108 matches
-
Ne apropiem de mașina decapotabilă a lui Luke din colțul parcării, și el o deschide cu telecomanda. — Ai primi mesajul meu, da? zice. În legătură cu bagajul. — Da, l‑am primit. Uite‑l. Îi arăt foarte sigură pe mine cea mai mică valijoară din lume, pe care o am de la un magazin cu cadouri pentru copii, din Guilford. E de pânză albă cu inimioare roșii cu tot felul de inscripții peste ele, și o folosesc drept port‑fard. — Ăsta e tot? zice Luke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
decât trusa de machiaj și șamponul - dar Luke nu are nevoie să știe asta, nu? Da, ăsta e, zic, ridicând ușor din sprânceană. N‑ai zis tu să “îmi iau puține bagaje“? — Ba da, spune Luke. Dar asta... arată spre valijoară. Sunt impresionat. Deschide portbagajul, iar eu mă așez în scaunul șoferului și îmi reglez scaunul în față în așa fel încât să ajung la pedale. De când vreau să conduc o decapotabilă! Portbagajul se închide și Luke înconjoară mașina, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
În cele din urmă, Luke termină de completat formularele și le înmânează bărbatului. Acesta îi întinde o cheie mare, demodată și îi cheamă un băiat de serviciu. — Nu cred că avem nevoie de ajutor, spune Luke, zâmbind și îmi ridică valijoara. Nu suntem supra încărcați. — Du‑te tu înainte, spun. Eu vreau să... verific ceva. Pentru mâine. Îi zâmbesc și, spre ușurarea mea, după o clipă, se îndreaptă spre scară. Cum e destul de departe ca să nu mă audă, mă răsucesc înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
se întâmplă una ca asta. N‑am haine. Sunt cu Luke în vacanță, într‑un hotel elegant - și nu am haine. Ce‑o să mă fac? Nu pot să recunosc adevărul în fața lui. Pur și simplu, nu pot să recunosc că valijoara mea nu e decât vârful aisbergului. Nu după ce m‑am dat atât de mare cu chestia asta. Va trebui să... improvizez, mă gândesc cu viteza fulgerului, cum dăm un colț și o cotim pe alt coridor cu mochetă de pluș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
facem... Se duce la valiza lui și o deschide cu un clic - și văd mai multe cămăși frumos aranjate, călcate de menajera lui. Cred că ar fi bine să despachetăm, mai întâi... — Să despachetăm! Categoric, zic veselă. Mă duc la valijoara mea și mă joc cu încuietoarea ei, fără s‑o deschid. Sau... spun, de parcă tocmai atunci mi‑a venit ideea - ce‑ar fi să mergem să bem ceva și să despachetăm mai târziu! Genial. Coborâm și ne facem criță, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
vrei să cobori cu... hainele astea de pe tine, să zicem. Arată amuzat spre blugii mei trei sferturi, tăiați. Normal că nu! zic râzând, de parcă ideea ar fi ridicolă. Păi. Bine. Atunci o să... mă schimb în altceva. Mă întorc iar la valijoara mea, o deschid, o desfac și mă uit la buretele meu de baie. Ce mă fac? Luke își descheie nasturii de la cămașă. Întinde mâna după cea albastră. Într‑o clipă o să se uite la mine și o să zică „Ești gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Nu, nu‑mi fac griji. — Bine, zice și zâmbește. Bine, spun și îi întorc zâmbetul. O, Doamne. Ce mă fac? — A, vezi că e destul loc în șifonier, zice Luke. Vrei să‑ți pun ceva pe umeraș? Se apropie de valijoara mea și, cuprinsă de panică, mă aud țipând „Nuuu!“, înainte de a mă putea controla. Cam toate hainele mele sunt... tricotate. Of, Dumnezeule Mare. Of, Doamne. Acum își pune pantofii. Ce mă fac? OK, haide, Betty, mă gândesc surescitată la maximum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cum mă copleșește emoția. Nu mă mir. Mă uit în jur, la chipurile care așteaptă, pline de speranță; la cei care mai fac un ultim tur în jurul meselor. O fată se uită la o stivă de jeanși; altcineva încearcă închizătoarea valijoarei mele albe în care‑mi țineam fardurile. Nu‑mi vine să cred că, începând cu seara aceasta, nici unul din lucrurile de aici nu îmi va mai aparține. Se vor afla în șifonierele altor persoane. În camerele altora. — Te simți bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
zis că te‑a văzut azi‑dimineață la televizor. — Ai plecat din ședință? Mă uit la el siderată. Din mijlocul ședinței? — Mi‑a zis că pleci din țară. Mă scrutează cu ochi întunecați. Așa e? — Da, zic și‑mi strâng valijoara mai bine. Da, așa e. — Pur și simplu? Fără măcar să‑mi spui? — Da. Pur și simplu, spun, trântindu‑mi valiza pe bandă. Așa cum te‑ai întors și tu în Anglia, fără să‑mi spui. E o încordare în glasul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
pentru răfuieli, căci se afla Într-un castel. Ridică mîinile gata parcă să se lase Împușcat, dar de fapt pentru ca partenera să-i poată scoate mantia. Își puse iute pe cap pălăria cu calota ca un borcan, așeză pe masă valijoara de piele neagră și acum semăna mai puțin cu Drácula, spre liniștea lui Julius și a multor alți copii care Îl urmăreau cu ochii mari de uimire și cu gura căscată. Cinthia Îi dădu un ghiont fratelui ei „nu uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
smulgă fire din mustață, Susana a simțit că o urăște de moarte pe Susan cea frumoasă, iar scamatorul dădu drumul porumbeilor să zboare prin tot castelul, scotea milioane de ouă din toate părțile și era cît pe-aci să Înghită valijoara. Julius se uita la Cinthia și copiii Începură să aplaude, cînd, Rafaelito, verde și umflat de mînie ca un curcan, strigă: Da, dar tu n-ai casă la Ancón! și se făcu nevăzut. Scamatorul Își mai tăie un deget imaginar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
printre musafiri pe Susan, nepoata unor englezi, fata unui englez, educată la Londra, acum nu-i mai lipsea nimic și nimeni. Numai scamatorul lipsea; bietul scamator Își strînsese porumbeii, săbiile, batistele de mătase, ar fi vrut s-o bage În valijoară pînă și pe partenera lui și acum, la cîțiva metri de bar, tocmai Își arunca pe umeri supărat mantia lui Dracula, partenera lui Îl ajuta să se Încheie, așa se Îmbrăca la toate ocaziile deosebite. Juan Lastarria băgă de seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
alb sec, Își rotunji buzele lui hispanice pentru a lăuda vinul și Începu conversația Într-o franceză impecabilă. Domnișoara care-i făcea injecții lui Julius era bolnavă, de aceea venise Palomino. Sosi Într-o după-amiază cu bicicleta și cu o valijoară neagră de medic, cu inițiale aurite cum scrie la carte. Sună la intrare plin de importanță și, cînd Celso Îi deschise ușa, spuse că Îl caută pe Julius, ca și cum ar fi fost un prieten care venea În vizită. Și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
bărbat adevărat și nu-ți place să curtezi mai multe femei deodată, ești al meu, darling, sîntem atît de fericiți, eu merg cu tine la golf și sînt mereu alături de tine la club... Pentru golf Juan Lucas mai avea o valijoară din piele de porc și, bineînțeles, niște crose splendide Într-o husă splendidă din piele de porc. Se schimba de o mie de ori: Își Împărțea ziua În mai multe etape care-l obligau să se Îmbrace mereu altfel cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
la patru dimineața și duhnind a băutură nu i-a mirosit a bine. În curînd vine vara, Îi spuse; n-o să ai de unde să mi-i dai Înapoi. Răspunde repede, dobitocule. Da ori ba? — Ba! strigă Julius, repezindu-se asupra valijoarei de fier a Băncii Internaționale din Peru. Bobby o Înșfăcă mai repede, uite-l că pleacă, nătărăul. — Cheia-o ține mămica În casa de fier... Bobby cunoștea foarte bine pușculițele astea, mai greu de deschis decît seifurile Băncii Internaționale, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cumva timpul, avem două ore de zbor. Cine era cel mai aiurea? Kitty zâmbi. — A, Albă ca Zăpada, de departe... Ajunseră pe aeroportul Oakland Într-o bună dispoziție de zile mari și fără bagaje. Toți ceilalți aveau numeroase valize și valijoare, oamenii de la aeroport se uitau bănuitor la ele, Încercând să-și dea seama dacă erau teroriste sau prostituate. Luară un tren până În oraș, fără să știe Încotro mergeau, unde trebuiau să coboare, după ce să se uite sau unde urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
să le duc eu, dar sunt reținut aici de un alt angajament. M-am gândit la o soluție. Dumneata trebuie să te duci la Bologna. Eu te aștept mâine la tren, cu zece minute Înainte de plecare, Îți predau o mică valijoară, dumneata o pui În plasă și la Bologna o lași tot acolo unde se află, eventual cobori ultimul, În așa fel Încât să fii sigur că n-o sustrage nimeni. La Florența, asociatul meu urcă În timpul opririi și o ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
fac să dispară, iar acum Îi fac chiar o favoare. Răbdare, nu pot să-i spun nu. Miercuri dimineață Belbo se dusese la gară mai devreme, Își cumpărase biletul pentru Bologna și-l găsise pe Agliè lângă vagonul 8, cu valijoara. Era destul de grea, dar nu deranja cu deloc. Belbo așezase valiza deasupra locului 45 și se instalase și el cu teancul de ziare. Știrea zilei erau funeraliile lui Berlinguer. După puțin timp, un domn cu barbă venise să ocupe locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cu fața În altă parte. Ca să vezi, Își zicea, acum se uită toți la mine ca și cum aș fi mână spartă sau aș fi jefuit vreo bancă. La Bologna Belbo se ridicase și se pregătise să coboare. „Vedeți să nu uitați valijoara aceea“, zisese vecinul lui. „Nu, trebuie să vină s-o ia un domn la Florența“, zisese Belbo, „chiar vă rog să vă uitați din când În când la ea“. „Am eu grijă“, spusese domnul cu barbă. „Aveți toată Încrederea“. Belbo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să moară, și-l anunțase pe șeful de tren. Șeful de tren oprise garnitura și chemase poliția feroviară. Nu știu exact ce se Întâmplase, trenul fusese oprit probabil În munți, cu pasagerii roind pe calea ferată, artificierii veniseră... Experții deschiseseră valijoara și găsiseră În ea un dispozitiv cu ceas fixat pentru ora ajungerii la Florența. Suficient ca să facă să sară În aer câteva zeci de persoane. Poliția nu reușise să-l găsească pe domnul cu barbă. Poate schimbase vagonul și coborâse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
primeau semnalări, după aprecierea anchetatorilor. Doi cetățeni libieni opriți la Bologna. Desenatorul poliției Încercase să facă un portret-robot, care acum trona pe ecran. Desenul nu semăna cu Belbo, dar Belbo semăna cu desenul. Belbo nu putea avea Îndoieli. Omul cu valijoara era el. Dar valijoara conținea cărțile lui Agliè. Îl sunase pe Agliè, dar nu răspundea nimeni la telefon. Era deja seara târziu, nu Îndrăznise să iasă pe stradă, se dusese la culcare luînd un somnifer. A doua zi, de dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
anchetatorilor. Doi cetățeni libieni opriți la Bologna. Desenatorul poliției Încercase să facă un portret-robot, care acum trona pe ecran. Desenul nu semăna cu Belbo, dar Belbo semăna cu desenul. Belbo nu putea avea Îndoieli. Omul cu valijoara era el. Dar valijoara conținea cărțile lui Agliè. Îl sunase pe Agliè, dar nu răspundea nimeni la telefon. Era deja seara târziu, nu Îndrăznise să iasă pe stradă, se dusese la culcare luînd un somnifer. A doua zi, de dimineață, Încercase din nou să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ochii roată prin Încăpere, deschise dulapul și zîmbi compătimitor la vederea șirului perfect aliniat de pantofi de oraș, identici, luxoși, bine lustruiți, impecabil rînduiți, cu excepția unei perechi complet distruse de apă și de noroi. Continuîndu-și scotoceala tăcută, nimeri peste o valijoară pe care o deschise fără să șovăie. Conținea dosare pe care Marie le ridică cu grijă ca să le citească titlurile. Se opri brusc la unul dintre ele: „GILDAS KERMEUR - RAPORT DE AUTOPSIE“. Îl scoase cu nerăbdare și se cufundă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
are atribuțiuni ca să rupă un Tratat de acest gen, fără consimțământul Congresului. Cât despre comunicatul oficial - râse încetișor -, îmi imaginez o comisie a Ministerului de Interne, intrând cu mare pompă adânc în aceste selve în căutarea națiunii yubani! - arătă o valijoară ce rămăsese în ambarcațiune. Îmi permiteți să vă fac niște fotografii? — Nu, încercă el să se disculpe. Îmi pare rău, dar nu vreau să mă transform în știre. Nu caut altceva decât să fiu lăsat în pace. — Dar...! jurnalistul părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ar fi vorbit, poate, cel ce făcea și desfăcea lumi. Așa i-ar fi răspuns, probabil, Thomas. Era limpede, Antonia nu putea să aprindă pămîntul! Doar doi bărbați ar fi fost În stare, erau capii lumii; avea fiecare cîte o valijoară cu butoane. Antonia, cu poșetuța ei, nu era capabilă de așa ceva, nu avea Înăuntru decît o cheie, cîțiva bănuți, o batistă parfumată și o pudrieră. Bătrînă, bătrînă, dar cochetă; și ăsta era un păcat; unul mic, Încerca să-și mai
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]