145 matches
-
Acasa > Eveniment > Comemorari > PE ZĂPADĂ Autor: George Nicolae Podișor Publicat în: Ediția nr. 375 din 10 ianuarie 2012 Toate Articolele Autorului Pe zăpadă Serenada pașilor pe stradă Vătuită proaspăt cu zăpadă. Liniștite se succed pe cale Înfundate sunete egale. Majordomi de mare casă, pomii în livrea- Îi ascunde jumătate o perdea de nea. Se întinde orizontul calmului de șes, Străzi trasate fin cu rigla, cu echer, se țes. Rebegiți
PE ZĂPADĂ de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 375 din 10 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361911_a_363240]
-
Republicii". Iar elegantul liceu de fete "Regina Maria" e fabrică de neglijeuri. Oscar Wilde: "... două țări despărțite de o limbă comună". De urmărit, în momentul ăsta incendiat de nenorocirea americană, trișeria dizgrațios-interesată a administrației criptocomuniste. Divulgînd strategia pasului mărunt și vătuit al pifanului cu petliță roșie (DEX: petliță, s.f., din rus.). Dacă vrei să-i afli tîlcul duplicitar, închide televizorul și ieși în Hală: vei descoperi acolo cum se face cu ochiul. Nu polifonia prezidențial-primministerială, cu difuzoare către un Occident agresat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
astfel de baie, ne duceam spre vreuna dintre carcasele bărcilor vechi ce se vedeau ici și colo înălțându-se printre nămeți. Aprindeam un foc mare de lemne în măruntaiele lor înnegrite. Pașka își scotea cizmele lui groase de pâslă, pantalonii vătuiți și le punea aproape de flăcări. Apoi, stând desculț pe o scândură, începea să prăjească pește. În jurul focului de lemne deveneam volubili. El îmi povestea despre câte o pradă extraordinară (un pește prea lat ca să treacă prin gaura făcută de arborele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
uneori. Se simte freamătul unor trăiri îndrăznețe, câțiva tineri propunându-și, mirobolant, atingerea absolutului, dar fiind condamnați în cele din urmă la o existență limitată de invizibile bariere sociale. Cu atât mai mult vor funcționa astfel de convenții în spațiul vătuit al mediului provincial. Accentul nu mai cade pe amorțeala locului unde nu se întâmplă niciodată nimic, ci pe căutările febrile ale unor inși dornici să dea sens vieții într-un loc abandonat de memoria acțiunii; este o formă mascată a
JORDAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287674_a_289003]
-
colorează stins o ambianță deprimantă, care devine ucigătoare atunci când peste orășelul somnolent ploile de toamnă șiroiesc fără contenire. O adolescentă ftizică se stinge, un ins se sinucide absurd pentru o prostituată și în liniștea mortificantă abia dacă vibrează, în tremur vătuit, un duios acord de clavir. Un fior de prospețime aduce schița O stea din Carul Mare, unde, într-un decor de amprentă sadoveniană, un june trăiește emoțiile învălmășite ale unei îmbrățișări de inițiere. Mai puțin îi izbutește prozatorului șarja, lucrată
DUMITRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286909_a_288238]
-
argintii umpleau văzduhul. Fulgii se joacă prin aer ca un roi des de fluturi albi, așternându-se pe pământ într-o mantie de argint. Copacii, ca niște fantasme albe, se zăresc în depărtare. Tufișurile lipsite de frunze par niște degete vătuite. Casele și-au pus cușme albe. În fiecare an iarna apare ca un colț de rai venit pe Pământ.” (N.A.) Vesela natură „A ieșit de printre nori soarele rotund și palid. Cu razele lui pline de speranță a învăluit vesela
CERCETARE APLICATIVĂ PRIVIND CUNOAŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA POTENŢIALULUI CREATIV AL ELEVILOR by LUPAŞCU ANDREEA MILENA, NEAGU NICOLETA () [Corola-publishinghouse/Science/407_a_744]
-
și val, în care lumea literară a obsedantului deceniu e deghizată sub nume fictive, sunt mai ales cărți de autojustificare a unei angajări, a opțiunii „între moartea de deportat docil și sfârșitul de luptător. Tertium non datur”. Scrise fluent, cu vătuit regret al ieșirii din avanscenă, ambele sunt un colaj de pagini diaristice și retrospectivă târzie, avansând, cu rare asprimi, multă autocompasiune și versiuni eufemistice ale unor acte imputabile. SCRIERI: La capătul lui ‘38, București, 1947; Visele Babei Dochia, București, 1947
PORUMBACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
care se desfășura saula, țîșnea acum un fum albăstrui, de culoarea cînepii, amestecîndu-se cu fumul statornic al pipei sale. Saula se desfășura mereu, dar, înainte de a ajunge la tambur, trecea prin amîndouă mîinile secundului, de pe care căzuseră, din întîmplare, mănușile vătuite, purtate adesea în astfel de ocazii. Era ca și cum ar fi ținut de lamă sabia cu două tăișuri a unui dușman, care s-ar fi străduit între timp să i-o smulgă din mîini. Ă Moaie saula, moaie saula! strigă Stubb
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
departe, din vîrful catargului, cum e urmărit prin smîrcurile oceanice și ucis în văile adîncurilor; cum e remorcat apoi lîngă corabie și descăpățînat; și cum îîn virtutea aceluiași principiu care-i acorda odinioară gîdelui veșmintele celui decapitat) uriașa-i haină vătuită devine proprietatea călăului său; am arătat, de asemenea, cum, la timpul cuvenit, leviatanul e osîndit să fie fiert în cazane și cum spermanțetul, uleiul și oasele lui trec nevătămate prin foc. Rămîne să încheiem ultimul capitol al acestei părți descriptive
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
niște martori, privitori orbi („cu ochii mici, fără vedere, de privirea înăuntru”), turcii trăiesc în acea „slavă stătătoare” suficientă sieși, ca în Isarlâkul lui Ion Barbu. E un fel aparte de existență, în care oboseala vechimii, stingerea lentă se manifestă vătuit și fastuos. Nimeni nu poate trăi nemijlocit, între viață și om se interpun proiecții regresive în lanț, coduri cu cifrul pierdut, hieroglife („Stăm pustii pe-aici, pustii și pe ducă. Și când e vorba să trăim, nu ne mai pricepem
BUCUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
gust țipător înnăscut, când li se ivea vreunul. Îmi amintesc că în 1933, ultimul an în care eu și S. am apărut împreună la radio, purtam în fiecare seară de emisiune un costum gripal, la două rânduri, cu umeri puternic vătuiți, o cămașă albastru-închis, cu guler gen Hollywood, și cea mai curată dintre cele două cravate identice din bumbac, galbene ca șofranul, pe care le păstram, în general, pentru ocazii festive. Ca să fiu sincer, de atunci încolo în nici un costum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
când În când, soseau În vizită și rude ce veneau din Marea Rusie. Erau atât de slabi și se purtau cu atâta umilință, Încât păreau că vin nu dintr-un tărâm populat de oameni, ci de stafii. Ca și pufoaicele vătuite, ca și cizmele unse cu vaselină, toți păreau făcuți după același calapod, Încât cu greu puteai să distingi bărbatul de femeie și pe omul tânăr de cel bătrân. Erau extrem de atenți, vorbeau mai mult În șoaptă și făceau mereu semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
în el. Îi părea rău că era pensionar, ar fi vrut să lucreze și acum la primărie. Era conservator din convingere și inerție, un amestec de tradiție și comoditate, dar nu până la absurd, pentru că doamna Pavel îi surprinsese satisfacții abia vătuite când cu împroprietărirea din primăvara anului trecut. În oraș nu vorbea, pentru că „nu se știe cu cine vorbești”, spunea. Aceasta îi era gândirea încă de patruzeci de ani în urmă, când intrase în serviciu. De aceea trecea drept un ins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Univers, 1970, p. 133) (Abia intrați, cei trei muncitori și-au plimbat privirile, pe rând, În trei direcții. Trei puncte de interes ale holului de hotel categoria lux au depistat ele, privirile lor, În primele fracțiuni de secundă de după zgomotul vătuit cu care ușa de la intrare s-a Închis. Mușu l-a privit crunt pe recepționerul din spatele comptoirului: nu cumva ăsta ridică vreo pretenție, că ce vrem, că nu e voie să intrăm aici, că cine suntem? Zare a depistat În stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Se Îndreaptă spre casa În care Bobocică și Radu Grințu au rămas să povestească și să bea vin rece. Pătrunde În grădina casei, În casă, În camera În care televizorul se adresează patetic semiântunericului. Nu e nimeni aici. Urechile rămân vătuite, privirea-și păstrează fixitatea, buzele, limba, gâtlejul Încă nu se desparte de izvor. Mirosul ciochinilor zumzăitori, culoarea lor albă (Înalțată spre mai pur de vecinătatea fragmentară a verdelui), gustul mierii capătă dăinuire. Ecranul se luptă cu toate acestea, palpită, zvâcnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
albul văros al pereților până la jumătate și în sus picturile bufone; chenarele pompeiane și panourile cu nimfe și îngeri. Aceleași nimfe care semănau prost cu Lenora și aceiași îngeri bucălați. Un plafon absurd ca un cer de vară, cu baloanele vătuite ale norilor albi pe cearceaful albastru supărător; opera probabilă a italianului, a omului care trecuse pe acolo. în decorul acela îi puteai vedea pe toți jucând o pantomimă absurdă, cu gesturi frânte și în fund pitulîndu-se Ioghi, vizitiul octogenar, care
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
în împlinirea datoriei. - De paisp’ce ani de cînd sînt goarză comunală o dată nu m-a pus și pe mine la premă, minți dînsul cu năduf. Numai pingele cîte-am rupt. Ce-i drept, bocancii lui Niță din care, peste pantalonii vătuiți, ieșeau niște șosete albe, erau cam scîlciați. - Da’ cară lemne toată iarna... Da’ fă focul în berouri... Mătură... împarte cității în comună... Nimeni nu crede ce pîne este asta, oftă Niță plin de compasiune pentru sine. Intrarea pe poarta lui
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
nu putut să-l sar pentru a scurta drumul din Piața Palatului în bulevardul Magheru, dar poate fi orice prag din existența mea pe care n-am putut să-l trec, rămânând ancorat în copilărie. A., în scurta ei orange vătuită, care inexplicabil îi făcea mișcările ușoare, se îndepărtează mut ca într-un coșmar, prin zăpada moale, lăsându-mă în lumea mea. Gardul acela ar fi trebuit să-l trec și ar fi urmat îndată zăpada proaspătă, fără nimic citadin. Vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
țigara fumată până dincolo de filtru, până ajunsese s-o ardă chiștocul la degete, pe urmă se cocoață peste meterezul de saci și pungi pe locul pe care nimeni nu se gândise să i-l ocupe, își desface în părți canadiana vătuită, prea mare pentru trupul ei mărunt, peste fața celei de-alături, își scoate și părul roșu peste guler, răsfirându-l cu mâinile numai inele (ai început să dai cu păduchi, armă biologică ce ești, AIUTO, începu să țipe vecina, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
chiparos am văzut doar la Roma Ca să mă trezesc, Îmi Înfig unghiile cât pot de adânc În carne, strâng pumnii cât pot, atâta doar că unghiile mele sunt și ele de carne și pumnii pe care mi-i Încleștez sunt vătuiți, strâng cât pot dinții, pumnii și așa sunt sigur că sunt treaz, nu visez. Sunt aici și strig: — ...Măcar tu recunoaște-mă! Măcar tu uită-te la mine, mamă... În toate poveștile, mama e cea care te recunoaște, numai tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
la ceas: "Mai am o oră..." Se opri în prag. Oamenii adormiseră răpuși de oboseală. Melania Lupu surâdea până și în somn, Valerica Scurtu crispată, cu bărbia înfiptă în piept, Grigore Popa gemea. Degetele încîrligate rămăseseră înfipte în poalele halatului vătuit. Sculptorul dormea adânc. Somn tânăr, destins, cu mâinile și picioarele împrăștiate, alungând, nesuportând odihna unui al doilea în același pat. Panaitescu sforăia. Îi alunecase capul peste marginea fotoliului. Mărul lui Adam se zbătea viu, ca un animal mic prins în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
formase ceața aceea ușoară care acum Înălbăstrea Întinderea colinelor În fața ochilor lui. Jacopo era singur. În spate un cimitir acum gol, În mâini trompeta, În față colinele care fumegau tot mai albastre, una În spatele celeilalte, către un fel de nesfârșire vătuită, iar deasupra capului său, răzbunător, soarele În toată libertatea. Hotărâse să plângă. Dar, pe neașteptate, apăruse dricul cu vizitiul lui Înzorzonat ca un general al Împăratului, muiat numai În negru și argintiu, cu caii Împopoțonați cu niște măști barbare care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
O ură viscerală. Atunci am văzut-o. *** Gwen mergea repede pe potecuța pe care ceața Începea s-o Învăluie și privea uneori În urma ei, cu senzația limpede că este urmărită, dar nu vedea decît landa și ferigile Înecate În penumbra vătuită. Un trosnet o făcu să tresară iarăși. Scotoci cu privirea Împrejurimile, În van. Grăbi pasul, chinuită de o neliniște difuză care sporea. Foșnete furișe. Pași rapizi. Respirația cuiva? Părăsi poteca, o tăie de-a curmezișul landei, Începu să alerge, indiferentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Haideți după el, să-l ducem până la cimitir. Femeile călcau apăsat, hotărâte să facă un lucru despre care nu știau prea multe până acum. 219 - După ce-l ducem, îi dăm foc la casă! spuse un bărbat îmbrăcat într-o scurtă vătuită, plină de unsoare. - Mie mi-a pus poprire pe leafă pentru că n-am mai avut cu ce să-i plătesc... - A făcut șase case pe Grivița din dobînzi! - Se ținea cu judecătorii și cu sergenții. - Ne scotea trențele în stradă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și cosoare, dar nu putură să mai facă nimic ca să-l salveze pe băiatul ciupit de mușcături, sfâșiat și hărtănit de acele târâtoare. XIII Zilele treceau încet în spațiul îngust al celulei. Prin ferestruică venea o lumină spălăcită și zarva vătuită a uliței; judecând după cenușiul ce acoperea tot mai mult petele de azur, trebuia să fie toamnă; sau poate că era toamnă doar în sufletul său, istovit și abătut, ce visa să o ia din loc; nu găsea nici măcar o
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]