6,807 matches
-
pornind de la cunoscutele considerații blagiene asupra misterului, dar refuză să vadă în "chipurile" veșniciei "simple simulări ale absolutului", "ficțiuni" sau surogate ale transcendenței: "Blaga își asumă o ciudată postură de creator, discursul său liric având ca obiect (...) chipurile tăcute ale veșniciei, relevându-le ca pe niște realități în sine, fără nici o intenție de a le explica (s.n.)". Dimpotrivă, aceste "chipuri" ar constitui - conform universitarului clujean - substanța însăși a liricii lui Blaga, dincolo de care nu se poate străbate datorită caracterului impenetrabil al
Ruptura de utopia moderinistă by Andrei Terian () [Corola-journal/Journalistic/12468_a_13793]
-
Ťabsolut de natură mixtăť, alcătuit parte din momente inaccesibile, parte din fapte "sensibile"", faptul deschizând "o perspectivă ambivalentă": "într-o atmosferă mitică (de legendă) transcendentul și contingentul se încarcă reciproc de virtuțile sacrului". În acest context, "chipurile" lucrurilor reprezintă niște "veșnicii revelatoare, imanente", imposibil de cuprins în cadrul strâmt al limbajului. Urmările unei asemenea lecturi sunt extrem de productive. Mai întâi, ea revelează o nouă față a scriitorului, aceea de poet al realului (sau, mai exact, al "realiilor"), preocupat de captarea (nu de
Ruptura de utopia moderinistă by Andrei Terian () [Corola-journal/Journalistic/12468_a_13793]
-
bine: Nici o urmă a ochilor noștri nu rămîne pe nimic din ce vedem, iar umbra noastră trece peste lucruri fără să le schimbe, iar lumea este plină de veștedul ecou al mult prea multor încercări pierdute, peste țărîna unor istovite veșnicii". Sau: ,Mărturisește, suflet îndărătnic, că între sfintele culori îți plac vreo două trei îndeosebi, crezînd că a rămas în ele pentru totdeauna, mai mult ascuns, ceva din întunericul atîtor nopți și-o amintire stinsă din lumina multor asfințituri." După ce ai
Ca apa pentru ceai by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11431_a_12756]
-
duh prin puterea Duhului, ieșind ... din el însuși, răpit în extazul fericit, vede frumusețea neînțeleasă și necuprinsă”7, fiind astfel unit în mod direct cu Dumnezeu. Aceasta este starea pe care, cu o intensitate din ce în ce mai sporită, o vor experia, în veșnicie, sufletele iubitoare de Dumnezeu și de cunoașterea Lui, căci, după cuvântul Sfântului Grigorie, „adevărata bucurie de Cel dorit e să înainteze pururea în căutarea Lui și să nu înceteze niciodată din urcuș dorința împlinită totdeauna născând altă dorință a Celui
Experienţa extatică a sufletului în Dumnezeu după Sfântul Grigorie al Nyssei: beţia trează, somnul treaz, rana şi zborul sufletului (III). In: Nr. 8/2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/140_a_94]
-
ar lua pe umerii lor pe aedul căzut (Viața-ntreagă gânduri am rostit / și cântece am spus) pentru a-l purta în satul său natal - adică în eternitate, dacă ne amintim că el scrisese cu ani înainte: Eu cred că veșnicia s-a născut la sat". Partea metafizică a lirismului blagian e vizibilă și în poezia sa de dragoste. În ,Noapte la mare", pasiunea carnală (Murmură dor de pereche. / Patima cere răspuns.) este închisă în gravitatea reflecțiilor despre ființa umană în
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
nu este cu nimic mai prejos decît cumințenia Penelopei. Dacă ar fi doar un accident de parcurs, o fata morgana fără greutate în raport cu originea și ținta călătoriei, i-ar putea spune lui Apolodor că este gata să-l aștepte o veșnicie să se întoarcă la ea. Maimuțica rîvnește să fie o Penelope, însă călătorul spre Ithaka nu poate întîlni pe traseu decît o Kalypso. Dincolo de toate acestea, un lucru este sigur: la plecarea din oază Apolodor, întremat, nu se mai află
Apolodor și drumul spre Ithaka - Motive homerice la Gellu Naum by Cătălin Enache () [Corola-journal/Journalistic/11588_a_12913]
-
în zările stenice ale psihologiei comunitare: "Simt nevoia să am rădăcinile natale sub picioare, iarba, chiar nămoalele, pe tălpi, să ascult murmurul apei, șuieratul vîntului în plopi, nuci și arini. Osemintele mele vor zace, acolo, alături de înaintași. Am avut senzația veșniciei și ceea ce numesc filosofii - cu un termen impropriu - a organicității". în numele acestei "organicități" dezacordurile sînt însă tăioase, implacabile. Odată constatate dereglările comportamentale, malformațiile morale, ele sînt urmărite cu o pană înmuiată în acid, capabilă de mari performanțe pamfletare. Asemenea altor
Extraordinarul Petre Pandrea (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11628_a_12953]
-
vârf al osiei nopții. (ce ziceți de metafora asta? n.mea)/ Atunci am dovada faptului că exiști,/ deși eu nu am nevoie de dovezi./ Totul începe din tine. Acoperirea lunii e o dovadă a existenței, n-am ce zice. În veșnicie Ființa/ ți s-a întomnat. Și tu, la nesfârșit,/ oferi tuturora segmente din spectacolul/ nemuririi tale, și pace zbuciumul gânditor,/ și tărie parfumului unei roze descinse în asfințit. Aș oferi și eu o tărie, dar nu "rozei descinse", ci mie
Veleitarii by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/11691_a_13016]
-
mai fi de citat din zecile de volume ce-mi ocupă abuziv spațiul locativ. Dar mă opresc și zic și eu ca juna autoare: Trecut-au lungi regrete călătoare. Diferența este că regretele mele nu sînt călătoare, ci fixate pentru veșnicie.
Veleitarii by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/11691_a_13016]
-
descoperind o studentă tînără frumoasă și năvalnică, Crina Matei, Antigona însăși, nici nu l-am băgat în seamă pe Dan Jitianu. M-a lăsat să-mi epuizez lista adorațiilor, ca să se treacă apoi, discret, dar decisiv, pe ea, captîndu-mi pentru veșnicie admirația, iubirea, respectul. Am văzut în scenă un spațiu apocaliptic, un autobuz ars, care mi se părea că fumegă, ca monștrii răpuși de Făt-Frumos. Pășisem deja pe teritoriul miracolului, în lumea în care imposibilul se tranformă în posibil, un drum
Despre stări by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11751_a_13076]
-
la înălțimea creierului, ca ecou de vrajă al dependenței de divinitate. Cîntul gregorian constituia măsura readucerii în auzul interior a efuziunilor acelor zile apuse cînd natura înconjurătoare își dezvăluia facerile nopților, facerile zilelor, și cînd lumea trăia cu pasiune taina veșniciei, crezînd nețărmurit în viața care vine. Astăzi, pasiunea nestăpînită pentru aventurile senzoriale, dincolo de faptul că este dăunătoare pentru spirit, duce și la pierderea averii sufletești, precum și a diamantelor minții, istovind trupul și uzurpînd măreția și demnitatea omului contemporan. Iar nenorocirea
Coborîrea aurei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11773_a_13098]
-
Cum am învățat românește)1). În orașul cu atîția mari domnitori, turnați în bronz sau dăltuiți în piatră, singurii scutiți de confuzii umilitoare rămîneau, cum se vede, leii. “Ei își păzesc comoara cu tărie, Visînd să și-o păstreze-n veșnicie - Dar timpul de-orice visuri joc își bate, Căci netezind buclatele lor coame, Mănîncă piramida lor cu foame, Furîndu-le-o cu-ncetul de pe spate...” 2. Orașul cu castani Copilăria și adolescența mi le-am petrecut la Piatra Neamț. În oraș existau pe
Orașe și ani by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/12958_a_14283]
-
un Apocalips“. Într-un text destul de pretențios și filosofard, se demonstrează că șansa exilatului nu mai este în timpul obișnuit, ci într-o investiție în Eternitate: „De căile de ieșire din singurătatea lumii și de mersul spre izvorul de ființă și veșnicie, va trebui să vorbească de acum revista Caete de dor“. Refugiul scriitorului din exil în singurătatea sa esențială înseamnă instalarea protectoare și creatoare într-o „regiune transcendentală“, de unde răspunde unei chemări a Dorului, substitut metaforic și filosofic al Neamului. Iar
Din nou despre „Caete de dor“ by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12955_a_14280]
-
Românie profundă, spirituală, arhaică sau eternă, atemporală, ca o reacție nedeclarată fățiș la o Românie comunistă, superficială, devotată unui prezent ideologizat. Acest vector al unui naționalism spiritualist este susținut în principal de Constantin Amăriuței, prin eseurile filosofice despre „dorul de veșnicie“ (în nr. l), despre „filosofia neghiobiei“ în existența absurdă a lui Păcală (în nr. 2), despre „Mitică sau logosul parazitar“ (în nr. 5), despre „originea intențională a lumii în colindele românești“ (în nr. 7). La acestea se pot adăuga poezia
Din nou despre „Caete de dor“ by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12955_a_14280]
-
se observa un criteriu estetic, o calofilie a transcrierii neprihănitelor făpturi: “îngeri străduiți uitării/ prin văzduhul umbriei/ văzuți pînă-n oasele lor muzicale// ei răsună cîntarea vestirilor:/ îngeri de leagăn îngeri de farmece/ îngeri de înalte prohoduri/ nu-și curmă nici o veșnicie lucrarea/ în bătaia netimpului vuietul sorții/ le zmulge trei pene de aripi sonore// îngerii-și urmează cîntarea/ trei pene se fac nouri subțiri// trei nouri izbesc/ cu umbre ușoare/ fruntea-mi ce se evaporă/ laolaltă cu tainele” (Perugia). Dar acești
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
după cum ne asigură, de data aceasta, George Călinescu „cu palatele sale de piatră grea și cu verzuia clopotnița a lui Giotto, nu pare să-l fi atras mai de aproape”. * Mult mai târziu la câteva decenii după coborârea să În veșnicie trecerea lui Eminescu prin Italia Înseamnă popasuri adânci, statornice, ale poeziei sale, tălmăcita În limba noastră sora, italiană. Prima traducere din Eminescu este poezia „Venere și Madona”, apărută În anul 1906, În revistă „Nuova Rassegna letteraria modernă” și aparține unui
Eminescu și Leopardi, mucenici ai neamului lor. In: Editura Destine Literare by Ioan Barbu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_298]
-
că ultima răsplată A strigătului tău ar fi ecoul, Imaginând cum dealuri după dealuri Ar sta, în lutul lor să-l mai repete - Credeai că poți opri din destrămare Ceea ce-i dat să fie-a destrămării, încremenind o lume-n veșnicie, Uitând măsura clipei și secundei, - Și dac-ai vrea în schimb să afli prețul Pe alt cântar al amăgirii tale, Ar fi aceeași mână de cenușă Pe care-ar fi s-o-mprăștii peste toate Ori doar pe urma lor
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/9049_a_10374]
-
zările. Tu te ții, te mai ții, Clătinat, cu mirările. Prapor Cum va fi când voi fi Lângă tine, pământe, într-un loc, într-o zi... Lasă, nu te frământe! Dus de înger voi fi în extaze și trânte, Străbătând veșnicii... Lasă, nu te frământe! Ori nicicum nu voi fi, Nici cu tine, pământe, Nici în loc, nici în zi... Lasă, nu te frământe! Și totuși Și totuși m-am întâlnit Și-am urlat, la izvoare, Doamne, din Zăcătoare, Doamne, din Continit
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/9049_a_10374]
-
Pentru a ura noroc soarelui și lunii De pe umerii miresei? Am visat din nou că țineam între palme obrajii Unei femei cristaline. Repede spulberarea mi-a curs printre degete Luând drumul aceluiași nisip îmbrăcat în umbre ce au crezut în veșnicie. Dar cât de veșnic seamănă Cel ce iubește cu Dumnezeu! 12 decembrie 2006 * Cuvintele ce pe buze mi-au rămas Nu mai țin de mine, Libelule și fluturi le-au răpit simțirea Și din vedenie în vedenie zboară Din cel
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/9179_a_10504]
-
abordată și schimbul de experiență În diferite activități specifice comunelor României nu poate fi decât benefică acestora. Le urez mult succes și LA MULȚI ANI! În una din primele nopți la București l-am visat pe prietenul meu plecat În veșnicie Cezar Ivănescu. Dimineața am sunat-o pe Clara, minunata copilă a marelui Bard din Baad așa m-a Îndemnat un gândul venit peste noapte. De ce să o sun? Să-i spun că am ajuns În Ro. și să ne Întâlnim
Un canadian în România. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Alexandru Cetaţeanu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1440]
-
noastre. 880. Frumusețea speranțelor lumii este spulberată de timpul unor Întâmplări care sunt cel mai adesea nedorite. 881. Imaginea Destinului acestei lumi ne pare mereu una ciudată și nelalocul ei. 882. Lumea este un stindard al absurdului. 883. Tocmai În veșnicie timpul lipsește. 884. Cântecul este corola nemuririi. 885. Vraja lumii se destramă doar prin farmecul morții. 886. Care viață nu-și poartă durerea și fericirea, deznădejdea sau speranța? 887. Nimic nu este mai sigur față de tine ca și propriul tău
Urmare din numărul trecut. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Sorin Cerin () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1532]
-
care-l îmbrac într-o continuă veghere urcând piramide de spaime și fiere mâinile mele lehuze retrase-n pierzanii vor cădea pe hârtie ca pe ugere stranii. Suirea scrum în felinar cu pernuțele degetelor ating sticla afumată parcă de-o veșnicie încă se mai văd pe ea amprentele tatălui ca o goliciune transfigurată și vie aceleași pâlpâiri ca niște respirări de pe urmă ca viața dintr-o oală spartă și legată cu sârmă insomniile și-au pus sigiliul în jurul ochilor din care
Poezie by Nicolae Panaite () [Corola-journal/Imaginative/9467_a_10792]
-
stele sunt legate ( Într-un fel sau altul) de Luceafărul prin oglinda geniului privind dedublarea „În eu uman și extramundan soldată cu Întâmplări dramatice. Dacă Eminescu constată eșecul onticității umane, el include totuși și rațiunea umană, viața, moartea și chiar veșnicia printre acele frânturi de limbă” menite să fie etern perpetuate. Zbaterea Într-un univers finit - am numit existența omenească - produce prin distilarea unor elemente componente „cea mai pură esență a ființării: ecstatica eului poetic”. Spre aceasta conduce o mare parte
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
înseamnă, aici, "mourir d'amour"). Fericirea e un climax fulgurant, imperdurabil sau intermitent, un extaz de ordin cvasi-mistic, căruia nu-i urmează decât moartea (la figurat vorbind sau chiar literalmente). Or, râsul relativizează o fericire ce aspiră la absolut și veșnicie ("die tiefe, tiefe Ewigkeit"!), făcând-o, poate, mai ușoară sau mai ușor de îndurat.
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
proastă, iar o să-l doară capul câteva ore, uitându-se pe fereastra din dreptul fișierului de fier la forfota din fața UM-ului sau poate a GUM-ului. Mai bine rabdă: o oră și jumătate până la urmă nu e totuși o veșnicie! Tăie ceaiul de pe lista preocupărilor zilnice și adăugă explorarea biroului. Nu era prea entuziasmat nici de această nouă perspectivă. Sigur, biroul lui era cât o stație de metrou. Adică la fel de mare, dar nu și la fel de interesant. Avea, în linie dreaptă
Gde Buharest by Constantin Stan () [Corola-journal/Imaginative/9125_a_10450]