184 matches
-
clopotul de pe punte. În difuzor se aude vocea căpitanului.) . Vocea căpitanului: Om la apă! Aruncați colacul de salvare! Dreptaciul:Mă duc să văd ce se întâmplă. Poate au nevoie de o mână de ajutor. (Iese precipitat. Se aud zgomote. Strigăte. Vaiete. Plânsete. Apoi se lasă liniștea.Se aud doar valurile mării precum o sinfonie.). Scena 11. (Intră în scenă Dreptaciul. Trist.Este ud.). Dreptaciul: Vai de soarta noastră! A dispărut unui dintre noi. (Își șterge lacrimile cu batista. ).Câți vor mai
O STAFIE TULBURĂ SPERANŢA de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 337 din 03 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351370_a_352699]
-
deschis înainte, autoarea nu știe dacă va călca peste petale de flori sau pe spinii care-i vor scrijela tălpile. Dar vocile care o cheamă sunt mai puternice. Pentru mai multă plasticitate, poeta folosește ca figură de stil, licența poetică: “Vaiete mii din tină ieșind, / strivesc sub a mele picioare” (Ce datu-mi-ai, Doamne!) Năzuința spre Înalt o susține și o înalță de subțiori precum aripile de înger. Din sferele în care Ioana Stuparu visează a cânta laolaltă cu îngerii
O CARTE A SFINTEI LUMINI. IOANA STUPARU, SFEŞNIC TÂRZIU, CRONICĂ DE CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 313 din 09 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356373_a_357702]
-
-i dunăre din rănile care-i înfloreau acolo unde-i fuseseră bătute cuiele. Nu avea ,,parapleu” de mătasă, nu avea nici căruță nouă, nici cai sănătoși, El își ducea singur povara pe umeri, făcea drumul iertării pe jos. Nu se văieta, nu suduia, mergea cu pași egali, cumpătat și fără să facă popas ori să-și piardă vremea și banii la birtul din sat. Bunicul L-a ajuns, cu căruța lui cea trasă de telegari focoși cum nimeni în sat nu
INTEPRETĂRI. SCRISUL CA JERTFĂ DE SINE ŞI ELIBERARE DE UMBRE. MELANIA CUC, ISUS DIN PODUL BISERICII (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 301 din 28 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356447_a_357776]
-
care ne‑ai povestit matale și nici caii lui tataie. Avem uneltele astea de care ne folosim în grădină. Câteva sape și cazmale și o coasă. Atât! Cu ce muncim pământul pe care‑l vom primi? - Ha! De aia te vaieți tu, muiere ce ești! Avem brațe, băi fiule. Eu cu tata, tu cu ăl mic, cu mă‑ta. Și mai plătim oameni la recoltat... - Iartă‑mă, tată! Nu arăm cu brațele, cât am fi noi de vânjoși. Iar tataie nu
CHEMAREA DESTINULUI (14) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 292 din 19 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356581_a_357910]
-
-ți arăt a vieții cărare. Să plângi și ochii să te doară Să te culci și să n-adormi, Să te cuprindă o vrajă amară, Mergând să crezi că te răstorni. Durerilor să nu le găsești leac, Mereu să te vaieți, dar să nu-ți treacă, Din ce e frumos, nu-ți fie pe plac Când lumea în jur o să petreacă. Să fii mereu tot tristă, Inima îți bată, să n-o auzi Iar mereu uda-ți batistă Să nu poți
BLESTEM de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 285 din 12 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356245_a_357574]
-
Frunzele- mpietrite macină tăcerea. Stai aici în mine, frunză, ca de piatră, Inima prin toamnă la tine să străbată, Pasămite, noi cu toamnele vorbim, Cănd flatați de pietre, ca pietrele iubim. Cand încărunțesc copacii până mor, Toate se opresc, se vaietă, de dor, Si cand geme timpul, în nisip și - n hau, Nici un om nu e, cum poate fi de rău... Lilia Manole Referință Bibliografica: IUBIM CĂ PIETRELE / Lilia Manole : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2109, Anul VI, 09 octombrie
IUBIM CA PIETRELE de LILIA MANOLE în ediţia nr. 2109 din 09 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369106_a_370435]
-
ceva. Și-l apasă teribil de-a ieșit tocmai aici pe pod cu părul răvășit, cămașa în neorânduială... Dar bicicleta? Rezemată neglijent de felinar, parc-ar vorbi. Întâi s-ar plânge c-a forțat-o în viteză; apoi s-ar văieta că bagajul adăugat, o legătură cu câte alea, plus panerul, ar fi fost adevărat lest, o mână de plumb gata-gata s-o răpună, nu altceva! Ah, acum observ! Grumazul se oferă din ce în ce mai mult privirii. Probabil că fruntea i se coboară
CAPTIV de ANGELA DINA în ediţia nr. 1990 din 12 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370902_a_372231]
-
praful radioactiv de pe iarbă, de pe copaci. Lumea a mai uitat de radiații. Praful radioactiv a intrat în pământ. În pământ!?... După douăzeci de ani de la tragedia de la Cernobâl, un doctor din București, ținând o conferință de sănătate, zicea: - Toată lumea se vaietă: Ciornobâl-Ciornobâl! Dar știți că doar unu la suta dintre cancerele din țara noastră sunt cauzate de Cernobâl? Restul cazurilor sunt de la chimicalele nenorocite care au invadat viața noastră de toate zilele, începând cu legumele și fructele date cu pesticide și
ULTIMA PARTE de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1182 din 27 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/370204_a_371533]
-
retras și m-am ridicat în picioare pentru a cădea, cât eram de lat, într-o fracțiune de secundă, pe patul de lângă fereastră, lovit în moalele capului atât de tare încât mi s-a făcut negru în fața ochilor. Speriat, mă văietam și încercam să înțeleg ce s-a întâmplat. Silvia râdea zgomotos, trezită de-a binelea. - Ai uitat de ce am zis că mă culc eu la fereastră! Vezi ce ai pățit? - Nu văd, dar... simt al naibii durerea, fi-r-ar să fie
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1377 din 08 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353046_a_354375]
-
trebuie cuțit! Dacă am febeu amu, Nu-mi mai trebe nici iahu. Bun îi și la sănătate, N-ai când să te doară-n spate, Că de când îs io “amic”, Nu mă doare mai nimic! N-am când a mă văieta, Că trebe a comenta. Delele și lelele! Țurai! Muierea mă sâcâie, Să mă duc după ceie. -Lasă-mă nevastă-n pa` Că am de clicat un “ba”! -Atunci îi mânca doar zer, Laicuri, taste și pixer! Ai, țurai! De când mama m-
ŢÂPURITURI FB de AUREL LUCIAN CHIRA în ediţia nr. 1984 din 06 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/352636_a_353965]
-
știe să se poarte cu femeile ... era transferat disciplinar de la Dej, pentru niște intervenții nelegale, cum se întâmpla pe atunci. Anei i-a convenit de doctorul rece, distant, numai s-o ajute ... nu a vrut să strige, nici să se vaiete, pentru ce, că vroia să scape de ceva frumos, care a scăpat de sub control și se transformase în ceva urât? Injecția primită pentru declanșarea nașterii avea efecte mult prea dureroase. Era în toiul nopții, singură într-o sală faianțată, rece
GEMENII de SUZANA DEAC în ediţia nr. 316 din 12 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357049_a_358378]
-
fugă. Imediat m-a prins de gulerul rochiei și aruncându-și basmaua din mână, mi-a tras câteva palme în același loc în care încasasem și de la fetele lui Gafton, cu puțin timp înainte. Mamaie mă ocăra, iar tataie se văieta, gândindu-se că Dumnezeu îi ocrotise în ziua aceea. Numai eu, cu ochii măriți de frică priveam când la unul când la altul. Înțelesesem că mamaie îmi observase lipsa după ce trecuseră țiganii și speriată alergase în urma lor, să vadă dacă
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
unde zăcea, dar cel mai trist era că trebuia să plec acasă să mă schimb. Uitasem că piciorul mă durea, pentru că văicărelile lui tataie adunaseră în jurul nostru toți copiii de pe malul gârlei și câțiva țărani mai curioși. -Ce te tot vaieți, tataie, ca o “muiere pe malul șanțului?” Te doare pe tine sau pe mine? l-am întrebat enervată. -Bre, da proastă mai este nepoata asta! i-a spus Marin, rânjind ca un dulău înfometat. -Lasa-ne în pace, măi neică! i-
GLORIE COPILĂRIEI IX de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357089_a_358418]
-
să o aud pe învățătoare, până unde trebuia să știm pe de rost. La prânz m-am întors mai infirmă decât “Peneș Curcanul” de la Plevna și cum mi-a apărut mami în cale, am început să șchiopătez și să mă vaiet. -Să știi că am să mor! am început să strig. Când vine tăticu am să-i spun! Strigam pe un ton amenințător. Mami nu mi-a dat nicio importanță, numai tanti Oala, când mi-a ridicat fusta, a fluierat a
GLORIE COPILĂRIEI X de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 () [Corola-blog/BlogPost/357092_a_358421]
-
am ieșit în curte, bunica Nuței și cu mama ei blestemau, de răsuna strada, hoțul care și-a bătut joc de găina ei și pe care, nenorocitul, mai bine o mânca decât să o lase să moară chinuită. -Farmece! se văieta tanti Oala care era superstițioasă. În mai puțin de câteva minute cele două păguboase au început să se șușotească cu alte vecine, privind spre calea ferată, unde, într-o casă veche, locuia o babă amărâtă, care, își câștiga câțiva lei
GLORIE COPILĂRIEI VII de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357091_a_358420]
-
grăsuț, acesta-i adevărul, dar încă verde că bradul. - Da, dar până și bradul se mai pleacă în fața furtunilor. - Lasă că peste tine nu vor mai trece așa de multe. Uite, ai rămas doar cu prâslea și te mai și vaieți. Am zburat cu toții că păsările cerului pe unde am văzut cu ochii, nici unul nu am rămas în cuib. Ce-o să faci cu un apartament cu patru camere la trei înși și, mai ales, când o zbura și prâslea? - Poate că
AVELINE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1062 din 27 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/344548_a_345877]
-
peste vreo două zile... Te caut eu. Hai să ne-mbrăcăm. Poate reușește prostul ăsta să conducă mașina. Mișu își mai reveni, cât de cât, după ce se bălăci prelungit în curte. Aerul proaspăt i-a prins bine, dar se mai văieta reținut. Se jena de fete, deși ele încercau să-i evite privirile ori să aducă vorba de petrecere. Așteptau, gata îmbrăcate, să se hotărască el dacă scoate mașina ori ba. La un moment dat, Jana i-a adus de la bucătărie
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 387 din 22 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360333_a_361662]
-
beți, albinele culeg nectarul dulceții florilor de mai și toată liota de gâze pornit-a nunta în alai. privighetoarea e soprana pierdută în albastrul pur, cântând în razele de soare de dimineață la azur. un pitpalac nebun și singur se vaietă pe un tăpșan că a îmbătrânit, săracul, și n-a ieșit de-acum un an. această dulce primavară i-a prins pe toți nepregătiți și, bucuroși de vreme bună, i-a zăpăcit, i-a scos din minti. când își vor
AU ÎNFLORIT SALCÂMII IAR de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1593 din 12 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/359840_a_361169]
-
este o altă temă a poetului, evidențială de autoarea eseului. În limbaj liric, omul poate deveni arbore, pasăre, stea și chiar soare. Natura dobândește trăsături, însușiri, simțuri antropomorfice, florile vorbesc, suspină, stelele râd, luna e supărată, soarele râde, copacii se vaietă ș.a. Panseul pascalian „Omul e o trestie. Dar e o trestie gânditoare” - este edificator pentru această osmoză. În sfârșit, autoarea subliniază noutatea liricii vierene care constă în simplitate, naturalețe. „Este vorba de o simplitate aparentă, o simplitate care are putința
CARTEA ÎN CARE MĂ OGLINDESC. ALBUM MEMORIAL: CEL CARE SE APROPIE IN MEMORIAM GRIGORE VIERU. ÎNSEMNĂRI ŞI ESEURI. (RECENZIE [Corola-blog/BlogPost/359569_a_360898]
-
fel și Dumnezeu le binecuvântase casa cu înțelegere și armonie. Se mulțumeau cu puțin și prețuiau liniștea din casă... - Bine, Cristi. Ești convins că ai procedat corect dar, dacă vei ajunge la regrete cândva, să nu te aud că te vaieți! - Nu, mamă! Nu voi regreta niciodată. Dar ce a zis vericul tău? - Ce să zică? E supărat că ai refuzat să te duci la tribunal și preferi să stai șofer pe mașina aia. Altă dată nu te mai ajută! - Nu
PRIN LABIRINTUL VIEŢII (2) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 509 din 23 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/340685_a_342014]
-
unei cunoașteri în care labilitatea este regină cuvântul se uită repede frazele sunt scurte moartea prelung adâncită de tălpile oamenilor departe de gara fără călători lasă la rându-i urme vârful coaselor rămâne înfipt în tăcerile neasumate copacii nu se vaietă frunzele cad anotimpurile își schimbă locurile într-un spațiu cântat din fracțiuni de timp ca într-o horă a semnelor nedeslușite codul gării fără călători rămâne viața în amorțire la întâlnirea bazelor a două piramide una atinge punctul de inserție
PĂSĂRI DE LEMN de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1309 din 01 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/342283_a_343612]
-
frumos. Au înființat grupul vocal „Fox” cu care au dat spectacole în toate pădurile și satele din împrejurimi. Pândele, care nu găsise pe nicăieri o ursoaica pe placul lui, rămase burlac. Deveni mai morocănos, măi singuratic și începu să se vaiete toată ziua: „Mooor, moor, mor, mooor!”. Cine îl auzea, râdea de el, știind că glumește. Tot Dalila a fost cea care l-a scos din starea lui de izolare, invitândul să cânte cu ai ei. Acesta n-a prea înțeles
POVESTE DIN MUNŢII CARPAŢI (ROMÂNĂ, ENGLISH, MAGYAR, DEUTSCH) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 847 din 26 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342291_a_343620]
-
dar nu găsise nimic. Toate alimentele erau închise în cală și pâna acolo erau multe uși închise și scări greu de urcat sau coborât. Începu din nou, să miaune cu disperare. Panait se trezi, mai bău puțină apă și se văietă și el de durere. Foamea îl scoase din nou, pe Ispas, afară din cabină. Ieși pe punte și se așeză la pândă, așteptând să apară vre-un pescăruș, ca să-l poată înșfăca și să-l mănânce. Dejeaba! Erau prea departe
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]
-
clopotul de pe punte. În difuzor se aude vocea căpitanului.) Vocea căpitanului: - Om la apă! Aruncați colacul de salvare! Dreptaciul: - Mă duc să văd ce se întâmplă. Poate au nevoie de o mână de ajutor. (Iese precipitat. Se aud zgomote. Strigăte. Vaiete. Plânsete. Apoi se lasă liniștea. Se aud doar valurile mării precum o simfonie.) SCENA X (Intră în scenă Dreptaciul. Trist. Este ud.) Dreptaciul: - Vai de soarta noastră! A dispărut unui dintre noi... Își șterge lacrimile cu batista.) - Câți vor mai
PIESĂ DE TEATRU ÎNTR-UN ACT de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1866 din 09 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340580_a_341909]
-
-și cos, din frunze, altițe. În broderia urcușului greu, O toamnă începe cusutul pe dos, Și frunzele gem, suspinând-n apogeu, Pământul le îmbracă generos... Ah, toamnă, copleșești ființa, Culorile-ți stropite sunt de călimară, Rodește-n tine vița, se vaietă sămânța, Vreau să te iau cu mine în primăvară. CÂNTEC DE TOAMNĂ Copacii resemnați își leagănă destinul, În crengile, ce plâng, că-i toamnă, Și vine jalea, frunzele declamă Un cânt duios, ce-atenuează chinul; Iar verdele e pictor, în
POEME de LILIA MANOLE în ediţia nr. 1743 din 09 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/343213_a_344542]