2,308 matches
-
conservi „în limita unei existențe neinterogatoare” (Noica arăta că în timp ce omul tragicului se întreabă mereu, omul comicului nu se întreabă niciodată), a unei mediocre egalități cu sine, „într-o certitudine norocoasă, de rînd”. Ridicolul își face sălașul în fals, în vanitate, în nimicnicia vieții umane. El constituie o antivaloare, un derapaj al autenticității. E drept că nu reprezintă un rău major, ci, conform definiției lui Aristotel, „o urîciune care te face de rușine fără să-ți cauzeze durere sau pagubă, așa cum
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
în cupeurile luxoase, în parlament, pe stradă, în saloane, pe terasa cofetăriei lui Fialcowsky, la balul de la teatru - pretutindeni se face politică, fiecare comentează, dă verdicte, participă sau numai ascultă pentru că, iată, „politica ține loc de cultură, de sensibilitate, de vanitate amoroasă, de competență profesională, de iubire, este surogatul care înlocuiește orice valoare și face din oricine un atoateștiutor”; această molimă răspîndită de toți pentru toți, în toate timpurile, de la Ghica pînă azi, efect, atunci, al constituționalismului, reprezenta, însă, primul semn
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
în a sa doctă prefață). Căutătorul de adevăr, la maturitate, înclină balanța în favoarea elanului etic, fără însă să renunțe de tot la acel "plaisir du texte", la virtuozitatea estetică bună conducătoare de performantă frumusețe gratuită. Meditația stoicului prevalează însă: "Orgolii, vanități n-avui/ Decât să scriu ceva nervos/ Pentru poporul cel de jos/ În spiritul simțirii lui / Ca roțile Ardealului/ Și-apoi s-ajung un mort frumos." Umilitatea și smerenia reperelor estetice și morale se însoțesc inevitabil cu calea adevărului și
Sonetele lui Gheorghe Pituț by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13766_a_15091]
-
în acest moment Max Dumitraș a traversat toate experiențele artistice și a experimentat toate limbajele, de la cele tradiționale și pînă la cele de ultimă oră. Această neliniște permanentă, această nevoie imperativă de a fi pretutindeni, nu sînt, însă, semnul vreunei vanități ascunse sau al cine știe cărei abilități de a face turism printre codurile artistice, ci expresia adîncă a unei nevoi irepresibile de a construi. Pentru că el este, prin natura sa profundă, o fire eminamente creatoare. Atît în pictură, cît și în scultură
Imagini ale interregnului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13777_a_15102]
-
Momentul ANDREI ȘERBAN a însemnat pentru mine decizia de a pleca și eu pe acest drum, de a intra cu toată ființa mea în aventura teatrului. Pînă la extazul bucuriei absolute, pînă la suferința din nereușite, din sufocante și nimicitoare vanități. L-am cunoscut, deși mi se mai propusese intermedierea unei intrări în relație, atunci cînd lucrul acesta trebuia să se întîmple firesc, de la sine. Atunci cînd punea Oedip la Opera din București. Chiar dacă ne auzim rar și ne vedem și
Zile de naștere by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13775_a_15100]
-
să li se conceadă dreptul la subiectivitate, nu însă și la iluzii deșarte, de care se pot absolvi pur și simplu punându-se în pielea celorlalți părinți de competitori; 3) profesori ce nu se cade să-și verse patimile și vanitățile în aceste instanțe favorabile emulației artistice, pe care riscă să le transforme în terenuri pentru oneroase confruntări; 4) jurii alcătuite invariabil din profesioniști impecabili și, în orice caz, neimplicați în procesul formativ al participanților; 5) organizatori care să aibă drept
Primăvara artelor by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13825_a_15150]
-
mă «interesează» din ceea ce se întîmplă și mi se întîmplă, din ceea ce aflu, din ceea ce ascult, din ceea ce mai ales citesc, în care totul îmi apare sec și derizoriu, pură dilatare verbală, scriptică, lipsită de rost, plictiseală, zădărnicie, platitudine, prefăcătorie, vanitate și numai vanitate(...) Sînt momentele, ceasurile, zilele cele mai sterile, cînd îmi pare de neconceput, absurd, cel mai neînsemnat proiect și nu pricep cum de am avut vreodată energia să mă însuflețesc, să mă implic și, cu deosebire să scriu
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
ceea ce se întîmplă și mi se întîmplă, din ceea ce aflu, din ceea ce ascult, din ceea ce mai ales citesc, în care totul îmi apare sec și derizoriu, pură dilatare verbală, scriptică, lipsită de rost, plictiseală, zădărnicie, platitudine, prefăcătorie, vanitate și numai vanitate(...) Sînt momentele, ceasurile, zilele cele mai sterile, cînd îmi pare de neconceput, absurd, cel mai neînsemnat proiect și nu pricep cum de am avut vreodată energia să mă însuflețesc, să mă implic și, cu deosebire să scriu? (...) Trebuie să recunosc
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
recunoaștem. Ce poate însemna critica, orice fel de critică, în afara postulatului acestei înrudiri?" ("Cel ce vede e înrudit cu ce e de văzut" Plotin), n.m. "Necesara «distanță» critică față de operă nu anulează postulatul, cel mult îl nuanțează. Restul e vociferare; vanitate de intrus." Dacă aflăm asta despre critica lui Lucian Raicu nu mai are cum să ne mire, nici întrebarea pe care (și-)o adresează: "Cum se poate face «critică literară» cînd există moartea, cînd există problemele ultime?", nici răspunsul dat
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
anume logică, "publicarea versurilor lui Petru Boroianu azi este cu totul absurdă. Este ca și cum poetul ar lua un steag roșu și ar defila de unul singur prin Piața Aviatorilor, salutînd o tribună imaginară". Un alt nucleu al subliteratuirii îl constituie vanitatea auctorială împinsă nu o dată pînă la comicărie: Într-un stil grav și solemn, de preot al culturii, George Popa pledează - în cea mai recentă carte a sa - pentru înțelegerea metaforei ca instrument de cunoaștere a universului. Ca exemple folosește metafore
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13899_a_15224]
-
înfricoșetoarea/ Ei umbră/ Ca la început". Întrebarea la care doriți să vă răspund afirmativ, și o și fac doar cu o ușoară neliniște pentru efectul demersului dvs. de a tipări o carte, mi se pune foarte des. Este mica mare vanitate care trebuie satisfăcută, pentru a nu da piept cu îndoiala, cândva, și cu regretul de a nu fi încercat măcar s-o ridicați din letargie. Tipăriți-vă poeziile, fără să vă iluzionați într-o direcție cumva greșită. ( Ioan Cristea, Aiud
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13994_a_15319]
-
lectură, cîte 50-60 de pagini fiecare. Și totuși, nu m-am putut reține: tentația "comunicării", a scoaterii în evidență a unor coincidențe biografice sau de motive literare, a posibilei întîlniri în spirit la mijloc de drum, sau, pur și simplu, vanitatea de a-mi clama prezența în timpul unor urechi binevoitoare, a fost prea mare. Imediat, de altfel, mi-a părut rău, mi-am făcut tot felul de reproșuri și, după ce am ajuns la concluzia că m-am compromis pe veci în fața
Exagerare, pasiune, fanatism by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/14013_a_15338]
-
creației, despre limbaj și despre tehnici, ridică discursul la cota înaltă a unor adevărate cursuri academice. Puterea de admirație și limpezimea judecăților, rigoarea travaliului și trăirea utopică, modestia reală și profundă, alături de inflamarea ingenuă a unui ego încă nemîntuit de vanități, toate conviețuiesc într-un firesc desăvîrșit și fără cel mai palid semnal că s-ar putea crea o stare conflictuală. Cum provocarea lansată de Sârbulescu privește constant problema uceniciei, a devenirii, a formației - școlare, dar, mai les, lăuntrice -, este foarte
Ucenicul neascultător by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10398_a_11723]
-
radical diferită de a noastră are darul de a ne satisface curiozitatea și, în același timp, de a ne măguli răutatea. Căci e atîta exuberanță nemăsurată în ambianța ethosului american, încît critica lui Codrescu se expune riscului de a flata vanitatea celor care, trăind într-o măruntă țară, privesc cu frustrare înăbușită la edificiul impozant al unei supraputeri mondiale. Puțini gazetari au scris atît de dur despre administrația Bush așa cum o face Andrei Codrescu în paginile acestei cărți. Și puțini au
Un poet prozator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10435_a_11760]
-
exigențe față de alții. în același timp această inconcesivitate acordă preț verdictelor sale relativ pozitive. Inconformismul său întors mai întîi cu un tăiș teribil asupra propriei ființe și abia apoi îndreptat asupra Celuilalt reprezintă un convingător instrument de valorizare morală. Unica vanitate ce și-o admite Jeni Acterian e cea a eșecului: Cînd mă întîlnesc cu E. C. sau mă gîndesc la el, am întotdeauna un fel de mirare-regret. Mirare că, în linie generală, simte atît de identic cu mine. Are aceeași Ťstructurăť
Jurnale feminine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10471_a_11796]
-
chiar ideea într-un volum publicat la Editura Universității de Vest, dar, la vremea respectivă, puțini au fost cei care au înțeles logica și scopurile unui asemenea demers. De aici până la a vedea în proiectul profesorului Ungureanu doar rezultatul proverbialei vanități locale (,Tot Banatu-i fruncea", nu-i așa?) sau, mai rău, tenebroase strategii secesioniste, nu a mai fost decât un pas, pe care mulți l-au făcut cu deplină seninătate. La prima vedere, geografia literară presupune abandonarea perspectivei diacronice în radiografierea
Cartografia literaturii române by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10487_a_11812]
-
structural, să văd în Don Quijote mai mult decât un personaj literar. Au contribuit la asta, am impresia, și defectul meu de a avea proaste relații cu realitatea, nefiind dotat pentru o comunicare spontană și activă cu lumea din jur, și vanitatea de a semăna cuiva, deja, celebru. Azi, consimt că am cochetat excesiv cu ideea "donquijotismului". N-am făcut prea multe progrese în privința groazei de ridicol. Și azi mă crispează teama că mă pot face de râs, deși bătrânețea mi-a
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
celebru. Azi, consimt că am cochetat excesiv cu ideea "donquijotismului". N-am făcut prea multe progrese în privința groazei de ridicol. Și azi mă crispează teama că mă pot face de râs, deși bătrânețea mi-a dat o altă perspectivă asupra vanităților. Nu cred nici că sunt capabil de "mari" gesturi donquijotești. Adevărul e că toată viața mi-a fost mai ușor să "nu vreau" decât "să vreau ceva". N-am vocație de aventurier. Mi-a devenit, însă, din ce în ce mai limpede diferența dintre
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
din ce în ce mai globalizat și globalizator, în care balanța dualismului identitate-alteritate e adesea amenințată de derapaje și dezechilibre mai mult sau mai puțin dirijate din umbră. Așa se face că, sub stindardul multiculturalității, s-au croit, la repezeală, din mărunte ambiții sau vanități provinciale, ample și promițătoare proiecte culturale, unele rămase în stadiu de... proiect, altele - materializate în evenimente ocazionale, festivist tematice, presărate cu discursuri găunoase, dacă nu cumva de-a dreptul agramate, și „soldate” cu focuri de artificii multicolore și... cam atât
„PUNŢI DE LUMINĂ” – UN PROIECT CÂŞTIGĂTOR! [Corola-blog/BlogPost/94308_a_95600]
-
imperativ idealul lui Eugen Ionescu de a comunica incomunicabilul (“Descriu lucrurile care nu se lasă descrise”), propunându-și cât se poate de clar, încă din 1934: “Mai bine sa sfințesc fleacurile decât să compromit sfinții”. Într-o lume a tuturor vanităților, abandonărilor și trădărilor, a rinocerizării iminențe, rinocerizare radical instantanee și cumplit de violență (fie ea de sorginte nazistă, bolșevica ori, pur și simplu, ecou, val eruptiv venit din străfundurile lungului șir de animale sălbatice care ne locuiește) -, Robert Wilson îi
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
cum se călește Întregul cum se face ne’ndurător oțel apoi cum devine rece stingînd fără milă detaliile. Uimită e Viața Uimită e Viața de sine aidoma unui tîlc ce-ascunde-ntr-însul o Formă te umilești să descoperi tîlcul dar cu cîtă vanitate scoți la iveală Forma. Iată imensitatea Iată imensitatea aceasta tot mai restrînsă cum o locuință a celor nevoiași cum un pantalon ce-a intrat la apă cum o-ncredere un salariu un vis o vacanță infinitul acesta pe timp de
Poezii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/4799_a_6124]
-
Liviu Georgescu Acest coșciug în care ne-am îngropat dorințele, vanitățile, răutățile, cară cerul sub capacul de plumb, peste tot ne saltă, poartă embrionul crescut în sacul de materie grea, dar 21 de grame de suflet ne ridică mai sus decât norii, sania ne poartă trupul și își pierde urmele-n
Podul by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/5635_a_6960]
-
de atât de vizibila sa luciditate. Nu-și etalează niciodată meritele în planul moral, în cel intelectual cu atât mai puțin. Încarnează ceea ce alții au numit - referindu-se la el - "spiritul de rezistență". și la conformismele de toate felurile. Disprețuiește vanitatea, emfaza, complezența de sine, răsfățul autocontemplării, curente, aproape fără excepție, în astfel de "convorbiri", de "mărturisiri". Vorbește despre sine, mai ales despre copilăria și dificila sa adolescență, dar și despre prezentul energicei sale senectuți și despre proximitatea morții privite drept
Rezistența la neadevăr by Lucian Raicu () [Corola-journal/Imaginative/8352_a_9677]
-
situație limită, în care, împotriva naturii, decizia politică se substituia flagrant rigorii profesionale, Marin Sorescu, cel incriminat intens că a cedat tentațiilor puterii și s-a supus impardonabil jocurilor istoriei mici, a găsit resurse proaspete să-și înfrîngă orice măruntă vanitate și să nu-și lege numele și autoritatea de cea mai arbitrară dintre deciziile de după 1990. Dar legătura profundă cu artele plastice a lui Marin Sorescu nu stă în acest episod trist al politicii noastre culturale de tranziție. Încă din
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
ai altarului dragostei, vodca și nicotina, aghiasma și tămîia ei.” * În același număr din ALIA se continuă un amplu pamflet al dlui N. Gheran (a debutat în nr. 698), sub forma unei scrisori adresate dlui Pavel Țugui: Furia chioară a vanității. Interesant din cale afară pentru istoria literară a primului deceniu de comunism. * În revista 22 (nr. 724), dl. Andrei Cornea face un lucru la care nu s-a gîndit nici un ziarist ori comentator politic după istoria așa-zisei convertiri la
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13179_a_14504]