667 matches
-
Împrumutase Într-un mod neverosimil trăsăturile pronunțate ale lui Grimmi, fapt care-i Îngrozi pe toți cei care văzură ciudățenia. Cineva strigă sa nu-l atingă nimeni, că era mai bine așa. Ambulanța sosi Într-un timp record. Un medic vânjos constată că pacientul aproape nu avea puls. Și Încercă să-l ridice pe targă de unul singur, cum o făcuse În atâtea dăți. Dar acesta, cu un trup scheletic, aproape lemnos, alunecă moale printre brațele doctorului, cu capul atârnându-i
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de fapt, tălpile ei nu atingeau partea de jos a balconului. Așa cum plutea, semăna cu o superbă păpușă de hârtie adiată de vântul serii. Persoana căreia Îi fuseseră adresate semnele ajunsese În dreptul său. Era un bărbat atletic, peste măsură de vânjos și cu fața acoperită de mult păr. Bărbatul Îl izbi violent În piept, făcându-l să se prăbușească peste un gard viu din preajmă. Se ridică răvășit, cu fața zgâriată. Nu mai văzu pe nimeni În balcon. Auzi doar niște
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Brusc, au revenit la ipostaza inițială, normală, a omului care se întâlnește pentru prima oară cu omul. și iar și-au sărit, unul altuia, de gât, s-au strâns de umeri, de mijloc, de alte părți ale trupurilor lor tinere, vânjoase, însetate de viață și de dragoste. Apoi s-au apucat de palme și au intrat dincolo de primii lăstari ai pădurii tinere. Acolo s-au iubit ca nebunii. Au ieșit, și-au netezit hainele și au pornit, într-o uitare de
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
l-ai ghicit, mă rog frumos? Calul bun de călărie are el un fel anume de a te privi. Parcă te îmbie: „Sus în șa, băiete! Hai că mă mănâncă copita!” Pe-al meu l-am luat pentru că are picioare vânjoase. Îi bun și de călărie, dar și de ham - nu s-a lăsat mai prejos Pâcu. Dacă-i s-o luăm pe cea dreaptă, apoi am făcut o afacere bună amândoi. Până una-alta însă, hai să ieșim înaintea flăcăilor
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
că asta va fi masa de disecție pe care trupul bătrânului va fi Întins și scotocit. Europa n-are săli de disecție pentru toți vagabonzii. Și În moarte există ierarhii, care sunt explicabile. Kawabata e scos din Încăpere de mâinile vânjoase ale roșcovanului și de cele lipsite de vlagă ale lui Antoniu. A fost așezat pe scândura groasă. Nu are viață, deși seamănă Încă izbitor cu ceea ce Înseamnă viață. Nu răspunde la nume, deși Încă Îl mai poartă. Dezvelit și dezbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
drept unul dintre acei dansatori eleganți, aliniați unul după altul, așteptând ca ușile să fie deschise larg, ca să poată pluti pe parchetul alb și strălucitor, unde să fie Întâmpinați de domni cu părul pudrat și țigări aprinse, ținute Între degete vânjoase, lângă ghiuluri cu pecete de argint mat sau aur blând. Brusc, am distins niște voci Înfundate, vorbind parcă printr-o pernă. Apoi cineva izbucni În râs, surprinzător de ascuțit, aproape provocator, iar cealaltă persoană Începu să cânte: Dorință, obscuro, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
tău e un vârf alpin. Cu un izvor rotund, adânc la mijloc, plin de apă transparentă. Își țuguie buzele În formă de cerc, adăugând: Nu auzi, Anton? Liniștit, dar nu mut. Asta e din cauza vocalelor. A-ul e dur și vânjos, ca un vârf de munte, pe când o-ul e moale și flexibil, și deschide gura. Se aplecă din nou peste mine. Poate se simțea stânjenită din cauza formulării poetice; poate că nu-și potolise Încă setea. — Și ce zici de „Dora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
se grăbea spre piață, Întârziase un pic, Îmi spuneam, În timp ce cartofii Își continuau micile tunete. Omul Își vârî o mână În buzunar; cu cealaltă, Încerca să-și curețe dinții cu o scobitoare care părea ridicol de minusculă În pumnul său vânjos. Patru stații mai Încolo, tramvaiul coti spre piața mare unde secția de poliție se Învecinează cu hălile pieței și cu stația Stadtbahn-ului. Omul Înhăță sacul de cartofi. Dar am coborât doar eu. De când au Început lucrările la noua stație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
e taică-meu... și, mamă, uită-te la brațele lui! Până acum zău că n-am observat ce antebrațe solide are în dotare. N-o fi având el anvelope cu dungă albă și nici studii liceale, da’ are niște brațe vânjoase, nu glumă. Și, Iisuse, e furios. De ce, oare? Într-un fel, băi, Bulă, pentru tine i-am dat la țurloaie! — ...mușcătura de om e mai rea decât mușcătura de câine, știai asta, băi? Ieși imediat de sub pat! Auzi ce-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
zis eu, că ne-am cunoscut așa, din întâmplare. Pentru prima oară, ea a izbucnit în râs și, în loc să mă facă să mă simt în largul meu, am știut dintr-o dată... din debaraua dormitorului ei avea să apară un cioroi vânjos, să-și înfigă șuriul în inima mea - sau ea însăși avea s-o ia razna, râsul avea să se transforme într-un acces de isterie - și Dumnezeu știe ce catastrofă avea să se întâmple. Eddie Waitkus! Să fi fost o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
grăbit și intră, înțelegînd că-l caută Doina, dar abia după ce răspunde își amintește de seara precedentă, de sentimentele confuze născute în sufletul lui pe măsură ce înțelegea intenția lui Săteanu, la care se mai adaugă, obsesiv, revoltător, imaginea lui Săteanu tînăr, vînjos, turbat în furia lui, dînd cu pumnii în bătrîn, lăsîndu-l lat în mijlocul ogrăzii, trîntind poarta de scîndură mai-mai s-o rupă, ieșind din sat cu capul sus, asemeni tuturor bătăușilor învingători, ce părăsesc hora spartă, știindu-se urmăriți de toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
rost de ceva gologani pentru băutură și opiu. Ramona oftă adânc și mai luă o gură de ceai. Bull văzu cu colțul ochiului cum fostului muncitor naval i se mișcă în sus și-n jos mărul lui Adam pe grumazul vânjos. Ramona era cel mai nepotrivit candidat posibil la condiția de femeie. E chiar mai nepotrivit decât mine, se gândise Bull. Fața îi era puternic masculinizată. Nu se deosebea prea mult de Desperate Dan, cu excepția nasului roman bine conturat. Părul blond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
privire absentă, aproape încurajând-o să gesticuleze cu mâinile și genunchii. Pe acoperișul pustiu al unei parcări supraetajate din Northolt, am așteptat lângă balustradă. Pe bancheta din spate a mașinii, Vaughan îi aranjase membrele în poziția casieriței muribunde. Corpul său vânjos, ghemuit peste ea în lumina reflectată a farurilor care treceau dintr-o parte în alta, adoptă o serie de poziții stilizate. Vaughan îmi explicase toate obsesiile lui pentru erotismul misterios al rănilor: logica perversă a tabloului de bord îmbibat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
în intervalul dintre un pas și altul al pantofilor cu talpă de gumă, în contururile schimbătoare ale coapselor lor când se atingeau una de cealaltă în ușile sălilor de urgență. Polițiștii m-au ridicat din mașină și, cu brațele lor vânjoase, m-au așezat pe-o targă. Mă simțeam deja izolat de realitatea acelui accident. Am încercat să mă ridic în șezut pe targă și să-mi scot picioarele de sub pătură. Tânărul doctor m-a împins înapoi, lovindu-mă cu palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Am tresărit la apăsarea cotului ei dur. − Care-i problema cu genunchii tăi, ai avut un accident? Făcu asta să pară o ofensă sexuală. În vreme ce-mi aducea penisul la viață, m-am uitat în jos la spatele ei vânjos, la îmbinarea dintre contururile umerilor demarcați de bretelele sutienului și panoul de instrumente minuțios decorat al acelei mașini americane, dintre fesa ei amplă din mâna mea stângă și cadranele pastel ale ceasului și vitezometrului. Încurajat de aceste cadrane acoperite, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pline de confetti negre. - Ai fost rănit grav? mă întrebă. Cred că ne-am văzut la spital. Mi s-a părut imposibil să-i spun ceva, conștient de felul aproape obsesiv în care își pieptăna părul peste obraz. Corpul ei vânjos, cu sexualitatea lui nervoasă, forma o puternică joncțiune cu mașina îndoită și înnoroiată. - Nu-mi trebuie mașina, zise ea. De fapt, m-am îngrozit când am aflat că trebuie să plătesc o mică taxă pentru a o duce la fiare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
invit să o mai posede o dată pe Catherine. În curtea unei benzinării am văzut-o pe Vera Seagrave, care stătea de vorbă cu o fată lângă pompe. Am virat în curte. Corpul Verei, cu șolduri robuste și sâni și fese vânjoase, era îmbrăcat într-o geacă de piele grea, de parcă ar fi fost pe picior de plecare într-o expediție în Antarctica. Nu mă recunoscu la început. Ochii ei hotărâți trecură peste mine spre figura elegantă a lui Catherine, ca și când poziția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
s-a putut mărita cu iubitul ei, care a dus-o În Franța fără să știe care era adevărata ei obîrșie. Însă odată ajunsă acolo, după cîțiva ani fericiți, fata a dat naștere unui copil leit bunică-su, negru și vînjos, și În aceeași noapte soțul, crezînd că fusese Înșelat cu un sclav, a poruncit să fie ucisă. De Îndată ce a murit, ea a redevenit neagră, dar acolo, În Franța, nimeni nu pare să priceapă minunile și miracolele Elegbei și s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
la odihna morții, comentă Oberlus cînd negrul ajunse sus și se opri, suflînd greu, În dreptul lui. Însă chiar dacă nu voi afla niciodată, tot mă bucură ce ai făcut, căci În felul ăsta Elegbá mi-a dăruit un sclav atît de vînjos ca tine... Haide! Îl grăbi el ridicîndu-se din nou În picioare. Curînd o să iasă soarele și vreau să văd cum muncești... Își continuă mersul rapid spre culmea Îndepărtată. Soarele era sus pe cer cînd au ajuns, iar el se Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Bîlbîie, să putem apăsa la vreme pe trăgaci", și spre uimirea lui uriașul și transpiratul prinț Cantacuzino își făcu repede, aproape pe furiș, semnul crucii. "Trebuie să scăpăm de troica asta de papă-lapte și să aducem un om sănătos și vînjos sus pe capră, să țină hățurile bine și să ieșim o dată din mlaștina în care ne cufundăm pe zi ce trece. Ia uită-te, domnule Bîlbîie. toți unul și unul. Cu oameni ca ăștia nu piere țara." L-a ascultat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
din piei de oaie Înroșite și aveau podoabe de aur, argint și aramă. Iar fiecare ținea la pieptul său câte o icoană pe care scânteiau aurul și argintul și pietrele prețioase. 7. Apoi, din mulțime, se vor desprinde câțiva tineri vânjoși, care se vor Înclina În fața lor făcându‑și semnul crucii, apoi le vor săruta picioarele și mâinile, după care, toți deodată, se vor ridica sprinten pornind‑o cu ei prin găvanele grotei, purtându‑i cu mare grijă, ca pe niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lustruiți, strălucitori, de un alb cristalin ca sarea, pe alocuri cu grunji ruginii. Oare și ăsta fusese tot vis? Ologii care Începură să se miște printre picioarele lor, să fojgăiască precum viermii, le sărutau picioarele și mâinile, Înainte să apuce vânjoșii lor purtători să‑i scoată din peșteră. Poate și ăsta era tot vis, intrarea În peșteră, de care Își amintea atât de bine după bolta Întinată cu desene scrijelite de păstori, probabil cu piatra sau metalul, idoli farisei și capete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cerșea și implora, nefericiții aceia care se loveau cu toiagele și scociorau cu unghiile cerând Îndurare, tămăduirea trupului, oare era vis? Neputința lui de a Îngăima ceva, de a face ceva pentru acei sărmani, pentru acei ologi, pe care tinerii vânjoși Îi alungau din calea cortegiului, Îi Îmbrânceau pe acei orbi neputincioși, schilozi, oare fusese tot vis? Era neputința lui de a se dezmetici din deznădejde, din pătimire, din sfârșeală, era slăbiciunea lui de a nu putea face ceva pentru acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
simțea amorțită. Dimineața nu mai știa cu ce să se îmbrace. Buzele îi erau crăpate, ochii adânciți în orbite, nasul i se ascuțise. Credea că o să moară și faptul n-o alarma deloc. Își amintea de o mătușă, o munteancă vânjoasă, calmă și bună, așa cum numai în basme bunicii pot fi. La un moment dat, între omoplați i-a apărut o umflătură și curând, din zi în zi forțele începeau să-i scadă. Simțea că va muri și-și arăta nedumerirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
același număr fructele sale. Tremurând în sfială, frăgarul își deschise sufletul și vorbi întregii vieți din codru încercând a opri plecarea. Ecoul cuprinde răspunsurile glasurilor ei și din depărtări negații permanente invadau atmosfera. Privighetoarea se așeză pe unul dintre brațele vânjoase ale templului și începu a fredona în liniște deplină un cântec al nemuririi, al prieteniei veșnice, lăsând în nemurirea arborelui falnic o pană, în însemnătatea prieteniei lor, promițându-i reîntoarcerea. La cântul său, întreaga dumbravă fu cuprinsă de emoții și
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]