3,550 matches
-
ar fi să prindă cineva capătul sforii. să nu rămân aruncat între ceruri și fără întoarcere. și eu ușor, ușor, ca un zmeu de hârtie creponată, mă ridic în cerul de primăvară și lumea, jos, jos, își frânge marginile ca vârâtă într-un sac. și mă așez ca pentru rugăciune între nori, au fost doar carnea peste trupurile roase de vânturile aspre el se așază și-și umezește degetele în ochii lor. de foarte aproape un cal mort îi veghează. în spatele
Poezie by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/6527_a_7852]
-
de fluierături, un fel de chicoteli, un fel de râsete înfundate. Undeva, - e aproape sigur - se petrec Fapte. acum nu Nu va speriați. Nu va pândește nici o primejdie. Puteți să treceți liniștiți pe lângă mine. Nu are nici un rost să vă vârați degetele-n urechi, nici să vă ascundeți după copac ori pe după zid. Nu, nu vă fie teamă. Acum nu, nu voi urlă. Din când în când mai trebuie să arătăm și puțin respect pentru Ordinea Universală. point d’orgue Străduințe
Poezie by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/6544_a_7869]
-
apropiată a pădurii de pe panta dealului de la Stutinăvodă. Își pusese în cap s-o lase la vale pe el, prin mijlocul acesteia, până la Cișmeaua lui Trică, unde să-și astâmpere setea, să-și arunce apă pe față și să se vâre cu picioarele în ulucele de piatră de-acolo, și așa răcorit și izbăvit să se înapoieze acasă... După o dimineață neclintită și senină, acum, în a doua parte a ei, ziua dădea semne grăbite să se schimbe; se închidea din
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
vînătăi pe pielea mea. Și carnea mi se strînge și mi se-nspăimîntă. E un joc tragic, grotesc. din el n-ai cum cîștiga. N-ai cum ieși. Nici măcar nu știu de ce m-am băgat în jocul ăsta . Ce m-a vîrît?Asta-i întrebarea la care nu poți să răspunzi și chestia asta te chinuie să răspunzi toată viața. Firește, n-are rost, vor spune unii. Înțelepții cetății. Ce, bă, cum să nu știi tu tocmai chestia asta? Mai bine stai
Poezii by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/7702_a_9027]
-
Teodor Dună kirilă are servici și un bunic de 93 de ani. e obligat să iasă din casă și să pară că se târăște cât mai puțin pe străzi, când coboară la dristor, își vâră cu amândouă mâinile vată în urechi, și-ar pune câlți în ochi, își potrivește armura de erou pe sub cămașa albastră. exact când se îndeletnicea cu această apotropaică izolare, sună sora lui kirilă și-i spune "unde ești, vino repede". kirilă
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
sfârșesc prin a părea la fel de neîndoielnice, de imbatabile ca și apriorica teză pe care sunt chemate s-o valideze: nenea Anghelache a delapidat! Care este rostul (literar, se-nțelege) insistenței cu care Caragiale vrea să convingă lectorul că Anghelache a vârât mâna în gestiune până la cot („Îi lipsește mult!...” decretează fără nici o dovadă, însă și fără umbră de dubitație unul dintre prieteni)? În primul rând, obținerea unui efect cât mai șocant la final, când se dovedește că din casă nu lipsește
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
astfel de piese din dramaturgia actuală, dacă le guști sau dacă îți rămîn în gît. Și aici, ca și în filmul Dogville, de pildă, este vorba despre lucruri tari. Acolo, starea mi se strecoară ușor, parșiv, pe sub piele, mi se vîră în suflet, în trup, în conștiință și mă prinde. Sînt prizonierul lui Lars von Trier fără să bag de seamă. În Chip de foc, Marius von Mayenburg pune sub lupă viața unei familii, însăși condiția de membru de familie, de
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
știu să foreze cunoașterea, să priceapă ce se întâmplă de fapt. Și le place să trăiască mai ales în trecut, unde totul se întâlnește de-a gata, explicat, clasificat, de alții, de la principiul lui Arhimede, să zicem, până la Miles romanus vârând paloșul în grec... Sau - nu citez, reproduc ideea. Anume că, în țările cu o cultură și civilizație mai mici, te simți întotdeauna mai liber, chiar și la Tombuctu... Întrucât acolo... ai unde să întorci. Pe când, lângă Victoria de la Samotracia, - deduc
Filosoful cu blana portocalie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13240_a_14565]
-
dintre acestea constituia un exemplu grăitor de priveliște nedorită. Dar Fredericksburg însemnase o zi care i se întipărise cu precădere în minte. Așa încît s-a rezemat de stejar, a început să despice cojile umede ale arahidelor și să-și vîre miezul cărnos în gură, în timp ce-i istorisea orbului povestea lui, începînd cu perdeaua de ceață care se destrămase în dimineața aceea, dînd la iveală o oaste numeroasă ce mărșăluia pe deal în sus, către un zid de piatră, și un
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
orbi beți. De fiecare dată după acest vis, Inman se deștepta cu o stare de spirit mai întunecată decît cea mai neagră cioară care a zburat vreodată. Inman s-a întors în salonul spitalului, obosit de escapada sa. S-a vîrît în pat, cu gîndul să dormiteze tot restul dimineții, dar nu-și putea domoli mintea, așa încît și-a luat cartea să citească. Citea partea a treia din Călătoriile lui Bartram. După un timp, însă, a constatat că lăsase cartea
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
cîteva file, pe o parte și pe cealaltă. S-a ridicat în picioare, a împăturit scrisoarea, apoi și-a pipăit tăietura adîncă de la gît, care prinsese crustă. Doctorii afirmau că se vindeca rapid, dar el simțea că ar putea să vîre un bețișor în rană și să-l scoată pe partea cealaltă, fără să întîmpine mai multă rezistență decît la un dovleac fleșcăit. Dar pe stradă, cînd s-a dus să pună scrisoarea la cutie, și apoi pe drumul de întoarcere
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
jarului încins. S-a deșteptat la un ceas din toiul nopții. Salonul era cufundat în întuneric și singurele sunete care știrbeau tăcerea erau respirațiile, sforăielile și foielile pacienților în așternut. S-a sculat și a îmbrăcat hainele noi. Și-a vîrît în rucsac cartea lui Bartram făcută sul; apoi și-a îndesat pachetele, s-a dus la fereastra înaltă, deschisă, și s-a uitat în noapte. Domnea întunericul lunii noi. Panglici de ceață se prelingeau pe jos, cu toate că, deasupra, cerul era
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
mic un președinte vechi, decât la preț mare unul nou. Exact ca și cu Concorde-urile. Și-atunci să vezi entuziasm popular, buget de alegeri și distracție la tot cartierul pe banii primarilor bugetari, dar supraponderali! Încercări de-a ne vârî pe gât această idee există deja. Transformarea Bucureștiului într-o metropolă de dimensiunea unui județ, fantasmă ce vizitează tot mai des mintea surescitată de sângele puterii a pesedeilor, ar fi primul pas spre gubernizarea definitivă a României. Că nici actualele
Concorde la Cotrocensk by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13334_a_14659]
-
acea pagină, lectura s-a complicat plăcut. Ca într-un roman postmodern, îl citeam pe Cosașu urmărind în paralel reacțiile cititorului anonim și, la rîndul meu, îmi scoteam fraze din carte pe care le treceam în agenda mea, unde își vâra nasul pe furiș colegul meu de cameră. Nu știu cine putuse fi cititorul meu anterior, dar era clar că fiecare citea alt Cosașu. Ce ne despărțea era, cred, motivația lecturii. Nu mi-am dat seama de ce anume citea el, dar eu eram
Eu, cititorul lui Cosașu by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13328_a_14653]
-
cuprind Și-un hîtru-i șoptește-n urechi, ispitind: ŤHai, du-te și ia un lințoliu!ť El, zis și făcut! și-ndărăt, după uși Sfințite, apoi se salvează. Și luna mai scaldă-n lumină și-acuși Un dans ce te vîră în groază. Dar unul dispare, și altul curînd, Pier astfel, cu toții-mbrăcați, rînd pe rînd Și țuști! se ascund pe sub iarbă. Doar unul se-mpiedică-n mers în sfîrșit Și-abia se mai prinde de cripte; Atît de rău semenii
Poezii de Johann Wolfgang Goethe by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/12014_a_13339]
-
camera pute a tine. Cum v-am spus, eu nu simt nimic. Dumnezeule, chiar și fără dinți aș vrea uneori să mestec ceva. I-am spus asta femeii. Mi-a adus o felie de pîine fără coajă și mi-a vîrît jumătate din ea în gură. Nu am reușit. Femeia a rîs și a mîncat singură bucata de pîine. Unghiile mele cresc încă, probabil și unghiile de la picioare. Știu pentru că una din femei mi-a spus: Ai unghii așa de lungi
Hans Joachim Schädlich - Musca e întreținuta mea by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/12013_a_13338]
-
părțile lor moi de degetele mele. Dar oricum mi-e egal; nu-mi mai folosesc degetele, nici picioarele. Odată am avut chef să fumez o țigară. Cu asta mi-a mers mai bine decît cu mîncatul pîinii. Femeia mi-a vîrît o țigară în gură. Am avut probleme; cum să fac să nu cadă țigara din gaura pielii mele. Femeia a ținut țigara în locul meu și eu am tras un fum adînc în piept. Primul fum a fost ultimul. Am tușit
Hans Joachim Schädlich - Musca e întreținuta mea by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/12013_a_13338]
-
Ieri, a fost grozav cu tine în Stadtwald - am scris: A fost grozav cu tine. Nu știu cum se numește femeia care nu mă spală. Pot să jur că n-am avut nimic cu ea. Am cunoscut-o abia cînd m-au vîrît în camera asta. Sta lîngă ușă și a spus: Să intre următorul. - Cînd îmi dă la o parte pătura și-mi trage cămașa de noapte să-mi țină sticla, nu tresare nimic. Aș fi curios ce s-ar întîmplat dacă
Hans Joachim Schädlich - Musca e întreținuta mea by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/12013_a_13338]
-
pildă în replica Sf. Petre, din Ivan Turbincă: "Doamne..., ori hai să ne grăbim, ori să ne dăm într-o parte, nu cumva ostașul cela să aibă harțag, și să ne găsim beleaua cu dînsul"), a scăpa de belea, a vîrî la grea belea - ca și în zicala din Dănilă Prepeleac, "tot un bou ș-o belea" (explicată în Zanne, Proverbele românilor, ca referitoare la nepotrivirea dintre soți). În limbajul familiar-argotic actual, sensul de bază al termenului, păstrat mai ales în
"De belea..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12050_a_13375]
-
totul în senzațional. În contextul de mai sus, simpatice sunt sondajele de opinie când omului de pe stradă i cere părerea despre cutare lucru. Cel mai adesea, apar momente hilare, fiindcă majoritatea interpelaților se bâlbâie, încearcă să scape de teroarea microfonului vârât sub nas, zic și ei o inepție-două cu speranța să fie lăsați în pace, dar reporterul nu renunță, ci stă cu microfonul apropiat de buzele speriatului în timp ce penibilul evoluează spre un ridicol complet. Dar ce palpitante sunt transmisiile de la fața
Fermecătoarele transmisii în direct by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12197_a_13522]
-
fie încredințată fidelilor participanți care o vor lua cu ei. Barba și Odin au știut să dezvolte până la capăt parabola, încărcând-o cu o valoare sacră abia perceptibilă. Din stânca de la început n-au mai rămas decât grămăjoarele de nisip vârâte în sticluțele pe care le vom duce cu noi. Barba conchide, fără să abandoneze vreo clipă nici combativitatea, nici apelul la vigilență: "Nu-i lăsați pe adversari să vă descopere. Fiți niște adevărați cai troieni". Îi explic că mi-am
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
șapte octombrie 2004 pe la ora 18.30, actorii trupei de la Teatrul Mic care joacă în Povestiri din Canterbury se pregăteau pentru spectacol. În același timp, un băiețel de pe o stradă din București încăleca pe o mătură și zbura peste orașul vîrît în isterie și în întuneric, eliberîndu-se. În același timp, un domn se cufunda confortabil într-un fotoliu și citea, la lumina unui lampadar art-deco, Pata umană a lui Philip Roth. În același timp, o vînzătoare de la tarabă număra în palmă
Pelerinaj spre lumea poveștilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12311_a_13636]
-
caută frumusețea spre a o profana, adică spre a-și serba dominația absolută. "Căci, socotește Georges Bataille, este vorba tocmai de a profana acel chip, frumusețea lui. De a-l profana mai întîi dezvelind părțile tăinuite ale unei femei, apoi vîrînd în ele organul viril. Nimeni nu se îndoiește de urîțenia actului sexual. La fel ca moartea în sacrificiu, urîțenia acuplării ne aruncă în angoasă" (L'érotisme, Éd. de Minuit, 1957). Din care motiv, continuă eseistul francez, "nimic mai deprimant, pentru
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
acel elan nu avea nici o etichetă și încă nu manifesta complexul de inferioritate tipic românesc: cel al imitației tardive. Abia mai tîrziu am realizat ce galinacee aberante au ieșit din incubatoarele teoretice și universitare, încălzite la roșu, în care fuseseră vîrîte, la noi, ouăle conceptului de postmodernism. Am constatat cu stupoare că devenise un Ť must ť ideologic și un criteriu de promovare socială, ba chiar temeiul unor excomunicări (prin manualele de literatură atît de abuziv de subiective). Și mi s-
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
revistă în România. B.E.: Și trebuie să spun că o citeam câteodată și grație prietenului meu, Mircea Iorgulescu. Am ajuns, deci, la Sinaia unde - fatalitate! - am făcut ceva ce nu mai făcusem până atunci niciodată. Pe scurt, mărturisesc c-am vârât la iuțeală în servietă toate edițiile ,Lettre" pe care le expusese pe masă Antonin Liehm. În pauza care a urmat conferinței și înainte de a se deschide discuțiile, Liehm a constatat lipsa revistelor. A cerut să fie restituite. Aș fi putut
În dialog cu B. Elvin - "între o mare speranță și o mare frică" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11371_a_12696]