aruncă o privire îngrijorată: " S-a șubrezit îngrozitor Melania! Uite așa ne ducem, pe rînd..." * Glonțul ricoșă și se înfipse cu un vâjâit scurt în perete. Inginerul îl apucă de braț. ― Ai căpiat? Aici ți-ai găsit să te distrezi? E o armură! Cârnul se bosumflă. ― N-aveam de unde să știu. ― Întreabă! ― Ei bravo! În chestii din astea trebuie să te grăbești. Cum
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cum e să te afli în liniștea absolută a imensității cerului, desprins de orice, atîrnat și legănat ușurel în hamul și frînghiile unei uriașe umbrele albe... Uneori cînd merg pe jos, am soarele roșu rotund în față iar în lateral vîjîitul mașinilor pe șosea și ceva mai încolo dealurile acoperite de zăpadă, constatînd că îmi îngheață nasul și urechile, mă întreb ce temperatură are soarele atît de colorat care răsare în fața mea... și îmi amintesc de numărul limitat de miliarde de
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
șaten, aproape blond, bătea pământul, așa cum sta așezat în genunchi și aplecat asupra lucrului său. Se gândea încă la drumul anevoios pe care îl făcuse. După ce spătarul își dăduse sufletul în brațele lui, coborâse iadul. Din toate părțile se auzeau vâjâituri și încleștări de arme, strigăte de tot felul care îl paralizaseră, la cap, la cap, da-ți-le la cap se auzea de o parte și kazâclu - kazâclu de cealaltă parte. Într-un târziu, îl pusese pe spătar în căruță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]