125 matches
-
și nu mai poate suferi să vadă o zvântă biserică ca ceea încongiurată de multe necuviincioase spurcăciuni, întinzându-să lăcuirea jidovilor până aproape de altarul ei”. Mai spun boierii divanului: “Aceli scrisori nu s-au cunoscut a fi cuprinzătoare ca să supere cu vecinicie locul Mitropoliei”. Și totuși “iaste cu dreptul”, spun boierii divanului, “să se prețăluiască... și după ace prețăluire să le plătească Mitropoliia”. --Din această anaforă a boierilor divanului domnesc am aflat despre Academia făcută de Grigorie Alexandru Ghica voievod în octombrie
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
amorul meu cu viața - să plătesc cu el un moment de fericire. Prea sunt filozof pentru a nu ști că nu m-așteaptă nimic decât țărâna și uitarea... că nu voi avea nefericirea de-a te revedea, ba încă pentru vecinicie cum se zice... [PERSOANĂ NEIDENTIFICATĂ] [București, februarie - martie 1881] Domnul meu, Veți fi observat, cu o părere de rău pe care țara întreagă o împărtășește, că partidul care ne guvernează nu mai vede în statul român o ființă de sine
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
pe fața-i ca și fire diamantine. Nu uita cumcă seninul cerului este în aștri, Nu uita că-n lacrimi este taina ochilor albaștri. 370E frumos pe când din cerul plin de-o sântă bogăție Cade-o lacrimă frumoasă în adâncă vecinicie - Dar de cad rănite toate, ceru-i negru și pustiu, Nu-i nălțime, nu-i albastru, e o noapte de sicriu. Stea ce cade taie lumea ca o lacrimă de-argint, 375Pe seninul cer albastru frumos lacrimile-l prind, Și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
când vărsate frumos lacrime te prind, Dar de seci întreg isvorul, vai de ochiul tău cel blând. Pin diamanții tăi se scurge sânge fin de trandafiri Și zăpada viorie din obrajii tăi subțiri - 380Curge noaptea lor albastră, a lor dulce vecinicie, Ce ușor se poate stinge pin plânsorile pustie. Cine e nerod să ardă în cărbune-o piatră rară Și eterna-i strălucire s-o strivească într-o pară? Tu-ți arzi ochii și frumsețea - infinitul lor se stinge - 385Și nu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
văd în juru-mi anii în peire, 300Să am în inima mea moartea rece, Să fiu ca spuma mării în sclipire, Să văd cum trec cu vremea, care trece - O mult ceruși, prea mult - și totuși ție Ți-nchin splendori, putere, vecinicie. " 305La cer se-nnalță el pe bolta mare, Cu - aripe lunge curățind seninul, Privește-n jos castelul în splendoare, L-apucă dorul inimei, suspinul. Ah! ce-ai cerut, femee trecătoare, 310Femee scumpă, ca să-mi mângâi chinul! " De-asupra lumei risipite-n
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
-i cer și răspuns. Ah, noroc, noroace, Nu mai am ce-ți face Să te îmblînzesc; Mă rog, de se poate, Trimite-mi o moarte Să mă săvârșesc. Tot mort se numește Oricine trăiește Cu nădejdea-n vânt; Dacă-n vecinicie, Supus la urgie, Tu-i vestești mormânt. 16 Haină-mi ești la toate La câte te-am rugat - Ah! îmi zici că nu se poate Mă mir ce ți-am stricat. Isvor ești plin de har Și ai și acest
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
a veșniciei: „Omul are în el numai șir, ființa altor oameni viitori și trecuți, Dumnezeu le are deodată toate nemuririle ce or veni și au trecut; omul cuprinde un loc în vreme. Dumnezeu e vremea însăși; și sufletul nostru are vecinicie, dar numai bucată cu bucată”. Se exprimă ideea spațiului nemărginit: numai Dumnezeu stăpânește nemărginirea, pentru om spațiul este „tot ca vremea, bucată cu bucată, poți fi în orice loc dorit”. Este prezent mitul faustian: Ruben este Satana, iar Dan face
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
vremea însăși, cu tot ce se-ntîmplă-n ea, dar vremea la un loc, asemenea unui izvor a cărui ape se întorc în el însuși, ori ase menea roții ce deodată cuprinde toate spițele, ce se-ntorc vecinic. Și sufletul nostru are vecinicie-n sine - dar numai bucată cu bucată. Închipuiește-ți că pe o roată mișcată-n loc s-ar lipi un fir de colb. Acest fir va trece prin toate locurile prin care trece roata învîrtindu-se, dar numai în șir, pe când roata
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l poți prinde cu mâna - este umbra ta. Pe o vreme vă puteți schimba firile - tu poți să dai umbrei tale toată firea ta trecătoare de azi, ea-ți dă ție firea ei cea vecinică, și, ca umbră înzestrată cu vecinicie, capeți chiar o bucată din atotputernicia lui Dumnezeu, voințele ți se realizează, după gândirea ta... se-nțelege, împlinind formulele, căci formulele sunt vecinice ca cuvintele lui Dumnezeu pe care el le-a rostit la facerea lumei, formule pe care le
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
adâncimile fără de margine... unde merg? unde? În luntrea neagră e culcat, și capul lui mare în perini de matasă, bolnavul rege Tla; în jurul naltei sale frunți - o cunună de flori de mac... de flori a uitărei și a somnului... Peste vecinicia undelor zboară luntrea lui, până ce dintr-o parte și dintr-alta a Nilului se ridică grădinele pendente... Două pe maluri, deasupra lor, ca pe umeri de munte, iarăși două, și-n nălțimele scărilor iarăși două... Erau scări urieșești ridicate la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un lucru ce nu este descoperit de tot Înaintea ochilor noștri și care prin a lui nedeslușită Înfățișare pare că ar ascunde o taină În sine; Închipuirea ființelor duhovnicești; Închipuirea ce ne putem face despre Prea-Înalta Ființă, despre a sa vecinicie și atotputernicie, Într-un cuvînt, toate ființele ce sînt mai presus de noi sau de care noi sîntem despărțiți printr-o depărtare foarte mare sau a vremii sau a Întinderii; oarecare neorînduială Însemnătoare fără proporție, precum o grămadă nemărginită de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și ea, l-a ta chemare, Să rîdă, să te lase luptînd cu-a ta mustrare, Încît s-ajungi tu Însuți a te feri de tine Prin ultima ta crimă, ucidere de sine! Blăstem! blăstem pe capul-ți În lunga vecinicie! A ta cenușă peară În vînt și neagră fie!” Blestemul, În tradiția poetică a epocii, este, la Alecsandri de o violență abstractă. În afara apei care În atingere cu păcătosul Grui devine foc, a soarelui care se transformă În gheață și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prin ele Cutrieră În umbră cerescul ocean. Din cînd În cînd desprinsă din bolta cea profundă O stea albastră cade și-n spațiu s-acufundă, Trăgînd pe plaiul negru o brazdă argintie, Ce-n clipă-i trecătoare ca viața-n vecinicie! Sub cerul fără margini, spre mîndrul răsărit, Se-ntinde-n umbra nopții un cîmp nemărginit, Pustiu și trist ca golul ce lasă-n urma lor În inimi iubitoare iubiții carii mor.” CÎmpia goală este, aici, o prelungire a vidului din
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mister. Simpatia pe care o trezesc, totuși, aceste versuri vine din faptul că ele ating o situație existențială fundamentală. Oricît de schimbată ar fi sensibilitatea noastră estetică, nu putem rămîne indiferenți la aceste lamentații: „Tu, care ești perdută În neagra vecinicie, Stea dulce și iubită a sufletului meu! Și care-odinioară luceai atît de vie Pe cînd eram În lume tu singură și eu!” .......................................................... „SÎnt ore fericite, sînt tainice plăceri Ce-n cumpăna vieții plătesc ani de dureri! Atunce falnic omul rîdică
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
moarte, Dar Încai țărna iubită De tine zace lipită, Iar a mea, a mea, departe, PÎn’ la ceasul cel de moarte, CÎnd În groapa-ntunecoasă Lipindu-mă de-a ei oasă Voi striga, dragă Zulnie, Azi și mîni și-n vecinicie!” Marele simbol (copaciul) a dispărut. Peisajul intim s-a risipit, spațiul securizant n-a putut Înfrunta timpul. A rămas celălalt peisaj, Însă pe acesta imaginația obosită a poetului nu-l mai cuprinde. Dacă revedem formele și etapele acestui surghiun, constatăm
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
credința ca ființele au mai multe suflete, pentru a cărei ilustrare a adus, pe lângă altele din viața sălbaticilor, și credința țiganilor că au cel puțin trei suflete, apoi o poveste românească populară despre un om cu viața vecinică, a cărui vecinicie constă tocmai într-aceea că-și ascunsese sufletele foarte bine. Credința că, pe când omul doarme, sufletul lui iese din trup și umblă pe unde vrea, au dat apoi naștere la vraja prinderei sufletului prin chemări mângâioase, a închiderei lui în
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
lor și acesta-i tot înțelesul parlamentarismului. Războiul civil se traduce în cuvinte, aspra luptă pentru existență se organizează așa încît o clasă nu este în stare să esploateze prea tare cealaltă. Dar principii ce ni se prezintă sub masca veciniciei adevărului lor, numească-se ele cum vor voi, sânt supte din degetul cel mic și au un corelat real numai în țările în cari tinerii noștri le-au învățat pe de rost. Adevărul nu rezultă din deduceri logice decât numai
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
noi ecoul cântecului nostru. Sufletele cari reușesc să încălzească sufletul altor oameni, să dureze în aceștia acea încântare care i face să se ridice p e treapta cea mai înaltă a umanității, sunt singurele cari pot să î nscrie în vecinicia vieții o dâră de lumină care conduce potecile omenirii și luminează zările viitorului. Se acoperise din nou, de promoroacă grea, dealurile și văile Moldovei, când, în 31 Decembrie 1863 Constantin Hamangiu a venit pe lume, pentru ca cu suf letul lui
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
can ziua cea dentâi, / Cum izvorau lumine. În acest „adânc“ originar, Luceafărul redevine spirit pur, formă paradig matică, inalterabilă și eternă, redevine Hyperion - „cel care merge deasupra“. El adre sează o rugă pătimașă Demiurgului, cerândui săl dezlege de greul negrei vecinicii, în schim bul mistuirii până la cenușă în vremelnicia unei clipe de iubire. Răspunsul Demiurgului îi revelează lui Hyperion faptul că nici în lumea de jos nu există repaos, că moartea e și ea relativă, fiindcă oamenii se nasc spre a
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
stolnicului Iu/rașk numitu. Pe copii și/ pe bărbatu cu întristate cău/tări înspăimîntați iau lă/satu aici în vecinici uitări /. Lîngă apa curgătoare/ deodată cumplit căzu/ din trăsura călătoare /. Au rămas necunoscută/ cu bărbatul și copii(i) /. Pe pristolul vecinicii/ iartațo de mii de ori/ D-neavaastră cetitori/ că toți suntem muritori". Acest tragic eveniment a fost însemnat de Vasile Iurașcu și pe Mărgăritarele sale, chiar la începutul cărții, cu singura deosebire că din grabă, în loc de "decembrie" cum se precizează pe
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
seama de valoarea, în posteritate, a operei sale, pe alta a amenințat-o cu oprobiul veșnic: "Cum ai putut a-ți bate joc, de patimile mele, De dulci petreceri la un loc, De ceasuri ca acele? Ci-n lungul negrei vecinicii Blestemu-mi se va naște Ce numai tu n-ai vrut să știi O lume va cunoaște ............................................. Și-n cîntul meu, ce va trăi Infama rîmîne-vei Cum n-a mai fost și nici va fi O alta-n neamul Evei." (Cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
can ziua cea dentâi, / Cum izvorau lumine. În acest „adânc“ originar, Luceafărul redevine spirit pur, formă paradig matică, inalterabilă și eternă, redevine Hyperion - „cel care merge deasupra“. El adre sează o rugă pătimașă Demiurgului, cerândui săl dezlege de greul negrei vecinicii, în schim bul mistuirii până la cenușă în vremelnicia unei clipe de iubire. Răspunsul Demiurgului îi revelează lui Hyperion faptul că nici în lumea de jos nu există repaos, că moartea e și ea relativă, fiindcă oamenii se nasc spre a
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
eram mișcare, eram toate (subl. în text), căci toate (subl. în text) o dată le cuprindeam". Într-un cadru cu hipotexte detectabile în viziunile ascensional-paradiziace ale lui Dante, companioana de drum a eroului devine Elena cea timpuriu pierdută, "sufletul lumii, stăpâna veciniciei". În muzica astrelor, intonată, straniu, chiar de femeia în alb, eroul își uită promisiunea inițială, aceea de a n-o atinge, și, întocmai precum Orfeu, nerăbdător să atingă trupul moartei Euridice, o sărută. Cum însă nu există nici un Hermes care
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
pe ochii mari bătând închiși / Pe fața ei întoarsă" (1923), Luceafărul, "Din sfera mea venii cu greu", (1923), Luceafărul "Și din a chaosului văi / Un mândru chip se-ncheagă"(1923), Luceafărul "Și tainic genele le plec" (1923), Luceafărul "De dragul negrei vecinicii / Părinte mă dezleagă" (1923), Luceafărul "Ce-ți pasă ție, chip de lut, / Dacă-oi fi eu sau altul?"(1923), Călin (File din poveste) Nunta (1919). Și el face parte din același club al artiștilor care trec pe la Luceafărul de la Sibiu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
85"A lumei istorie a lumei e județ. "Tu ai sperat, - răsplata ți-a fost dar acordată - "Speranța-i bunul care norocu-ți destina. "Putuși să-ntrebi pe-ai voștri filosofi vre odată: "Ce se refusă unei minute-ntraripată 90"Nici însu-Și vecinicia nu mai poate reda". {EminescuOpIV 17} ECTOR ȘI ANDROMACHE (de Schiller) ANDROMACHE Vrea Ector în vecie să meargă de la mine, Unde Ahil cu-a sale neapropiali mâne Aduce lui Patroclu jertfiri pe orice zi? Cine-o-nvăța copilu-ți în vremea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]