76 matches
-
care-ar fi făcut să tremure orice femeiușcă mai slabă în vârtute. După veșmânt, ai fi socotit că sunt călugări benedictini, numai că pe cap purtau bască. Mergeau iuțit, înturnându-și din când în când capul cu grijire. Când ajunseră în Văioaga Ursului, făcură popas. — Preacuvioase Metodiu, grăi cel tânăr cu sfială, dar nu fără o zâmbire scurtă în colțul gurei, îi fi și matale ostenit de atâta cale. Să stăm oleacă întru Domnul. — Domnul a dat, Domnul a luat! oftă cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
uscate, un boț de mămăligă rece, o ceapă și-un iepure prins la repezeală. Dar pe când se ospătau ei nălțând în gând mulțămire Atoatefacătorului, numai ce se auzi un tropot crescând pe vale și cât ai bate o dată din palme, Văioaga Ursului se umplu de chiot. — Tătarii! - mai apucă să strige călugărul bătrân, ascunzându-l pe cel tânăr sub sutană. Tătarii îi înconjurară bătând sălbatic caii cu scările de lemn. Unul mai răsărit se răsti la bătrân: — Ștacrâhm, hrâcmă! — Ma io
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Într-adevăr, delicată și periculoasă treabă ! Dacă ar fi vorba numai de mine, ar mai fi ce-ar fi, sunt sprinten, pot s-o iau la fugă și să nu mă ajungă nimeni sau pot să mă ascund în orice văioagă sau să mă cațăr în orice pom, să stau flămând zile întregi, să mă bat și să mă apăr de câini. Dar cu o femeie și mai ales cu un copil... Nu, nu e lucru ușor, iar rușii sunt necruțători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
creează un „lanț trofic” ce leagă secolele. Cititorul 152 inteligent va năzui mereu către puritatea izvoarelor, dar nu va putea renunța nici la plăcerea navigării pe întinderea liniștită, „atotcolectoare” a apelor de șes. Nu am albia mea personală pe cine știe ce văioagă ascunsă, dar exist și eu în clipocirea valului din fluviul ce se pierde în marea cea mare. Valul nu are identitate, pe când curgerea este realitate absolută. Se pare că în istoria culturii nu există nici o mare idee cu paternitate certă
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
creează un „lanț trofic” ce leagă secolele. Cititorul 152 inteligent va năzui mereu către puritatea izvoarelor, dar nu va putea renunța nici la plăcerea navigării pe întinderea liniștită, „atotcolectoare” a apelor de șes. Nu am albia mea personală pe cine știe ce văioagă ascunsă, dar exist și eu în clipocirea valului din fluviul ce se pierde în marea cea mare. Valul nu are identitate, pe când curgerea este realitate absolută. Se pare că în istoria culturii nu există nici o mare idee cu paternitate certă
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
vulturul pe piept, iar în al doilea era destul de în vîrstă ca să fi apucat să piloteze ceva la vîrsta potrivită. Cam toți cei care zburaseră în vremea tinereții lui August Stoicescu erau de acum risipiți prin Bărăgan, ori în vreo văioagă a Carpaților, unii fără să aibă nici măcar un semn la căpătîi. Așa fuseseră vremurile, așa erau în vremea tinereții colonelului Stoicescu aparatele, iar, ca să le pilotezi, pe lîngă nebunie, îți trebuie și un dram de noroc. Nu arăta colonelul ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să mă încălzesc; contactul cu marea avea să mă spele, în sfârșit, de el. Am pornit, deci, pe cărarea care făcea un mic ocol până la niște trepte măcinate de timp și după ce am străbătut o mică râpă salbăticită și o văioagă presărată de cioturi negre, ca de oase carbonizate în lumină, m-am pomenit pe o mică plajă, mușcată de valuri și plină de pietre, situată chiar în dreptul azilului. Nu era încă vremea pentru baie. M-am descălțat, mi-am răcorit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Să trăiești, Aurică! Dar, de când mă domnești tu pe mine, măi?” “Așa vine vorba, Paule dragă. Ce mai faci?” “Păi, am fost pe acasă, pe la Folești, și-acum către cealaltă casă, la N” “N-ai mai ieșit, dom’le din văioaga aia? Eu credeam că ai să stai acolo numai până ce-ți faci stagiatura și, când colo, tu te-ai legat pur și simplu de târgu’ ăla mpuțit” “Nu-i chiar așa. Nu e un oraș ca toate orașele, poate nu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
misterioase, câinii, păsările, grajdurile, grâul ca lan, grâul ca boabe (copt sau cu lapte în el), tufișurile, pâraiele, vițeii cu botul crud, mânjii, răstoacele, și toate acestea chiar și astăzi, în ciuda necontenitei schimbări a peisajului nostru, care modifică toate aceste văioage, șipote și cavalcade, nu numai ca viziuni ale unei imaginații idilice, ci și ca psihologie a locuitorilor, fie ei moșnegi sau fete tinere. Făcătorii de cuvinte cei mai numeroși s-au recrutat, cum lesne se poate deduce, din curentele sămănătoriste
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
prin insula Sicilia, unde între Siracuza și Palermo eram înconjurat de un ținut care nu mai era decât un ținut. Nimic nu mai arunca umbre în locul în care am așteptat ore întregi mașini, căruțe, ceva pe roți, până când dintr-o văioagă s-a desprins un grup de oameni înarmați, care au venit mai aproape, și mai aproape și care cu greu ar fi putut fi luați drept vânători, mai degrabă ca emisari rurali ai Mafiei, până când au ajuns să alcătuiască un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cârtițele. Nemaiavând cine să le afâneze Pământul, holdele s-au retras odată cu noaptea, care s-a smuls ca husa de pe autoturismul fabricat de intratereștri cu piese extraterestre ale Primarului. S-a tupilat încet, lăsându-și prin ganguri, subsoluri, păduri și văioage sămânța umbrelor sale. Pregătite de a năpădi între pereții craniului electoratului, în clipa confruntării dintre partide la alegerile locale. Turmentați, orbi, bâjbâind în secțiile de votare, cetățenii n-ar putea să vadă pe ce nominal lipesc ștampila. Și Primarul, liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
studiem puțin terenul - a propus comandantul grupei de avangardă. ― Pentru asta trebuie să ajungem în preajma caselor. Te rog, ia patru oameni - să fie cei mai buni și bine înarmați. Apropie-te cât de mult poți de cocioabe. Vei pleca prin văioaga din dreapta. Are vegetație care permite mișcarea. Ai la dispoziție treizeci de minute. Comandantul grupei de avangardă a executat ordinul cu rapiditate. ― Voi, cei rămași, ochii în patru la orice mișcare - le-a ordonat Dumitru. Cele treizeci de minute acordate cercetașilor
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
câteva zeci de metri, vâlceaua făcea un cot abrupt, dispărând printre copaci. Chiar acolo, adusă probabil de apele năvalnice, era o grămadă de pietre adunate la un loc. Porni repede spre ea, fiind sigur că pe acolo vor putea traversa văioaga. Domnule inspector! Ce-i, măi, Vasilică? întrebă Cristi fără să se întoarcă. Cred că găsirăm ceva, auzi el vocea tremurând de emoție a agentului. Devenind dintr-o dată atent, Cristian se apropie în fugă. Pohoață stătea pe marginea văioagei și privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
putea traversa văioaga. Domnule inspector! Ce-i, măi, Vasilică? întrebă Cristi fără să se întoarcă. Cred că găsirăm ceva, auzi el vocea tremurând de emoție a agentului. Devenind dintr-o dată atent, Cristian se apropie în fugă. Pohoață stătea pe marginea văioagei și privea fix în vale. Ținea brațul ridicat arătând spre ceva aflat acolo. Din cauza surescitării tremura ușor și nu scotea nici un cuvânt. Inspectorul încercă și el să vadă ce îi atrăsese atenția tânărului agent. Câțiva metri mai jos, chiar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pădure, convins că îl va găsi printre copaci. Seara, nici mâncare nu îi mai trebuia. Îi lăsa pe ceilalți în tabără, iar el pleca de unul singur prin pădure în căutarea copilului. Îl striga pe nume, răscolind desișurile și toate văioagele unde credea el că l-ar fi putut afla. Se întorcea la o bucată de noapte, cu mâinile goale, năuc și plin de furie. Văzându-l atât de tulburat, starostele îi interzisese să mai părăsească tabăra. Nu mai avea voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să caute un alt loc pe unde să traverseze. Își amintea că împreună cu Vasilică găsiseră mai sus de locul unde se aflau acum, o porțiune pe unde își puteau croi drum pe partea cealaltă. Nu mai era atent decât la văioaga din stânga sa. Nu îl mai interesa terenul din dreapta, de aceea tresări când Ileana îl trase de braț. Crezi că aici ar fi ceva ce te-ar interesa? întrebă ea. Imediat în apropierea marginii viroagei, lăstărișul tânăr era culcat la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
avânt pentru a se afunda în materia fertilă. Însă în locul acela, pipăind fiecare centimetru și măsurând cu mâna fiecare protuberanță, Carol descoperise ceva nou. Vârfurile degetelor alunecaseră peste clitoris, ascuns sub gluga labiilor interne, ca un copac crescut într-o văioagă. Dar pe drumul spre vagin, într-un loc în care ar fi trebuit să dea doar peste o lunecare anticipativă, peste faleza ce coboară în mare, găsi un nodul minuscul, un grăuncior de carne. Desigur, dacă i-ar fi permis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
să mă încălzesc; contactul cu marea avea să mă spele, în sfârșit, de el. Am pornit, deci, pe cărarea care făcea un mic ocol până la niște trepte măcinate de timp și după ce am străbătut o mică râpă sălbăticită și o văioagă presărată de cioturi negre, ca de oase carbonizate în lumină, m-am pomenit pe o mică plajă, mușcată de valuri și plină de pietre, situată chiar în dreptul azilului. Nu era încă vremea pentru baie. M-am descălțat, mi-am răcorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și iubitorul de povești adevărate, din viața noastră, cea de toate zilele, atât de amarnic de frumoasă, și de pus la candela aducerilor aminte, ale tuturor. Urșii Păpăuți - sat obișnuit, comparabil cu o mărgea din colierul sfintei Românii - strălucea, pe văioaga dinspre pădure, incitând la gândire profundă și dragoste strămoșească. Moș Costache, bătrân și frumos ca un stăpânitor de mulțimi, pe tron, chema, în stânga și în dreapta: urșii! Au sosit urșii. Veniți repede; anunțați-vă, că se răcește de tot, brânza. Hai
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
buruieni aduse în saci enormi de către stăpînii lor. Oamenii mergeau la pădure sau prin ogoarele cu porumb și floarea soarelui și culegeau fîn uscat, volbură, lăptucă, limba șarpelui și alte buruieni care, în general, cresc și fără apă. Într-o văioagă, în care era apă în timpurile normale, acum crescuse o iarbă verde buratec, suculentă și moale ca mătasea de porumb în pîrg. Proprietarul, Gheorghe Bulhac, era mîndru că el putea hrăni vitele din belșug cu otava aceasta, invidiată de toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
noapte În prăpastie. Aci auzea glasuri, aci foșnete și rostogoliri de pietre, lătrături ascuțite de cîine sau de pasăre. Cum să mai distingi speranța de spaimă, lipite cum sînt una de alta ca meningea de creier. Noaptea vine repede prin văioage cu pereți stîncoși mîncați de pirită. Și frigul e un Însoțitor fidel al Întunericului, meniți parcă amîndoi să-ți propună scurte repetiții de somn În vederea marelui spectacol al tăcerii. Viermi mici, albi, grăsciori ca niște prunci se cuibăresc În carnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
două săptămâni de când venisem din Lisa. În noaptea precedentă, mă visasem pe Calea Secii, cu vacile. Mali, mai vicleană, se strecurase printr-o spărtură a gardului în livezi și, tîrîndu-și clopotul prin iarbă, ca să-mi înșele vigilența, coborâse într-o văioagă. Strigasem din adâncul plămânilor, să mă audă Mali, iar răcnetul meu fioros reușise să sperie întreg internatul. Dimineața, la micul dejun, eram arătat cu degetul și am auzit multe comentarii răutăcioase pe seama "sălbăticiei" mele. Nu-mi plăcea deloc că devenisem
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
la locul său, fiecare călugăr se ocupa cu ceva. Se ducea drept la bibliotecă și relua cititul de unde îl lăsase acum o zi, chiar dacă nu-i deslușea înțelesul. Îi era teamă. La început, când arunca pietre în stejăriș sau în văioage umbroase, pentru o clipă se întrevăzuse ca unul din acei șerpi care în momentul în care năpârlesc, își leapădă vechea piele unde se nimerește pe drum, la poalele unui copac, sau în mărăciniș. Având un alt nume, el n-ar
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
acel moment Tommaso ar fi putut să agrementeze cu glume și chiar cu născociri faptele, și tot ar fi fost crezut. Dincolo de hotarele Calabriei m-am descurcat cu greu: priveliștea era pârjolită și cenușie, încremenită. Soarele ardea scorojind costișele și văioagele, în timp ce pământul scrâșnea din dinți. Am străbătut kilometri după kilometri fără să găsesc măcar un șipot de apă, un izvor cât de mic, fără să zăresc un singur copac. Așa trebuie să fi fost deșertul de care vorbește Biblia, chiar dacă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
care nu amenința pe nimeni, este mutată cu mâinile goale, puțin mai încolo, de către Puști, doar ca să vedem cum se înfrățește el cu natura, cu animalele, pe când ceilalți, corupți și artificiali, se tem de șarpe. Grupul este pus în fața unei văioage care nu e câtuși de puțin obligatoriu să fie sărită, se poate coborî în ea și urca dincolo sau poate fi ocolită, dar regizorul are nevoie de episodul săriturii ca să ne arate un Șef neputincios, paralizat de frică. Când bătrânul
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]